Ursul și privighetoarea (#1 Winternight Trilogy) – Katherine Arden

Titlu în engleză: The Bear and the Nightingale

Autor: Katherine Arden

Apariție: 20 ianuarie 2017

Followed by: The Girl in the Tower, The Winter of the Witch

Notă: 5/5

Ursul și privighetoarea face parte dintr-o serie cu numele Winternight, pe care mi-am dorit-o de când am văzut-o prima dată, chiar dacă nu știam despre ce e vorba. Practic, știam doar numele și văzusem coperta și aceste două elemente sunt cele care m-au fermecat.

Acțiunea se desfășoară în Rusia, undeva în epoca medievală din câte mi-am dat seama, și începe cu mult timp înainte să o cunoaștem pe protagonista noastră, Vasya. Facem întâi cunoștință cu familia sa, Vladimirovich, formată din tatăl, Pyotr, soția sa, Marina, copii lor, Nikolai, Aleksandr, Olga și Alyosha. Lor li se alătură și o doică, Dunya.

Așa cum am menționat, ei locuiesc în Rusia, dar în partea de nord a țării, unde iernile sunt foarte grele și durează mult, și unde oamenii încă mai cred în vechi obiceiuri și personaje mistice. Mai aflăm despre Marina că ea este fiica unei femei care l-a fermecat pe Țar, ceea ce a făcut din familia Vladimirovich o apropiată a conducătorilor țării. În ciuda acestui lucru, ei nu se fălesc și sunt mulțumiți cu puținul pe care îl dețin.

Atunci când începe cartea, Marina este însărcinată și are o serie de presimțiri cu privire la copilul pe care îl așteaptă. Apoi acțiunea sare peste o anumită perioadă și trecem direct la vremurile în care Vasya a crescut, este extrem de năzdrăvană și are un fel de putere specială care îi permite să vorbească cu personajele mistice care se perindă prin zonă, printre care și domovoi.

Lucrurile se complică și când tatăl Vasyei se recăsătorește dar și când un preot ajunge pe tărâmurile unde locuiește familia Vladimirovich și începe să îi convingă pe oameni să devină ortodocși. Iar ele devin și mai alambicate atunci când Vasya îl întâlnește pe Morozko.

Mi-era dor să citesc ceva fantasy, despre o lume magică iar faptul că acțiunea se petrece în Rusia aduce și mai mult mister poveștii. Abia aștept să aflu ce se va întâmpla mai departe cu Vasya, tinând cont de finalul precipitat și complex pe care l-a avut acest prim volum al seriei.

Leave a Reply