Alte cărți din serie: Roșu ca sângele (#1), Alb ca zăpada (#2)
Notă: 3/5
Negru ca abanosul este al treilea volum al seriei care poartă numele tinerei Lumikki Andersson. După aventura din Praga, Lumikki s-a întors acasă și a încercat să își refacă viața. Are o pereche nouă și începe să se apropie din nou de părinții săi.
Tânăra își dorește să-și descopere trecutul dar și secretele familiei sale, lucruri ce până acum au stat ascunse. Practic, ea se concentrează pe rezolvarea problemelor legate de viața ei dar, lucrurile se complică și mai tare atunci când aceasta începe să primească diverse mesaje anonime de la o persoană care pare că o cunoaște extrem de bine.
Din câte știu, această carte este ultima din serie, iar finalul pe care l-a avut Negru ca abanosul lămurește o serie de întrebări pe care cititorul le-ar putea avea încă din primul volum. Este o carte din categoria young adult, dar de care se pot bucura și adulții, cărora le plac cărțile de mister.
Celaena Sardothien a supraviețuit încercărilor din volumele anterioare dar, a pierdut mai multe decât ar fi crezut vreodată. Acum, ea trebuie să se întoarcă în cel mai întunecat colț al trecutului ei, pentru a-l înfrunta.
În afara faptului că urmărim evoluția Celaenei, avem ocazia să întâlnim și noi personaje. O cunoaștem pe Manon, o vrăjitoare care luptă pentru a câștiga supremația în fața celorlalte vrăjitoare din alte clanuri, dar și pe Rowan, care o va ajuta pe protagonista noastră să-și descopere magia și să-și întărească puterea.
Desigur, Chaol și Dorian nu vor fi lăsați deoparte. Din păcate, relația dintre cei doi are de suferit în continuare. Le vedem acțiunile separat și situația m-a deranjat și chiar m-a enervat puțin pentru că, mi se pare că fiecare dintre ei are impresia despre celălalt că face ceva anume sau simte ceva anume iar toată această situație ar fi putut fi evitată prin comunicare și prin sinceritate a unuia față de celălalt.
Pe de o parte, Chaol își dorește să îi protejeze pe Dorian și pe Celaena, dar fără a-l trăda pe rege. Pe de altă parte, Dorian încearcă pe cât posibil să își mențină ascunsă magia de tatăl său, pentru că se teme de reacția acestuia. Dar oare pentru cât timp va putea ascunde puterea pe care o deține?
În mare parte din carte, Celaena petrece mult timp cu Rowan, antrenându-se și încercând să descopere misterul crimelor din zona unde se află. Această parte mi s-a părut mai lentă și plictisitoare decât acelea cu Chaol, Dorian și chiar decât cele cu Manon.
Această a treia parte a seriei Tronul de cleștar, are ceva mai multă acțiune decât volumele anterioare. Avem parte de multe elemente noi și de răsturnări de situație, iar faptul că apar personaje noi aduce un plus de complexitate poveștii.
Finalul acestei cărți este extraordinar, te lasă fără cuvinte și te face să-ți dorești să citești în continuare. Eu încă nu am făcut-o dar, plănuiesc să pun mâna pe volumul 4 cât mai curând.
O spun încă o dată, dacă nu am menționat-o suficient în celelalte articole: seria Tronul de cleștar de Sarah J. Maas este una din cele mai bune serii pe care le-am citit sau început vreodată.
Am ascultat pe Audible O lungă petală de mare la puțin timp de la apariție. Sinopsisul a fost acela care mi-a atras atenția.
În plin Război civil în Spania, tânărul medic Victor Dalmau, împreună cu prietena sa, pianista Roser Bruguera, sunt nevoiți să părăsească Barcelona și să fugă spre Franța. Se vor îmbarca apoi pe Winnipeg, o navă de a cărei plecare și organizare s-a ocupat poetul Pablo Neruda. Pe vas, ei au pornit împreună cu alți 2000 refugiați spre o viață nouă, în Chile. Se integrează și timp de mai mulți ani, Chile va fi casa lor, până când are loc o lovitură de stat și Victor și Roser se află din nou în pericol.
Povestea începe în 1938, în Spania, unde Victor Dalmau este ajutor de medic, pe frontul Republican, trăind ororile unui război a cărui cauze pare sortită eșecului. Fratele său, Guillem este soldat pe front, tot de partea Republicanilor, la fel ca și restul familiei, formate din mama Carme, tatăl Marcel și tânăra Roser Bruguera care a fost crescută și ea de familie chiar dacă nu există o legătură de sânge între ei.
După moartea lui Marcel, se pare că nenorocul cade asupra familiei: Guillem este rănit grav pe front și în timpul recuperării sale, este ajutat de Roser. Între cei doi se creează o legătură destul de puternică dar, Guillem alege să se întoarcă pe front. În același timp, Roser descoperă că dragostea dintre ea și Guillem a dat roade.
Pe măsură ce războiul avansează, Victor este încurajat de Aitor, un prieten de-ai săi, să părăsească țara. Victor își dorește să le pună întâi la adăpost pe Carme și pe Roser, așa că Aitor se va ocupa să le scoată din țară.
După o serie de încercări, Victor reușește să urce la bordul navei Winnipeg cu Roser. Ajung în Chile și își fac o viață nouă din care vor face parte și familia lui Isidro Del Solar, Pablo Neruda și Salvador Allende.
Anii de liniște se vor termina cu lovitura de stat din 1973, iar Victor cu Roser sunt nevoiți să aibă o soartă similară cu aceea avută în Spania.
Recomand O lungă petală de mare de Isabel Allende pentru cum scrie această scriitoare și pentru bucățile mici de istorie pe care ni le prezintă.
Mi-am dorit Tatuatorul de la Auschwitz de când am văzut-o prima dată și, imediat cum am achiziționat-o m-am și apucat să o citesc.
Este un roman de ficțiune istorică dar inspirată din realitate. Centrul poveștii este viața lui Lale, și dragostea pentru Gita, femeia pe care am cunoscut-o într-un lagăr de concentrare. În ciuda probabilității mici de supraviețuire, cei doi reușesc să trăiască. Au trecut prin o mulțime de încercări și greutăți teribile dar este incredibil cum iubirea poate să crească și să înflorească într-un asemenea loc.
Zilele trec, pline de crime dar Lale are o ocupație care-l ține cumva la adăpost de moarte. Este tatuator dar se simte vinovat pentru că îi ajută pe naziști la marcarea oamenilor care sosesc la Auschwitz, cu numere, făcând astfel să dispară identitatea acestora și numele lor.
Heather Morris a petrecut mult timp alături de Lale Sokolov, pentru a-i asculta povestea, pe care acesta a decis să o spună abia după moartea soției sale. Bărbatului i-a fost teamă că dacă va spune tot ceea ce a pățit în timpul șederii în lagăr, va fi considerat colaborator al naziștilor. Și a reușit să țină totul pentru sine timp de 50 de ani.
Pe lângă toate întâmplările nefericite din acel loc, avem ocazia să aflăm și cum s-au îndrăgostit Lale și Gita. În afară de tot ce a făcut pentru femeia pe care o iubea, Lale și-a riscat de multe ori pielea pentru a-i ajuta pe alții, pentru a le oferi ceva de mâncare sau pentru a obține un medicament care i-ar putea ajuta să supraviețuiască.
Tatuatorul de la Auschwitz ne arată o nouă poveste sfâșietoare dar condimentată și cu speranță și iubire. Este o lecție că dragostea adevărată va găsi întotdeauna o cale pentru a supraviețui și că există speranță în lume.
În ciuda tuturor criticilor pe care le-am văzut în ultima vreme cu privire la această carte, și mai ales cu privire la modul de scriere, eu o recomand și v-aș sfătui să vă uitați dincolo de aparențe. Este o carte pe care cred că trebuie să o răsfoiți.
Am văzut prima dată această carte pe Instagram, la Eugenit de la Despre Cărți și mi-a atras atenția mai ales descrierea pe care aceasta i-a făcut-o. Auzisem de ea și înainte dar, doar atunci mi-a stârnit curiozitatea.
Emily și Chris sunt doi tineri care au crescut împreună. Familiile lor sunt apropiate încă de când s-au mutat în cartier și faptul că cei doi au ajuns să aibă o relație când au devenit adolescenți, nu a surprins pe nimeni.
Lucrurile iau o întorsătură nefericită atunci când, într-o noapte, cele două familii primesc un telefon care le va schimba viața pentru totdeauna: Emily este moartă iar Chris, inconștient, este în drum spre spital.
Deși inițial s-a crezut că este vorba despre un accident nefericit, ceea ce află părinții va complica și mai mult situația: moartea tinerei a fost provocată de un glonț tras în cap. Iar pistolul care a fost folosit mai are un singur glonț.
Ipoteza prezentată de Chris este aceea a unei sinucideri colective care nu a mai avut loc după ce s-a tras primul glonț. Acest fapt dar și alte detalii legate de cum s-au întâmplat lucrurile, ridică o mulțime de suspiciuni în privința tânărului, nu numai din punctul de vedere al anchetatorilor dar mai ales din partea părinților.
În mod evident, nefericitul eveniment distruge frumoasa relație a celor două familii. a fost nevoie de un singur glonț ca toți anii petrecuți împreună să fie dați uitării și să împartă oamenii în două tabere: cei care îl cred pe Chris și cei care îl acuză de crimă.
Va avea loc și un proces dar, vă invit pe voi să aflați deznodământul și implicit adevărul cu privire la decesul lui Emily: a fost ea ucisă de iubitul ei sau chiar au vrut să se sinucidă împreună?
În ceea ce privește personajele, nu m-am prea dat în vânt după adulții din acest roman. Au fost cu prea multe ascunzișuri. Despre Emily, pe care am cunoscut-o prin intermediul introspecțiilor în trecut, pot spune că este o persoană egoistă, slabă și manipulatoare. N-aș vrea însă să justific aceste cuvinte pentru că, mi-e teamă că aș da spoilere. Chris este cel pe care-l vedem schimbându-se și maturizându-se, devenind ceva mai stăpân pe sine.
Vă recomand acest thriller dacă vă place acest gen de lectură dar, nu l-aș oferi însă ca recomandare acelora care nu sunt fani pentru că, s-ar putea să se simtă afectați și să le dea o stare nu tocmai bună, mai ales la începutul lecturii.
