Ghici ce-i în cutie (#2 Helen Grace)- M. J. Arlidge

Titlu în engleză: Pop goes the weasel

Titlu în spaniolă: Ni lo ves ni lo verás

Apariție: 1 septembrie 2014

Preceded by: Ghici cine moare primul (Eeny meeny)

Followed by: The Doll’s House, Liar Liar, Little Boy Blue, Hide and Seek, Love Me Not, Down to the Woods.

Notă Goodreads: 4/5

Ghici ce-i în cutie este a doua carte din seria Helen Grace de Michael Joseph Arlidge. Numele seriei vine de la detectiva pe care o vom întâlni în fiecare volum și pe care o descoperim câte puțin cu fiecare nouă lectură.

Acțiunea începe cu găsirea unui cadavru într-o casă goală și părăsită. Bărbatului i se smulsese inima și i-a fost trimisă într-o cutie soției sale. În acel moment, Helen știe că nu va fi unica victimă și că probabil se confruntă cu un ucigaș în serie. Iar bănuielile îi vor fi confirmate odată cu o nouă victimă dar cu un alt scenariu. Un lucru este însă clar: asasinul ucide bărbați care pare că duc o viață dublă. Presa nu lipsește din peisaj, părănd chiar că vor să pună bețe în roate investigației.

Pe lângă Helen, o reîntâlnim și pe Charlie, care la un an de la evenimentele din prima carte, decide sp se întoarcă la job, în ciuda faptului că nu se simte 100% confortabil cu ideea. Helen e cea mai umană în Ghici ce-i în cutie, nu mai e la fel de dură ca înainte și greu de citit.

Cartea se citește ușor și destul de repede și în ciuda subiectului abordat, o consider o lectură frumoasă și intrigantă. Nu ar mai fi alte lucruri de zis, așa că vă invit să încercați seria dedicată lui Helen Grace.

Leave a Reply