19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019 – update Iulie 2019

În articolul 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, pe care l-am scris în luna ianuarie 2019, am povestit câte ceva despre cărțile pe care vreau neapărat să le citesc anul acesta. Și după ce prima jumătate a anului a trecut deja, consider că e momentul să fac o actualizare cu privire la ce am citit și ce îmi rămâne de citit pentru următoarele 6 luni din 2019.

Dar înainte de a începe, trebuie să menționez că zilele astea citesc Fiica ceasornicarului (The clockmaker’s daughter) de Kate Morton.

Ce mai am de citit

Cea mai mare parte a cărților pe care voiam să le citesc anul acesta, rămâne cea a celor necitite, care începe cu Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith, Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris, pe care o am cu mine în Belgia și va urma curând și al doilea volum al seriei Arc of a Scythe, Thunderhead – Neal Shusterman

Încă îmi este puțin teamă să mă apuc de Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman. Și mă feresc și de Ape House – Sara Gruen, Magicianul – John Fowles și The summer before the war – Helen Simonson. Am fost de multe ori pe punctul de a le asculta pe Audible, dar în ultimul moment am ales altceva. Sper să ajung totuși la ele, dacă nu vara asta, măcar în toamnă. The thief of time – John Boyne este și ea o carte pe care o mai am de citit, urmată de al treilea volum din seria Silozul, Silozul. Generațiile – Hugh Howey și de tot al treilea volum al seriei Shades o magic, A conjuring of light – V.E. Schwab.

Ultima dar nu cea din urmă rămâne o carte a lui Kristin Hannah, numită Un nou început.

Ce am citit

  1. Fly Away (#2 Firefly Lane) – Kristin Hannah. 
  2. Furtuna războiului (#4 Regina Roșie) – Victoria Aveyard. 
  3. Ursul și privighetoarea (#1 Winternight trilogy) – Katherine Arden. 
  4. Un gentleman la Moscova – Amor Towles. 
  5. Station eleven – Emily St. John Mandel. A fost tradusă la noi cu numele Simfonia itinerantă.
  6. Soția călătorului în timp – Audrey Niffenegger. 
  7. Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paulina Simons.

Despre unele dintre ele puteți să citiți deja pe blog. Până atunci însă, vă invit să îmi spuneți ce carte v-ați fi dorit să citiți anul acesta și dacă ați reușit să faceți asta până acum sau dacă ați amânat-o pentru semestrul doi al anului 2019.

Pe urmele lui Harry Winston – Lauren Weisberger

Titlu în spaniolă: Persiguiendo un diamante

Titlu în engleză: Chasing Harry Winston

Autor: Lauren Weisberger

Apariție: 27 mai 2008

Notă: 3/5

Aveam poftă să citesc ceva distractiv și am ales Pe urmele lui Harry Winston după ce am citit descrierea poveștii pe care urma să o lecturez.

Este povestea a trei prietene care-și pun în plan ca în decurs de un an să-și ducă la îndeplinire câte un obiectiv. Emmy tocmai a ieșit dintr-o relație și e ceva cam tristă, pentru că iubitul ei a părăsit-o pentru o animatoare, Adriana duce o viață nebună, e în pragul împlinirii a 30 de ani și simte presiunea celor din jur cu privire la viața pe care o va duce mai departe, iar Leigh pare că are o viață aproape perfectă: are un iubit minunat și un job de vis, dar parcă ceva ceva tot îi lipsește. Deși sunt atât de diferite, cele trei sunt prietene și se susțin una pe cealaltă.

Într-o seară, în timp ce petrec câteva ore împreună, decid să facă ceva pentru a-și schimba viața. Emmy trebuie să facă sex cu un tip de pe fiecare continent, Adriana trebuie să fie mai așezată și să își caute un iubit serios cu care să se logodească, iar Leigh nu e foarte sigură ce ar trebui să schimbe la viața ei.

Pe urmele lui Harry Winston este de fapt o călătorie a celor trei femei către obiectivele stabilite. Dar schimbările pe care le vor face nu le garantează și succesul planului.

Acțiunea cărții nu este deloc plictisitoare sau obositoare ci dimpotrivă, este ușor de citit, te ține în alertă și curios cu privire la evoluția lucrurilor.

Recoman această carte ca lectură de vară sau pentru momentele când, la fel ca mine, vă doriți ceva ușor și distractiv.

Tronul de cleștar (#1 Tronul de cleștar) – Sarah J. Mass

Titlu în spaniolă: Trono de cristal

Titlu în engleză: Throne of glass

Autor: Sarah J. Maas

Apariție: 2 august 2012

Followed by: Crown of midnight (Diamantul de la miezul nopții), Heir of fire (Moștenitoarea focului), Queen of Shadows (Regina umbrelor),
Empire of Storms (Imperiul furtunilor), Tower of Dawn, Kingdom of Ash

Notă: 4/5

În minele de sare de la Endovier o fată de 18 ani este condamnată la închisoare pe viață, după ce a comis o greșeală fatală. Deși este atât de tânără, ea este o asasină profesionistă și pentru asta, căpitanul Westfall îi oferă o șansă de a se salva din mine, chiar dacă pentru asta va avea de plătit un preț extrem de mare. Celaena trebuie să participe într-un turneu ce presupune o luptă pe viață și pe moarte, ca reprezentantă a prințului, și să concureze cu cei mai periculoși asasini și hoți din țară.

Dacă va câștiga turneul, ea nu va fi liberă imediat, ci va trebui să fie asasină în slujba regelui timp de patru ani. Un alt sacrificiu pe care va fi nevoită să îl facă este acela de a-și ascunde adevărata identitate în fața celorlalți participanți la turneu. Doar Chaol Westfall și prințul Dorian îi știu numele.

Despre personaje, bănuiți probabil că vor forma un triunghi amoros. Preferatul meu este Chaol, cel puțin în acest prim volum, pentru că am impresia că Dorian nu a fost foarte bine conturat ca personaj și nici pus în valoare suficient.

Participanții la turneu trebuie să treacă prin diferite probe, în urma cărora sunt fie eliminați, fie mor. Aceste probe nu sunt întotdeauna descrise în detaliu, peste unele trecându-se imediat și fiind doar menționate, motivele fiind, cred eu, acelea de a evita repetarea unor situații și plictisirea cititorului. Accentul a fost pus mai mult asupra relației dintre personaje, crearea lor și evoluția pe care au avut-o.

Celaena mi-a fost puțin antipatică la început, dar pe măsură ce am cunoscut-o mai bine, am ajuns să o înțeleg. În plus, ea se mai îmblânzește puțin, în ciuda tuturor greutăților și piedicilor prin care va trece în timpul concursului. În triunghiul amoros din care face parte, eu susțin echipa Celaena- Chaol, deși trebuie să recunosc că, în privința lui Dorian a protagonistei noastre, îmi place faptul că amândoi citesc, și că prințul îi împrumută cărți.

Tronul de cleștar este primul volum al acestei serii magice, ce poartă același nume, și este cartea care ne deschide apetitul pentru mai mult. Deși știam seria de mai mult timp, cea care m-a convins s- o citesc a fost Diana de la Cărți de iubit. Vă recomand și vouă seria asta dacă vă e dor de ceva fantasy și care să nu se termine după doar o carte sau două.

Ghici ce-i în cutie (#2 Helen Grace)- M. J. Arlidge

Titlu în engleză: Pop goes the weasel

Titlu în spaniolă: Ni lo ves ni lo verás

Apariție: 1 septembrie 2014

Preceded by: Ghici cine moare primul (Eeny meeny)

Followed by: The Doll’s House, Liar Liar, Little Boy Blue, Hide and Seek, Love Me Not, Down to the Woods.

Notă Goodreads: 4/5

Ghici ce-i în cutie este a doua carte din seria Helen Grace de Michael Joseph Arlidge. Numele seriei vine de la detectiva pe care o vom întâlni în fiecare volum și pe care o descoperim câte puțin cu fiecare nouă lectură.

Acțiunea începe cu găsirea unui cadavru într-o casă goală și părăsită. Bărbatului i se smulsese inima și i-a fost trimisă într-o cutie soției sale. În acel moment, Helen știe că nu va fi unica victimă și că probabil se confruntă cu un ucigaș în serie. Iar bănuielile îi vor fi confirmate odată cu o nouă victimă dar cu un alt scenariu. Un lucru este însă clar: asasinul ucide bărbați care pare că duc o viață dublă. Presa nu lipsește din peisaj, părănd chiar că vor să pună bețe în roate investigației.

Pe lângă Helen, o reîntâlnim și pe Charlie, care la un an de la evenimentele din prima carte, decide sp se întoarcă la job, în ciuda faptului că nu se simte 100% confortabil cu ideea. Helen e cea mai umană în Ghici ce-i în cutie, nu mai e la fel de dură ca înainte și greu de citit.

Cartea se citește ușor și destul de repede și în ciuda subiectului abordat, o consider o lectură frumoasă și intrigantă. Nu ar mai fi alte lucruri de zis, așa că vă invit să încercați seria dedicată lui Helen Grace.

Simfonia itinerantă – Emily St. John Mandel

Titlu în engleză: Station eleven

Autor: Emily St. John Mandel

Apariție: 9 septembrie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Simfonia itinerantă este un roman care ne prezintă lumea înainte și după o pandemie care ucide peste 99% din populația de pe Terra și care, urmărește o trupă de actori, motiv pentru care bănuiesc că s-a ales titlul în limba română. Nicicum nu m-aș fi gândit că Station eleven și Simfonia itinerantă sunt una și aceeași carte dacă le-aș fi văzut pe rafturile unei librării. Aș putea chiar să afirm că nu aș întinde mâna după varianta în limba română.

Trecând peste aspectul legat de titlu, subiectul romanului m-a atras foarte tare, fiind unul din preferatele mele pentru că mă face să mă gândesc la ce ne așteaptă cu adevărat în viitor și încotro se îndreaptă lucrurile.

Romanul începe cu moartea unui actor faimos, pe nume Arthur Leander. Decesul acestuia are loc în timpul unei reprezentații a unei opere a lui Shakespeare. În public se află și Jevaan Chaudhary care încearcă să îi acorde primul ajutor până la sosirea ambulanței. Apoi acesta are grijă ca una din fetițele care jucau în piesa de teatru să nu vadă ce se întamplă cu Arthur, iar apoi o lasă în grija femeii care se ocupă de fete, pentru a merge să-și viziteze fratele.

În continuare, autoarea ne duce în viitorm la 20 ani după evenimentele prezentate mai sus, într-o societate măcinată de gripa din Georgia, în urma căreia doar puțini oameni au supraviețuit și nu mai au electricitate, combustibil, medicamente și nici un fel de tehnologie. Într-o astfel de societate, o trupă numită Simfonia călătoare se plimbă dintr-un loc în altul și organizează spectacole.

Simfonia itinerantă este o distopie post-apocaliptică unde trecerile de la trecut la viitor ne ajută să înțelegem ce s-a întâmplat, atât cu lumea în ansamblul ei, cât și cu anumite personaje pe care le urmărim de-a lungul poveștii.

Prima parte a romanului mi-a plăcut foarte mult dar, după jumătate, nu m-a mai atras la fel de mult din cauza modului în care evoluează lucrurile. Mi-ar fi plăcut ca povestea să se dezvolte altfel, să se pună mai mult accent pe societate și cum e reconstruită și mai puțin pe luptele între oameni. Este destul de greu să dezvolt această idee fără să dau spoilere.

Station eleven este un roman care aduce în prim plan ceea ce ne face umani, care ne aduce aminte care sunt lucrurile pentru care trebie să luptăm în viață. Sunt curioasă să aud și părerea voastră cu privire la această carte.