Dincolo de stele (#2 Aleea cu licurici)- Kristin Hannah

Titlu în engleză: Fly Away

Autor: Kristin Hannah

Apariție: 13 aprilie 2014

Precedata de: Aleea cu licurici

Nota: 5/5

Dincolo de stele începe cam unde s-a terminat Aleea cu licurici. De fapt, la ceva timp după finalul trist al primului volum al seriei, care i-a lasat pe toți cei pe care i-am cunoscut atunci fără Kate.

Ceea ce aflăm încă din primele pagini este că niciunul dintre cei apropiați lui Kate nu au reușit să-și țină promisiunile făcute. Johny, soțul ei, nu reușește să țină familia unită, Tully prietena ei cea mai bună, e mai pierdută ca niciodată în ciuda faptului că și-a dorit să fie în continuare parte din familia Ryan și să le fie alături copiilor, dar până la urmă ea nu are habar despre ce înseamnă maternitatea sau cum este să ai grijă de cineva.

Iar Marah, fetița cea mare a lui Kate, distrusă de durere, nu mai poate zâmbi pentru nimic în lume. În timp ce Johny și chiar și Tully încearcă să o ajute, ea pare să se afunde și mai tare în durere, până când, într-o zi, îl cunoaște pe un tânăr care pare că a trecut prin aceleași dureri ca și ea și care pare să o înțeleagă mai bine ca oricine.

În poveste reapare și mama lui Tully, Dorothy, cea care a abandonat-o și dezamăgit-o de nenumărate ori de-a lungul vieții acesteia și care, dacă vrea să își ajute fiica, trebuie să își înfrunte odată pentru totdeauna trecutul dureros pe care îl ascunde și pe care Tully nici măcar nu îl bănuiește. Și ceea ce aflăm, ne face să ne simțim vinovați că am judecat-o atât de aspru atunci când am citit Aleea cu licurici. E ca în viața reală, atunci când, de cele mai multe ori judecăm o persoană fără să știm ce se află cu adevărat în spatele acțiunilor sale.

Dincolo de stele este un roman despre iertare, despre familie, iubire, noi începuturi și speranță și deși preferatul meu rămâne Aleea cu licurici, tot este o carte de 5 stele. Categoric, Kristina Hannah este una din autoarele mele preferate atunci când vine vorba de cărți care transmit emoție.

Leave a Reply