Grădina speranței – Diane Ackerman

Titlu în română: Grădina speranței

Titlu în engleză: The Zookeeper’s Wife: A War Story

Autor: Diane Ackerman

Apariție: 17 septembrie 2007

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

De când am văzut coperta și titlul acestei cărți pe Goodreads, mi-a rămas în minte. I-am recomandat-o la un moment dat Lucianei Corlan și la puțin timp după ce a citit-o ea și a recenzat-o, am ales-o și eu pentru lectură.

În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, atunci când Germania a invadat Polonia, invazie ce a dus și la moartea majorității animalelor din grădina zoologică, Jan și Antonia Zabinski, adică cei care se ocupau de respectivul loc, încep să ascundă evrei în cuștile animalelor. Jan Zabinski, capul familiei, este și membru al rezistenței poloneze și ascunde și muniție în interiorul grădinii zoologice. Cu toții fac eforturi supraomenești pentru a păstra grădina zoologică și pentru a proteja astfel atât puținele animale rămase cât și oamenii ce se ascund acolo.

Acțiunea cărții este bazată pe fapte reale. Familia Zabinski chiar a existat iar faptele lor au salvat viețile a zeci de evrei și nu numai. Subiectul cărții este unul extrem de interesant, dar din păcate, autoarea, a ales să rămână cuma la suprafața sentimentelor și întâmplărilor din acele vremuri. Pentru cititor devine astfel greu să intre în poveste, să te lași acaparat astfel încât să nu o poți lăsa din mână, ținând cont că sunt multe descrieri ale animalelor și mai puține dialoguri (sau mai exat interactiune între personaje. Acest lucru este oarecum de înțeles, pentru că așa a fost natura evenimentelor și socializarea nu prea era posibilă decât noaptea.)

Iubirea și suportul pentru ființele umane și pentru animale reprezintă cheia romanului “Grădina speranței”. Dar și suferința provocată de război este permanent prezentă. În schimb, toate aceste lucruri sunt prezentate sub forma unui documentar mai degrabă decât a unei povești.

În mare parte, cartea este bazată pe jurnalele ținute de Antonina Zabinski, Diane Ackerman făcând o treabă bună din punct de vedere al documentării.

Recomand “Grădina speranței” de Diane Ackerman dar v-aș sfătui să vă alegeți cu atenție momentul lecturii, deoarece din cauza marilor descrieri, referitoare mai ales la animale, riscați să vă simțiti puțin plictisiți și să săriți anumite paragrafe.

Aleea cu licurici – Kristin Hannah

Titlu în română: Aleea cu licurici

Titlu în engleză: Firefly lane

Autor: Kristin Hannah

Apariție: 5 februarie 2008

Urmată de: Fly Away

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Privighetoarea de Kristin Hannah a fost o lectură surprinzătoare pentru mine, o lectură care m-a făcut să îndrăgesc stilul autoarei și de aceea nu am stat prea mult pe gânduri când am văzut Aleea cu licurici. Nu aveam prea multe așteptări de la această carte, ținând cont de descrierea ei, dar m-a făcut să plâng cum nu am mai făcut-o cu o carte în brațe de la Harry Potter și Ordinul Phoenix.

Aleea cu licurici ne spune povestea întregii vieți a două prietene. Una dintre ele este Kate Mularky, care în 1974 când Tully Hart intă în viața ei, era resemnată să fie invizibilă pentru cei din liceul la care mergea. Pe de altă parte, Tully, noua ei vecină îi este total opusă și devine foarte ușor centrul atenției și totodată cea mai bună prietenă a lui Kate. În ciuda tuturor diferențelor dintre cele două, prietenia lor supraviețuiește timpului și astfel, le însoțim pe cele două atât în perioada liceului și deci a adolescenței, apoi în perioada facultății, până la adolescență.

Această poveste de prietenie între cele două femei, m-a făcut să înclin de multe ori balanța spre Kate. Lucrurile parcă au fost mereu în favoarea lui Tully, cel puțin de când a cunoscut-o pe Kate, în timp ce aceasta parcă a fost dată la o parte. Tot ce își dorea nu se putea îndeplini, Ea însăși a contribuit la asta și s-a dat singură la o parte într-o mulțime de situații.

Legătura dintre cele două nu este ferită de teste, iar unul dintre ele aproape va reuși să le despartă pentru totdeauna. Din fericire, reușesc să evite despărțirea definitivă, lucru pe care unii dintre noi posibil să nu-l mai poată face și să regrete toată viața. Deși Tully mi-a fost antipatică de la începuturile prieteniei, spre final am reușit să încerc să o înțeleg puțin și să o accept, măcar de dragul lui Kate, cu care am simțit o legătură deosebită, care a devenit din ce în ce mai puternică cu fiecare pagină.

Autoarea a făcut o super treabă cu aceste personaje, le-a făcut așa de reale și de credibile încât m-am simțit parte din poveste. Aleea cu licurici este o carte emoționantă, o lecție pentru cei ale căror prietenii sunt pe cale să se destrame sau s-au destrămat deja. Îți oferă din plin motive pentru care merită să mai faci o încercare de reluare a prieteniei pierdute,

Din câte știu, povestea frumoaselor personaje pe care am avut ocazia să le cunoaștem în Aleea cu licurici va continua într-o altă carte, dar din păcate, fără una dintre cele două prietene. Aceasta se numește Fly away și nu știu dacă este tradusă la noi,

Până atunci, vă recomand Aleea cu licurici, dar luați-vă niște șervețele alături, pentru că sigur vă veți emoționa.

Sotia plantatorului de ceai – Dinah Jefferies

Titlu in romana: Sotia plantatorului de ceai

Titlu in engleza: The tea planter´s wife

Autor:  Dinah Jefferies

Apariție: 27 august 2015

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

¨Sotia plantatorului de ceai¨ a ajuns la mine datorita reclamei intense facute pe Facebook. Si ma refer la cititori. Nu am citit pareri foarte detaliate, doar o vedeam recomandata si desi nu stiam la ce sa ma astept, a fost o supriz placuta. Nu mi se pare neaparat genul de carte pe care am citit-o in ultima vreme, dar mi-a colorat frumos cateva zile de vacanta.

Actiunea incepe in anii 1925, cand Gwendolyn Hooper se casatoreste si-si urmeaza sotul in Ceylon. Din pacate face intreaga calatorie singura, intrucat Laurence a fost nevoit sa se intoarca mai repede. Este nerabdatoare sa il reintalneasca si prima seara pe care o petrec impreuna in superba lume noua pentru tanara sotie este exact cum se astepta.

Din momentul in care ajung la resedinta lor, barbatul se schimba si asta o sperie putin pe Gwendolyn. Aceasta incepe sa se ocupe de casa, sa cunoasca muncitorii si plantatiile de ceai din jurul casei. Intr-o lume in care exista o separare clara intre muncitori si stapani, femeia incearca sa-i ajute pe cei care au nevoie, chiar daca primeste critici pentru asta.

Atmosfera din Ceylon este de poveste, imi place cum autoarea a creat peisajul. Insa problemele nu lipsesc. Fericirea care soseste atunci cand afla ca vor deveni parinti este umbrita cumnata lui Gwendolyn, mereu prezenta si extrem de ciudata din punctul meu de vedere, si de prezenta unei femei din Ameria, vaduva, si cu care Laurence a avut o legatura. Gelozia este prezenta in sufletul femeii, oricat incearca sa lupte cu ea.

In seara cand da nastere celor doi copii, descopera un lucru care ii va schimba soarta pentru totdeauna. Risca sa piarda totul din cauza a ceea ce ar explica culoarea pielii unuia dintre copii si asta o face sa ia o decizie gresita. Asta este si ce nu mi-a placut: ca nu a avut curajul si puterea de a spune adevarul si de infrunta orice ar fi venit cu asta. Si pentru acest lucru a platit enorm.

In concluzie, povestea mi-a placut mult, finalul e frumos, desi au parte de atat de multe probleme, Laurence si Gwen trec peste toate impreuna si invata sa comunice si faca sa functioneze relatia pe care o au. Este un bun exemplu ca poti merge mai departe chiar daca uneori nu iei cele mai bune decizii. Si cel care a salvat totul in aceasta carte a fost, din punctul meu de vedere, Laurence, chiar daca vocea noastra este Gwendolyn.

Casatorie de placere – Tahar Ben Jelloun

Titlu in romana: Casatorie de placere

Titlu in franceza: Le mariage de plaisir

Autor: Tahar Ben Jelloun

Apariție: 2016

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

De aceasta data am ales de pe site-ul celor de la Libris cartea Casatorie de placere de Tahar Ben Jelloun, un roman care face parte din literatura universala, si care trateaza un subiect mai putin cunoscut noua, zic eu: casatoriile pentru placere. Practic atunci cand un barbat pleaca intr-o calatorie de afaceri, pentru a nu cadea in pacat, isi ia o sotie pentru perioada pe care o va petrece plecat. Este obligat sa ii asigure un anumit nivel de trai si incheie un fel de contract.

Acesta este si cazul lui Amir, un negustor din Marocul anilor ´50, care calatoreste in interes de afaceri si care isi ia o sotie temporara, in persoana lui Nabu. Doar ca se indragostesc si astfel Amir cunoaste o lume pe care prima lui sotie nu i-a putut-o oferi niciodata, nici in pat nici in afara lui.

Avand aprobarea lui Karim, fiul lui cel mic, Amir hotaraste sa se casatoreasca definitiv si cu Nabu si sa o ia acasa, la familia lui, desi, se teme de reactia sotiei lui si a copiilor. Si nu se inseala deloc cu privire la reactiile lor, caci nu o accepta, mai cu seama pentru ca are tenul inchis la culoare, si nu alb ca al lor. Tahar Ben Jelloun ne prezinta astfel si greutatile pe care le indura oamenii care au pielea neagra. Sunt vazuti foarte rau, ca sclavii si chiar un sunt considerati oameni.

Insa Nabu inca o data demonstreaza ca e demna sa-i fie sotie lui Amir, asteapta si indura tot ceea ce ii face prima lui sotie, care practic o transforma in servitoare si se foloseste de orice mijloace pentru a o face sa dispara din viata ei. Iar cand Nabu ii daruieste gemeni lui Amir, doi baieti, unul alb si unul negru, lumea primei sotii a barbatului se prabuseste complet. Continua insa se se poarte urat.

¨Casatorie de placere¨ nu e un clasic happy end. Povestea continua si dincolo de viata lui Amir. Cunoastem si povestile baietilor lui si a lui Karim. Acesta din urma, desi nascut cu probleme de sanatate, este un baiat extrem de bun si intelept. De-a lungul calatoriei pe care o face cu tatal lui atunci cand o cunoaste si pe Nabu, Karim are parte de o serie de expriente parca desprinse din povesti magice.

Acest roman spune povestea a trei generatii si ne prezinta impresionanta poveste de dragoste dintre Amir si Nabu. Salim este cel care reprezinta a treia generatie a familiei negustorului marocan, si acesta ne prezinta fata rareori vazuta a vietii pe care o duc oamenii din Maroc si nu numai.

Salim, prin culoarea pielii lui, mostenita de la tatal sau, copilul negru al lui Amir, ne impartaseste experienta sa, aceeasi cu a oamenilor care datorita culorii pielii sunt dezavantajati si urati, sunt desconsiderati. Multi lupta sa-si depaseasca conditia si sa ajunga in Europa prin orice mijloace, punandu-si viata in pericol, si putini sunt cei care reusesc.

Daca va plac povestile orientale, daca vreti sa cunoasteti si o alta fata a Marocului, va invit sa cititi povestea acestei familii, povestea acestei femei puternice.

Diamante azul – Care Santos

Titlu in spaniola: Diamante azul

Autor:  Care Santos

Apariție: 27 Octombrie 2015

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Imi pare ca ¨Diamante azul¨este singura carte scris de Care Santos pe care am inteles-o cel mai putin. Finalul insa a salvat-o, sau mai degraba m-a salvat pe mine de la a considera lectura aproape de un dezastru, mai mult datorita sau din cauza perioadei in care am ales sa o citesc.

Povestea in sine este extrem de interesanta si pastreaza o serie de elemente cu care Care Santos deja ne-a obisnuit: intoarcerea in timp in 3 epoci diferite: jumatatea secolului XX, a secolului XIX si inceputul secolului XVIII. Insa spre deosebite de ¨Pofta pentru ciocolata¨ de exemplu, de aceasta data povestile alterneaza, secolul se schimba de la un capitol la altul si asta mi-a creat o intreaga nebunie in cap.

Familia in jurul careia se contureaza intreaga carte este Pujola, si din cate am aflat ar fi vorba chiar despre povestea familiei autoarei. Fascinant, nu? Teresa Pujola este chiar bunica lui Care.

Lectura nu este totusi prea usoara, aceasta carte necesita timp si multa atentie din punctul meu de vedere. Din ce am mai citit, unii compara stilul din aceasta carte cu cel din ¨Incaperi ferecate¨ dar mie mi se pare mult mai greoi acesta.

Cunoastem o serie de personaje extrem de interesante, incepand cu Teresa Pujola si Teresa Marques si continuand cu Silvestre Pujola, Florian Pujola si Margarita Gomis, aceasta din urma fiind cea mai nesuferita femeie despre care am citit vreodata. Este extrem de enervanta, si cred ca autoarea a facut o treaba excelenta cu ea, deoarece pare destul de greu sa creezi un astfel de personaj. Nu de putine ori mi-am dorit ca Florian sa fie mai dur cu ea, sa nu o lase asa de capul ei, cu ideile ei. Cred ca atat fetele cat si Teresa Marques ar fi avut un alt destin de-ar fi fost asa. Seria pesonajelor este completata de profesorul de muzica, de laptar si chiar de pisica cu numele Pisica.

Ceea ce condimenteaza intreaga carte sunt intrigile, atat de reale si pe care le putem intalni si noi in viata de zi cu zi, in istoria familiilor noastre.

Spre sfarsitul cartii toate intamplarile din fiecare perioada se leaga intre ele si poti avea o imagine de ansamblu a ceea ce s-a intamplat, intrucat atunci cand citesti doar bucatele din trecut iti e greu sa iti imaginezi ce s-a intamplat. Cred ca e un mod extrem de curios de a scrie un roman dar si greu.

Daca va fascineaza povestile de viata ale familiilor, va recomand aceasta carte si va invit sa descoperiti cine este acest diamant albastru al intregului roman.