Castelul de sticla – Jeannette Walls

Titlu in romana: Castelul de sticlă

Titlu in engleza: The glass castle

Autor:  Jeannette Walls

Apariție: martie 2005

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

“Castelul de sticlă” m-a atras prin titlul său. Nici nu aveam habar despre ce este vorba dar am cumpărat-o și nu mică mi-a fost mirarea când mi-am dat seama  că reprezintă memoriile lui Jeannette Walls.

Cartea începe cu Jeannette într-un taxi, îndreptându-se spre o petrecere. Traiectoria îi este întreruptă în momentul în care vede o femeie care caută în gunoi. Cunoaște acele mișcări și de teamă că cineva ar putea-o relaționa cu femeia aceea, decide să îi spună taximetristului o altă adresă. Acesta este începutul memoriilor scrise de Jeannette sub forma unui roman bine legat și structurat, ce cuprinde copilăria și adolescența pe care a trăit-o împreună cu frații ei, alături de părinții acestora.

Prima sa amintire este legată de un eveniment nefericit, când micuța Jeannette a luat foc în bucătăria rulotei în care locuia cu familia sa, în timp ce-și pregătea ceva de mâncare, la numai 3 ani. După câteva săptămâni de spitalizare, tatăl ei o ia din spital fără acordul medicilor și fără ca rănile micuței să fie vindecate. Acesta este unul din evenimentele care m-au lăsat fără grai, pentru că nu am înțeles atitudinea tatălui.

Sunt o mulțime de elemente din comportamentul tatălui și al mamei care-mi aduc aminte de părinții lui Frank McCourt din “Cenușa Angelei: o copilărie irlandeză”. De la tatăl alcoolic dar plin de entuziasm, care dă lecții de științe, istorie și lecții de viață, fără un loc de muncă dar priceput la toate și la nimic, până la mama visătoare, fără loc de muncă, pictoriță, pentru care doar arta sa contează și ale căror instincte materne nu prea sunt prezente.

Copilul Jeannette îl are ca idol pe tatăl său și ea este preferata lui. Dar pe măsură ce trece timpul, va fi dezamăgită când își va da seama că familia sa nu este la fel ca altele.

Copii vor crea o legătură deosebită între ei, cum rar mi-a fost dat să văd. Sunt luptători și se vor sprijini atât de mult încât putem afirma fără greșeală că doar susținerii reciproce pe care și-au oferit-o au reușit în viață.

Mutarea dintr-un oraș într-altul  crează confuzie în viața copiilor familiei Walls, dar pe părinți nu îi interesează ceea ce-și doresc aceștia. Pe parcursul lecturii am apreciat că în relatările autoarei nu se simte nici un pic de acuzare sau reproș asupra părinților.

Nu pot să nu fiu extrem de critică cu părinții care nu-și asumă responsabilitățile pe care le implică copii. Este extrem de greu să înțeles că astfel de oameni își abandonează copii și-i lasă să se descurce singuri din fragedă pruncie. Nu mi se pare corect ca rolurile să se inverseze, pentru că nu de puține ori am simțit că acei copii au purtat grija părinților și nu invers.

Adesea m-am simțit tristă citind această carte, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă de care nu se puteau bucura cum trebuia, așa cum o făceau alte familii.

Mi-a plăcut cartea și dacă nu știați, are si ecranizare. Vorbim despre un film care nu respectă întocmai toate ideile cărții, dar care reușește să ilustreze povestea familiei Walls. Recomand cartea deoarece cred că avem multe de învățat și din poziția de copii și din aceea de părinți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *