Topul cărților mele preferate din toate timpurile (partea a treia)

Iată că a sosit momentul să închei acest top al cărților mele preferate din toate timpurile pe care le-am citit până la începutul lunii iunie. Celelalte două părți pot fi găsite aici și aici. Mi-aș dori să strâng cel puțin tot atâtea alte cărți printre favorite despre care să vă povestesc în viitor.

Povestea mea de Michelle Obama este autobiografia fostei primei doamne a Statelor Unite ale Americii. Mi-a plăcut să descopăr copilăria micuței Michelle dar și să-i văd punctul de vedere din timpul campaniei lui Barack. Din punctul meu de vedere este și va fi un exemplu pentru multe femei și fetițe din lumea întreagă.

Fetele dispărute din Paris de Pam Jenoff este un roman de ficțiune istorică a cărui copertă m-a făcut să vreau să ajung în locul unde este făcută poza asta (și am ajuns). Dar dincolo de copertă, este un roman pe două planuri temporale: unul prezent și unul din timpul celui de-al doilea Război Mondial în care o grupare de agente secrete din Londra ajung în Franța pentru a-și îndeplini misiunea de a ajuta Rezistența. Însă cele douăsprezece femei nu se vor mai întoarce niciodată acasă și noi vom încerca să aflăm de ce, împreună cu Grace, cea care descoperă o valiză din care ia câteva fotografii.

Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman este povestea unui bătrânel suedez, ursuz și tipicar. Este genul acela de vecin bun la toate dar care bombăne toată ziua. Este un bătrânel pe care nu ai cum să nu îl iubești. Parcurgem împreună cu el povestea vieții sale, din copilărie, momentul întâlnirii cu Sonja, întâmplările grele prin care trec și iubirea lor. Este genul acela de carte care te va face să plângi și care, rămâne cu tine peste ani și ani.

Învățare de Tara Westover este o carte pe care acum câțiva ani o vedeam peste tot pe internet și care a ajuns astfel la o mulțime de cititori. Este povestea autoarei, o femeie care a ajuns pentru prima dată într-o sală de clasă la vârsta de 17 ani. Născută și crescută într-o familie atipică, ea s-a pregătit toată viața pentru sfârșitul iminent al lumii. Nu a fost văzută niciodată de un medic sau de vreo asistentă și toate rănile grave sau mai puțin grave erau tratate acasă cu tot felul de ierburi.

Dincolo de șocul pe care ți l-ar putea provoca ideea că așa ceva încă se întâmplă în zilele noastre, într-o societate considerată atât de dezvoltată cum sunt Statele Unite ale Americii, povestea Tarei este o lecție pentru fiecare dintre noi.

Povestea unui orfan de Pam Jenoff este tot o ficțiune istorică a cărei acțiune se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă cadrul este unul atipic: un circ. Este povestea a două tinere care se cunosc în acest circ și a unui bebeluș a cărui soartă a fost schimbată pentru totdeauna. Noa, devenită mamă prea devreme și fiind nevoită să își abandoneze bebelușul, salvează un copilaș dintr-un vagon.

Dincolo de șocul pe care ți l-ar putea provoca ideea că așa ceva încă se întâmplă în zilele noastre, într-o societate considerată atât de dezvoltată cum sunt Statele Unite ale Americii, povestea Tarei este o lecție pentru fiecare dintre noi.

Rețeaua Alice de Kate Quinn este un roman de ficțiune istorică, pe două planuri temporale: unul imediat după cel de-al Doilea Război Mondial și unul din timpul Primului Război Mondial. Charlie, o tânără bogată din America este trimisă în Europa pentru a-și rezolva o mică problemă dar fuge de mama sa, cu speranța că o poate găsi pe verișoara ei, dispărută în timpul războiului abia încheiat.

Drumurile ei însă o duc la Eve, o femeie care a făcut parte dintr-un grup de spioane în timpul Primului Război Mondial. Împreună pornesc în căutarea adevărului legat de trădarea grupării spioanelor și a dispariției lui Rose.

Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini nu a fost prima mea întâlnire cu autorul. A fost însă romanul care m-a marcat cel mai tare. E o poveste de prietenie și loialitate care te va face să plângi cu lacrimi amare. Descoperim alături de protagoniștii noștri Afganistanul din ultimele zile ale monarhiei până aproape de prezentul nostru și asistăm înmărmuriți la schimbările prin care trece țara dar și la întâmplările lui Amir și cele ale lui Hassan, fiul servitorului. Este una dintre cele mai cutremurătoare cărți pe care le-am citit.

Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice de Deborah Feldman este o carte de non-ficțiune și, deși văzusem serialul atunci când a apărut, și a fost o revelație pentru mine, tot m-am simțit revoltată pe măsură ce citeam mărturiile acestei femei.
Mi se pare o ipocrizie să pui Holocaustul, o așa tragedie, pe umerii oamenilor care nu s-au îmbrăcat suficient de modest, au vrut să aibă anumite lucruri și o situație financiară bună, nu au fost suficient de umili iar femeile au avut parul lung și frumos, purtat în văzul lumii. Nu, nu astea-s păcate și nu astea-s motivele unei așa tragedii.

Și nu ar trebui să fie motivele pentru care să nu permiți copiilor dreptul la educație, la interacțiuni cu oameni din afara comunității, ca să nu mai vorbesc de educație sexuală care lipsește sau e făcută într-un mod ciudat. Ce mi se mai pare frapant este faptul că aceste comunități se formează și-și au propriile reguli după care se ghidează, chiar în mijlocul unor state considerate exemplu pentru altele.
Deborah Feldman e un exemplu de femeie care nu a vrut să se conformeze situației și și-a dorit mai mult pentru ea și pentru cei din familie.

Pâine cu ceva: amintiri, ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli de Liliana Nechita este un must read atât pentru cei născuți după ‘89, pentru cei nostalgici după vremurile alea dar și pentru cei ce nu cred că a fost dracul chiar atât de negru, pentru a-și aminti de marionetele care erau sau să cunoască aspectele traiului în comunism.


Aceasta a fost cartea mea favorită a anului 2022 și o să o recomand oricui îmi va cere o părere. Tare mi-aș dori să o văd tradusă în limba engleză pentru a o putea împărtăși cu oamenii din jurul meu care mă mai întreabă de unde vin și de vremurile alea. E-adevărat eu nu le-am cunoscut dar am crescut în rămășițele comunismului.

Înconjurat de idioți de Thomas Erikson este o carte de non-ficțiune pe care e musai să o citești dacă vrei să înțelegi un pic mai bine de ce te enervează anumiți oameni și cum de te potrivești foarte bine în gânduri și atitudine cu alții. Aflăm despre patru profiluri comportamentale cărora li se atribuie câte o culoare: roșu, galben, verde și albastru.

Roșii sunt curajoși și impulsivi, lideri înnăscuți, cu țeluri ambițioase. Galbenii sunt creativi și optimiști. Cei mai altruiști dintre toți, Verzii sunt relaxați, prietenoși și loiali. Iar Albaștrii sunt analitici, mereu cu mintea în alertă, orientați spre detalii. M-a ajutat să mă descopăr mai bine pe mine și pe cei din jur și îmi doresc să aprofundez subiectul.

Femeia de hârtie de Rabih Alameddine ne spune povestea lui Aaliya, o femeie în vârstă care locuiește într-un bloc din Beirut, fost librar, care an de an traduce în limba arabă, de plăcere, o carte care i-a plăcut. Traducerile ei nu au ajuns niciodată să fie publicate. Are niște vecine pe care nu le place în mod deosebit dar care fac și ele parte din deliciul cărții. Mi-a plăcut mult personajul, m-am simțit identificată cu ea, e genul care-ți intră la inimă, mai ales dacă ești un iubitor de cărți. A fost o surpriză atât de plăcută această carte, mai ales pentru că am luat-o din impuls, bazându-mă pe titlu și fără să o fi văzut pe undeva în online.

Și aici se încheie, pentru moment, lista mea cu cele treizeci și trei de cărți favorite din toate timpurile. Sper să descopăr curând și alte titluri favorite despre care să vă povestesc în viitor. Până atunci, spor la citit să avem!

Leave a Reply