Printre tonuri cenusii – Ruta Sepetys

Titlu in romana: Printre tonuri cenusii

Titlu in engleza: Between shades of grey

Autor: Ruta Sepetys

Apariție: 22 martie 2011

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Nu stiu exact sa explic de ce am amanat atat de mult lectura acestui roman. Am fost la lansarea oficiala a ¨Printre tonuri cenusii¨ de Ruta Sepetys prin toamna lui 2016 si am ramas placut surprinsa atat de autoare cat si de subiectul cartii. Acesta din urma este o tema ce-mi atrage atentia din ce in ce mai mult, si am tot citit in ultimul an carti pe aceeasi linie. Imediat dupa lansare am vazut ca toata lumea citea romanul si nu stiu daca are legatura sau nu, dar in acel moment am intrat intr-un fel de blocaj ce nu mi-a permis sa citesc cartea pana de curand.

Protagonista acestui roman este Lina, o fata de 16 ani, din Lituania. Viata ei se va schimba cu totul atunci cand, intr-o noapte de vara din 1941, in miezul noptii ea impreuna cu mama si fratele ei sunt obligati sa paraseasca locuinta familiei, din cauza faptului ca sunt considerati antisovietici. Despre tatal lor nu mai stiu nimic incepand cu acea zi.

Cei trei ajung intr-un vagon al unui tren cu destinatie necunoscuta si traiesc acolo in conditii greu de imaginat, alaturi de oameni pe care nu i-au vazut niciodata. Pe masura ce trenul inainteaza spre destinatie, nu toti oamenii reusesc sa supravietuiasca traiectului. Celor care mor, trupurile le sunt tratate fara mila iar cei care supravietuiesc abia primesc apa si paine. Pe parcursul intregii calatorii avem parte de descrieri a emotiilor si sentimentelor pe care le experimenteaza oamenii in asemenea conditii.

Lina il cunoaste pe Andrius, un baiat care datorita mamei lui a ramas in vagonul lor. Intr-una din opririle trenului, Andrius reuseste sa faca rost de ceva informatii despre tatal Linei si incepand din acel moment Lina se foloseste de talentul ei, in incercarea de a-i transmite mesaje parintelui ei despre unde i-ar putea gasi. Sfarsitul calatoriei celor care reusesc sa supravietuieasca va fi la Polul Nord, acolo unde au parte de aceleasi conditii grele, unde au sanse minime de supravietuire.

Dintre personaje, Elena Vilkas, mama Linei este cea care mi-a atras cel mai mult atentia. Este o femeie extrem de puternica si de curajoasa, care-si iubeste atat familia cat si aproapele.

Este incredibil ce a putut sa faca Uniunea Sovietica in tarile baltice. Aceasta este o bucatica de istorie despre care nu stiam. Auzisem despre deportari si stiam ca si Romania a avut parte de asa ceva, dar nu mi-am imaginat niciodata ce fel de viata au avut oamenii aceia. Iar Ruta Sepetys, prin ¨Printre tonuri cenusii¨nu ne spune doar o poveste dura, ci ne expune o poveste de viata adevarata, o poveste a supravietuirii in iad. Iar cei care au reusit sa supravietuiasca Siberiei, la intoarcerea acasa si-au dat seama ca nimic din ce au avut inainte, nu mai exista. Totul apartinea altcuiva acum. A fost mai mult decat un cosmar.

Desi nu e o lectura tocmai usoara, inocenta Linei subtiaza putin duritatea lucrurilor care se petrec in carte. Va recomand sa cititi aceasta carte daca nu ati facut-o pana acum, deoarece nu veti avea nimic de pierdut, doar de castigat. Trecutul trebuie cunoscut.

 

Leave a Reply