Cinci cărți pe care vreau să le citesc înainte de 2020

În urmă cu câteva zile am văzut un video pe YouTube, la una din booktuberițele din Spania pe care le urmăresc, despre câteva cărți pe care vrea să le citească înainte de anul următor. Ideea m-a inspirat și, pentru că e prea târziu pentru un TBR de toamnă și dată fiind evoluția celor 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, despre care am scris aici, am decis să aleg cinci cărți pe care vreau să le citesc înainte de 2020.

Am încercat să aleg subiecte și genuri diferite (fără prea mult succes, pentru că funcțiunile istorice predomină). Iată ce a ieșit:

Crima din Orient Express – Agatha Christie. Îmi aduc aminte că atunci când eram în gimnaziu am citit o carte scrisă de Agatha Christie, dar nu îmi aduc aminte numele. Și pentru că știu că e extrem de apreciată am ales să pun pe această scurtă listă de lecturi una din cărțile sale. După de o lecturez, vreau să văd și filmul.

Podul spionilor – Whittell Gilles. Este o poveste reală a trei personaje, despre un schimb de prizonieri in Germania anilor 1960. Sună cum nu se putea mai bine, nu-i așa?

O săptămână în Decembrie – Sebastian Faulks. Am ales această carte strict după titlu, pentru că intenționez să o citesc chiar în luna decembrie. Nu mă aștept însă să fie ceva siropos.

Dosar Stalin. Genialissimul generalissim – Marius Stan. Din câte știu, această carte este de non ficțiune și e singura de acest gen de pe lista mea. Am ales-o pentru că in materie de lecturi din anul acesta Rusia cred că a fost țara cel mai des întâlnită și continuă să fie sub atenția mea.

Când înflorește liliacul (Liliac Girls #1) – Martha Hall Kelly. Eu aș fi vrut să citesc Trandafirii pierduți, fără să stiu că e al doilea volum al seriei, dar am afla intre timp că face parte dintr-o serie și am zis să iau lucrurile în ordine, chiar dacă nu știu exact ce legătură există între cele două volume. Ceea ce știu despre acest roman este că are legătură cu unul din subiectele mele preferate, și anume cel de-al Doilea Război Mondial.

Cam atât despre ce cărți vreau să citesc înainte de anul 2020. Vă invit și pe voi să imi spuneți dacă există vreo carte pe care vreți să o citiți neapărat până la sfârșitul anului și, de asemenea, să imi spuneți dacă ați citit una din cărțile menționate de mine.

The lost girls of Paris – Pam Jenoff

Titlu în engleză: The los girls of Paris

Autor: Pam Jenoff

Apariție: 29 ianuarie 2019

Tip: audiobook

Notă: 5/5

The lost girls of Paris de Pam Jenoff a fost prima carte scrisă de această autoare pe care am citit-o. Și mi-a plăcut atât povestea cât și stilul acesteia așa că, la puțin timp după, am citit o altă carte scrisă de Pam Jenoff, dar despre ea o să vă povestesc cu altă ocazie.

Acțiunea din The lost girls of Paris se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și este inspirată de fapte reale. Așa cum se întâmplă de obicei cu acest gen de cărți, avem două planuri: unul legat de începutul războiului, când Eleanor Trigg conducce un grup de agente secrete, în Londra. Douăsprezece dintre acestea sunt trimise să ajute rezistența dar nici una dintre ele nu se va întoarce vreodată acasă. Cel de-al doilea plan, are loc la doar câțiva ani distanță, în 1946, în New York. În gara centrală din oraș, Grace Healey găsește sub o bancă, o geantă abandonată. Aceasta conține fotografii ale unor femei și, din dorința de a le găsi, Grace intră într-o poveste misterioasă legată de aceste femei.

Dar dacă până acum am menționat doar două personaje feminine, ei bine, în carte o cunoaștem și pe Marie Roux, una dintre agentele lui Eleanor.

Prin intermediul poveștilor celor 12 femei ce au făcut parte din rezistență, Pam Jenoff ne face cunoscute fețe și întâmplări mai puțin prezentate în manualele de istorie. Practic, acestea se centrează de cele mai multe ori pe evenimentele importante legate de cel de-al Doilea Război Mondial dar, prin lecturarea unor romane ca cel scris de autoarea menționată mai sus, avem ocazia să empatizăm cu oamenii ce au fost acolo și să aflăm cum le-au fost mutilate viețile de ambițiile fără margini ale unora și cum au riscat și au pierdut sau au câștigat, dar nu s-au dat bătuți.

Ce mi-a plăcut a fost că nu suntem introduși direct în “luptă” ci ni se prezintă și cum au ajuns cele douăsprezece femei să devină agenți secreți și cum s-au transformat din femei cu o viață normală, din Anglia, în false franțuzoaice.

Mi-a plăcut foarte mult acest audiobook și o să îl recomand mult timp de acum încolo. Sper să se traducă în curând și în România, pentru că știu că cititorilor români le plac poveștile legate de acele evenimente și ar fi o poveste nouă, extraordinară, de care sp se bucure.

Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paullina Simons

Titlu în engleză: The bronze horseman

Titlu în spaniolă: El jinete de bronce

Autor: Paullina Simons

Apariție: 17 iulie 2000

Followed by: Tatiana și Alexander, The summer garden

Type: ebook

Notă: 4/5

Călărețul de aramă de Paullina Simons este primul volum al seriei cu același nume, iar eu m-am decis să o citesc după ce am auzit de ea de la Diana de la Cărți de Iubit, care a vorbit numai la superlativ despre acest roman. Puteți vedea recenzia ei, video, aici.

Acțiunea începe în Leningradul anilor 1941, unde cunoaștem două surori, Tatiana și Dasha Metanov care locuiesc într-un apartament mic alături de familia lor numeroasă. Cu un război nimicitor pe cale să le invadeze viețile, soarta fetelor va urma căi nebănuite. Tatiana îl cunoaște pe Alexander, un tânăr militar, ce îi atrage atenția de la prima vedere. Ceea ce ea nu știe este faptul că și Dasha îl cunoaște pe acest tânăr misterios, și chiar mai bine decât și-ar dori Tatiana.

Călărețul de aramă ne oferă un cumul de sentimente care pornesc de la tristețe și suferință până la fericire fără margini, iar autoarea are darul de a ne face să nu lăsăm cartea din mână (iar aceasta are o mărime deloc de neglijat). Nu știm niciodată ce va urma, dar ne invită să ne gândim la tot felul de variante. Și dincolo de asta, ne arată o poveste de dragoste care dă putere celor doi protagoniști și îi ajută să treacă peste toate obstacolele.

Deși din punctul meu de vedere tendința este aceea ca cititorii să fie atrași tocmai de povestea de dragoste, pe mine m-au interesat în mod deosebit elementele istorice ce țin de război dar și de felul în care trăiau oamenii în acea perioadă extrem de grea.

Iar legat de faptul că romanul este unul destul de lung, cititorul nu simte totuși presiunea paginilor pentru că are parte de destul de multă acțiune încât să nu simtă cum trec acestea.

Personajele sunt multe și diverse, așa că avem ocazia să cunoaștem tipologii diferite de persoane. Pe unele le vom iubi, pe alte le vom disprețui, dar îtr-un final povestea nu ar mai fi fost aceeași fără toate acestea.

De ce am oferit totuși numai 4 din 5 stele pe Goodreads? Pentru că simt că nu am iubit atât de mult povestea de dragoste a protagoniștilor pe cât au făcut-o alți cititori, dar și pentru final. Pentru că mi-e teamă că acum, când s-a schimbat mediul, continuarea seriei să nu mă mai intereseze la fel de mult.

Vioara de la Auschwitz – Maria Àngels Anglada

Titlu în catalană: El violí d’Auschwitz

Titlu în engleză: The violin of Auschwitz

Autor: Maria Àngels Anglada

Apariție: 1983

Notă: 3/5

The violin of Auschwitz este o carte care, spune o nouă povestee de la Auschwitz. De această dată, perspectiva e ceva mai diferită față de ceea ce am citit până acum în cărțile a căror acțiune se desfășoară în lagăre de concentrare. Dacă în trecut am cunoscut o bibliotecară sau un copil ce și-a făcut un prieten dincolo de gardul de sârmă ghimpată (Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe și Băiatul cu pijamalele în dungi de John Boyne), de această dată suntem alături de un bărbat pe nume Daniel, care este lutier, adică construiește și repară viori.

În cadrul lagărului, Daniel lucrează ca tâmplar, până când Sanckel, comandantul câmpulu de concentrare află despre meseria lui și îl pune să îi facă o vioară perfectă din toate punctele de vedere. Viața sa depinde de creația acelei viori. Este greu de imaginat presiunea la care a fost supus, pentru că, pe lângă lipsa materialelor potrivite, el trebuie să termine proiectul cât mai repede posibil.

Oare va reuși Daniel să creeze vioara perfectă? Și dacă da, îl va ajuta asta să supraviețuiască lagărului? Vă invit să citiți această carte pentru a afla răspunsul celor două întrebări, chiar dacă nu e încă tradusă la noi. Eu am citit varianta în limba engleză și se citește destul de ușor, mai cu seamă că nu e foarte lungă. În plus, aveți ocazia să mai cunoașteți câteva detalii despre condițiile de viață de la Auschwitz, unde fiecare mic lucru putea face diferența dintre viață și moarte.

Ultimii martori – Svetlana Aleksievici

Titlu în română: Ultimii martori

Titlu în rusă: Последние свидетели: соло для детского голоса

Autor: Svetlana Aleksievici

Apariție: 1985

Notă: 5/5

Încăperi ferecate

Svetlana Aleksievici ne-a obișnuit cu opere covârșitoare, cu povești ale oamenilor ce au făcut parte, direct sau indirect, din atrocitățile pe care populația le-a pătimit, din dorința unor monștri de a controla lumea. Ultimii martori spune, de această dată, povestea unor copii a căror copilărie a fost trăită în timp de război, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La fel ca și în alte cărți, protagoniștii sunt din Belarus, o țară care, din punctul meu de vedere, a fosdt lăsată mereu în umbră și despre care s-au ascuns lucruri. Și spun asta mergând de la cele două Războaie Mondiale, până la dezastrul de la Cernobâl.

Din păcate, lucrurile pe care le-au văzut și le-au trăit acești copii, nu au rămas în trecut, nu au rămas doar în copilăria lor, ci i-a urmărit toată viața și le-a marcat existența. Și este important ca noi, cei care trăim aceste vremuri pașnice și pline de confort, să cunoaștem cât de mult putem detaliile nenorocirilor acestora, petnru a încerca să evităm repetarea lor. Și de asemenea, să încercăm să înțelegem, pe cât posibil, ceea ce au trăit acești copii, deși aș putea afirma că acest lucru este imposibil.

Recomand această carte și toate celelalte cărți scrise de Svetlana Aleksievici tuturor: de la adolescenți la bunici. Cred că avem cu toții ce învăța! Nu vă feriți de astfel de lecturi chiar dacă sunt extrem de triste și vă vor întrista sufletul, poate. Dar nu trebuie să ignorăm trecutul și să ne prefacem că nimic din toate astea nu s-au întâmplat!