Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paullina Simons

Titlu în engleză: The bronze horseman

Titlu în spaniolă: El jinete de bronce

Autor: Paullina Simons

Apariție: 17 iulie 2000

Followed by: Tatiana și Alexander, The summer garden

Type: ebook

Notă: 4/5

Călărețul de aramă de Paullina Simons este primul volum al seriei cu același nume, iar eu m-am decis să o citesc după ce am auzit de ea de la Diana de la Cărți de Iubit, care a vorbit numai la superlativ despre acest roman. Puteți vedea recenzia ei, video, aici.

Acțiunea începe în Leningradul anilor 1941, unde cunoaștem două surori, Tatiana și Dasha Metanov care locuiesc într-un apartament mic alături de familia lor numeroasă. Cu un război nimicitor pe cale să le invadeze viețile, soarta fetelor va urma căi nebănuite. Tatiana îl cunoaște pe Alexander, un tânăr militar, ce îi atrage atenția de la prima vedere. Ceea ce ea nu știe este faptul că și Dasha îl cunoaște pe acest tânăr misterios, și chiar mai bine decât și-ar dori Tatiana.

Călărețul de aramă ne oferă un cumul de sentimente care pornesc de la tristețe și suferință până la fericire fără margini, iar autoarea are darul de a ne face să nu lăsăm cartea din mână (iar aceasta are o mărime deloc de neglijat). Nu știm niciodată ce va urma, dar ne invită să ne gândim la tot felul de variante. Și dincolo de asta, ne arată o poveste de dragoste care dă putere celor doi protagoniști și îi ajută să treacă peste toate obstacolele.

Deși din punctul meu de vedere tendința este aceea ca cititorii să fie atrași tocmai de povestea de dragoste, pe mine m-au interesat în mod deosebit elementele istorice ce țin de război dar și de felul în care trăiau oamenii în acea perioadă extrem de grea.

Iar legat de faptul că romanul este unul destul de lung, cititorul nu simte totuși presiunea paginilor pentru că are parte de destul de multă acțiune încât să nu simtă cum trec acestea.

Personajele sunt multe și diverse, așa că avem ocazia să cunoaștem tipologii diferite de persoane. Pe unele le vom iubi, pe alte le vom disprețui, dar îtr-un final povestea nu ar mai fi fost aceeași fără toate acestea.

De ce am oferit totuși numai 4 din 5 stele pe Goodreads? Pentru că simt că nu am iubit atât de mult povestea de dragoste a protagoniștilor pe cât au făcut-o alți cititori, dar și pentru final. Pentru că mi-e teamă că acum, când s-a schimbat mediul, continuarea seriei să nu mă mai intereseze la fel de mult.

Vioara de la Auschwitz – Maria Àngels Anglada

Titlu în catalană: El violí d’Auschwitz

Titlu în engleză: The violin of Auschwitz

Autor: Maria Àngels Anglada

Apariție: 1983

Notă: 3/5

The violin of Auschwitz este o carte care, spune o nouă povestee de la Auschwitz. De această dată, perspectiva e ceva mai diferită față de ceea ce am citit până acum în cărțile a căror acțiune se desfășoară în lagăre de concentrare. Dacă în trecut am cunoscut o bibliotecară sau un copil ce și-a făcut un prieten dincolo de gardul de sârmă ghimpată (Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe și Băiatul cu pijamalele în dungi de John Boyne), de această dată suntem alături de un bărbat pe nume Daniel, care este lutier, adică construiește și repară viori.

În cadrul lagărului, Daniel lucrează ca tâmplar, până când Sanckel, comandantul câmpulu de concentrare află despre meseria lui și îl pune să îi facă o vioară perfectă din toate punctele de vedere. Viața sa depinde de creația acelei viori. Este greu de imaginat presiunea la care a fost supus, pentru că, pe lângă lipsa materialelor potrivite, el trebuie să termine proiectul cât mai repede posibil.

Oare va reuși Daniel să creeze vioara perfectă? Și dacă da, îl va ajuta asta să supraviețuiască lagărului? Vă invit să citiți această carte pentru a afla răspunsul celor două întrebări, chiar dacă nu e încă tradusă la noi. Eu am citit varianta în limba engleză și se citește destul de ușor, mai cu seamă că nu e foarte lungă. În plus, aveți ocazia să mai cunoașteți câteva detalii despre condițiile de viață de la Auschwitz, unde fiecare mic lucru putea face diferența dintre viață și moarte.

Ultimii martori – Svetlana Aleksievici

Titlu în română: Ultimii martori

Titlu în rusă: Последние свидетели: соло для детского голоса

Autor: Svetlana Aleksievici

Apariție: 1985

Notă: 5/5

Încăperi ferecate

Svetlana Aleksievici ne-a obișnuit cu opere covârșitoare, cu povești ale oamenilor ce au făcut parte, direct sau indirect, din atrocitățile pe care populația le-a pătimit, din dorința unor monștri de a controla lumea. Ultimii martori spune, de această dată, povestea unor copii a căror copilărie a fost trăită în timp de război, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La fel ca și în alte cărți, protagoniștii sunt din Belarus, o țară care, din punctul meu de vedere, a fosdt lăsată mereu în umbră și despre care s-au ascuns lucruri. Și spun asta mergând de la cele două Războaie Mondiale, până la dezastrul de la Cernobâl.

Din păcate, lucrurile pe care le-au văzut și le-au trăit acești copii, nu au rămas în trecut, nu au rămas doar în copilăria lor, ci i-a urmărit toată viața și le-a marcat existența. Și este important ca noi, cei care trăim aceste vremuri pașnice și pline de confort, să cunoaștem cât de mult putem detaliile nenorocirilor acestora, petnru a încerca să evităm repetarea lor. Și de asemenea, să încercăm să înțelegem, pe cât posibil, ceea ce au trăit acești copii, deși aș putea afirma că acest lucru este imposibil.

Recomand această carte și toate celelalte cărți scrise de Svetlana Aleksievici tuturor: de la adolescenți la bunici. Cred că avem cu toții ce învăța! Nu vă feriți de astfel de lecturi chiar dacă sunt extrem de triste și vă vor întrista sufletul, poate. Dar nu trebuie să ignorăm trecutul și să ne prefacem că nimic din toate astea nu s-au întâmplat!

Grădina speranței – Diane Ackerman

Titlu în română: Grădina speranței

Titlu în engleză: The Zookeeper’s Wife: A War Story

Autor: Diane Ackerman

Apariție: 17 septembrie 2007

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

De când am văzut coperta și titlul acestei cărți pe Goodreads, mi-a rămas în minte. I-am recomandat-o la un moment dat Lucianei Corlan și la puțin timp după ce a citit-o ea și a recenzat-o, am ales-o și eu pentru lectură.

În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, atunci când Germania a invadat Polonia, invazie ce a dus și la moartea majorității animalelor din grădina zoologică, Jan și Antonia Zabinski, adică cei care se ocupau de respectivul loc, încep să ascundă evrei în cuștile animalelor. Jan Zabinski, capul familiei, este și membru al rezistenței poloneze și ascunde și muniție în interiorul grădinii zoologice. Cu toții fac eforturi supraomenești pentru a păstra grădina zoologică și pentru a proteja astfel atât puținele animale rămase cât și oamenii ce se ascund acolo.

Acțiunea cărții este bazată pe fapte reale. Familia Zabinski chiar a existat iar faptele lor au salvat viețile a zeci de evrei și nu numai. Subiectul cărții este unul extrem de interesant, dar din păcate, autoarea, a ales să rămână cuma la suprafața sentimentelor și întâmplărilor din acele vremuri. Pentru cititor devine astfel greu să intre în poveste, să te lași acaparat astfel încât să nu o poți lăsa din mână, ținând cont că sunt multe descrieri ale animalelor și mai puține dialoguri (sau mai exat interactiune între personaje. Acest lucru este oarecum de înțeles, pentru că așa a fost natura evenimentelor și socializarea nu prea era posibilă decât noaptea.)

Iubirea și suportul pentru ființele umane și pentru animale reprezintă cheia romanului “Grădina speranței”. Dar și suferința provocată de război este permanent prezentă. În schimb, toate aceste lucruri sunt prezentate sub forma unui documentar mai degrabă decât a unei povești.

În mare parte, cartea este bazată pe jurnalele ținute de Antonina Zabinski, Diane Ackerman făcând o treabă bună din punct de vedere al documentării.

Recomand “Grădina speranței” de Diane Ackerman dar v-aș sfătui să vă alegeți cu atenție momentul lecturii, deoarece din cauza marilor descrieri, referitoare mai ales la animale, riscați să vă simțiti puțin plictisiți și să săriți anumite paragrafe.

Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe

Titlu in romana: Bibliotecara de la Auschwitz

Titlu in spaniolă: La bibliotecaria de Auschwitz

Autor: Antonio G. Iturbe

Apariție: 18 august 2012

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Bibliotecara de la Auschwitz este o poveste tristă în care o cunoaștem pe Dita, în lagărul nazist unde a fost dusă alături de familia ei. Antonio G. Iturbe s-a documentat extrem de bine pentru această carte și a avut ocazia să o cunoască pe adevărata Dita Krauss. Pentru că da, bibliotecara de la Auschwitz chiar există și trăiește și astăzi.

În locul unde fiecare moment putea fi ultimul, Fredy Hirsch a reușit să întemeieze o școală. Dar fiindcă erau interzise cărțile, totul trebuia să se desfășoare în cel mai mare secret. Dita ajunge bibliotecară și se folosește de tot ce poate pentru a ascunde cărțile. Va ajunge să poarte volumele ascunse în niște buzunare pe sub rochie, riscând astfeș oricând să fie prinsă și să-și piardă viața. Dar în ciuda tuturor riscurilor la care este supusă, nu încetează să ne dea o lecție de curaj și putere.

Alături de Dita se mai află și Fredy Hirsch, omul care a pus la cale totul, pentru a putea aduce puțină lumină în sufletele pline de suferință ale oamenilor de la Auschwitz. Pentru el, copii care se bucurau de orele predate de profesorii din blocul 31, sunt totul și ar face orice pentru ei.

Părinții Ditei au reprezentat pentru ea elementele care au ținut-o pe linia de plutire. Tatăl ei a fost cel care i-a făcut cunoștință cu școala și cu cărțile, iar de la mama ei a luat puterea. Și indiferent de piedicile la care a fost supusă, Dita nu a renunțat să creadă în oamenii care i-au fost alături în perioada petrecută la Auschwitz. Pe lângă povestea Ditei, mai cunoaștem și poveștile altor personaje, care se îndrăgostesc în ciuda obstacolelor pe care le au.

Bibliotecara de la Auschwitz este o lecție despre dăruire, despre puterea de a renunța la tine pentru ceilalți, despre curaj, sensibilitate și dragoste. Și așa cum am afirmat de multe ori atunci când am scris despre cărți ce au ca subiect holocaustul, trebuie să nu uităm niciodată ce s-a întâmplat, pentru că am risca să repetăm istoria tristă a acelor ani.

A fost uimitor să o însoțesc pe Dita de la 14 ani până la maturitate și vă recomand și vouă să-i citiți povestea. Unele dintre problemele voastre vor părea mici în comparație cu tragedia pe care au trăit-o victimele naziștilor.