Cinci cărți pe care vreau să le citesc înainte de 2020

În urmă cu câteva zile am văzut un video pe YouTube, la una din booktuberițele din Spania pe care le urmăresc, despre câteva cărți pe care vrea să le citească înainte de anul următor. Ideea m-a inspirat și, pentru că e prea târziu pentru un TBR de toamnă și dată fiind evoluția celor 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, despre care am scris aici, am decis să aleg cinci cărți pe care vreau să le citesc înainte de 2020.

Am încercat să aleg subiecte și genuri diferite (fără prea mult succes, pentru că funcțiunile istorice predomină). Iată ce a ieșit:

Crima din Orient Express – Agatha Christie. Îmi aduc aminte că atunci când eram în gimnaziu am citit o carte scrisă de Agatha Christie, dar nu îmi aduc aminte numele. Și pentru că știu că e extrem de apreciată am ales să pun pe această scurtă listă de lecturi una din cărțile sale. După de o lecturez, vreau să văd și filmul.

Podul spionilor – Whittell Gilles. Este o poveste reală a trei personaje, despre un schimb de prizonieri in Germania anilor 1960. Sună cum nu se putea mai bine, nu-i așa?

O săptămână în Decembrie – Sebastian Faulks. Am ales această carte strict după titlu, pentru că intenționez să o citesc chiar în luna decembrie. Nu mă aștept însă să fie ceva siropos.

Dosar Stalin. Genialissimul generalissim – Marius Stan. Din câte știu, această carte este de non ficțiune și e singura de acest gen de pe lista mea. Am ales-o pentru că in materie de lecturi din anul acesta Rusia cred că a fost țara cel mai des întâlnită și continuă să fie sub atenția mea.

Când înflorește liliacul (Liliac Girls #1) – Martha Hall Kelly. Eu aș fi vrut să citesc Trandafirii pierduți, fără să stiu că e al doilea volum al seriei, dar am afla intre timp că face parte dintr-o serie și am zis să iau lucrurile în ordine, chiar dacă nu știu exact ce legătură există între cele două volume. Ceea ce știu despre acest roman este că are legătură cu unul din subiectele mele preferate, și anume cel de-al Doilea Război Mondial.

Cam atât despre ce cărți vreau să citesc înainte de anul 2020. Vă invit și pe voi să imi spuneți dacă există vreo carte pe care vreți să o citiți neapărat până la sfârșitul anului și, de asemenea, să imi spuneți dacă ați citit una din cărțile menționate de mine.

Leave a Reply