Girl at war – Sara Nović

Titlu în engleză: Girl at War

Autor: Sarei Nović

Apariție: 12 mai 2015

Type: audiobook

Notă Goodreads: 4/5

Girl at war se afla pe lista mea de lecturi încă din anul 2016 și în toată această perioadă am tot sperat că va fi tradusă în limba română. Din păcate, până în acest moment, nu am nici o veste despre o eventuală traducere a cărții Sarei Nović, așa că am decis să o ascult în limba engleză.

Această carte a reprezentat pentru mine o premieră, cel puțin din punct de vedere al locului unde se petrece acțiunea. Este vorba despre Croația și războiul de independență, care a început în anul 1991. Autoarea era ea însăși un copil atunci când războiul a izbucnit, iar în carte protagonista, Ana Jurić este o fetiță de 10 ani din Zagreb.

Ana locuiește alături de familia ei, într-un mic apartament din capitală. Conflictul armat ne este prezentat prin ochii acesteia care, la început spune ceva similar cu “În Zagreb, războiul a început cu un pachet de țigări”. Viața de zi cu zi a familiei este afectată de aceste evenimente, fiind nevoiți să se limiteze la rațiile de mâncare dar și să trăiască cu sunetul și pericolul raidurilor aeriene. Totuși, Ana este în continuare un copil și-și duce joaca mai departe în infernul din jur, neconștientizând (până la un punct anume) pericolul prin care trece în fiecare clipă.

10 ani mai târziu Ana, deja studentă în America, decide să se întoarcă în țara natală și să lupte cu fantomele trecutului și practic cu amintirile evenimentelor tragice care i-au marcat viața.

Girl at war este și depre crimele de război comise de sârbi în Croația, iar Sara Nović a făcut o treabă foarte bună cu prezentarea acelor întâmplări prin prisma Anei, chiar dacă nu e tocmai simplu să povestești astfel de situații din punct de vedere al unui copil, care vede războiul cu totul diferit față de un adult.

În ciuda evenimentelor încărcate, avem totuși parte și de povestiri amuzante și ironice. Dincolo de război și de bombardamente, personajele create de Sara au o viață pe care o adaptează într-un fel sau altul situației din jur dar, continuă să aibă planuri, dezamăgiri, slăbiciuni, îndoieli și discuții.

Recomand Girl at war de Sara Nović nu numai pentru subiectul ei, dar și pentru că este insirată din realitate, o realitate care a fost mai aproape de România decât avem impresia, face parte din istoria relativ recentă (eu m-am născut în anul când războiul a început). În plus, eu nu aud vorbindu-se în cărțile de ficțiune istorică de pe piața din România despre aceste evenimente mai recente și cred că e un prilej bun să aflăm mai multe.


Leave a Reply