În căutarea unui destin – Jojo Moyes

Titlu în engleză: The ship of brides

Autor: Jojo Moyes

Apariție: 2005

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

În căutarea unui destin ne spune o poveste de la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial când, peste șase sute de femei pornesc în aventura regăsirii soților și logodnicilor la bordul unui portavion.

Dintre acestea, remarcăm patru dintre tinere, extrem de diferite, dar ale căror destine se împletesc în drumul spre regăsirea bărbaților alături de care își doresc să formeze o familie. În mod normal, astfel de călătorii se desfășurau pentru tinerele soții în vapoare pentru pasageri, dar de această dată cele peste 600 de femei călătoresc alături de peste 1000 de marinari și bărbați care se întorc de la război. Cartea are la bază fapte reale iar călătoria se va întinde pe șase săptămâni, cu o traiectorie ce merge de la Sydney până în Plymouth.

Așa cum am spus și mai sus, noi vom urmări îndeaproape patru dintre tinere: Margaret, Avice, Frances și Jean, care vor împări aceeași cameră. Vom cunoaște situația fiecăreia și motivele pe care le-au avut pentru a-și părăsi țara și a pleca în căutarea unui nou destin. Una dintre ele este însărcinată și-și părăsește familia cu tristețe, pentru a se alătura noii ei familii, în Anglia. Îi este teamă de cum va fi primită și privită. Alta, provine dintr-o familie înstărită și a fost crescută pentru a devenit soție și pentru a se mândri cu asta. Cea de-a treia a fost asistentă medicală în ultimii patru ani, după un trecut întunecat. Nu prea vorbește despre ea iar sufletul ei poartă urme adânci de tristețe. Își dorește să aibă parte de un nou început în Anglia. Este personajul meu preferat, cu care am rezonat cel mai bine. Ultima femeie, este de fapt o adolescentă în vârstă de 16 ani, naivă și plină de energia dată de vârstă. Cred că este una dintre persoanele a căror viață va fi cel mai mult afectată.

Jojo Moyes reușește să transmită ceea ce au trăit personajele la bordul acelui portavion, cum s-au schimbat ele, cum au interacționat cu bărbații de la bord și cum le-a afectat asta. Ceea ce nu mi-a plăcut deloc au fost începutul și finalul romanului. Și mă refer la modul prin care autoarea ne-a introdus în poveste. Deși este ca o semnătură pentru majoritatea operelor scrise de ea, pe care eu le-am citit, partea care se referă la prezent m-a dezamăgit de această dată. Mai bine intra direct în pâine, cred că ar fi fost mai drăguț. Nu mi-au plăcut personajele de la început și de la final și nici legătura creată cu trecutul și cu povestea în sine. Dar poate nu am înțeles eu cum trebuie lucrurile.

Prințul de hârtie (#2 Familia Royal) – Erin Watt

Titlu în engleză: Broken prince

Autor: Erin Watt

Apariție: 25 iulie 2016

Preceded by: Paper princess (Prințesa de hârtie)

Followed by: Twisted Palace (Palatul de hârtie), Tarnished Crown, Fallen Heir, Cracked Kingdom

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Așa cum spuneam și în articolul trecut, deși Prințesa de hârtie  nu a fost tocmai una dintre cele mai bune cărți citite, parcă nu am putut să nu continui cu lectura seriei dedicate familiei Royal. În cartea Prințul de hârtie lumea perfectă a acestei familii se va prăbuși, iar acest lucru nu le va afecta doar relațiile familiale, ci și puterea pe care cei 5 băieți Royal o aveau în cadrul liceului la care merg.

Volumul începe cu Ella fugind din casa Royal cu banii primiți de la Callum Royal și cu Reed disperat pentru că a pierdut-o. De această dată nu avem parte numai de vocea fetei în nararea întâmplărilor, ci acțiunea se desfășoară oarecum paralel.

Ceea ce a făcut-o pe tânără să fugă a fost ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul primului volum și anume ipostaza în care îl vede pe Reed. Plecarea ei iscă tot felul de zvonuri în liceu, ca și cum nu ar fi fost suficiente problemele pe care Royalii le aveau acasă.

Callum nici măcar nu află că Ella a plecat până nu îi spun băieții. Lui îi este cel mai ușor să îi dea de urmă, dar ceea ce nu știe el este că întoarcerea ei ar putea să dezvăluie secrete murdare, bine ascunse până atunci.

Avem șansa să vedem cum dispariția Ellei din familie îi afectează și pe gemenii Sebastian și Sawyer, dar și pe Easton, nu doar pe Reed. Acțiunea din acest al doilea volum mi s-a părut ceva mai lentă decât în primul. cel puțin până spre final când, din nou, se întâmplă ceva care dă peste cap totul.

Prințesa de hârtie (#1 Familia Royal) – Erin Watt

Titlu în engleză: Paper princess

Autor: Erin Watt

Apariție: 4 aprilie 2016

Followed by: Broken Prince (Prințul de hârtie), Twisted Palace (Palatul de hârtie), Tarnished Crown, Fallen Heir, Cracked Kingdom

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Viața Ellei Harper nu a fost niciodată ușoară, cu atât mai mult de când mama ei a murit. Trebuie să lupte în fiecare zi pentru supraviețuire, asta până când în calea ei apare Callum Royal. Acesta este multimilionar, prieten cu Steven, tatăl biologic al Ellei și își dorește să o ajute pe fată, mai cu seamă pentru că Steven a dispărut.

Începând de atunci, viața Ellei se schimbă complet: de la sărăcie lucie ajunge într-o casă plină de lux. Dar asta nu înseamnă că lucrurile vor fi ușoare sau simple. Băieții lui Callum par că o urăsc iar școala la care merge pare a fi plină de copii bogați, răsfățați și capricioși.

Cei 5 băieți din casa Royal, conduși fiind de Reed, cel mai mare dintre cei rămași acasă, fac orice ca să o convingă pe Ella să plece, crezând despre ea că este o fată de cea mai joasă speață, încurcată fiind cu tatăl lor.

Cumva, cartea mi se pare extrem de previzibilă, dar în același timp te face să nu o poți lăsa din mână. Nu m-aș încumeta însă să o elogiez, așa cum am văzut adesea pe rețelele de socializare.

Începând cu Ella, continuând cu băieții și încheind cu Callum, toate personajele mi-au fost antipatice și mi s-au părut puerile. Dar așa cum am menționat, te cam lipești de paginile cărții. Am terminat-o foarte repede, citind-o de pe o zi pe alta și pe alocuri este distractivă.

Sfârșitul aduce ceva ce te face să vrei să continui cu lectura volumelor următoare, iar eu am continuat cu volumul doi pentru că am vrut să aflu cum va continua povestea familiei Royal după turnura pe care o iau lucrurile.

Prințesa de hârtie este o lectură ușoară, rapidă și relativ plăcută (asta dacă nu vă enervează foarte tare personajele). Dacă voi ați citit această carte aș vrea să aflu impresiile pe care vi le-a lăsat.

Viață după viață – Kate Atkinson

Titlu în română: Viață după viață

Titlu în engleză: Life after life

Autor: Kate Atkinson

Apariție: 14 martie 2013

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

“Viață după viață” a reprezentat o noutate pentru mine. Acest roman ne prezintă viața Ursulei Todd, care are șansa de a se întoarce în anumite momente cheie ale vieții sale și să schimbe cursul lucrurilor. Are inclusiv șansa de a schimba istoria Europei.

Încă de la început suntem puși în fața a două opțiuni: moartea Ursulei la puține ore de la nașterea sa într-o casă de la țară din Anglia, la începutul anilor 1910 sau salvarea ei de către medicul pe care mama ei îl aștepta cu nerăbdare.

Deși este o singură poveste, ea este spusă sub forme diferite, făcând să pară că sunt povești diferite. Aveam cartea de câteva luni și când am cumpărat-o mi-a atras atenția sinopsisul. Felul în care este scrisă povestea mă făcea și pe mine să îmi doresc să poată schimba evoluția situațiilor în care o regăseam pe protagonistă, și nu numai.

Cartea “Viață după viață” este narată la persoana a treia, și are un mediu foarte bine descris și creat, fără să fie alambicat. Spre finalul cărții, repetiția devine pușin obositoare și cred că se putea opri ceva mai devreme.

Dintre personaje, nu s-a remarcat niciunul în mod special, chiar dacă am cunoscut o mulțime, mai ales secundare, Ursula este o prezență constantă în carte, așa cum este normal, ea fiind personajul principal. Este schimbătoare, mai ales datorită deciziilor pe care le ia, dar nu evoluează, pentru că nu are cum, capitolele fiind foarte scurte și venind fiecare cu o altp turnură.

Finalul este un nou început, și nu mă așteptam la asta. Aș fi vrut ca pe final să văd o continuare a vieții Ursulei de la un anumit punct încolo.

“Viață după viață” este un roman în care autoarea se joacă cu timpul și cu viața protagonistei, pornind cu începutul secolului XX și al cărui final repreintă tot începutul unei noi vieți.

Grădina speranței – Diane Ackerman

Titlu în română: Grădina speranței

Titlu în engleză: The Zookeeper’s Wife: A War Story

Autor: Diane Ackerman

Apariție: 17 septembrie 2007

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

De când am văzut coperta și titlul acestei cărți pe Goodreads, mi-a rămas în minte. I-am recomandat-o la un moment dat Lucianei Corlan și la puțin timp după ce a citit-o ea și a recenzat-o, am ales-o și eu pentru lectură.

În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, atunci când Germania a invadat Polonia, invazie ce a dus și la moartea majorității animalelor din grădina zoologică, Jan și Antonia Zabinski, adică cei care se ocupau de respectivul loc, încep să ascundă evrei în cuștile animalelor. Jan Zabinski, capul familiei, este și membru al rezistenței poloneze și ascunde și muniție în interiorul grădinii zoologice. Cu toții fac eforturi supraomenești pentru a păstra grădina zoologică și pentru a proteja astfel atât puținele animale rămase cât și oamenii ce se ascund acolo.

Acțiunea cărții este bazată pe fapte reale. Familia Zabinski chiar a existat iar faptele lor au salvat viețile a zeci de evrei și nu numai. Subiectul cărții este unul extrem de interesant, dar din păcate, autoarea, a ales să rămână cuma la suprafața sentimentelor și întâmplărilor din acele vremuri. Pentru cititor devine astfel greu să intre în poveste, să te lași acaparat astfel încât să nu o poți lăsa din mână, ținând cont că sunt multe descrieri ale animalelor și mai puține dialoguri (sau mai exat interactiune între personaje. Acest lucru este oarecum de înțeles, pentru că așa a fost natura evenimentelor și socializarea nu prea era posibilă decât noaptea.)

Iubirea și suportul pentru ființele umane și pentru animale reprezintă cheia romanului “Grădina speranței”. Dar și suferința provocată de război este permanent prezentă. În schimb, toate aceste lucruri sunt prezentate sub forma unui documentar mai degrabă decât a unei povești.

În mare parte, cartea este bazată pe jurnalele ținute de Antonina Zabinski, Diane Ackerman făcând o treabă bună din punct de vedere al documentării.

Recomand “Grădina speranței” de Diane Ackerman dar v-aș sfătui să vă alegeți cu atenție momentul lecturii, deoarece din cauza marilor descrieri, referitoare mai ales la animale, riscați să vă simțiti puțin plictisiți și să săriți anumite paragrafe.