Adio, dar mai stau putin – Nick Hornby

Titlu in romana: Adio, dar mai stau putin

Titlu in engleza: A long way down

Autor: Nick Hornby

Apariție: 2005

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Aceasta carte are ca principal subiect sinuciderea, dar nu intr-un mod tragic si serios, ci mai degraba autorul se foloseste de un umor negru pentru a-ti rapi un zambet, in timp ce iti arunca cate o idee care te poate ajuta in momente de cumpana.

Nick Hornby reuneste patru personaje total diferite: Martin, un faimos prezentator, Jess, o tanara de 18 ani, cam problematica si fara cenzura la gura, Maureen, o femeie in varsta care are un fiu cu probleme de sanatate si JJ, un muzician care imparte pizza, pentru a putea supravietui.

Fiecare dintre ei are vise, are o viata pe care unii o socotesc perfecta, are probleme si nu are solutii. Intr-o noapte de anul nou, Martin, Maureen, Jess si JJ isi doresc sa se sinucida, aruncandu-se de pe o cladire foarte inalta, recunoscuta ca ¨turnul sinucigasilor¨.

Cei patru se intalnesc si e savuroasa scena cand oarecum isi cedeaza locul, sau isi asteapta randul. Pana la urma, hotarasc sa isi  amane putin momentul pe care fiecare si l-a pregatit mai mult sau mai putin timp.

Asadar, noul moment este stabilit ca fiind ziua de Sfantul Valentin. Intre timp, se mai intalnesc, in timp ce toti au impresia ca problemele celorlalti nu sunt atat de grave ca ale lui.

Imi pare ca se impletesc foarte fain: in timp ce Jess injura foarte mult si este extrem de rebela, Maureen este o femeie calculata, decenta, care a avut o viata grea. JJ si Martin par ca au avut tot ce isi doreau si au ajuns sa piarda din cauza unor prostii.

Mi-a placut fiecare dintre cele patru personaje si cred ca de la fiecare dintre ei putem invata ceva, si ce nu ar trebui sa facem dar si ce ar trebui sa facem in anumite situatii din viata noastra.

Se ajuta reciproc pe intreaga perioada de amanare, desi nu isi dau seama de la inceput. Sfarsitul nu este neaparat cel pe care eu il asteptam, si nu mi-a placut prea tare dar, parcursul cartii merita din plin.

Leave a Reply