Casnica – Jill Alexander Essbaum

Titlu in română: Casnica

Titlu in germană: Hausfrau

Autor: Jill Alexander Essbaum

Apariție: 17 martie 2015

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Casnica este un roman care ne spune povestea Annei Benz, o soție cu o viață ce ar putea fi considerată perfectă. Are 3 copii, este căsătorită cu Bruno, pe care l-a urmat din America până în Dietlikon, un mic orășel aflat în apropierea orașului Zurich. Acesta este locul unde soțul său s-a născut și și-a petrecut copilăria, așa că pentru el nu a fost deloc greu să se adapteze din nou locului.

Însă pentru Anna lucrurile nu stau deloc bine. Deși locuiește acolo de mai mulți ani, nu a reușit să învețe limba și simte asta ca pe o barieră. Așa că își caută modalități de a scăpa de monotonia din viața ei: participă la ore de germană și are relații sexuale cu diverși bărbați pe care ii cunoaște în escapadele sale din căminul pe care îl are cu familia sa.

Acțiunea nu este una foarte complexă. Aflăm cum își petrece zilele protagonista noastră, vedem ce face, ce gândește și ce simte. Aflăm cum interacționează atât cu soțul ei cât și cu alte persoane.

În ciuda faptului că nu am nimic de a face  cu personajul Annei, am reușit să empatizez cu ea, să îi înțeleg starea și să înțeleg sentimentul de asfixiere în lumea în care trăiește. Și deși pare că luptă să iasă la suprafață, rareori reușește.

Cât despre soțul său, deși ne-am fi așteptat să fie conturat  ca un bărbat egoist și dur, găsim un personaj permisiv, care îi oferă libertate femeii de lângă el să facă absolut tot ce își dorește.

M-am simțit prinsă în această poveste și îmi doream mult de tot  să văd ce se întâmplă cu Anna până la final. Am fost suprinsă de  anumite lucruri pe care le-am aflat  despre ea pe parcursul lecturii.

Casnica este un roman ce spune o poveste  pe care am putea să o găsim și în viața de zi cu zi. Sunt 3 luni din viața unei femei pe care am putea să o regăsim în cineva apropiat sau în vecina de pe scară. Este o poveste de viață pe care trebuie să o citim pentru a înțelege mai bine anumite alegeri pe care oamenii le fac și pentru a învăța să fim mai permisivi în anumite privințe și astfel să judecăm mai puțin.

Iar pe final aș vrea să vă spun că dacă sunteti fani ai happyend-urilor, cel mai probabil nu vă va plăcea această carte. Pentru că, așa cum se întâmplă și în viața de zi cu zi, finalurile nu sunt întotdeauna perfecte.

Jumatate de viata – Care Santos

Titlu in romana: Jumătate de viață

Titlu in spaniolă: Media vida

Autor: Care Santos

Apariție: februarie 2017

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Jumătate de viață este cel mai recent roman al lui Care Santos tradus la noi și nu l-am putut rata. Am fost la lansare, apoi am așezat frumos cartea în biblioteca mea, alături de suratele sale,  până în ziua când m-am hotărât să o citesc. Mi-a plăcut atât de atre și am fost atât de captivată încât nu m-am lăsat până nu am terminat-o, chiar în aceeași zi în care am început-o.

Aceasta ne prezintă întâi de toate o întâmplare din anul 1950 când cinci fete joacă, în timpul nopții, “adevăr  sau provocare” sau așa cum îl numesc ele, “jocul cu gajuri”. Va fi ultima noapte petrecută acolo, împreună, întrucât gemenele Viñó, Olga și Marta, urmează să părăsească internatul a doua zi. Jocul lor, condus de grăsuța Olga, se va termina așa cum niciuna dintre ele nu ar fi bănuit.

Treizeci de ani mai târziu, viața le aduce din nou împreună pe Olga, Marta, Lolita, Nina și Julia. Vor organiza o cină pentru a se pune la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în viața lor în ultimii ani. Vor ieși la suprafață secrete, sentimente și cuvinte nespuse la momentul potrivit.

Este o poveste fascinantă, bine construită, misterioasă, care te ține cu sufletul la gură, pentru că cititorii, dar și o parte dintre personaje vor afla adevărul abia la final. Si credeți-mă că va fi unul pe care nici nu îl bănuiți.

Cunoaștem poveștile de viață ale acestor cinci femei, ale căror destine au avut trasee diferite. Sunt cinci stiluri de viață specifice perioadei în care are loc acțiunea romanului. Dintre toate cinci, preferata mea este Marta, pentru puterea de care dă dovadă și pentru că ne demonstreză că nu e niciodată prea târziu pentru a face ce ne place. De fapt, fiecare dintre cele cinci ar putea fi una dintre noi. Și cred că la asta ar trebui să ne gândim mult atunci când citim Jumătate de viață dar și după ce închidem cartea și o punem la loc în raft.

Acest roman este despre puterea de a merge mai departe și de a-ți face loc într-o lume a bărbaților, este despre rolul femeii, care se schimbă în funcție de dorințele acesteia și de evoluția societății, este despre prietenie, iertare, libertate și dragoste.

Așa cum spuneam și pe Goodreads îndată ce am terminat-o de citit, nu mai știu să spun care este cartea mea preferată dintre toate cele scrise de Care Santos. Mă recucerește cu fiecare nouă apariție și abia aștept să descopăr ce ne mai pregătește.

O recomand pentru că avem atât de multe de învățat din ea și pentru că este o lectură fascinantă, originală, emoționantă și care te face să stai cu sufletul la gură de la început până la ultimul rând.

Catedrala marii – Ildefonso Falcones

Titlu in romana: Catedrala marii

Titlu in spaniola: La catedral del mar

Autor: Ildefonso Falcones

Apariție: 2006

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Romanul Catedrala mării se află de câțiva ani în biblioteca mea dar m-am tot ferit să îl citesc deși îmi doream, pentru că mă simțeam alungată de dimensiunile sale deloc reduse. Dar atunci când am aflat că s-a făcut și o mini serie după carte, nu am mai ezitat și am pus mâna pe ea.

Acțiunea romanului se desfășoară în secolul XIV în Barcelona. Frumosul oraș a crescut și s-a întins spre cartierul pescarilor, ai căror locuitori participă, fiecare cum poate, la ridicarea cele mai mari catedrale de până atunci: Santa Maria del Mar. Construcția acesteia merge în paralel cu viața lui Arnau, un bărbat a cărei soartă a fost grea de la început. Fugit de pe pământurile natale împreună cu tatăl său, Arnau ajunge în Barcelona, în casa unor rude unde va munci alături de părintele său pentru fiecare fărâmă de pâine. Iar lucrurile devin încă și mai complicate odată cu un accident nefericit al unuia dintre verișorii lui Arnau.

În această viață atât de grea, băiatul reușește să se împrietenească cu un alt băiat, cu o soartă cel puțin la fel de grea, și împreună cresc pentru o vreme sub aripa lui Bernat Estanyol, tatăl lui Arnau, și cu ajutorul oamenilor buni pe care i-au cunoscut în Barcelona.

Catedrala mării este o carte care are tot ce și-ar putea dori un cititor: este ambientată într-o perioadă istorică interesantă, în Barcelona, un oraș iubit și de turiști și de cititori deopotrivă, are povești de dragoste complicate, interzise, sinceritate și onestitate dar și hoție și răutate gratuită, suspans, dramă, durere și dăruire. Este un roman al contrastelor, te poartă pe valurile vieții lui Arnau, te ridică și te coboară atunci când te aștepți mai puțin.

Cred că nu mai are sens să spun că abia aștept să văd ecranizarea acestui roman, să văd chipurile celor despre care am citit și mai ales să văd cum au ales să pună în scenă construcția catedralei, un loc de neratat în Barcelona, mai ales după această lectură.

Închei aici deoarece nu vreau să dau spoilere. Ar fi multe de spus, dar fiecare mic lucru v-ar putea da indicii. Se simte că această carte a fost foarte bine documentată și-și merită toate premiile. Personajele sunt realiste, foarte bine conturate, Arnau te face să te simți alături de el pe parcursul întregului roman.

Se zice că se aseamănă mult cu Stâlpii Pământului de Ken Follet dar cum eu nu am citit-o și nu aș avea cum să le compar. Pentru mine Catedrala mării de Ildefonso Falcones este o carte minunată și o recomand. Voi ați citit-o?

Castelul de sticla – Jeannette Walls

Titlu in romana: Castelul de sticlă

Titlu in engleza: The glass castle

Autor:  Jeannette Walls

Apariție: martie 2005

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

“Castelul de sticlă” m-a atras prin titlul său. Nici nu aveam habar despre ce este vorba dar am cumpărat-o și nu mică mi-a fost mirarea când mi-am dat seama  că reprezintă memoriile lui Jeannette Walls.

Cartea începe cu Jeannette într-un taxi, îndreptându-se spre o petrecere. Traiectoria îi este întreruptă în momentul în care vede o femeie care caută în gunoi. Cunoaște acele mișcări și de teamă că cineva ar putea-o relaționa cu femeia aceea, decide să îi spună taximetristului o altă adresă. Acesta este începutul memoriilor scrise de Jeannette sub forma unui roman bine legat și structurat, ce cuprinde copilăria și adolescența pe care a trăit-o împreună cu frații ei, alături de părinții acestora.

Prima sa amintire este legată de un eveniment nefericit, când micuța Jeannette a luat foc în bucătăria rulotei în care locuia cu familia sa, în timp ce-și pregătea ceva de mâncare, la numai 3 ani. După câteva săptămâni de spitalizare, tatăl ei o ia din spital fără acordul medicilor și fără ca rănile micuței să fie vindecate. Acesta este unul din evenimentele care m-au lăsat fără grai, pentru că nu am înțeles atitudinea tatălui.

Sunt o mulțime de elemente din comportamentul tatălui și al mamei care-mi aduc aminte de părinții lui Frank McCourt din “Cenușa Angelei: o copilărie irlandeză”. De la tatăl alcoolic dar plin de entuziasm, care dă lecții de științe, istorie și lecții de viață, fără un loc de muncă dar priceput la toate și la nimic, până la mama visătoare, fără loc de muncă, pictoriță, pentru care doar arta sa contează și ale căror instincte materne nu prea sunt prezente.

Copilul Jeannette îl are ca idol pe tatăl său și ea este preferata lui. Dar pe măsură ce trece timpul, va fi dezamăgită când își va da seama că familia sa nu este la fel ca altele.

Copii vor crea o legătură deosebită între ei, cum rar mi-a fost dat să văd. Sunt luptători și se vor sprijini atât de mult încât putem afirma fără greșeală că doar susținerii reciproce pe care și-au oferit-o au reușit în viață.

Mutarea dintr-un oraș într-altul  crează confuzie în viața copiilor familiei Walls, dar pe părinți nu îi interesează ceea ce-și doresc aceștia. Pe parcursul lecturii am apreciat că în relatările autoarei nu se simte nici un pic de acuzare sau reproș asupra părinților.

Nu pot să nu fiu extrem de critică cu părinții care nu-și asumă responsabilitățile pe care le implică copii. Este extrem de greu să înțeles că astfel de oameni își abandonează copii și-i lasă să se descurce singuri din fragedă pruncie. Nu mi se pare corect ca rolurile să se inverseze, pentru că nu de puține ori am simțit că acei copii au purtat grija părinților și nu invers.

Adesea m-am simțit tristă citind această carte, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă de care nu se puteau bucura cum trebuia, așa cum o făceau alte familii.

Mi-a plăcut cartea și dacă nu știați, are si ecranizare. Vorbim despre un film care nu respectă întocmai toate ideile cărții, dar care reușește să ilustreze povestea familiei Walls. Recomand cartea deoarece cred că avem multe de învățat și din poziția de copii și din aceea de părinți.

Splendida cetate a celor o mie de sori – Khaled Hosseini

Titlu in romana: Splendida cetate a celor o mie de sori

Titlu in engleza: A Thousand Splendid Suns

Autor:  Khaled Hosseini

Apariție: 22 mai 2007

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Am auzit vorbindu-se despre aceasta carte de o multime de ori si mi-a atras atentia. De aceea, nu am ezitat sa o aleg atunci cand o prietena mi-a recomandat-o si mi-a oferit-o.

Aceasta carte ne-o aduce pentru inceput pe Mariam, fiica din afara casatoriei a unui bogat om de afaceri. Traieste intr-o lume doar a ei, departe de familia tatalui sau, dar avand-o aproape pe mama ei, in afara orasului Herat. Este un copil ca oricare altul, care il divinizeaza pe parintele sau, pe care il vede din cand in cand, atunci cand acesta vine in vizita. Mama sa o vrea doar alaturi de ea iar atunci cand Mariam decide sa porneasca singura spre oras pentru a-si vizita tatal si pe familia sa, femeia ia o decizie drastica, cu care o amenintase pe copila.

In orasul pe care nu il cunoaste, Mariam gaseste casa tatalui sau, dar acesta nu-si arata chipul. Dupa ce-si petrece noaptea in fata casei, Mariam se intoarce acasa, dar ceea ce gaseste acolo ii va schimba viata pentru totdeauna.

La 15 ani, Mariam obtine prea tarziu ceea ce si-a dorit: sa faca cunostinta cu familia tatalui sau si sa ajunga in casa acestuia. Curand, sotiile parintelui sau vor scapa de ea, casatorind-o cu Rashid, un barbat din Kabul, mult mai in varsta decat ea. Desi incearca sa ii faca pe plac, Mariam nu obtine bunavointa lui, si viata ei este extrem de chinuita. Singurele momente fericite sunt cand ramane insarcinata. Dar din pacate, soarta nu-i va darui nici un copil.

In acelasi oras, o familie vecina are o fetita, Laila, careia i se dedica a doua parte a cartii. Este o fetita inteligenta si are un prieten pe nume Tariq. In 1987, atunci cand facem cunostinta cu Laila, fratii ei, pe care ea nu ii cunoaste, sunt plecati la razboi. Lailei ii place sa mearga la scoala, sa citeasca, isi doreste sa o poata ridica din pat pe mama ei depresiva si ii place sa isi petreaca timpul cu Tariq.

Din cauza razboiului si a sortii, Lailei i se schimba viata si nu in modul in care si-ar fi dorit. Rashid o aduce in viata sa si o ia de sotie, lucru care nu-i este deloc pe plac lui Mariam. La inceput, cele doua sotii se au ca soarecele si pisica dar, avand parte de aceeasi soarta grea, se apropie incet, iar legatura lor devine extrem de puternica. Iar a treia parte a romanului  este ca cireasa amara de pe tort: din ce in ce mai multe greutati si probleme, atat in casa cat si in societate.

Romanul mi se pare unul de exceptie: bine construit, o drama unde nu se grabesc lucrurile iar asta ii da un plus de realitate. Iar autorul, pe langa expunerea vietii grele a celor doua femei, aduce foarte bine in plan si contextul societatii din care ele face parte. Vedem cum incet incet femeilor li se iau drepturile de pe o zi pe alta, si sunt obligate sa se acopere din cap pana-n picioare. Este o realitate cu care din pacate, femeile din Afganistan si nu numai, se confrunta si in zilele noastre.

“Splendida cetate a celor o mie de sori” este un roman despre putere, sacrificiu, greutati si piedici, daruire si dragoste, asta in ciuda tuturor lucrurilor negative pe care le prezinta. Imi plac foarte mult cele doua personaje feminine, ba chiar as fi putut spune ca Laila este preferata mea, asta daca gestul final al lui Miriam nu m-ar fi marcat.

Va recomand din suflet cartea si indiferent cat de multa tristete v-ar face sa simtiti, va va oferi si speranta. Pentru ca oricat de grea e viata, intotdeauna vom putea gasi atat oameni buni cat si sentimente pure.

 

Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza – Frank McCourt

Titlu in romana: Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza

Titlu in engleza:  Angela´s ashes: a memoir

Autor:  Frank McCourt

Apariție: 1996

Followed by: ´Tis a memoir, Teacher man

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Am terminat de doar cateva zile acest roman al lui Frank McCourt si am simtit nevoie sa las sa se aseze in mintea mea toate gandurile si sentimentele pe care mi le-a generat aceasta lectura. Cartea mi-a fost oferita de cei de la Libris si face parte din literatura universala. Autorul povesteste despre copilaria sa in aceasta prima parte a seriei autobiografice.

„Cand imi aduc aminte de copilaria mea, ma intreb cum de am supravietuit. A fost, desigur, o copilarie nefericita – o copilarie fericita abia daca merita pomenita. Mai rea decat copilaria nefericita obisnuita este copilaria irlandeza nefericita, iar si mai rea este copilaria irlandeza catolica nefericita.“

Intr-adevar, asa cum mentioneaza Frank McCourt in fragmentul de mai sus, copilaria sa a fost una extrem de grea. Nu puteam sa nu ma gandesc la asta pe masura ce treceau paginile. E incredibil cum a reusit sa treaca peste toate momentele grele si nu putine au fost clipele cand s-a aflat pe marginea prapastiei dintre viata si moarte.

Frank s-a nascut in Brooklyn in timpul Marii Crize Economice dintr-un tata din Irlanda de Nord si o mama tot din Irlanda dar din Sud. Atunci cand micutul are 4 ani, familia sa se intoarce in tara natala din cauza vietii grele pe care o duc in America. Dar ceea ce gasesc acasa este mult mai greu decat ce au lasat in tara tuturor posibilitatilor.

Despre Malachy si Angela McCourt nu am prea multe cuvinte de lauda. Poate e din cauza lipsei educatiei si din cauza saraciei in care au trait mai toata viata, dar sa faci atatia copii si sa nu poti avea grija de ei mi se pare prea mult. Tatal este un betiv in toata regula, nu are un serviciu stabil si atunci cand il are bea toti banii capatati la sfarsit de saptamana, in timp ce copii mor de foame, nu au cu ce sa se imbrace sau sa se incalzeasca. S-asa locuiesc in conditii mizere. Despre mama mi-a ramas in gand doar ca fumeaza si ca asteapta ca sotul sa aduca bani acasa. Insa putin tot o apreciez pentru momentele cand lupta pentru copii ei si ii sustine, asa cum poate.

Odata cu plecarea tatalui la razboiul din Anglia, familia se cam destrama si Angela ramane de izbeliste cu copii. Frank preia incet incet fraiele familiei, incepe sa munceasca de la o varsta frageda, uneori face lucruri nu tocmai potrivite dar, doar asa reuseste sa-si scoata la liman mama si fratii. Dintre copii familiei, numai cativa reusesc sa supravietuiasca conditiilor grele si bolilor ce ii lovesc. Acestea sunt unele din momentele cele mai grele ale lecturii.

Imi place modul cum este scrisa cartea, autorul avand un mod aparte de a pune pe hartie intamplarile din viata sa. Cele mai haioase momente mi se pare cele de la scoala, unde profesorul spunea ceva si copii repetau pe bucati ceea ce spunea dascalul.

¨Domnul se asaza la catedra, cu batul in fata lui. Ii spune lui Intrebare sa termine cu smiorcaitul si sa fie barbat. Daca mai aude pe careva din clasa ca pune intrebari stupide sau ca vorbeste despre Colecta, o sa-l bata cu nuiaua pana-i tasneste sangele. 
Ce-o sa fac, baieti?
O sa-l bateti cu nuiaua, domnule.
Pana cand?
Pana tasneste sangele, domnule.¨

Imi place Frank, imi place cum creste si cum evolueaza, cum se indragosteste. Este un copil puternic, care se maturizeaza pe zi ce trece.

Inchei aici parerea mea despre Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza dar abia astept sa citesc si urmatoarele volume ale lui Frank McCourt si sa aflu ce s-a intamplat cu el.

Dincolo de iarna – Isabel Allende

Titlu in romana: Dincolo de iarna

Titlu in spaniola:  Más allá del invierno

Autor:  Isabel Allende

Apariție: mai 2017

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Cand am vazut coperta cartii ¨Dincolo de iarna¨ de Isabel Allende m-am indragostit pe loc si nu am mai avut rabdare sa apara in limba romana, asa ca in luna octombrie a anului 2017 am cautat cartea in Madrid, cu ocazia unei calatorii scurte facute acolo, dar nu am avut succes. Asa ca, spre final de an am citit ebook-ul, intrucat tema romanului se potrivea cu perioada rece a anului, in ciuda faptului ca ne lipsea zapada. Ironia sortii face ca acest roman sa fi fost lansat in mai 2017 cand vremea e oricum, numai rece nu.

¨Dincolo de iarna¨ ne face cunostinta cu trei personaje pe care le vom insoti pe intregul parcurs al cartii: o femeie din Chile, o tanara din Guatemala si un profesor universitar. Cei trei sunt adusi impreuna de o furtuna de zapada care pune stapanire pe New York.

¨In toiul iernii, aflam in sfarsit ca port in mine o vara de neinvins.¨  – Albert Camus 

Intai facem cunostinta cu Lucia Maraz, femeia din Chile. Este trecuta de prima tinerete si locuieste in  Booklyn, intr-o locuinta inchiriata de la Richard Bowmaster, care este profesor universitar si pentru care lucreaza. Evelyn, tanara din Guatemala, intra in actiune putin mai tarziu. Ea este pilonul care ii uneste si pe ceilalti doi. Prin personajul Evelyn, Isabel Allende pune in scena tema imigrantilor si a rasismului, iar povestea acesteia nu este una inventata conform declaratiilor  autoarei, ci este inspirata din realitate.

Un mic accident de masina o aduce pe Evelyn in viata lui Richard si in loc ca lucrurile sa se rezume la o reglare a asigurarilor, femeia apeleaza la profesor pentru a o ajuta sa scape de buclucul in care a intrat fara voia sa. In aceasta nebunie este implicata si Lucia, si curand cei trei pornesc in aventura vietii lor. Totul presarat cu multa zapada si multe emotii.

In timp ce calatorim cu cei trei, aflam povestile lor de viata, trecutul lor si toate greutatile prin care au trecut. Richard vine din Brazilia, Lucia din Chile asa cum am mai spus si, cu ajutorul ei cunoastem putin dintr-o bucatica a istoriei acestei tari intr-o perioada cu multi disparuti politici. Ultima dar nu cea din urma este Evelyn care duce in spate o viata dura din Guatemala, dar asta nu o impiedica sa daruiasca tot ce are ea mai bun si frumos.

Cei trei se completeaza si impreuna reusesc sa-si iasa din zona de confort si in acelasi timp sa reuseasca sa treaca peste hopul care i-a adus impreuna. Sunt amuzanti impreuna, dar nu m-am lipit prea mult de cei doi care o ajuta pe tanara guatemaleza. Dar Evelyn mi se pare centrul povestii si ea este singura care m-a atras sufleteste.

¨Dincolo de iarna¨ se potriveste de minune cu vremea rece de afara, doar zapada lipsind pe alocuri. Este un roman frumos in acelasi stil placut al lui Isabel Allende si o recomand  daca va doriti sa evadati putin din cotidian si sa calatoriti pe continentul Americii de Nord si pe cel al Americii de Sud impreuna cu Richard, Evelyn si Lucia.

Ruta subterana – Colson Whitehead

Titlu in romana: Ruta subterana

Titlu in engleza: The Underground Railroad

Autor: Colson Whitehead

Apariție: august 2016

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

De cand am vazut varianta in limba engleza mi-am dorit romanul si m-a atras acest titlu. Asa ca in luna decembrie cartea lui Colson Whitehead s-a aflat pe lista mea de dorinte si cei de la Libris mi-au oferit-o.

¨Ruta subterana¨ face parte din categoria fictiune istorica si a fost considerata cea mai buna carte de fictiune a anului 2016. De altfel, a castigat Premiul Pulitzer in 2017.

Acest roman ce ne ofera o bucatica din istoria Americii este primul cu acest subiect pe care eu il citesc. Ideea principala este centrata in jurul sclaviei si a lipsei drepturilor africanilor, adusi cu forta intr-o tara atat de indepartata de originile lor.

Personajul nostru principal este Cora si cartea incepe cu o prezentare a familiei ei, rezumata la bunica si mama fetei. Din pacate, situatia de sclav se mosteneste dar mama Corei nu a vrut sa se multumeasca cu atat de putin si a fugit, lasandu-si singura fiica, la o varsta frageda, ceea ce o face pe Cora sa se simta parasita. Din nefericire, doar cititorul va descoperi ce s-a intamplat cu mama Corei si este trist ca personajul nostru, cheia povestii scrise de Colson Whitehead, nu va afla niciodata care i-a fost soarta femeii ce i-a dat viata.

Dupa introducerea in copilaria Corei, urmarim putin evolutia ei pe plantatia unde e tinuta si vedem cum, si ce se va intampla in mintea si in sufletul ei, pentru a se hotari sa urmeze calea mamei ei.

Despre viata la ferma am putea crede ca greutatile prin care trec sclavii i-ar face sa se apropie, dar lucrurile nu stau chiar asa. De multe ori se ataca sau isi sapa groapa unul altuia. La fel ca in lumea de astazi, exista oameni exclusi, oameni puternici, dar si pierzatori.

Asa cum spune si titlul, cartea centrala a cartii este o ruta subterana, de neimaginat, cu ajutorul careia Cora va reusi sa supravietuiasca. M-a uimit extrem de tare cantitatea de piedici de care va avea parte Cora. Fix cand ai impresia ca lucrurile vor intra pe fagasul normal, ceva se schimba si lucrurile o iau razna, situatia devenind din ce in ce mai grava. Cora pierde o multime de oameni dar castiga prieteni si cunoaste o viata pe care nu si-a imaginat-o.

In ¨Ruta subterana¨ Colson Whitehead ne pune pe tapet aspecte precum: sclavia pe plantatiile de bumbac, lipsa drepturilor si a libertatilor negrilor, cat de periculoasa ar fi pentru albi o grupare puternica a sclavilor care ar putea face o razmerita si cum se incearca controlarea nasterilor. Sunt aspecte despre care nu citim prea des in literatura de fictiune si desi unii ar considera ca sunt evenimente triste, consider ca este important sa le citim si sa le avem mereu prezente, pentru ca fara cunoasterea trecutului nu ne vom putea forma viitorul. Si astfel de evenimente si situatii nu trebuie sa se mai repete. Recomand romanul insotit de toate motivele de mai sus si daca l-ati citit deja, va invit sa imi impartasiti opinia voastra.

 

Viata e usoara, nu-ti face griji – Agnès Martin-Lugand

Titlu in romana: Viata e usoara, nu-ti face griji

Titlu in franceza: La vie esta facile, ne t´inquiète pas

Autor: Agnès Martin-Lugand

Apariție: 23 aprilie 2015

Previous: Oamenii fericiti citesc si beau cafea

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Primul meu contact cu romanele lui Agnès Martin-Lugand a fost odata cu ¨Oamenii fericiti citesc si beau cafea¨ de la care am avut  mari asteptari dar care a fost cu totul altceva decat ceea ce speram. Am ales totusi s citesc si continuarea, pentru a afla ce se va intampla cu Diane.

¨Viata e usoara, nu-ti face griji¨ incepe acolo unde s-a terminat prima carte, cu Diane intoars din Irlanda. Decide sa redeschida cafeneaua, convinsa fiind de Felix. Incepe astfel o noua etapa in viata ei, in care se centreaza exclusiv pe mica ei afacere si in viata ei intra Oliver.

Barbatul acesta e bun de pus pe rana: o accepta cu toata durerile ei, accepta faptul ca nu-si doreste sa mai fie mama, o iubeste si impreuna formeaza o relatie ce pare a avea sanse de reusita. Doar ca nu pare foarte credibila in ochii mei, intrucat tot timpul imi pare ca Edward este in umbra lor. Diane nu pare total refacuta dupa esperienta din Irlanda si faptul ca trebuie sa calatoreasca din nou intr-acolo ii da si mai tare peste cap viata.

De-aici incolo iese la suprafata sfarsitul, intrucat este o poveste extrem de previzibila. Diane se reintalneste cu Edward, afla ca acesta are un copil pe care il ingrijeste in felul sau, incercand inca sa se adapteze la aceasta noua schimbare.

Cei doi se apropie, Diane se ataseaza de copil, acesta fiind personajul meu preferat din acest roman. La intoarcea in Paris, asa cum ati banuit, Diane renunta la relatia cu Oliver.

Nu prea inteleg legatura povestii cu titlul, cum nu am prea inteles-o nici in primul volum. Numai usoara nu-i e viata protagonistei. Va recomand lectura acestei carti ca fiind una usoara, placuta, pentru relaxare, dar fara prea multa esenta.

Casa spiritelor – Isabel Allende

Titlu in romana: Casa spiritelor

Titlu in spaniola: La casa de los espíritus

Autor: Isabel Allende

Apariție: 1982

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Am incercat sa citesc acest roman prim data acum cativa ani, dar dupa doar cateva zile l-am lasat deoparte. A fost probabil un moment ales nepotrivit, dar de aceasta data am ales mai bine perioada de lecturat. Am  savurat povestea familiei Trueba de la primele pana la ultimele pagini, mai ales si pentru ca Isabel ilustreaza istoria familiei ei.

Prin vocea lui Esteban Trueba intram intr-o lume complicata, plina de elemente magice si condimentata cu elemente politice ce au un rol extrem de important si care se agraveaza pe masura ce trec paginile. Barbatul, ramas fara tata, devine capul familiei sale si plin de ambitie munceste si ajunge sa-si scoata familia din situatia financiara grea in care se afla. El este logodit cu Rosa, o fata extrem de frumoasa, angelica, din familia Del Valle, dar nu mai apuca sa se casatoreasca cu fata care-i rapeste somnul si care-i este tot timpul in gand. Suparat, Esteban pleaca la ferma ¨Las Tres Marias¨ pe care o va renova si o va transforma intr-o mosie productiva, dar va face si o multime de greseli.

Se intoarce noua ani mai tarziu la mama sa bolnava si la sora sa, Férula si reintra astfel in contact familia Del Valle. Ajunge sa se casatoreasca cu sora Rosei, Clara, care are puteri de clarviziune. Impreuna vor avea trei copii: Blanca, Jaime si Nicolas, dar Esteban mai are copii si cu fetele de la ferma dar pe acestia nu ii recunoaste. Clara are o relatie speciala si putin ciudata cu sora lui Esteban, Férula, si acesta ajunge sa fie gelos pe sora lui.

Blanca se indragosteste de unul din angajatii de la ferma tatalui sau, Pedro Tercero Garcia, dar Esteban ii desparte si o obliga pe fiica sa, insarcinata, sa se casatoreasca cu Jean de Satigny. Casnicia lor nu va dura, caci femeia il va parasi indata ce ii va afla preferintele sexuale. Fiica sa, Alba, ajunsa studenta, va fi sechestrata de catre unul din fii bastarzi ai lui Esteban.

Povestea familiei Trueba este una extrem de fascinanta, dar asa cum am spus mai sus, e foarte incurcata. Daca va plac povestile de familie va recomand acest roman, dar daca va plictisesc descrierile lungi poate ca nu e neaparat cea mai buna alegere. Mie mi-a placut mult si nu am ezitat sa ii dau 5 stelute din 5 pe Goodreas.