Eleanor Oliphant se simte excelent – Nail Honeyman

Titlu în engleză: Eleanor Oliphant is completely fine

Autor: Gail Honeyman

Apariție: 17 mai 2017

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Eleanor este o femeie de 30 de ani care lucrează într-o companie ce se ocupă de graphic design, dar la departamentul de contabilitate. Este singurul job pe care l-a avut încă de când a terminat facultatea. Ea locuiește singură, are o cicatrice pe față și nu prea socializează cu nimeni. Singurele legături cu oamenii sunt conversațiile stricte cu colegii de la job și o conversație telefonică, săptămânală, cu mama ei.

Viața acesteia este foarte bine organizată, într-atât încât în fiecare weekend gătește paste și bea două sticle de vodkă. Nu este foarte interesată de aspectul ei. Ceea ce contează este doar buna igienă și îmbrăcămintea comodă dar potrivită jobului pe care îl are.

Viața perfectă dar singuratică a lui Eleanor este dată peste cap în momentul în care, în timpul unui concert, îi atrage atenția unul dintre membri formației. Vrând să ie observată de acesta, Eleanor se schimbă: se tunde și își face manichiura, se epilează, își cumpără haine noi, un calculator și un smartphone, pentru a-l putea urmări pe bărbatul de care se simte atrasă și pe care îl consideră ideal pentru ea.

În acelasși timp, laptopul de la companie i se strică și este nevoită să meargă la echipa de suport, unde noul coleg se ocupă de reparație. Acesta nu o tratează așa cum o fac alți colegi de-ai ei: nu râde de ea și nici nu o ignoră. La un moment dat se vor întâni întâmplător pe stradă și vor ajuta un bătrân căzut. Ajung chiar să îl viziteze la spitalm să îi cunoască familia și să își facă astfel prieteni, aducând ceva cu totul nou î viața lui Eleanor.

Protagonista ajunge să îl cunoască personal și pe bărbatul pe care l-a considerat perfect pentru ea, chiar dacă nu știa nimic despre el, despre cum e el și cum se poartă. Își dă seama că lucrurile nu funcționează așa cum credea ea.

Prin personajul creat de Gail Honeyman reușim să vedem viața prin ochii oamenilor din jurul nostru, pe care noi îi considerăm ciudați sau inadaptați. Și înțelegem astfel că, în spatele fiecărei persoane “ciudate” se află o poveste tristă, o poveste care reprezintă motivul felului lor de a fi. Ar trebui să fim mai conștienți de acest lucru și să renunțăm la prejudecăți în ceea ce îi privește. Până la urmă sunt la fel ca noi, doar că poate au nevoie de ceva mai multă înțelegere și deschidere din partea celorlalți.

Eu am ascultat versiunea audio a cărții, în limba engleză și a fost o experiență interesantă. Vă recomand cartea din motivele invocate mai sus și aștept să îmi povestiți impresiile pe care vi le-a lăsat povestea lui Eleanor.

Viață după viață – Kate Atkinson

Titlu în română: Viață după viață

Titlu în engleză: Life after life

Autor: Kate Atkinson

Apariție: 14 martie 2013

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

“Viață după viață” a reprezentat o noutate pentru mine. Acest roman ne prezintă viața Ursulei Todd, care are șansa de a se întoarce în anumite momente cheie ale vieții sale și să schimbe cursul lucrurilor. Are inclusiv șansa de a schimba istoria Europei.

Încă de la început suntem puși în fața a două opțiuni: moartea Ursulei la puține ore de la nașterea sa într-o casă de la țară din Anglia, la începutul anilor 1910 sau salvarea ei de către medicul pe care mama ei îl aștepta cu nerăbdare.

Deși este o singură poveste, ea este spusă sub forme diferite, făcând să pară că sunt povești diferite. Aveam cartea de câteva luni și când am cumpărat-o mi-a atras atenția sinopsisul. Felul în care este scrisă povestea mă făcea și pe mine să îmi doresc să poată schimba evoluția situațiilor în care o regăseam pe protagonistă, și nu numai.

Cartea “Viață după viață” este narată la persoana a treia, și are un mediu foarte bine descris și creat, fără să fie alambicat. Spre finalul cărții, repetiția devine pușin obositoare și cred că se putea opri ceva mai devreme.

Dintre personaje, nu s-a remarcat niciunul în mod special, chiar dacă am cunoscut o mulțime, mai ales secundare, Ursula este o prezență constantă în carte, așa cum este normal, ea fiind personajul principal. Este schimbătoare, mai ales datorită deciziilor pe care le ia, dar nu evoluează, pentru că nu are cum, capitolele fiind foarte scurte și venind fiecare cu o altp turnură.

Finalul este un nou început, și nu mă așteptam la asta. Aș fi vrut ca pe final să văd o continuare a vieții Ursulei de la un anumit punct încolo.

“Viață după viață” este un roman în care autoarea se joacă cu timpul și cu viața protagonistei, pornind cu începutul secolului XX și al cărui final repreintă tot începutul unei noi vieți.

Grădina speranței – Diane Ackerman

Titlu în română: Grădina speranței

Titlu în engleză: The Zookeeper’s Wife: A War Story

Autor: Diane Ackerman

Apariție: 17 septembrie 2007

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

De când am văzut coperta și titlul acestei cărți pe Goodreads, mi-a rămas în minte. I-am recomandat-o la un moment dat Lucianei Corlan și la puțin timp după ce a citit-o ea și a recenzat-o, am ales-o și eu pentru lectură.

În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, atunci când Germania a invadat Polonia, invazie ce a dus și la moartea majorității animalelor din grădina zoologică, Jan și Antonia Zabinski, adică cei care se ocupau de respectivul loc, încep să ascundă evrei în cuștile animalelor. Jan Zabinski, capul familiei, este și membru al rezistenței poloneze și ascunde și muniție în interiorul grădinii zoologice. Cu toții fac eforturi supraomenești pentru a păstra grădina zoologică și pentru a proteja astfel atât puținele animale rămase cât și oamenii ce se ascund acolo.

Acțiunea cărții este bazată pe fapte reale. Familia Zabinski chiar a existat iar faptele lor au salvat viețile a zeci de evrei și nu numai. Subiectul cărții este unul extrem de interesant, dar din păcate, autoarea, a ales să rămână cuma la suprafața sentimentelor și întâmplărilor din acele vremuri. Pentru cititor devine astfel greu să intre în poveste, să te lași acaparat astfel încât să nu o poți lăsa din mână, ținând cont că sunt multe descrieri ale animalelor și mai puține dialoguri (sau mai exat interactiune între personaje. Acest lucru este oarecum de înțeles, pentru că așa a fost natura evenimentelor și socializarea nu prea era posibilă decât noaptea.)

Iubirea și suportul pentru ființele umane și pentru animale reprezintă cheia romanului “Grădina speranței”. Dar și suferința provocată de război este permanent prezentă. În schimb, toate aceste lucruri sunt prezentate sub forma unui documentar mai degrabă decât a unei povești.

În mare parte, cartea este bazată pe jurnalele ținute de Antonina Zabinski, Diane Ackerman făcând o treabă bună din punct de vedere al documentării.

Recomand “Grădina speranței” de Diane Ackerman dar v-aș sfătui să vă alegeți cu atenție momentul lecturii, deoarece din cauza marilor descrieri, referitoare mai ales la animale, riscați să vă simțiti puțin plictisiți și să săriți anumite paragrafe.

Aleea cu licurici – Kristin Hannah

Titlu în română: Aleea cu licurici

Titlu în engleză: Firefly lane

Autor: Kristin Hannah

Apariție: 5 februarie 2008

Urmată de: Fly Away

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Privighetoarea de Kristin Hannah a fost o lectură surprinzătoare pentru mine, o lectură care m-a făcut să îndrăgesc stilul autoarei și de aceea nu am stat prea mult pe gânduri când am văzut Aleea cu licurici. Nu aveam prea multe așteptări de la această carte, ținând cont de descrierea ei, dar m-a făcut să plâng cum nu am mai făcut-o cu o carte în brațe de la Harry Potter și Ordinul Phoenix.

Aleea cu licurici ne spune povestea întregii vieți a două prietene. Una dintre ele este Kate Mularky, care în 1974 când Tully Hart intă în viața ei, era resemnată să fie invizibilă pentru cei din liceul la care mergea. Pe de altă parte, Tully, noua ei vecină îi este total opusă și devine foarte ușor centrul atenției și totodată cea mai bună prietenă a lui Kate. În ciuda tuturor diferențelor dintre cele două, prietenia lor supraviețuiește timpului și astfel, le însoțim pe cele două atât în perioada liceului și deci a adolescenței, apoi în perioada facultății, până la adolescență.

Această poveste de prietenie între cele două femei, m-a făcut să înclin de multe ori balanța spre Kate. Lucrurile parcă au fost mereu în favoarea lui Tully, cel puțin de când a cunoscut-o pe Kate, în timp ce aceasta parcă a fost dată la o parte. Tot ce își dorea nu se putea îndeplini, Ea însăși a contribuit la asta și s-a dat singură la o parte într-o mulțime de situații.

Legătura dintre cele două nu este ferită de teste, iar unul dintre ele aproape va reuși să le despartă pentru totdeauna. Din fericire, reușesc să evite despărțirea definitivă, lucru pe care unii dintre noi posibil să nu-l mai poată face și să regrete toată viața. Deși Tully mi-a fost antipatică de la începuturile prieteniei, spre final am reușit să încerc să o înțeleg puțin și să o accept, măcar de dragul lui Kate, cu care am simțit o legătură deosebită, care a devenit din ce în ce mai puternică cu fiecare pagină.

Autoarea a făcut o super treabă cu aceste personaje, le-a făcut așa de reale și de credibile încât m-am simțit parte din poveste. Aleea cu licurici este o carte emoționantă, o lecție pentru cei ale căror prietenii sunt pe cale să se destrame sau s-au destrămat deja. Îți oferă din plin motive pentru care merită să mai faci o încercare de reluare a prieteniei pierdute,

Din câte știu, povestea frumoaselor personaje pe care am avut ocazia să le cunoaștem în Aleea cu licurici va continua într-o altă carte, dar din păcate, fără una dintre cele două prietene. Aceasta se numește Fly away și nu știu dacă este tradusă la noi,

Până atunci, vă recomand Aleea cu licurici, dar luați-vă niște șervețele alături, pentru că sigur vă veți emoționa.

Casnica – Jill Alexander Essbaum

Titlu in română: Casnica

Titlu in germană: Hausfrau

Autor: Jill Alexander Essbaum

Apariție: 17 martie 2015

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Casnica este un roman care ne spune povestea Annei Benz, o soție cu o viață ce ar putea fi considerată perfectă. Are 3 copii, este căsătorită cu Bruno, pe care l-a urmat din America până în Dietlikon, un mic orășel aflat în apropierea orașului Zurich. Acesta este locul unde soțul său s-a născut și și-a petrecut copilăria, așa că pentru el nu a fost deloc greu să se adapteze din nou locului.

Însă pentru Anna lucrurile nu stau deloc bine. Deși locuiește acolo de mai mulți ani, nu a reușit să învețe limba și simte asta ca pe o barieră. Așa că își caută modalități de a scăpa de monotonia din viața ei: participă la ore de germană și are relații sexuale cu diverși bărbați pe care ii cunoaște în escapadele sale din căminul pe care îl are cu familia sa.

Acțiunea nu este una foarte complexă. Aflăm cum își petrece zilele protagonista noastră, vedem ce face, ce gândește și ce simte. Aflăm cum interacționează atât cu soțul ei cât și cu alte persoane.

În ciuda faptului că nu am nimic de a face  cu personajul Annei, am reușit să empatizez cu ea, să îi înțeleg starea și să înțeleg sentimentul de asfixiere în lumea în care trăiește. Și deși pare că luptă să iasă la suprafață, rareori reușește.

Cât despre soțul său, deși ne-am fi așteptat să fie conturat  ca un bărbat egoist și dur, găsim un personaj permisiv, care îi oferă libertate femeii de lângă el să facă absolut tot ce își dorește.

M-am simțit prinsă în această poveste și îmi doream mult de tot  să văd ce se întâmplă cu Anna până la final. Am fost suprinsă de  anumite lucruri pe care le-am aflat  despre ea pe parcursul lecturii.

Casnica este un roman ce spune o poveste  pe care am putea să o găsim și în viața de zi cu zi. Sunt 3 luni din viața unei femei pe care am putea să o regăsim în cineva apropiat sau în vecina de pe scară. Este o poveste de viață pe care trebuie să o citim pentru a înțelege mai bine anumite alegeri pe care oamenii le fac și pentru a învăța să fim mai permisivi în anumite privințe și astfel să judecăm mai puțin.

Iar pe final aș vrea să vă spun că dacă sunteti fani ai happyend-urilor, cel mai probabil nu vă va plăcea această carte. Pentru că, așa cum se întâmplă și în viața de zi cu zi, finalurile nu sunt întotdeauna perfecte.

Jumatate de viata – Care Santos

Titlu in romana: Jumătate de viață

Titlu in spaniolă: Media vida

Autor: Care Santos

Apariție: februarie 2017

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Jumătate de viață este cel mai recent roman al lui Care Santos tradus la noi și nu l-am putut rata. Am fost la lansare, apoi am așezat frumos cartea în biblioteca mea, alături de suratele sale,  până în ziua când m-am hotărât să o citesc. Mi-a plăcut atât de atre și am fost atât de captivată încât nu m-am lăsat până nu am terminat-o, chiar în aceeași zi în care am început-o.

Aceasta ne prezintă întâi de toate o întâmplare din anul 1950 când cinci fete joacă, în timpul nopții, “adevăr  sau provocare” sau așa cum îl numesc ele, “jocul cu gajuri”. Va fi ultima noapte petrecută acolo, împreună, întrucât gemenele Viñó, Olga și Marta, urmează să părăsească internatul a doua zi. Jocul lor, condus de grăsuța Olga, se va termina așa cum niciuna dintre ele nu ar fi bănuit.

Treizeci de ani mai târziu, viața le aduce din nou împreună pe Olga, Marta, Lolita, Nina și Julia. Vor organiza o cină pentru a se pune la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în viața lor în ultimii ani. Vor ieși la suprafață secrete, sentimente și cuvinte nespuse la momentul potrivit.

Este o poveste fascinantă, bine construită, misterioasă, care te ține cu sufletul la gură, pentru că cititorii, dar și o parte dintre personaje vor afla adevărul abia la final. Si credeți-mă că va fi unul pe care nici nu îl bănuiți.

Cunoaștem poveștile de viață ale acestor cinci femei, ale căror destine au avut trasee diferite. Sunt cinci stiluri de viață specifice perioadei în care are loc acțiunea romanului. Dintre toate cinci, preferata mea este Marta, pentru puterea de care dă dovadă și pentru că ne demonstreză că nu e niciodată prea târziu pentru a face ce ne place. De fapt, fiecare dintre cele cinci ar putea fi una dintre noi. Și cred că la asta ar trebui să ne gândim mult atunci când citim Jumătate de viață dar și după ce închidem cartea și o punem la loc în raft.

Acest roman este despre puterea de a merge mai departe și de a-ți face loc într-o lume a bărbaților, este despre rolul femeii, care se schimbă în funcție de dorințele acesteia și de evoluția societății, este despre prietenie, iertare, libertate și dragoste.

Așa cum spuneam și pe Goodreads îndată ce am terminat-o de citit, nu mai știu să spun care este cartea mea preferată dintre toate cele scrise de Care Santos. Mă recucerește cu fiecare nouă apariție și abia aștept să descopăr ce ne mai pregătește.

O recomand pentru că avem atât de multe de învățat din ea și pentru că este o lectură fascinantă, originală, emoționantă și care te face să stai cu sufletul la gură de la început până la ultimul rând.

Catedrala marii – Ildefonso Falcones

Titlu in romana: Catedrala marii

Titlu in spaniola: La catedral del mar

Autor: Ildefonso Falcones

Apariție: 2006

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Romanul Catedrala mării se află de câțiva ani în biblioteca mea dar m-am tot ferit să îl citesc deși îmi doream, pentru că mă simțeam alungată de dimensiunile sale deloc reduse. Dar atunci când am aflat că s-a făcut și o mini serie după carte, nu am mai ezitat și am pus mâna pe ea.

Acțiunea romanului se desfășoară în secolul XIV în Barcelona. Frumosul oraș a crescut și s-a întins spre cartierul pescarilor, ai căror locuitori participă, fiecare cum poate, la ridicarea cele mai mari catedrale de până atunci: Santa Maria del Mar. Construcția acesteia merge în paralel cu viața lui Arnau, un bărbat a cărei soartă a fost grea de la început. Fugit de pe pământurile natale împreună cu tatăl său, Arnau ajunge în Barcelona, în casa unor rude unde va munci alături de părintele său pentru fiecare fărâmă de pâine. Iar lucrurile devin încă și mai complicate odată cu un accident nefericit al unuia dintre verișorii lui Arnau.

În această viață atât de grea, băiatul reușește să se împrietenească cu un alt băiat, cu o soartă cel puțin la fel de grea, și împreună cresc pentru o vreme sub aripa lui Bernat Estanyol, tatăl lui Arnau, și cu ajutorul oamenilor buni pe care i-au cunoscut în Barcelona.

Catedrala mării este o carte care are tot ce și-ar putea dori un cititor: este ambientată într-o perioadă istorică interesantă, în Barcelona, un oraș iubit și de turiști și de cititori deopotrivă, are povești de dragoste complicate, interzise, sinceritate și onestitate dar și hoție și răutate gratuită, suspans, dramă, durere și dăruire. Este un roman al contrastelor, te poartă pe valurile vieții lui Arnau, te ridică și te coboară atunci când te aștepți mai puțin.

Cred că nu mai are sens să spun că abia aștept să văd ecranizarea acestui roman, să văd chipurile celor despre care am citit și mai ales să văd cum au ales să pună în scenă construcția catedralei, un loc de neratat în Barcelona, mai ales după această lectură.

Închei aici deoarece nu vreau să dau spoilere. Ar fi multe de spus, dar fiecare mic lucru v-ar putea da indicii. Se simte că această carte a fost foarte bine documentată și-și merită toate premiile. Personajele sunt realiste, foarte bine conturate, Arnau te face să te simți alături de el pe parcursul întregului roman.

Se zice că se aseamănă mult cu Stâlpii Pământului de Ken Follet dar cum eu nu am citit-o și nu aș avea cum să le compar. Pentru mine Catedrala mării de Ildefonso Falcones este o carte minunată și o recomand. Voi ați citit-o?

Castelul de sticla – Jeannette Walls

Titlu in romana: Castelul de sticlă

Titlu in engleza: The glass castle

Autor:  Jeannette Walls

Apariție: martie 2005

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

“Castelul de sticlă” m-a atras prin titlul său. Nici nu aveam habar despre ce este vorba dar am cumpărat-o și nu mică mi-a fost mirarea când mi-am dat seama  că reprezintă memoriile lui Jeannette Walls.

Cartea începe cu Jeannette într-un taxi, îndreptându-se spre o petrecere. Traiectoria îi este întreruptă în momentul în care vede o femeie care caută în gunoi. Cunoaște acele mișcări și de teamă că cineva ar putea-o relaționa cu femeia aceea, decide să îi spună taximetristului o altă adresă. Acesta este începutul memoriilor scrise de Jeannette sub forma unui roman bine legat și structurat, ce cuprinde copilăria și adolescența pe care a trăit-o împreună cu frații ei, alături de părinții acestora.

Prima sa amintire este legată de un eveniment nefericit, când micuța Jeannette a luat foc în bucătăria rulotei în care locuia cu familia sa, în timp ce-și pregătea ceva de mâncare, la numai 3 ani. După câteva săptămâni de spitalizare, tatăl ei o ia din spital fără acordul medicilor și fără ca rănile micuței să fie vindecate. Acesta este unul din evenimentele care m-au lăsat fără grai, pentru că nu am înțeles atitudinea tatălui.

Sunt o mulțime de elemente din comportamentul tatălui și al mamei care-mi aduc aminte de părinții lui Frank McCourt din “Cenușa Angelei: o copilărie irlandeză”. De la tatăl alcoolic dar plin de entuziasm, care dă lecții de științe, istorie și lecții de viață, fără un loc de muncă dar priceput la toate și la nimic, până la mama visătoare, fără loc de muncă, pictoriță, pentru care doar arta sa contează și ale căror instincte materne nu prea sunt prezente.

Copilul Jeannette îl are ca idol pe tatăl său și ea este preferata lui. Dar pe măsură ce trece timpul, va fi dezamăgită când își va da seama că familia sa nu este la fel ca altele.

Copii vor crea o legătură deosebită între ei, cum rar mi-a fost dat să văd. Sunt luptători și se vor sprijini atât de mult încât putem afirma fără greșeală că doar susținerii reciproce pe care și-au oferit-o au reușit în viață.

Mutarea dintr-un oraș într-altul  crează confuzie în viața copiilor familiei Walls, dar pe părinți nu îi interesează ceea ce-și doresc aceștia. Pe parcursul lecturii am apreciat că în relatările autoarei nu se simte nici un pic de acuzare sau reproș asupra părinților.

Nu pot să nu fiu extrem de critică cu părinții care nu-și asumă responsabilitățile pe care le implică copii. Este extrem de greu să înțeles că astfel de oameni își abandonează copii și-i lasă să se descurce singuri din fragedă pruncie. Nu mi se pare corect ca rolurile să se inverseze, pentru că nu de puține ori am simțit că acei copii au purtat grija părinților și nu invers.

Adesea m-am simțit tristă citind această carte, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă de care nu se puteau bucura cum trebuia, așa cum o făceau alte familii.

Mi-a plăcut cartea și dacă nu știați, are si ecranizare. Vorbim despre un film care nu respectă întocmai toate ideile cărții, dar care reușește să ilustreze povestea familiei Walls. Recomand cartea deoarece cred că avem multe de învățat și din poziția de copii și din aceea de părinți.

Splendida cetate a celor o mie de sori – Khaled Hosseini

Titlu in romana: Splendida cetate a celor o mie de sori

Titlu in engleza: A Thousand Splendid Suns

Autor:  Khaled Hosseini

Apariție: 22 mai 2007

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Am auzit vorbindu-se despre aceasta carte de o multime de ori si mi-a atras atentia. De aceea, nu am ezitat sa o aleg atunci cand o prietena mi-a recomandat-o si mi-a oferit-o.

Aceasta carte ne-o aduce pentru inceput pe Mariam, fiica din afara casatoriei a unui bogat om de afaceri. Traieste intr-o lume doar a ei, departe de familia tatalui sau, dar avand-o aproape pe mama ei, in afara orasului Herat. Este un copil ca oricare altul, care il divinizeaza pe parintele sau, pe care il vede din cand in cand, atunci cand acesta vine in vizita. Mama sa o vrea doar alaturi de ea iar atunci cand Mariam decide sa porneasca singura spre oras pentru a-si vizita tatal si pe familia sa, femeia ia o decizie drastica, cu care o amenintase pe copila.

In orasul pe care nu il cunoaste, Mariam gaseste casa tatalui sau, dar acesta nu-si arata chipul. Dupa ce-si petrece noaptea in fata casei, Mariam se intoarce acasa, dar ceea ce gaseste acolo ii va schimba viata pentru totdeauna.

La 15 ani, Mariam obtine prea tarziu ceea ce si-a dorit: sa faca cunostinta cu familia tatalui sau si sa ajunga in casa acestuia. Curand, sotiile parintelui sau vor scapa de ea, casatorind-o cu Rashid, un barbat din Kabul, mult mai in varsta decat ea. Desi incearca sa ii faca pe plac, Mariam nu obtine bunavointa lui, si viata ei este extrem de chinuita. Singurele momente fericite sunt cand ramane insarcinata. Dar din pacate, soarta nu-i va darui nici un copil.

In acelasi oras, o familie vecina are o fetita, Laila, careia i se dedica a doua parte a cartii. Este o fetita inteligenta si are un prieten pe nume Tariq. In 1987, atunci cand facem cunostinta cu Laila, fratii ei, pe care ea nu ii cunoaste, sunt plecati la razboi. Lailei ii place sa mearga la scoala, sa citeasca, isi doreste sa o poata ridica din pat pe mama ei depresiva si ii place sa isi petreaca timpul cu Tariq.

Din cauza razboiului si a sortii, Lailei i se schimba viata si nu in modul in care si-ar fi dorit. Rashid o aduce in viata sa si o ia de sotie, lucru care nu-i este deloc pe plac lui Mariam. La inceput, cele doua sotii se au ca soarecele si pisica dar, avand parte de aceeasi soarta grea, se apropie incet, iar legatura lor devine extrem de puternica. Iar a treia parte a romanului  este ca cireasa amara de pe tort: din ce in ce mai multe greutati si probleme, atat in casa cat si in societate.

Romanul mi se pare unul de exceptie: bine construit, o drama unde nu se grabesc lucrurile iar asta ii da un plus de realitate. Iar autorul, pe langa expunerea vietii grele a celor doua femei, aduce foarte bine in plan si contextul societatii din care ele face parte. Vedem cum incet incet femeilor li se iau drepturile de pe o zi pe alta, si sunt obligate sa se acopere din cap pana-n picioare. Este o realitate cu care din pacate, femeile din Afganistan si nu numai, se confrunta si in zilele noastre.

“Splendida cetate a celor o mie de sori” este un roman despre putere, sacrificiu, greutati si piedici, daruire si dragoste, asta in ciuda tuturor lucrurilor negative pe care le prezinta. Imi plac foarte mult cele doua personaje feminine, ba chiar as fi putut spune ca Laila este preferata mea, asta daca gestul final al lui Miriam nu m-ar fi marcat.

Va recomand din suflet cartea si indiferent cat de multa tristete v-ar face sa simtiti, va va oferi si speranta. Pentru ca oricat de grea e viata, intotdeauna vom putea gasi atat oameni buni cat si sentimente pure.

 

Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza – Frank McCourt

Titlu in romana: Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza

Titlu in engleza:  Angela´s ashes: a memoir

Autor:  Frank McCourt

Apariție: 1996

Followed by: ´Tis a memoir, Teacher man

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Am terminat de doar cateva zile acest roman al lui Frank McCourt si am simtit nevoie sa las sa se aseze in mintea mea toate gandurile si sentimentele pe care mi le-a generat aceasta lectura. Cartea mi-a fost oferita de cei de la Libris si face parte din literatura universala. Autorul povesteste despre copilaria sa in aceasta prima parte a seriei autobiografice.

„Cand imi aduc aminte de copilaria mea, ma intreb cum de am supravietuit. A fost, desigur, o copilarie nefericita – o copilarie fericita abia daca merita pomenita. Mai rea decat copilaria nefericita obisnuita este copilaria irlandeza nefericita, iar si mai rea este copilaria irlandeza catolica nefericita.“

Intr-adevar, asa cum mentioneaza Frank McCourt in fragmentul de mai sus, copilaria sa a fost una extrem de grea. Nu puteam sa nu ma gandesc la asta pe masura ce treceau paginile. E incredibil cum a reusit sa treaca peste toate momentele grele si nu putine au fost clipele cand s-a aflat pe marginea prapastiei dintre viata si moarte.

Frank s-a nascut in Brooklyn in timpul Marii Crize Economice dintr-un tata din Irlanda de Nord si o mama tot din Irlanda dar din Sud. Atunci cand micutul are 4 ani, familia sa se intoarce in tara natala din cauza vietii grele pe care o duc in America. Dar ceea ce gasesc acasa este mult mai greu decat ce au lasat in tara tuturor posibilitatilor.

Despre Malachy si Angela McCourt nu am prea multe cuvinte de lauda. Poate e din cauza lipsei educatiei si din cauza saraciei in care au trait mai toata viata, dar sa faci atatia copii si sa nu poti avea grija de ei mi se pare prea mult. Tatal este un betiv in toata regula, nu are un serviciu stabil si atunci cand il are bea toti banii capatati la sfarsit de saptamana, in timp ce copii mor de foame, nu au cu ce sa se imbrace sau sa se incalzeasca. S-asa locuiesc in conditii mizere. Despre mama mi-a ramas in gand doar ca fumeaza si ca asteapta ca sotul sa aduca bani acasa. Insa putin tot o apreciez pentru momentele cand lupta pentru copii ei si ii sustine, asa cum poate.

Odata cu plecarea tatalui la razboiul din Anglia, familia se cam destrama si Angela ramane de izbeliste cu copii. Frank preia incet incet fraiele familiei, incepe sa munceasca de la o varsta frageda, uneori face lucruri nu tocmai potrivite dar, doar asa reuseste sa-si scoata la liman mama si fratii. Dintre copii familiei, numai cativa reusesc sa supravietuiasca conditiilor grele si bolilor ce ii lovesc. Acestea sunt unele din momentele cele mai grele ale lecturii.

Imi place modul cum este scrisa cartea, autorul avand un mod aparte de a pune pe hartie intamplarile din viata sa. Cele mai haioase momente mi se pare cele de la scoala, unde profesorul spunea ceva si copii repetau pe bucati ceea ce spunea dascalul.

¨Domnul se asaza la catedra, cu batul in fata lui. Ii spune lui Intrebare sa termine cu smiorcaitul si sa fie barbat. Daca mai aude pe careva din clasa ca pune intrebari stupide sau ca vorbeste despre Colecta, o sa-l bata cu nuiaua pana-i tasneste sangele. 
Ce-o sa fac, baieti?
O sa-l bateti cu nuiaua, domnule.
Pana cand?
Pana tasneste sangele, domnule.¨

Imi place Frank, imi place cum creste si cum evolueaza, cum se indragosteste. Este un copil puternic, care se maturizeaza pe zi ce trece.

Inchei aici parerea mea despre Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza dar abia astept sa citesc si urmatoarele volume ale lui Frank McCourt si sa aflu ce s-a intamplat cu el.