Grădina speranței – Diane Ackerman

Titlu în română: Grădina speranței

Titlu în engleză: The Zookeeper’s Wife: A War Story

Autor: Diane Ackerman

Apariție: 17 septembrie 2007

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

De când am văzut coperta și titlul acestei cărți pe Goodreads, mi-a rămas în minte. I-am recomandat-o la un moment dat Lucianei Corlan și la puțin timp după ce a citit-o ea și a recenzat-o, am ales-o și eu pentru lectură.

În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, atunci când Germania a invadat Polonia, invazie ce a dus și la moartea majorității animalelor din grădina zoologică, Jan și Antonia Zabinski, adică cei care se ocupau de respectivul loc, încep să ascundă evrei în cuștile animalelor. Jan Zabinski, capul familiei, este și membru al rezistenței poloneze și ascunde și muniție în interiorul grădinii zoologice. Cu toții fac eforturi supraomenești pentru a păstra grădina zoologică și pentru a proteja astfel atât puținele animale rămase cât și oamenii ce se ascund acolo.

Acțiunea cărții este bazată pe fapte reale. Familia Zabinski chiar a existat iar faptele lor au salvat viețile a zeci de evrei și nu numai. Subiectul cărții este unul extrem de interesant, dar din păcate, autoarea, a ales să rămână cuma la suprafața sentimentelor și întâmplărilor din acele vremuri. Pentru cititor devine astfel greu să intre în poveste, să te lași acaparat astfel încât să nu o poți lăsa din mână, ținând cont că sunt multe descrieri ale animalelor și mai puține dialoguri (sau mai exat interactiune între personaje. Acest lucru este oarecum de înțeles, pentru că așa a fost natura evenimentelor și socializarea nu prea era posibilă decât noaptea.)

Iubirea și suportul pentru ființele umane și pentru animale reprezintă cheia romanului “Grădina speranței”. Dar și suferința provocată de război este permanent prezentă. În schimb, toate aceste lucruri sunt prezentate sub forma unui documentar mai degrabă decât a unei povești.

În mare parte, cartea este bazată pe jurnalele ținute de Antonina Zabinski, Diane Ackerman făcând o treabă bună din punct de vedere al documentării.

Recomand “Grădina speranței” de Diane Ackerman dar v-aș sfătui să vă alegeți cu atenție momentul lecturii, deoarece din cauza marilor descrieri, referitoare mai ales la animale, riscați să vă simțiti puțin plictisiți și să săriți anumite paragrafe.

Aleea cu licurici – Kristin Hannah

Titlu în română: Aleea cu licurici

Titlu în engleză: Firefly lane

Autor: Kristin Hannah

Apariție: 5 februarie 2008

Urmată de: Fly Away

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Privighetoarea de Kristin Hannah a fost o lectură surprinzătoare pentru mine, o lectură care m-a făcut să îndrăgesc stilul autoarei și de aceea nu am stat prea mult pe gânduri când am văzut Aleea cu licurici. Nu aveam prea multe așteptări de la această carte, ținând cont de descrierea ei, dar m-a făcut să plâng cum nu am mai făcut-o cu o carte în brațe de la Harry Potter și Ordinul Phoenix.

Aleea cu licurici ne spune povestea întregii vieți a două prietene. Una dintre ele este Kate Mularky, care în 1974 când Tully Hart intă în viața ei, era resemnată să fie invizibilă pentru cei din liceul la care mergea. Pe de altă parte, Tully, noua ei vecină îi este total opusă și devine foarte ușor centrul atenției și totodată cea mai bună prietenă a lui Kate. În ciuda tuturor diferențelor dintre cele două, prietenia lor supraviețuiește timpului și astfel, le însoțim pe cele două atât în perioada liceului și deci a adolescenței, apoi în perioada facultății, până la adolescență.

Această poveste de prietenie între cele două femei, m-a făcut să înclin de multe ori balanța spre Kate. Lucrurile parcă au fost mereu în favoarea lui Tully, cel puțin de când a cunoscut-o pe Kate, în timp ce aceasta parcă a fost dată la o parte. Tot ce își dorea nu se putea îndeplini, Ea însăși a contribuit la asta și s-a dat singură la o parte într-o mulțime de situații.

Legătura dintre cele două nu este ferită de teste, iar unul dintre ele aproape va reuși să le despartă pentru totdeauna. Din fericire, reușesc să evite despărțirea definitivă, lucru pe care unii dintre noi posibil să nu-l mai poată face și să regrete toată viața. Deși Tully mi-a fost antipatică de la începuturile prieteniei, spre final am reușit să încerc să o înțeleg puțin și să o accept, măcar de dragul lui Kate, cu care am simțit o legătură deosebită, care a devenit din ce în ce mai puternică cu fiecare pagină.

Autoarea a făcut o super treabă cu aceste personaje, le-a făcut așa de reale și de credibile încât m-am simțit parte din poveste. Aleea cu licurici este o carte emoționantă, o lecție pentru cei ale căror prietenii sunt pe cale să se destrame sau s-au destrămat deja. Îți oferă din plin motive pentru care merită să mai faci o încercare de reluare a prieteniei pierdute,

Din câte știu, povestea frumoaselor personaje pe care am avut ocazia să le cunoaștem în Aleea cu licurici va continua într-o altă carte, dar din păcate, fără una dintre cele două prietene. Aceasta se numește Fly away și nu știu dacă este tradusă la noi,

Până atunci, vă recomand Aleea cu licurici, dar luați-vă niște șervețele alături, pentru că sigur vă veți emoționa.

Casnica – Jill Alexander Essbaum

Titlu in română: Casnica

Titlu in germană: Hausfrau

Autor: Jill Alexander Essbaum

Apariție: 17 martie 2015

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Casnica este un roman care ne spune povestea Annei Benz, o soție cu o viață ce ar putea fi considerată perfectă. Are 3 copii, este căsătorită cu Bruno, pe care l-a urmat din America până în Dietlikon, un mic orășel aflat în apropierea orașului Zurich. Acesta este locul unde soțul său s-a născut și și-a petrecut copilăria, așa că pentru el nu a fost deloc greu să se adapteze din nou locului.

Însă pentru Anna lucrurile nu stau deloc bine. Deși locuiește acolo de mai mulți ani, nu a reușit să învețe limba și simte asta ca pe o barieră. Așa că își caută modalități de a scăpa de monotonia din viața ei: participă la ore de germană și are relații sexuale cu diverși bărbați pe care ii cunoaște în escapadele sale din căminul pe care îl are cu familia sa.

Acțiunea nu este una foarte complexă. Aflăm cum își petrece zilele protagonista noastră, vedem ce face, ce gândește și ce simte. Aflăm cum interacționează atât cu soțul ei cât și cu alte persoane.

În ciuda faptului că nu am nimic de a face  cu personajul Annei, am reușit să empatizez cu ea, să îi înțeleg starea și să înțeleg sentimentul de asfixiere în lumea în care trăiește. Și deși pare că luptă să iasă la suprafață, rareori reușește.

Cât despre soțul său, deși ne-am fi așteptat să fie conturat  ca un bărbat egoist și dur, găsim un personaj permisiv, care îi oferă libertate femeii de lângă el să facă absolut tot ce își dorește.

M-am simțit prinsă în această poveste și îmi doream mult de tot  să văd ce se întâmplă cu Anna până la final. Am fost suprinsă de  anumite lucruri pe care le-am aflat  despre ea pe parcursul lecturii.

Casnica este un roman ce spune o poveste  pe care am putea să o găsim și în viața de zi cu zi. Sunt 3 luni din viața unei femei pe care am putea să o regăsim în cineva apropiat sau în vecina de pe scară. Este o poveste de viață pe care trebuie să o citim pentru a înțelege mai bine anumite alegeri pe care oamenii le fac și pentru a învăța să fim mai permisivi în anumite privințe și astfel să judecăm mai puțin.

Iar pe final aș vrea să vă spun că dacă sunteti fani ai happyend-urilor, cel mai probabil nu vă va plăcea această carte. Pentru că, așa cum se întâmplă și în viața de zi cu zi, finalurile nu sunt întotdeauna perfecte.

Jumatate de viata – Care Santos

Titlu in romana: Jumătate de viață

Titlu in spaniolă: Media vida

Autor: Care Santos

Apariție: februarie 2017

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Jumătate de viață este cel mai recent roman al lui Care Santos tradus la noi și nu l-am putut rata. Am fost la lansare, apoi am așezat frumos cartea în biblioteca mea, alături de suratele sale,  până în ziua când m-am hotărât să o citesc. Mi-a plăcut atât de atre și am fost atât de captivată încât nu m-am lăsat până nu am terminat-o, chiar în aceeași zi în care am început-o.

Aceasta ne prezintă întâi de toate o întâmplare din anul 1950 când cinci fete joacă, în timpul nopții, “adevăr  sau provocare” sau așa cum îl numesc ele, “jocul cu gajuri”. Va fi ultima noapte petrecută acolo, împreună, întrucât gemenele Viñó, Olga și Marta, urmează să părăsească internatul a doua zi. Jocul lor, condus de grăsuța Olga, se va termina așa cum niciuna dintre ele nu ar fi bănuit.

Treizeci de ani mai târziu, viața le aduce din nou împreună pe Olga, Marta, Lolita, Nina și Julia. Vor organiza o cină pentru a se pune la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în viața lor în ultimii ani. Vor ieși la suprafață secrete, sentimente și cuvinte nespuse la momentul potrivit.

Este o poveste fascinantă, bine construită, misterioasă, care te ține cu sufletul la gură, pentru că cititorii, dar și o parte dintre personaje vor afla adevărul abia la final. Si credeți-mă că va fi unul pe care nici nu îl bănuiți.

Cunoaștem poveștile de viață ale acestor cinci femei, ale căror destine au avut trasee diferite. Sunt cinci stiluri de viață specifice perioadei în care are loc acțiunea romanului. Dintre toate cinci, preferata mea este Marta, pentru puterea de care dă dovadă și pentru că ne demonstreză că nu e niciodată prea târziu pentru a face ce ne place. De fapt, fiecare dintre cele cinci ar putea fi una dintre noi. Și cred că la asta ar trebui să ne gândim mult atunci când citim Jumătate de viață dar și după ce închidem cartea și o punem la loc în raft.

Acest roman este despre puterea de a merge mai departe și de a-ți face loc într-o lume a bărbaților, este despre rolul femeii, care se schimbă în funcție de dorințele acesteia și de evoluția societății, este despre prietenie, iertare, libertate și dragoste.

Așa cum spuneam și pe Goodreads îndată ce am terminat-o de citit, nu mai știu să spun care este cartea mea preferată dintre toate cele scrise de Care Santos. Mă recucerește cu fiecare nouă apariție și abia aștept să descopăr ce ne mai pregătește.

O recomand pentru că avem atât de multe de învățat din ea și pentru că este o lectură fascinantă, originală, emoționantă și care te face să stai cu sufletul la gură de la început până la ultimul rând.

Catedrala marii – Ildefonso Falcones

Titlu in romana: Catedrala marii

Titlu in spaniola: La catedral del mar

Autor: Ildefonso Falcones

Apariție: 2006

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Romanul Catedrala mării se află de câțiva ani în biblioteca mea dar m-am tot ferit să îl citesc deși îmi doream, pentru că mă simțeam alungată de dimensiunile sale deloc reduse. Dar atunci când am aflat că s-a făcut și o mini serie după carte, nu am mai ezitat și am pus mâna pe ea.

Acțiunea romanului se desfășoară în secolul XIV în Barcelona. Frumosul oraș a crescut și s-a întins spre cartierul pescarilor, ai căror locuitori participă, fiecare cum poate, la ridicarea cele mai mari catedrale de până atunci: Santa Maria del Mar. Construcția acesteia merge în paralel cu viața lui Arnau, un bărbat a cărei soartă a fost grea de la început. Fugit de pe pământurile natale împreună cu tatăl său, Arnau ajunge în Barcelona, în casa unor rude unde va munci alături de părintele său pentru fiecare fărâmă de pâine. Iar lucrurile devin încă și mai complicate odată cu un accident nefericit al unuia dintre verișorii lui Arnau.

În această viață atât de grea, băiatul reușește să se împrietenească cu un alt băiat, cu o soartă cel puțin la fel de grea, și împreună cresc pentru o vreme sub aripa lui Bernat Estanyol, tatăl lui Arnau, și cu ajutorul oamenilor buni pe care i-au cunoscut în Barcelona.

Catedrala mării este o carte care are tot ce și-ar putea dori un cititor: este ambientată într-o perioadă istorică interesantă, în Barcelona, un oraș iubit și de turiști și de cititori deopotrivă, are povești de dragoste complicate, interzise, sinceritate și onestitate dar și hoție și răutate gratuită, suspans, dramă, durere și dăruire. Este un roman al contrastelor, te poartă pe valurile vieții lui Arnau, te ridică și te coboară atunci când te aștepți mai puțin.

Cred că nu mai are sens să spun că abia aștept să văd ecranizarea acestui roman, să văd chipurile celor despre care am citit și mai ales să văd cum au ales să pună în scenă construcția catedralei, un loc de neratat în Barcelona, mai ales după această lectură.

Închei aici deoarece nu vreau să dau spoilere. Ar fi multe de spus, dar fiecare mic lucru v-ar putea da indicii. Se simte că această carte a fost foarte bine documentată și-și merită toate premiile. Personajele sunt realiste, foarte bine conturate, Arnau te face să te simți alături de el pe parcursul întregului roman.

Se zice că se aseamănă mult cu Stâlpii Pământului de Ken Follet dar cum eu nu am citit-o și nu aș avea cum să le compar. Pentru mine Catedrala mării de Ildefonso Falcones este o carte minunată și o recomand. Voi ați citit-o?