Defecti (#1 Defecti) – Cecelia Ahern

Titlu in romana: Defecti

Titlu in engleza:  Flawed

Autor:  Cecelia Ahern

Apariție: 24 martie 2016

Followed by: Perfecti

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Cecelia Ahern a creat pentru prima data ceva cu totul diferit de ceea ce am citit fiecare dintre noi in cartile ei de pana acum, in sensul ca seria “Defecti” este prima din categoria young adult pe care autoarea a scris-o.

Am avut ocazia sa merg la lansarea oficiala organizata de Editura All la sfarsit de august si bine am facut. A fost o altfel de lansare, originala si distractiva, la care am fost impartiti intre perfecti si defecti. Mi-a placut mult de tot si mai apoi am vazut ca si alte edituri au organizat evenimente similare si sunt de parere ca asa atragem cititori si ca astfel de evenimente sunt foarte bune, mai ales pentru adolescenti si copii.

“Defecti” este o distopie in care ni se prezinta o societate impartita intre defecti si perfecti. Orice persoana care face o greseala este adusa in fata tribunalului, unde este judecata iar verdictul poate fi ales din doua variante: defect sau perfect.

In timp ce perfectii duc o viata privilegiata, defectii sunt marcati la propriu, in functie de greseala, intr-un anumit loc de pe corp. In acelasi timp, ei traiesc izolati, trebuie sa respecte un anumit program, se pot aseza doar pe anumite locuri in autobuz, pot manca doar anumite alimente si nu pot iesi din tara.

Celestine North, protagonista noastra, are tot ce isi poate dori cineva din lumea in care ea traieste: este fiica si sora perfecta, iubita lui Art Crevan, este apreciata de colegi si profesori. Iubitul ei este fiul celui mai puternic om din tribunal, domnul Crevan.

Lucrurile incep sa se schimbe in viata lui Celestine in momentul in care o persoana extrem de apropiata familiei ei este marcata ca fiind defecta. Mai apoi, insasi Celestine intra in bucluc atunci cand decide sa faca un lucru absolut normal intr-o societate normala, dar complet interzis in lumea ei.

Aceasta distopie mi-a placut mult prin subiectul ei si prin personajul principal. Art nu mi-a placut de la inceput, nu stiu de ce, desi, evolutia lui la fel ca si a restului personajelor este una foarte buna.

Cartea este plina de actiune si de rasturnari de situatie si nu o poti lasa din mana pana nu o termini. Cred ca este o carte pe care trebuie sa o cititm cu totii, nu doar cei care o iubesc pe Cecelia sau cei care iubesc distopiile. Stiu ca sunt multi care se simt dezamagiti de aceasta carte, mai ales ca aveau alta asteptare de la autoare dar cred ca trebuie sa o privim cu alti ochi si sa ne detasam putin de stilul cu care ne-a obisnuit Cecelia Ahern. Este o serie din care avem multe de invatat.

Leave a Reply