Simfonia itinerantă – Emily St. John Mandel

Titlu în engleză: Station eleven

Autor: Emily St. John Mandel

Apariție: 9 septembrie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Simfonia itinerantă este un roman care ne prezintă lumea înainte și după o pandemie care ucide peste 99% din populația de pe Terra și care, urmărește o trupă de actori, motiv pentru care bănuiesc că s-a ales titlul în limba română. Nicicum nu m-aș fi gândit că Station eleven și Simfonia itinerantă sunt una și aceeași carte dacă le-aș fi văzut pe rafturile unei librării. Aș putea chiar să afirm că nu aș întinde mâna după varianta în limba română.

Trecând peste aspectul legat de titlu, subiectul romanului m-a atras foarte tare, fiind unul din preferatele mele pentru că mă face să mă gândesc la ce ne așteaptă cu adevărat în viitor și încotro se îndreaptă lucrurile.

Romanul începe cu moartea unui actor faimos, pe nume Arthur Leander. Decesul acestuia are loc în timpul unei reprezentații a unei opere a lui Shakespeare. În public se află și Jevaan Chaudhary care încearcă să îi acorde primul ajutor până la sosirea ambulanței. Apoi acesta are grijă ca una din fetițele care jucau în piesa de teatru să nu vadă ce se întamplă cu Arthur, iar apoi o lasă în grija femeii care se ocupă de fete, pentru a merge să-și viziteze fratele.

În continuare, autoarea ne duce în viitorm la 20 ani după evenimentele prezentate mai sus, într-o societate măcinată de gripa din Georgia, în urma căreia doar puțini oameni au supraviețuit și nu mai au electricitate, combustibil, medicamente și nici un fel de tehnologie. Într-o astfel de societate, o trupă numită Simfonia călătoare se plimbă dintr-un loc în altul și organizează spectacole.

Simfonia itinerantă este o distopie post-apocaliptică unde trecerile de la trecut la viitor ne ajută să înțelegem ce s-a întâmplat, atât cu lumea în ansamblul ei, cât și cu anumite personaje pe care le urmărim de-a lungul poveștii.

Prima parte a romanului mi-a plăcut foarte mult dar, după jumătate, nu m-a mai atras la fel de mult din cauza modului în care evoluează lucrurile. Mi-ar fi plăcut ca povestea să se dezvolte altfel, să se pună mai mult accent pe societate și cum e reconstruită și mai puțin pe luptele între oameni. Este destul de greu să dezvolt această idee fără să dau spoilere.

Station eleven este un roman care aduce în prim plan ceea ce ne face umani, care ne aduce aminte care sunt lucrurile pentru care trebie să luptăm în viață. Sunt curioasă să aud și părerea voastră cu privire la această carte.

Fata cu toate darurile (#1 Fata cu toate darurile) – M. R. Carey

Titlu în română: Fata cu toate darurile

Titlu în engleză: The girl with all the gifts

Autor: M. R. Carey

Apariție: 14 ianuarie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Despre Fata cu toate darurile de M. R. Carey nu am citit mai nimic înainte să mă apuc de citit dar titlul îmi inspirase o cu totul altă idee despre ceea ce aș fi putut găsi în poveste. M-am lăsat dusă de val cu fiecare pagină și am descoperit-o pe Melanie, o fetiță care în fiecare zi așteaptă liniștită ca cineva să vină să o ducă în sala de clasă. În timp ce o țintuiesc cu pistolul, o persoană o leagă de scaunul cu rotile și apoi e condusă în locul unde o așteaptă o nouă zi de studiu. Fetița crede că fac asta penru că nu o plac și chiar de încearcă să glumească cu ei, spunând că nu îi mușcă, ei nu zâmbesc deloc.

Melanie e o fetiță extrem de inteligentă, care începe să își dea seama de cum stau lucrurile atât în ceea ce o privește, cât și cu privire la colegii ei de clasă. Își dă seama că e diferită de domnișoara Justineau, profesoara lor, de sergentul Parks, doctora Caldwell și ceilalți oameni care locuiesc în baza militară unde se află și Melanie. Copila se simte extrem de atașată de domnișoara Justineau, care se poartă extrem de frumos cu acești copii diferiți și periculoși.

Într-o zi, viața lui Melanie este pusă în pericol și de acolo se declanșează o luptă pe viață și pe moarte între toate ființele existente în baza militară și alte persoane care atacă respectivul loc. Iar vârful acestui război este pericolul care îi paște pe toți, care este dat de o ciupercă ce a atacat omenirea și a dus la îmbolnăvirea populației.

Întâmplarea face ca Melanie, domnișoara Justineau și sergentul Parks însoțit de un soldat, să scape împreună din inferul declanșat. De altfel, lor li se adaugă și doctora Caldwell. Cu toții au o anume destinație, dar aici intervine ceva de nu mi-a plăcut, și anume că nu ajung la final. Pe parcurs,, au parte de o serie de întâmplări care îi pun în pericol, și din păcate nu toâi vor supraviețui.

Îmi place mult legătura dintre domnișoara Justineau și Melanie, pentru că este o legătură sinceră și tandră. Și îmi place și de sergentul Parks deși rolul său este mai degrabă negativ și ar trebui să urât de cititori.

Nu mi-a plăcut turnura pe care au luat-o lucrurile la final, și asta a dus la nota de 3/5 stele pe Goodreads. Mă așteptam la un altfel de final, pe care poate îl voi regăsi în cea de-a doua carte din serie, numită Băiatul de pe pod. Am simțit că întreaga carte a fost ca un cerc în care s-a plecat din punctul A, s-a trecut pe lângă B și s-a ajuns tot la A și asta m-a făcut să mă întreb care a fost sensul tuturor aventurilor personajelor noastre.

De asemenea, am văzut filmul creat după carte care, așa cum mă așteptam are o mulțime de elemente diferite. Dar, dacă ar fi să îi acord și lui o notă, ar fi aceeași ca și în cazul cărții.

Oryx si Crake (#1 MaddAddam) – Margaret Atwood

Titlu in romana: Oryx și Crake

Titlu in engleza: Oryx and Crake

Autor: Margaret Atwood

Apariție: 22 aprilie 2003

Followed by: Anul potopului (The year of the flood), Madd Addam

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Îmi era dor să mai citesc ceva de Margaret Atwood. După ce m-a fascinat cu Povestea slujitoarei, am aflat despre seria MaddAddam iar de curând am aflat că va apărea și continuarea poveștii slujitoarelor, cel mai probabil anul viitor.

Prima carte din seria MaddAddam este Oryx și Crake și începe într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care omenirea a evoluat semnificativ cu ajutorul ingineriei genetice. Noi specii de animale au fost create, virușii și bacteriile sunt din ce în ce mai rezistente iar oamenii nu mai sunt așa cum suntem noi astăzi.

Singurul supraviețuitor al erei trecute este Jimmy, numit și Snowman. Acesta are lăcaș cel puțin ciudat, câteva lucruri a căror evidență o ține cu strictețe, se îmbracă cu un cearșaf și abia are ce mânca. Este venerat de cei din jurul lui, tocmai pentru că este venit dintr-o era necunoscută loc și pentru că este diferit de ei.
Prin intermediul amintirilor sale cunoaștem cum s-a ajuns la prezentul pe care îl descoperim, și rolul pe care l-a avut Snowman în toată această poveste. Aflăm despre relația lui cu Crake și cine este Oryx. Oamenii locuiesc într-o lume tehnologizată, în Complexe în funcție de jobul pe care îl au. Sunt extrem de inteligenți și ajung să dezvolte noi specii genetice, precum porcanii și rîsucii. Cei mai puțin norocoși, cei normali, sunt considerați plebei și trăiesc în afara Complexelor.

Într-un astfel de complex, pe când e doar un adolescent, Jimmy îl cunoaște pe Glenn, care devine Crake în cadrul unui joc la care participă împreună. Acest joc se va dovedi a fi un plan al lui Crake, un proiect ce va fi transpus în realitate. Pe lângă aceste două persoanje, vom afla câte ceva și despre familia lui Jimmy, despre părinții lui și povestea lor și despre cine este Oryx și cum a apărut ea în viața lor. M-a intrigat puțin povestea mamei lui Jimmy, și sunt curioasă dacă vom afla ce s-a întâmplat cu ea, în cărțile următoare. deoarece pentru mine a rămas oarecum neclar. Nu am reușit să înteleg prea bine legătura de prietenie dintre Snowman și Crake. Unul nu reușește să se integreze în Complex, pe gând celălalt este un participant model al acestora. Nu înțeleg prea bine planul pe care l-a avut Crake pentru prietenul său și nici care s-a vrut să fie exact planul pentru Oryx. Sfârșitul romanului lămurește o parte din dubiile sau întrebările pe care le-am avut pe parcursul lecturii dar mai rămân câteva elemente de clarificat.

Ideea din spatele cărții este una pe cât de interesantă pe atât de terifiantă, pentru că trăim într-o lume în care tehnologia are un rol din ce în ce mai important în viața noastră de zi cu zi și poate duce în direcția pe care Margaret Atwood a portretizat-o.

Vă recomand Oryx și Crake dacă vă plac cărțile de science-fiction dar și daca sunteți genul de oameni care își pun întrebarea: Ce ar fi dacă?

Revolta (#3 Jocurile foamei) – Suzanne Collins

Titlu in romana: Revolta

Titlu in engleza: Mockingjay

Autor: Suzanne Collins

Apariție: 24 august 2010

Preceded by: Jocurile foamei, Sfidarea

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Katniss a supraviețuit celei de-a doua ediții a Jocurilor foamei la care a participat și acum se află în districtul 13 alături de cei care au pus la cale nebunia la care am fost martori la finalul celui de-al doilea volum al seriei, și alături de familia ei. Supraviețuitorii districtului 12 se află și ei acolo și, în timp ce Katniss și Gale se reîntâlnesc, Peeta a fost capturat de către Capitoliu. Și nu este singurul care a căzut în mâinile tiranului Snow: iubita lui Finnick este și ea prizonieră.

Înapoi în districtul 13, Katniss nu mai este aceeași, iar rebelii vor să profite de pe urma ei și să o transforme pe gaița zeflemitoare în simbolul revoltei. Ea este singura care îi poate mobiliza pe oamenii din celelalte districte.

Dintre toate cele trei volume ale seriei, acesta este cel care mi-a plăcut cel mai puțin, poate și pentru că a fost cel mai crud: avem parte de o multime de lupte, iar pe răniți și morți îi vedem prin ochii protagonistei noastre. Chiar și așa, oamenii continuă să lupte, cu speranța că ai lor copii vor duce o viață mai bună decât cea pe care au dus-o ei până atunci.

Personajul meu preferat din această carte este Peeta, care-și menține loialitate față de persoana iubită și maturitatea, indiferent cât de multe lucruri sau persoane a pierdut. În același timp, deși Katniss a evoluat și ea mult, m-a deranjat de multe ori prin atitudinea ei. Finnick este un alt personaj care mi-a plăcut mult în acest volum, pe când Gale îmi este și mai antipatic decât înainte. Un alt personaj pe care l-am iubit a fost sora lui Katniss. Cred că merita să fie și mai mult prezentă în această poveste.

Revolta încheie o serie pe care o ador și care rămâne una dintre preferatele mele all time. Este reală, fantastică, plină de acțiune, cu personaje puternice. Iar Suzanne Collins ne-a oferit o poveste bună și reală, inspirată cred eu din fapte ce pot fi considerate reale, chiar dacă e împletită cu multe elemente fantasy. Elementele politice ne dau o grămadă de gândit și fără să vrem le comparăm cu ce vedem în jurul nostru.

Filmele sunt cel puțin la fel de bune ca și cărțile și vă recomand neapărat seria. Dar întâi cartea și apoi filmul. Totul are mai mult farmec așa.

Sfidarea (#2 Jocurile foamei) – Suzanne Collins

Titlu in romana: Sfidarea

Titlu in engleza: Catching fire

Autor: Suzanne Collins

Apariție: septembrie 2009

Preceded by: Jocurile foamei

Followed by: Revolta

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

În mod normal, într-o trilogie, cel de-al doilea volum este mai slab, sau place mai puțin cititorilor, deoarece de multe ori joacă doar un rol de legătură între începutul și finalul poveștii. În cazul Jocurilor Foamei, nu se întâmplă așa. Sfidarea mi-a plăcut cel puțin la fel de mult ca prima carte și vine să completeze frumos ceea ce a început autoarea în prima carte.

Îi regăsim pe Katnis și pe Peeta, întorși acasă, în sânul familiilor lor, cărora le-au oferit prin victoria lor, o viață lipsită de grijile dinainte. Învingătorii ce au sfidat regulile Jocurilor, trebuie să pornească curând într-un Tur al Învingătorilor, care începe în districtul lor și trece prin toate celelalte, unde se simte revolta oamenilor, alimentată de finalul ediției anterioare a jocurilor, și pe care cei doi protagoniști trebuie să o reducă. Acest tur este o încercare pentru Katnis, o probă la care este pusă de către Snow, care este furios pentru cum a procedat fata la sfârșitul Jocurilor.

Turul începe dureros, cu o plecare de acasă spre districtul 11, un loc cu o mare însemnătatate pentru campioana din districtul 12. Cât despre relația dintre Katnis și Peeta, în perioada petrecută acasaă cei doi s-au cam ignorat și îmi pare rău că fata nu are deloc clare sentimentele pentru cei doi băieți din viața ei.   Dar nevoia de a pleca în Turul Învingătorilor îi apropie din nou pe Peeta și pe Katnis, care trebuie să continue cu ideea relației lor amoroase.

Pentru că lucrurile iau o turnură nu tocmai plăcută și pentru că data începerii unor noi Jocuri este aproape, Snow decide ca cei 75 de ani de la primele Jocuri să fie sărbătoriți într-un fel special: vor participa la extragere doar învingătorii edițiilor anterioare. Pentru Katnis, asta înseamnă că trebuie să meargă negreșit într-un loc unde trebuie să lupte pentru fiecare clipă de viață și să-și ucidă colegii. Pentru partea masculină, în districtul 12 se va alege între Peeta și antrenorul celor doi.

Katnis primește extrem de greu vestea, și nu e de mirare, întrucât este traumatizată după experiența din urmă cu câteva luni. Dar un lucru îi este clar: este un joc special creat pentru ea și asta o înfurie.

Am crezut că acest al doilea volum al seriei se va centra mai mult pe Turul Învingătorilor, dar autoarea m-a surprins. Iar atunci când au început Jocurile, am crezut că se va termina cartea fără ca lupta să se încheie, urmând să aflăm deznodământul în volumul următor. Din nou am fost surprinsă.

Ritmul în care se desfășoară lucrurile în această carte este mult mai alert decât în volumul anterior și mult mai spectaculos și emoționant. Avem parte de același scenariu al evaluării și prezentării participanților, dar mult mai îndrăzneț și sfidător, atât din partea ajutoarelor participanților cât și din partea celor direct implicați în joc.

Și ce final! Șocant este puțin spus. Este imprevizibil și te lasă fără cuvinte. Abia aștept să citesc și următorul volum. Sper să fie la fel de bun ca anterioarele. Până atunci, citiți vă rog, aceste două carți din seria Jocurile Foamei de Suzanne Collins.