The thief of time – John Boyne

Titlu în engleză: The thief of time

Autor: John Boyne

Apariție: 2000

Notă: 4/5

Aveam pe listă mai multe cărți scrise de John boyne, autorul cărții Băiatul cu pijamalele în dungi, dar am ales The thief of time pentru asemănarea sa cu romanul Cum să oprești timpul de Matt Haig. Din păcate. cartea nu a fost încă tradusă în limba română.

Mattheu Zéla este un bărbat în vârstă de 50 ani, născut în Paris în anul 1743. Acțiunea nu se petrece doar în anii 1700, ci suntem purtați prin copilăria, adolescența, tinerețea și maturitatea acestuia, până la vârsta de 50 de ani când, Mattheu încetează să mai îmbătrânească și, avem astfel ocazia să parcurgem alături de el peste 200 de ani de istorie.

În 1758, tânărul Mattheu părăsește Parisul alături de fratele său Tomas, și de Dominique, singura femeie pe care o va iubi cu adevărat dar pe care eu am disprețuit-o. Au parte de o serie de întâmplări nefericite, dar ajung să se stabilească într-un oraș pentru ceva timp.

Mattheu ne povestește întreaga sa viață, condimentată cu poveștile de amor pe care le-a avut cu femeile pe care le-a cunoscut. 19 dintre acestea i-au devenit soții, iar restul au rămas la statutul de iubire sau amante. De altfel bărbatul ca ține legătura pe parcursul întregii sale vieți și cu descendenții fratelui său Tomas, pe care încearcă să îi ajute cum poate el mai bine.

Trebuie să menționez că întâmplările nu se desfășoară într-o ordine cronologică și acesta este unul din motivele pentru care mi-a plăcut această carte. Am avut impresia că stau la depănat povești cu un prieten, pe parcursul lecturii.

Mi-a plăcut elementul fantastic din carte și anume faptul că Mattheu nu îmbătrânea. Așa cum am menționat, acest roman mă duce cu gândul la cartea Cum să oprești timpul de Matt Haig, pe care eu am avut ocazia să o citesc înaintea acesteia. Cronologic vorbind, The thief of time a fost publicată înaintea cărții lui Matt Haig.

Desigur, există și un motiv legat de misterul tinereții lui Mattheu, pe care vă invit să îl descoperiți singuri, citind cartea.

Văduva (#1 Kate Waters) – Fiona Barton

Titlu în engleză: The widow

Autor: Fiona Barton

Apariție: 14 ianuarie 2016

Alte cărți din serie: Copilul (#2 The child), The suspect (#3)

Notă: 4/5

Văduva este prima carte a seriei Kate Waters scrisă de Fiona Barton, iar eu îmi aduc aminte perfect când am citit-o, în timpul unei vacanțe de anul trecut. M-a uimit de cum a început, pentru că am ales-o fără să știu nimic despre ea, fără să citesc sinopsisul.

Aceasta este povestea lui Jean și Glen Taylor, un cuplu în vârstă, aparent normali. Însă bărbatul a devenit faimos după ce chipul i-a apărut pe prima pagină a tuturor ziarelor, fiind acuzat de dispariția unui copil din zona unde cuplul locuiește. Mai apoi, acuzația a fost retrasă, negăsindu-se suficiente prove împotriva sa. Ce știe Jean despre toată această situație? Are sau nu legătură cu acest caz? Acestea sunt întrebările care rămân în mintea tuturor și ale căror răspunsuri avem ocazia să le descoperim în paginile acestei lecturi.

Atunci când Glen moare, Jean se simte puțin pierdută și orice mișcare pe care o execută, o face să se gândească ce ar spune soțul ei despre asta. În același timp, își dorește să se elibereze, și să nu mai fie prizionera gândurilor și faptelor bărbatului alături de care și-a petrecut viața.

Două personaje importante în parcursul acțiunii sunt Kate Waters și Bob Sparkers. Kate este ziaristă și se apropie de Jean, în încercarea de a afla adevărul cu privire la cazul dispariției fetiței. Bos este polițist și își dă tot interesul în acestă situație, ajungând chiar să își contureze viața privată în jurul acestui caz.

Dintre personaje, Glen mi-a plăcut cel mai puțin. În general, personajele duplicitare și ascunse nu prea reușesc să mă atragă.

În ciuda subiectului delicat atins, dar de actualitate, Fiona Barton, reușește să te facă să nu lași cartea din mână până nu afli tot ce s-a întâmplat și care a fost rolul lui Glen și al lui Jean în toată povestea dispariției micuței fetițe.

Thunderhead (#2 Arc of a Scythe) – Neal Shusterman

Titlu în spaniolă: Nimbo

Autor: Neal Shusterman

Apariție: 9 ianuarie 2018

Notă: 5/5

Thunderhead este cel de-al doilea volum al seriei Secera de Neal Shusterman. Acesta nu a fost încă tradus la noi așa că, deocamdată, ne putem bucura doar de primul volum în limba română.

Acțiunea acestei a doua părți se desfășoară la un an după ce drumurile Citrei și ale lui Rowan s-au despărțit. În acest timp, apar tot mai multe zvonuri despre un justițiar care se ocupă de secerile corupte, astfel încât aceștia nu mai pot fi înviați.

Citra a ajuns seceră, a luat numele Anastasia și are grijă că sfârșitul victimelor sale să fie unul cât mai puțin dureros din punct de vedere fizic. Le oferă oamenilor timp să-ți rezolve problemele, să-și pună în ordine lucrurile și să își ia rămas bun de la cei din familie.

Secera a devenit una din seriile mele favorite din categoria fantasy. A fost o descoperire extraordinară, chiar dacă este dedicată adolescenților.

Secera justițiară a luat numele Lucifer și nu este deloc pe placul organizației. Aceasta începe o anchetă pentru a afla cine este Lucifer și de ce ucide alte seceri. Tot această organizație decide să investigheze modul în care secera Anastasia ia viața oamenilor. Faptul că ea acționează diferit de celelalte seceri, o scoate în evidență.

Se vor reîntâlni oare Citra și Rowan? Cum vor evolua lucrurile între ei, acum că sunt sub vizorul celorlalte seceri iar organizația este supusă unor schimbări mai mult sau mai puțin bune?

Chiar și după ce am citit această a doua parte, seria rămâne una din favoritele mele. Dacă de obicei al doilea volum al trilogiilor mi se pare ceva mai slab, de această dată acest volum mi se pare cel puțin la fel de bun, dacă u chiar mai bun decât primul.

Mi-a plăcut și evoluția celor două personaje principale și mi-ar fi greu să aleg între cei doi dacă ar trebui să spun doar unul care îmi place.

Vă recomand această serie dacă aveți poftă să citiți ceva fantasy, diferit de orice ați citit până acum.

Ce am citit și cărți noi în biblioteca mea Q1 2020

Pe măsură ce ne apropiam de jumătatea lunii aprilie, mă gândeam că poate nu o să mai mențin tradiția de a face o retrospectivă a cărților pe care le-am citit și pe care le-am cumpărat în primul trimestru al anului, dar până la umă nu am putut renunța.

Ce am citit

Spre deosebire de alți ani, cred că acesta a început destul de bine, în materie de cărți citite. Însă trebuie să recunosc că niciuna dintre lecturi nu m-a convins să îi dau 5 stele pe Goodreads și, drept urmare, niciuna nu va ajunge în topul celor mai bune cărți citite în acest an.

Luna ianuarie a fost cea cu cel mai mare număr de cărți, dar nu pentru că le-am început și terminat pe toate în decursul celor 31 de zile, ci pentru că am terminat de citit 2 din cărțile pe care le-am început în 2019. Este vorba despre Podul spionilor de Giles Whittell și Dosar Stalin: genialissimul generalissim de Vlad Tismăneanu și Marius Stan. Aceasta din urmă nu m-a impresionat mai deloc, pentru că este pur și simplu scrisă ca un schimb de impresii ale celor doi autori. Categoric, așteptările mele au fost eronate cu privire la ea.

Un thriller pe care mi l-am dorit de când l-am văzut prima dată este Colivia de aur de Camilla Läckberg și care mi-a plăcut destul de mult. Alte două cărți pe care le-am citit sunt Femei care au renunțat la bărbați de Karine Lambert și Înainte să fim ai voștri de Lisa Wingate.

Fetița pe care au lăsat-o în urmă de Roxanne Veletzos este o carte care m-a surprins plăcut. Acțiunea se petrece în mare parte în București și asta mi-a plăcut foarte mult. Iar o altă carte citită este Bătrânul și marea de Ernest Hemingway, ea aflându-se pe lista mea de lecturi pentru anul 2020, despre care am scris aici.

În februarie, am citit o carte despre care cred că nu este tradusă în limba română. Este vorba despre The boy at the top of the mountain de John Boyne și a fost o lectură interesantă. Este vorba despre un copil greu încercat în viață care, ajunge să locuiască în casa lui Hitler.

Am continuat cu Flash-uri din sens opus de Marian Godină, despre care toată lumea vorbea de bine atunci când a apărut dar, mie mi s-a părut nici bună, nici rea. Anotimpul ploilor de Tatiana de Rosnay i-a urmat și spre deosebire de alte cărți ale autoarei, aceasta mi-a plăcut mai puțin.

Am continuat cu o carte de Michael Cunningham, Crăiasa zăpezii, Cu un pas prea departe de Tina Seskis și Femeia care mi-a furat viața de Marian Keyes. Aceasta din urmă este autoarea mea preferată de chick-lit dar, pentru prima dată, a creat un personaj masculin pe care l-am disprețuit profund.

În luna martie am început cu Necunoscuta din Tanger de Christine Mangan, care m-a dezamăgit. Următoarele lecturi ale lunii au fost Autonom de Annalee Newitz, Russian winterde Daphne Kalotay și Summer in February de Jonathan Smith, ultimele două nefiind traduse în limba română din câte știu.

Ultima lectură a trimestrului a fost Cea mai norocoasă fată de Jessica Knoll.

Cărți noi

Pentru luna martie aveam planificată o călătorie în România dar, dată fiind situația actuală, a trebuit să o anulez. Din păcate apucasem deja să fac 3 comenzi de cărți în februarie, atunci când încă nu știam că nu voi mai merge acasă.

Cărțile pe care le-am comandat de la Libris sunt: Văduvele de la castel de Jessica Shattuck, Finalul și Legendar de Stephenie Garber, Ultima de L.S. Hilton, Trei femei de Lisa Taddeo. Cadou la această comandă am primit Silver Bay de Jojo Moyes.

De la Elefant am făcut două comenzi care cuprind următoarele cărți: Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, Acolo unde cântă racii de Delia Owens, Podul de lut de Markus Zusak, Evadare de la Auschwitz de Joel C. Rosenberg, Arta subtilă a nepăsării de Mark Manson, Surorile Spring de Anna Todd și Argintul preschimbatde Naomi Novik.

3 cărți de non-ficțiune care te pot schimba

Vă voi vorbi astăzi despre 3 cărți de non-ficțiune pe care le-am citit și despre care cred că vă pot schimba dacă le veți citi. Dar nu este vorba despre cărți de dezvoltare personală ci despre trei cărți care spun poveștile de viață ale autorilor.

Tocmai am terminat de citit Educated de Tara Westover, o carte pe care am început-o acum o lună, dar pe care am tot evitat-o și am abandonat-o pe birou, din cauza așteptărilor mari pe care le aveam de la ea. Mi-era frică să nu îmi placă pentru că, de când a fost tradusă în limba română, o vedeam mereu pe la cititori și toți spuneau cât de impresionantă este. La câteva minute de când am terminat cartea, nu am avut astâmpăr și am decis să scriu un articol despre ea și despre alte două cărți similare, pe care le-am citit în anii trecuți și despre care am scris și pe blog.

Toate cele trei mențiuni pe care am să le fac se leagă de aceeași idee: accesul la educație. Acesta este un drept pe care orice copil îl are în lumea pe care noi o trăim dar unii, dintr-un motiv sau altul, îl desconsideră din păcate. Ceea ce nu știm sau uităm de cele mai multe ori, este câți copii își doresc să poată merge la școală și din păcate nu pot.

Prima carte pe care aș vrea să o menționez este Cenușa Angelei: o copilărie irlandeză de Frank McCourt care este de fapt o primă parte dintr-o serie în care autorul și-a împărțit biografia. Frank s-a născut în timpul Marii Crize Economice, în Statele Unite ale Americii dar, atunci când încă era foarte mic, părinții au hotărât să se întoarcă în țara natală, Irlanda unde, copilul are parte de o copilărie extrem de grea.

A doua carte despre care cred că te poate schimba dacă o citești este Castelul de sticlă de Jeannette Walls. Este despre o familie care decidă să trăiască după propriile reguli, care duce o viață nomadă. Ce m-a impresionat cel mai mult și lucrul care a rămas cu mine din 2018 când am citit cartea, este cum cei patru frați s-au ajutat unul pe altul. Există o loialitate între ei pe care rar mi-a fost dat o văd. Această carte a fost și ecranizată.

Iar cea de-a treia mențiune este cartea pe care am tocmai am terminat-o: Învățare de Tara Westover. Născută într-o familie cu mulți copii, o familie care se pregătește constant pentru finalul lumii și care trăiește după regulile și ideile tatălui, Tara reușește să pună piciorul într-o sală de clasă, în calitate de student, la 17 ani.

Un sentiment pe care mi l-au stârnit cele trei cărți este furia față de egoismul părinților. Adulții sunt cei pe care nu am reușit să îi înțeleg în niciuna dintre cărți. Cred că reușesc cumva să scoată la suprafață anumite lucruri cu care unii dintre noi s-ar putea să ne simțim identificați. De exemplu, am regăsit în Educated dorința părinților de a menține dependența copiilor față de părinți chiar și după ce aceștia și-au creat propriile familii. Faci ca mine sau ești împotriva mea.

Din motive religioase sau de credință personală, părinții iau de multe ori dreptul copiilor la educație și la sănătate. Este greu de imaginat, dar lucrurile astea se întâmplă într-un colț de lume chiar în acest moment. Nu știu cât de multe putem face noi pentru acei tineri, dar ce putem face este să citim aceste memorii ale unor copii care au reușit să cunoască lumea altfel decât o știau, care au luptat, au muncit, au învățat pentru că și-au dorit și au reușit să facă ce au visat, cu o mulțime de sacrificii și cu niște condiții mult, mult mai proaste decât cele pe care le avem noi. Avem de învățat o mulțime de lucruri, indiferent de poziția pe care o avem, și mă refer aici atât la perspectiva de părinte, adolescent sau tânăr care și-a încheiat studiile.

Este probabil lesne de înțeles că vă recomand toate cele trei cărți, ba chiar le consider lecturi obligatorii și, dacă aveți recomandări de povești similare, vă invit să le împărtășiti cu mine.