Privighetoarea – Kristin Hannah

Titlu in romana: Privighetoarea

Titlu in engleza: Nightingale

Autor:  Kristin Hannah

Apariție: 8 octombrie 2015

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

În Franța anilor 1939, într-un mic sat numit Carriveau, Vianne Mauriac locuiește alături de soțul ei, Antoine, și de fiica ei, Sophie. Curând bărbatul trebuie să plece pe front și deși femeia nu crede că nemții vor invada țara, aceștia o vor face. Între timp, Isabelle, sora lui Vianne este alungată de la un alt internat dupa ce, în timpul adolescenței a schimbat numeroase internate, din cauza faptului că niciodată nu și-a mai găsit loc în viața sorei sale sau a tatălui, după moartea mamei. Neavând altă opțiune, Isabelle merge la apartamentul tatălui său, în Paris, dar acesta o trimite în Carriveau, la Vianne.

În drumul spre casa sorei sale, Isabelle în cunoaște pe Gaeton și între ei se creează o legătură frumoasă dar la finalul celor câteva ore petrecute împreună, tânăra se trezește singură și părăsită. Ajunge la Vianne și la puțin timp după aceea, în casa acesteia se instalează un comandant german, pe care nu îl pot alunga.

Vianne se vede nevoită să facă o serie de compromisuri pentru a-și putea proteja fiica. Sătulă să nu facă nimic, Isabelle decide să se întoarcă în Paris și să încerce să lupte cu armele pe care le are, nu doar cu naziștii ci și cu încăpățânarea tatălui său. Asta după ce în timpul cât a locuit in sat, a împărțit pliante, punându-și în pericol viața și în același timp punând în pericol viața nepoatei sale și a lui Vianne.

Odată întoarsă în Paris descoperă un nou chip al tatălui său și se împlică într-un grup ce ajută piloții țărilor ce îi atacă pe naziști să scape cu viață. Trece de nenumărate ori Pirineii și se transformă în privighetoarea pe care naziștii o caută cu disperare.

Între timp Vianne vede transformările prin care trec oamenii din Carriveau, dar mai ales vede cum se schimbă fiica ei. Persoane dragi dispar peste noapte și ea nu poate face nimic pentru ei. Comandantul care locuiește în casa ei nu este o persoană atât de ingrozitoare și un fel de atracție apare între ei, ceea ce mie personal mi-a adus aminte de o situație similară cu cea din cartea Fata pe care ai lăsat-o în urmă de Jojo Moyes (cunoscută și sub numele Jertfa iubirii).

Deși a întins coarda, riscând prea mult, am apreciat curajul lui Isabelle și mi-a plăcut caracterul ei. Vianne este un personaj ce mi-a fost puțin antipatic la început. Ea așteaptă ca soțul ei să se întoarcă de la război și să îi rezolve problemele, nefiind conștientă (până la un anumit moment) de gravitatea situației. Există însă un moment în care femeia se schimbă total și de atunci va lupta și ea așa cum va putea, deși de multe ori va trebui să-și sacrifice trupul și sufletul.

Războiul schimbă oamenii și putem vedea asta prin familia formată din Isabelle, Vianne și tatăl lor. Răniți după decesul mamei fetelor, nu au știut să se ajute reciproc și au fost despărțiți de tăcerea ce apusese între ei. Dar au reușit să se regăsească și m-a impresionat gestul pe care tatăl l-a făcut pentru Isabelle.

Privighetoarea este o carte despre sacrificii, război, distrugere, dar și despre speranță și despre puterea iubirii. Este despre curaj și despre oameni care au riscat totul pentru a ajuta alți oameni. Cred că nici nu are sens sa mai menționez că recomand din suflet cartea. M-a impresionat atât de tare încât la final am plâns, lucru care mie nu prea mi se întâmplă.  Și așa cum o spun adesea, avem multe de învățat de la fiecare dintre personajele din carte.

 

Fata pe care ai lasat-o in urma – Jojo Moyes

Titlu in romana: Fata pe care ai lasat-o in urma

Titlu in engleza: The girl you left behind

Autor: Jojo Moyes

Apariție: Septembrie 2016

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Aceasta emotionanta carte mi-a placut chiar mai mult decat “Ultima scrisoare de dragoste”. Inceputul are chiar o nota de umor dat fiind ca Sophie, personajul nostru principal, scapa de nemti in timp ce ascunde un purcelus in brate.

Actiunea romanului se petrece in Franta, in perioada Primului Razboi Mondial, intr-o mica localitate unde Sophie locuieste impreuna cu sora si, copii acesteia si fratele celor doua, in timp ce sotii lor sunt plecati la razboi. Intr-o perioada in care nemtii confisca tot ce le cada in mana, locuitorii micului oras reusesc sa salveze un purcelus. Cat despre cei care sunt de partea nemtilor (fie ca sunt obligati sau nu), acestia sunt pusi la zid de catre ceilalti.

Sophie si fratii ei se ocupa de hotelul din oras, devastat de nemti, care decid ca vor sa ia masa in fiecare zi si seara acolo. Decizia a fost luata de comandantul nou, iar cand acesta vede tabolul pictat de catre Edouard Lefevre, sotul lui Sophie, lucrurile iau o turnura neasteptata. Comandantul este fascinat de portretul femeii, lucru de care aceasta va profita la un moment dat, pentru a-si salva sotul din ghearele razboiului. Ii va reusi?

La fel ca si in cazul “Ultima scrisoare de dragoste”, romanul nu ne aduce doar o poveste, ci doua. Cea de-a doua protagonista a acestei carti este Liv Halston, iar lucrul pe care aceasta il are in comun cu Sophie este chiar tabloul cu portretul pictat de catre Edouard Lefevre, pe care Liv il are de la sotul ei, decedat de curand. Este cel mai important lucru care i-a mai ramas de la el si cand apare riscul de a pierde tabloul, pare ca a pierdut tot.

Sfarsitul povestii lui Sophie a fost cu totul surprinzator, nu ma asteptam la un asemenea deznodamant. A fost extraordinar, e o dovada ca speranta chiar moare ultima. Pe cand povestea lui Liv e ceva mai usor de ghicit, caci avem parte de o serie de indicii cu privire la ce se va intampla. Este cu siguranta intuitiva aceasta a doua poveste.

Pe mine m-a tinuat cu sufletul la gura de mai multe ori. Personajele sunt bine create, mi-a placut Sophie dar si sora ei, pe cand fratele ei mi-a fost antipatic. Probabil de vine a fost si varsta personajului, deoarece baiatul este adolescent.

Fiecare din cartile scrise de Jojo Moyes pe care le-am citit pana acum m-au impresionat, cu fiecare noua carte imi place tot mai mult aceasta scriitoare si va invit si pe voi sa o cititi daca nu ati facut-o pana acum.

 

Toata lumina pe care nu o putem vedea – Anthony Doerr

Titlu in romana: Toata lumina pe care nu o putem vedea

Titlu in engleza: All the light we cannot see

Autor: Anthony Doerr

Apariție: 2014

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Toata lumina pe care nu o putem vedea este una din cele mai impresionante carti pe care le-am citit in ultimele luni. Romanul ne ilustreaza povestile lui Marie-Laurie, o fetita din Franta si a lui Werner, un baiat din Germania. Destinele lor se vor intalni in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.

Marie-Laurie locuieste cu tatal sau la Paris, unde acesta lucreaza ca lacatus la Muzeul de Istorie Naturala. Zi de zi ea il insoteste pe tatal sau la munca, in timp ce invata sa citeasca de pe carti speciale pt copii nevazatori. Dintr-o intamplare bizara fetita ramane oarba, iar tatal ei o invata un sistem pentru ca ea sa se descurce si singura. Doar ca mai tarziu cei doi trebuie sa plece din oras, intrucat nazistii au invadat orasul iar lacatusului i s-a incredintat un obiect ce poate fi foarte important. Este vorba despre o piata, care are 3 duplicate, fiecare impartite la alte persoane, astfel incat nimeni nu stie unde se afla piatra adevarata.

Werner este orfan si locuieste cu sora lui mai mica, la un orfelinat din Germania. Este pasionat de tot ce inseamna radio, face si desface aparatele, si asta il va duce mai departe in Razboi. Intai merge la o academie militara, unde indura o gramada de greutati, isi face si un prieten, dar care nu va avea acelasi noroc ca al lui, sa scape cu bine din academie. Poate ca noroc e mult spus, caci va fi trimis la razboi, si intr-un final ajunge in orasul unde se afla si Marie-Laurie.

In timp ce Werner are parte de tot felul de aventuri, Marie Laurie ramane fara tatal ei si va fi pusa in pericol prin simplul fapt ca are in continuare piatra de la tatal ei. Tot ce a invatat-o el si unchiul ei o salveaza, precum si aparitia unui baiat de al carui destin ii este legata viata.

Cele doua personaje principale sunt extrem de bine conturate, si mi-au placut foarte mult. Ea e isteata, cuminte, linistita, el e putin rebel, luptator, face lucruri cu care poate nu am fi de acord, dar in fond are un suflet bun iar la finalul romanului ni se dovedeste asta. Cei doi evolueaza frumos, in ciuda tuturor mizeriilor care ii inconjoara. Unchiul Etienne e mai apoi urmatorul personaj preferat din carte, m-a fascinat.

Mi-a placut cum au alternat capitolele, unul cu Marie Laurie, unul cu Werner. In acest fel nu am simtit ca am uitat anumite detalii despre unul sau despre celalalt si am fost practic in contact permanent cu amandoi.

Nu e o poveste cu happy end-ul pe care mi l-am dorit, dar o carte foarte frumoasa si va recomand sa o cititi.