20 de cărți pentru 2020

La fel ca și anul trecut, vreau să îmi propun o anumită listă de cărți pe care să le citesc în timpul anului. Din păcate, anul trecut nu am reușit să ajung la toate cărțile propuse din diverse motive, unele legate de faptul că mi-aș dori să le citesc în limba română, pe altele le-am evitat pentru că nu m-au mai atras la fel de mult. Dar, nu vreau să renunț la ele, le-am păstrat in categoria want to read de pe Goodreads și le-am reportat pe anul 2020.

Spre deosebire de anul trecut, lista e deschisă, în sensul că nu m-am limitat strict la titluri. Am vrut să mă întorc la anumiți autori pe care i-am mai citit în trecut și am vrut să încerc alții noi, dar nu am ales un titlu anume de la aceștia. O să las instinctul să mă ghideze atunci când voi ajunge la ei.

Ce am adus din 2019

  1. Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith
  2. Ape house – Sara Gruen
  3. Magicianul – John Fowles
  4. Silozul. Generațiile (#3 Silozul) – Hugh Howey
  5. A conjuring of light (#3 Shades of magic) – V.E. Schwab
  6. Un nou început – Kristin Hannah

O altă carte pe care am adus-o din 2019, dar care nu s-a aflat în lista inițială ci într-o altă provocare, este Dosar Stalin. Genialissimul generalissim de Marius Stan și Vladimir Tismăneanu.

Ce am mai ales

Zbor în jurul soarelui de Paula McLain se află de ceva ani pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc. De această autoare am citit alte două cărți legate de două dintre soțiile lui Hemingway și mi-au plăcut foarte mult amândouă. De altfel, acesta este și motivul pentru care am ales să citesc și o carte de Hemingway anul acesta. Sper să îl descopăr altfel și sper să îmi placă stilul lui. Pe listă eu mi-am trecut Fiesta sau Bătrânul și marea dar, dacă aveți alte recomandări pentru mine, vă rog să mi le lăsați în comentarii.

Alte două titluri ce m-au atras sunt Acolo unde cântă racii de Delia Owens despre care am auzit impresii diverse și Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, a cărei descriere mă atrage foarte mult.

O carte pe care mi-am dorit-o foarte mult în 2019 a fost Educated de Tara Westover, care a fost tradusă și la noi cu titlul Învățare. Cred că ați văzut-o și voi destul de des anul acesta în online. Au fost mulți bloggeri și vloggeri care au vorbit despre ea, și spre deosebire de alte cazuri, acest lucru m-a atras și mai mult.

Tot anul trecut am avut ocazia să-l citesc pe Fredrick Backman și m-am gândit că trebuie să mai citesc cel puțin o carte scrisă de acesta. Nu m-am putut decide exact la un titlu dar voi alege probabil între Scandalul și Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău.

Alți trei autori la care vreau să mă întorc în 2020 sunt Murakami, Stephen King și Ruta Sepetys. De la Murakami nu am ales nici un titlu, voi vedea ce voi alege, și vă invit să îmi recomandați ceva, dacă vreți. De la Stephen King, îmi doresc de mult timp să citesc Cimitirul animalelor dar și Sleeping beauties. Nu m-am putut decide la una din ele, așa că, din nou, las intuiția să aleagă la momentul potrivit. De la Ruta Sepetys vreau să citesc The fountain of silence, dar sper că până ajung eu la ea să se publice în limba română, pentru că vreau să o alătur celorlalte două cărți pe care le am de la ea și care sunt și cu autograf.

O altă alegere este o carte care stă de ceva timp în biblioteca mea de la București: Maestrul și Margareta de Mikhail Bulgakov.

Alte titluri pe care le-am inclus în acest reading challenge sunt: The testaments de Margaret Atwood, care este legată de Povestea slujitoarei, Red sky at moon (#2 Moscow Trilogy) de Simon Sebag Montefiore, care face parte din aceeași serie cu Sașenka și Homo deus: scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari.

Părerea mea este că e un mix bun, și sper că de această dată să pot să le citesc pe toate. Dacă, dintre cele reportate, nu voi citi anumite titluri, voi renunța la ele, pentru că sunt de părere că dacă nu ajung la ele în 2 ani probabil nu o să le citesc prea curând.

Voi vă faceți liste cu ce vreți să citiți și dacă da, care este cartea pe care doriți neapărat să o lecturați în anul 2020?

Cele mai frumoase cărți citite în 2019

Iată că a trecut și anul 2019 și a sosit momentul să fac retrospectiva celor mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta. Acest articol a devenit un fel de tradiție pe blog pentru pentru că am scris și anul trecut (aici) dar și în 2017 și 2016 (aici și aici).

Dar ceea ce se schimbă de data aceasta este faptul că o să grupez totul în funcție de luni, pentru că fiecare lună a anului a avut cel puțin o carte bună, ce a intrat in topul acesta. Și, coincidență sau nu, topul conține 19 cărți, același număr pe care mi-am dorit să-l citesc neapărat și despre care am scris aici.

Am început anul cu Povestea mea de Michelle Obama, autobiografia unei femei pe care o apreciez și despre care am aflat destul de multe lucruri noi. Este o carte care a fost destul de prezentă în social media anul acesta și probabil ați văzut-o și voi de multe ori. Tot la început de an am citit și o carte a unei autoare ale cărei opere le citesc mereu cu mare interes: Svetlana Aleksievici. Este vorba despre Ultimii martori care prezintă declarații, amintiri și experiențe ale unor copii din Belarus.

În luna februarie, preferatul meu a fost primul volum al seriei Războiul celor două roze de Conn Iggulden, Pasărea furtunii. Acțiunea se desfășoară în Anglia și Franța secolului XV, deci este cartea potrivită pentru iubitorii de ficțiune istorică.

Primăvara a început cu Soția călătorului în timpde Audrey Niffenegger și Un gentleman la Moscova de Amor Towles. Două romane extrem de diferite, dar cu povești foarte faine. Despre ele am scris aici și aici.

În luna aprilie, tot două din cărțile citite au intrat în topul de anul acesta. Este vorba despre Flori pentru Algernon de Daniel Keyes și Oscar și Tanti Roz de Éric-Emmanuel Schmitt, două povești care m-au impresionat până la lacrimi.

Luna mai a venit cu Fetele dispărute din Paris de Pam Jenoff, pe care am ascultat-o de fapt, în format audio. În luna iunie am citit în sfârșit Altfel… și totuși Alice de Lisa Genova pe care, la fel ca și mențiunea anterioară, am ascultat-o și care mi-a plăcut atât de mult încât, până la finalul anului am citit și versiunea în limba română. Tot în prima luna de vară, am citit și Sașenka de Simon Sebag Montefiore, care face parte dintr-o serie legată de istoria Rusiei și de care m-am atașat și vreau să citesc mai departe și celelalte volume.

Iulie a fost cea mai bogată lună în materie de lecturi frumoase și voi menționa următoarele titluri: Sub un cer sângeriu de Mark T. Sullivan, Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris și The Choice de Edith Eger, aceasta din urmă nefiind încă tradusă la noi, dar atunci când va apărea va fi, cu siguranță, exprem de iubită.

În luna august m-a impresionat Sub aceeași stea de John Green, de care mă ferisem până atunci pentru că văzusem filmul mai demult și voiam să uit din acțiune înainte să citesc cartea.

În luna septembrie am lecturat cel de-al doilea volum al unei serii care a început să se traducă și la noi. Este vorba despre Thunderhead de Neal Shusterman (primul volum al seriei se numește Secera). Din lecturile lunii octombrie voi menționa Evadare de la Auschwitz de Andrei Pogojev.

În luna noiembrie, am plâns de-a binelea în tren, în drum spre birou, citind finalul cărții Un bărbat pe nume Ove de Fredrick Backman. M-am identificat mult cu Ove și, așa cum spuneam și pe instagram, cred că fiecare dintre noi ar trebui să fie măcar puțin sau din când în când ca Ove. O altă lectură frumoasă a lunii este Când înflorește liliacul de Martha Hall Kelly, prima carte dintr-o serie. Am deja al doilea volum, și inițial îmi doream să îl citesc pe acela dar, am aflat că e al doilea volum al seriei așa că am început cu începutul 🙂

Ultima lună a anului a început cu ceva stres pentru mine, și nu prea am avut poftă de citit nici după ce nebunia a trecut, dar am cumpărat primul volum al seriei Harry Potter în varianta ilustrată și e atât de frumoasă și una din seriile mele preferate dintotdeauna încât a trebuit să o menționez în acest top.

Care sunt cărțile care v-au plăcut cel mai mult în 2019?

Cărți noi în biblioteca mea și ce am mai citit Q2 2019

A sosit și vremea să facem o retrospectivă a celui de-al doilea trimestru din anul 2019. A fost o perioadă extrem de productivă, zic eu, atât din punct de vedere al lecturilor cât și din punct de vedere al cărților cumpărate. Am profitat de ocazia că am mers în România în iunie și am cumpărat câteva din cărțile pe care le aveam pe listă.

Ce am citit

Luna aprilie a început acolo unde terminasem luna martie, și anume la audiobookuri. Prima carte audio a fos A piece of world de Christina Baker Kline, și a fost urmată de The Reader de Bernhard Schlink și Flowers of Algernon de Daniel Keyes. Pe toate le aveam pe listă mea de citit de ceva timp. Tot de la Diana de la Cărți de iubit am auzit de Călărețul de aramă de Paullina Simons, primul volum al seriei cu același nume, așa că am citit-o și eu, după ce m-a convins prin vlogul ei. A urmat Oscar și Tanti Roz de Éric-Emmanuel Schmitt, despre care am auzit numai lucruri bune și care mi-a plăcut foarte mult.

Tot în aprilie am citit Iubire amară de Elena Ferrante, prima carte de la această autoare pe care avut ocazia să o lecturez. De tetralogia napolitană mă feresc deocamdată. Reinas malditas de Cristina Morató, Ursul și privighetoarea (The bear and the nightingale) (#1 Winternight) de Katherine Arden, Spinning Silver de Naomi Novik (care va fi tradusă la noi în această toamnă) și Maytreyi de Mircea Eliade sunt cărțile cu care am încheiat luna.

În mai am terminat de citit City of Dark Magic (#1 City of dark magic) de Magnus Flyte pe care o începusem în aprilie. A fost urmată de Winter de Marissa Meyer, al patrulea volum al seriei Cronicile lunare (până în acest moment, în România s-au tradus doar primele două volume), The lost girls of Paris de Pam Jenoff care mi-a plăcut foarte mult și Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak, care m-a surprins plăcut și ea.

În aceeași perioadă, am citit și Secrets of a charmed life de Susan Meissner, Girl at war de Sara Nović și Warlight de Michael Ondaatje care se aflau și ele de ceva timp în lista mea de citit de pe Goodreads. Faimoasa A walk to remember (O plimbare de neuitat) de Nicholas Sparks a fost și ea printre lecturile mele. Luna mai s-a încheiat cu The almost moon de Alice Sebold și The bookshop on the corner de Jenny Colgan.

Ultima lună din acest trimestru a debutat cu Fly Away (#2 Aleea cu licurici) de Kristin Hannah, continuarea primului volum, care mi-a plăcut atât de mult anul trecut. Still Alice de Lisa Genova era o carte de care mă temeam, dar abia aștept să vă povestesc despre ea.

Audible, una din aplicațiile de cărți audio pe care le folosesc, oferă lunar o serie de cărți gratuite, iar în luna iunie am văzut acolo un autor pe care l-am mai citit: Francesc Miralles cu a lui Mátame Eternamente. În concediul din România, am citit Înainte de cădere de Noah Hawley, pe care eu am primit-o de la Diana Solomon, și pe care am oferit-o mai departe Eugeniei Boca. A urmat al treila volum al seriei Trei coroane întunecate, Două domnii întunecate de Kendare Blake și al patrulea volum al seria Regina Roșie, Furtuna războiului de Victoria Aveyard. Luna s-a încheiat cu Sașenka (#1 Moscova) de Simon Sebag Montefiore.

Cărți noi în biblioteca mea

La această categorie nu o să menționez și cărțile audio pe care le-am ascultat, pentru că aș repeta mai bine de 60-70% din titlurile menționate mai sus.

În lunile aprilie și mai am profitat de reducerile sporadice din România (de pe Libris, Elefant sau Cartepedia) pentru a-mi comanda: Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Omul din Sankt Petersburg de Ken Follet, Femeia din cabina 10 de Ruth Ware, Înainte să fim ai voștri de Lisa Wingate, Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici, Grădina de iarnă de Kristin Hannah, Două domnii întunecate de Kendare Blake, Fiica ceasornicarului de Kate Morton, Furtuna războiului de Victoria Aveyard și Autonom de Annalee Newitz.

Din Belgia, mi-am cumpărat de la un anticariat două cărți în limba engleză: Girl with a pearl earring de Tracy Chevalier și Summer in February de Jonathan Smith. Iar într-o zi, am intrat într-o librărie de lângă casă, unde au un raft micuț cu romane în limba engleză, și am găsit o carte superbă (după copertă): Enchanteé de Gita Trelease.

Cam atât pentru acest trimestru. Aștept să îmi împărtășiți și voi lecturile cele mai faine pe care le-ați avut în ultimul timp și ce cărți noi au intrat în biblioteca voastră.

Articolul de trimestrul trecut poate fi citit aici.