Anotimpul ploilor – Tatiana de Rosnay

Titlu în engleză: The Rain Watcher

Autor: Tatiana de Rosnay

Apariție: 23 octombrie 2018

Notă: 3/5

Alte cărți ale autoarei: Se numea Sarah, Vieți secrete.

Pe Tatiana de Rosnay eu am descoperit-o prin intermediul cărții ‘Se numea Sarah’, al cărui subiect este diferit de cel abordat în ‘Anotimpul ploilor’. Pentru că acel roman mi-a plăcut foarte mult, am căutat și alte cărți ale autoarei iar, cartea despre care vă povestesc astăzi m-a atras din momentul în care a fost anunțată apariția ei. Între timp, am mai citit și ‘Vieți secrete’, care se apropie un pic mai mult de temele abordate și în ‘Anotimpul ploilor’. Dar nici una din aceste două titluri nu au reușit să îmi placă la fel de mult ca primul.

‘Anotimpul ploilor’ este povestea familiei Malegarde care, se pregătește să sărbătorească cea de 70-a aniversare a tatălui, în Paris. Din păcate momentul ales de aceștia nu este cel mai potrivit deoarece, orașul luminilor este în pragul unui dezastru natural cauzat de ploile neîncetate. Prin ochii fotografului Linden Malegarde, cel mai mic dintre copii cuplului Malegarde, descoperim Parisul așa cum probabil puțini îl știu: cenușiu și sub ape. Iar pe măsură ce orașul se scufundă ușor, ușor, secretele și temerile membrilor familiei ies la suprafață.

Dar cine sunt cei care fac parte din familia Malegarde? Tatăl, Paul, este un arboricultor cunoscut și melancolic, căsătorit cu Lauren, o americancă ce e dispusă să facă din weekendul de sărbătoare un adevărat succes. Cei doi copii ai cuplului sunt Tilia și Linden, ea căsătorită la rândul ei și cu dorința de a păstra cele mai negre lucruri din viața ei cât mai ascunse iar el un fotograf de succes dar cu teama că, în ciuda renumelui, este o dezamăgire pentru cei care i-au dat viață.

Eu nu sunt un mare fan al poveștilor de familie și atât și, de aceea, îmi este mai greu să ofer note mai mari cărților de acest tip. Ceea ce a salvat însă totul a fost, modul în care autoarea scrie pentru că, are un mod special prin care ne prezintă lucrurile. Finalul a fost însă destul de abrupt și m-a făcut să ofer doar 3 din 5 stele pe Goodreads.  

Înainte să fim ai voștri – Lisa Wingate

Titlu în engleză: Before we were yours

Autor: Lisa Wingate

Apariție: 6 iunie 2017

Notă: 4/5

Aceasta este prima carte scrisă de Lisa Wingate pe care am citit-o și. m-a atras de când am citit pentru prima dată sinopsisul. Deși subiectul este puțin diferit, mi-a adus cumva aminte de Trenul orfanilor de Christina Baker Kline.

Locul unde începe povestea este Memphis, în 1939, unde o familie cu 5 copii locuiește pe o barcă ce le ține loc și de casă, pe Misisipi. Într-o noapte, mama are nevoie de ajutor medical deoarece este pe punctul de a da naștere altor 2 copii și lucrurile se complică așa că, cei 5 rămân singuri pe barcă.

Din nefericire, cineva vine să-i ia și nimeni nu este acolo să îi apere. Sunt considerați orfani, sunt mințiți și duși la un orfelinat. Ajung astfel în ghearele Asociației Orfelinatelor de copii din Tennessee, asociație condusă de Georgia Tann. Această femeie chiar a existat în realitate și s-a ocupat cu traficul de copii, orfani sau nu, răpiți pentru a fi dați în adopție și vânduți unor familii bogate care nu puteau avea copii.

Rill Foss, una dintre naratoarele acestei povești speră și luptă să-și țină frații și surorile aproape dar, acest război este extrem de greu. Alți naratori ai poveștii sunt Audrey Stafford și May Crandall. Avery își dorește să afle povestea bunicii sale și a secretelor pe care aceasta le-a ascus atâta timp dar și legătura pe care ea o are cu această May Crandall.

Povestea celor 5 frățiori este extrem de dură și tristă dar, este partea care mi-a plăcut cel mai mult în această carte. Avery, deși este un personaj destul de interesant, nu m-a făcut să empatizez cu ea suficient de mult.

Atunci când am început cartea nu știam că Georgia Tann și asociația ei au fost reale și au făcut aceste fapte condamnabile. Poate pe de o parte le-au dat ocazia să aibă o viață mai bună dar, nu este deloc corect să vinzi pe bani grei niște copii care nu sunt nici măcar orfani. Mulți au fost despărțiți pe nedrept de părinții lor, fără ca aceștia să își dea acordul și fără a avea dreptul de a-i recupera vreodată.

Înainte să dim ai voștri de Lisa Wingate este o poveste emoționantă, dificilă, dar cu un final ce aduce puțină speranță, chiar dacă nu este cel mai fericit. Vă recomand cartea pentru a descoperi și alte povești diferite de ceea ce citim de obicei. Este o carte ce ne invită la analiză, la iubire dincolo de greutăți, la luptă și la speranță. Este o bună lecție despre sângele care nu se face apă.

Grădina de iarnă – Kristin Hannah

xe88

Titlu în engleză: Winter Garden

Autor: Kristin Hannah

Apariție: 2 februarie 2010

Alte cărți ale autoarei: Privighetoarea (The Nightingale), Aleea cu licurici (Firefly lane #1), Dincolo de stele (Fly away; Firefly lane #2), Drum în noapte (Night road), Culorile vieții (True colors), Un nou început (The great alone) și altele.

Notă: 4/5

Kristin Hannah m-a cucerit ușor, ușor, prin cărțile sale, prima pe care am citit-o fiind Privigehtoarea, fiind și cea mai apreciată carte a autoarei pe Goodreads, cu un punctaj de 4.58/5 steluțe de la mai mult de 650.000 de ratinguri primite. Atunci când am cumpărat Grădina de iarnă, nu am citit nimic din sinopsis și m-am lăsat surprinsă de ce am găsit în paginile acestei cărți.

Aceasta este povestea lui Meredith și a Ninei, două surori, pe care le cunoaștem puțin atunci când sunt copii și mai târziu, la maturitate. În timp ce una a rămas acasă, se ocupă de afacerea cu livada de meri și de copii săi, cealaltă călătorește prin cele mai periculoase locuri din lume, făcând fotografii.

Atunci când tatăl lor se îmbolnăvește, cele două surori se reîntâlnesc iar pe patul de moarte, acesta le smulge o promisiune. Liantul ce a ținut mereu familia împreună și le-a oferit toată iubirea fiicelor sale, le roagă pe acestea sp-i promită că o vor asculta pe mama lor și vor avea grijă de ea în continuare.

Prin intermediul unei povești, suntem purtați în Leningradul anilor 1941 iar cititorii, împreună cu cele două femei, vor afla motivele care au dus la transformarea Anyei Whitson într-o stană de piatră atunci când se află în preajma fetelor.

Ca și în alte cărți unde acțiunea este împărțită între trecut și prezent, eu prefer poveștile din trecut, așa că aceasta a fost partea mea preferată. De altfel, este și partea care m-a făcut să o înțeleg pe bătrâna care iese în frig, iarna, în Alaska, și petrece ore întregi în grădina de iarnă, îmbrăcată necorespunzător.

Nina, mânată poate de jurnalistul din ea, este cea care insistă ca mama ei să le spună întreaga poveste. Meredith, în ciuda faptului că este la fel de prezentă în carte ca și sora ei mai mică, m-a atras mai puțin prin caracterul ei, reacțiile și deciziile pe care le ia.

Vă recomand Grădina de iarnă îndeosebi pentru povestea din timpul războiului, pentru finalul total surprinzător dar și pentru evoluția personajelor feminine din prezent.

The Break – Marian Keyes

pussy888

Titlu în spaniolă: Una pareja casi perfecta

Autor: Marian Keyes

Alte cărți ale autoarei: E cineva acolo? (Anybody out there?), Pepenașul (Watermelon). Sushi pentru începători (Sushi for beginners), altele

Apariție: 2017

Notă: 3/5

Așa cum am mai afirmat și în trecut, Marian Keyes este autoarea mea preferată atunci când vine vorba despre cărți chick-lit, autoare pe care eu am descoperit-o prin liceu cu E cineva acolo?, pe care o recomand și acum, la atâția ani distanță.

The Break este o apariție relativ recentă, din 2017 și nu a fost încă tradusă în limba română. Ne spune povestea unui cuplu, format din Amy și Hugh în care, bărbatul decide să ia o pauză de 6 luni de la viața de familie și să plece în lume, fără să-i dea vreun semn soției în toată această perioadă. Îi cere să aibă încredere că în 6 luni el se va întoarce acasă și vor fi din nou o familie, alături de copii lor. Doar că, în 6 luni, multe lucruri se pot schimba iar promisiunile pot fi date uitării. Iar acum, înainte de a merge mai departe, vă invit să vă gândiți ce ați face voi în locul lui Amy.

Decizia lui Hugh este prezentată chiar în primele pagini și m-a scos din sărite egoismul său: 6 luni de libertate, fără nici o veste, timp în care soția ta trebuie să se ocupe de tot și toate și în care ea își imaginează tot ce faci tu, cu cine știe cine, și cu banii care ar fi trebuit folosiți în alt scop. Mi s-a părut nedrept și Hugh mi-a fost antipatic instantaneu.

Dar, odată cu trecerea paginilor, m-am mai înmuiat, pentru că trebuie luate în considerare și condițiile care au dus la decizia lui Hugh, dar pe care vă las să le descoperiți singuri.

Așadar, Amy rămâne să se descurce singură cu cele două fiice ale sale și cu nepoata sa pe care practic, a adoptat-o. Iar lucrurile se complică destul de tare pentru femeia trecută de 40 ani, care are și o afacere împreună cu 2 prieteni. Desigur, nici Amy nu este o femeie fără de păcat și deci, rămâne de văzut dacă cei doi vor reuși să redevină un cuplu atunci când, și dacă, Hugh se va întoarce acasă.

Ceea ce apreciez eu la cărțile lui Marian Keyes sunt lecțiile pe care le obținem prin intermediul lecturii. Pentru că, indiferent cât de enervant mi s-a părut mie Hugh, povestea lui și a lui Amy nu e neapărat ceva nemaiîntâlnit în viața reală și putem să învățăm ceva din ea.

În plus, avem ocazia să cunoaștem mai multe tipologii de personaje și diferite relații între acestea. Vă recomand această lectură deși, finalul nu a fost chiar pe măsura așteptărilor mele (și de aici punctajul de 3/5 stele pe Goodreads), dar este o carte plăcută și ușor de parcurs, în ciuda numărului destul de mare de pagini.

Fiica ceasornicarului – Kate Morton

Titlu în engleză: The Clockmaker’s Daughter

Autor: Kate Morton

Apariție: Septembrie 2018

Notă: 4/5

Kate Morton este o autoare extrem de apreciată printre cititorii români, cel puțin din ce am văzut eu. Am avut câteva încercări cu ea, dar nu pot spune că m-a cucerit iremediabil. Însă, Fiica ceasornicarului m-a atrat imediat, atât prin titlu și copertă cât și prin sinopsis.

Povestea se desfășoară pe două planuri. Unul, are loc în anul 1862, când artiștii din Frăția Magenta ajung la Birchwood Manor, casa lui Edward Radcliffe, de pe malul Tamisei. Aceștia vin împreună cu muzele lor în speranța că vor crea ceva nemaipomenit. Însă, câteva zile mai târziu, ceva se întâmplă și o femeie este împușcată iar o alta dispare pentru totdeauna. Totodată, o bijuterie extrem de prețioasă este și ea pierdută.

Cel de-al doilea plan se desfășoară o sută cincizeci de ani mai târziu, când o arhivistă, pe numele ei Elodie Winslow, dă peste o fotografie și un caiet de schițe în timp ce inventaria conținutul unei vechi genți. Aceasta este extrem de intrigată de o anumită schiță, ce-i aduce aminte de o poveste din copilărie și pornește astfel în căutarea istoriei acelui desen, și implicit a casei din desenul respectiv.

Personal, vedeam toată povestea din Fiica ceasornicarului dezvoltată puțin diferit, mai ales în ceea ce privește planul actual, al lui Elodie. Specific lui Kate Morton, regăsim și în acest roman diverse istorii, povești de viață ale mai multor persoane, din mai multe generații.

Am oferit doar 4 din 5 stele pe Goodreads pentru că a doua parte a cărții mi s-a părut puțin trasă de păr, dar povestea lucrurilor întâmplate în 1862 mi-a plăcut foarte mult deși a fost extrem de tristă. M-a deranjat puțin și faptul că au fost lucruri lăsate neclarificate dar, cu siguranță recomand această carte. A fost o lectură plăcută și cu siguranță o să vă placă dacă vă plac cărțile autoarei sau ficțiunile istorice împletite cu mister.