Casatorie de placere – Tahar Ben Jelloun

Titlu in romana: Casatorie de placere

Titlu in franceza: Le mariage de plaisir

Autor: Tahar Ben Jelloun

Apariție: 2016

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

De aceasta data am ales de pe site-ul celor de la Libris cartea Casatorie de placere de Tahar Ben Jelloun, un roman care face parte din literatura universala, si care trateaza un subiect mai putin cunoscut noua, zic eu: casatoriile pentru placere. Practic atunci cand un barbat pleaca intr-o calatorie de afaceri, pentru a nu cadea in pacat, isi ia o sotie pentru perioada pe care o va petrece plecat. Este obligat sa ii asigure un anumit nivel de trai si incheie un fel de contract.

Acesta este si cazul lui Amir, un negustor din Marocul anilor ´50, care calatoreste in interes de afaceri si care isi ia o sotie temporara, in persoana lui Nabu. Doar ca se indragostesc si astfel Amir cunoaste o lume pe care prima lui sotie nu i-a putut-o oferi niciodata, nici in pat nici in afara lui.

Avand aprobarea lui Karim, fiul lui cel mic, Amir hotaraste sa se casatoreasca definitiv si cu Nabu si sa o ia acasa, la familia lui, desi, se teme de reactia sotiei lui si a copiilor. Si nu se inseala deloc cu privire la reactiile lor, caci nu o accepta, mai cu seama pentru ca are tenul inchis la culoare, si nu alb ca al lor. Tahar Ben Jelloun ne prezinta astfel si greutatile pe care le indura oamenii care au pielea neagra. Sunt vazuti foarte rau, ca sclavii si chiar un sunt considerati oameni.

Insa Nabu inca o data demonstreaza ca e demna sa-i fie sotie lui Amir, asteapta si indura tot ceea ce ii face prima lui sotie, care practic o transforma in servitoare si se foloseste de orice mijloace pentru a o face sa dispara din viata ei. Iar cand Nabu ii daruieste gemeni lui Amir, doi baieti, unul alb si unul negru, lumea primei sotii a barbatului se prabuseste complet. Continua insa se se poarte urat.

¨Casatorie de placere¨ nu e un clasic happy end. Povestea continua si dincolo de viata lui Amir. Cunoastem si povestile baietilor lui si a lui Karim. Acesta din urma, desi nascut cu probleme de sanatate, este un baiat extrem de bun si intelept. De-a lungul calatoriei pe care o face cu tatal lui atunci cand o cunoaste si pe Nabu, Karim are parte de o serie de expriente parca desprinse din povesti magice.

Acest roman spune povestea a trei generatii si ne prezinta impresionanta poveste de dragoste dintre Amir si Nabu. Salim este cel care reprezinta a treia generatie a familiei negustorului marocan, si acesta ne prezinta fata rareori vazuta a vietii pe care o duc oamenii din Maroc si nu numai.

Salim, prin culoarea pielii lui, mostenita de la tatal sau, copilul negru al lui Amir, ne impartaseste experienta sa, aceeasi cu a oamenilor care datorita culorii pielii sunt dezavantajati si urati, sunt desconsiderati. Multi lupta sa-si depaseasca conditia si sa ajunga in Europa prin orice mijloace, punandu-si viata in pericol, si putini sunt cei care reusesc.

Daca va plac povestile orientale, daca vreti sa cunoasteti si o alta fata a Marocului, va invit sa cititi povestea acestei familii, povestea acestei femei puternice.

Soldatii de zinc – Svetlana Aleksievici

Titlu in romana: Soldatii de zinc

Titlu in engleza: Boys in zinc

Autor:  Svetlana Aleksievici

Apariție:  1989

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Asa cum ne-a obisnuit, Svetlana Aleksievici, originara din Belarus, culege marturii ale celor care au stat in primul rand in fata unor evenimente istorice despre care, eu una, stiu foarte putin sau nimic. Asa a fost cazul cartii “Dezastrul de la Cernobil” in care am facut cunostinta pentru prima data cu aceasta scriitoare. Am spus apoi ca nu ma voi opri doar la ea, asa ca astazi va povestesc despre “Soldatii de zinc”, pe care eu am primit-o de la cei de la Libris. Aceasta este o carte din literatura contemporana care trateaza un eveniment istoric relativ recent.

Aceasta carte are un format micut si pare usor de citit dar, odata ce incepi sa citesti si incepi sa descoperi marturiile mamelor ramase fara copii, ale femeilor ce au fost de fata la chinurile prin care au trecut oamenii si ale soldatilor care au supravietuit, iti dai seama ca lectura ta nu va fi una usoara.

Va recomand totusi sa nu o lasati din mana orice impresie v-ar face, in sensul ca, oricat de sensibili ati fi, de va uitati in jurul vostru, istoria se repeta.

In 1979, Rusia a invadat Afganistanul. Pana acum, un lucru pe care nu-l stiam, asa cum ju stiam nici ca avioanele in care se aduceau sicriele celor cazuti la datoria pentru patrie se numeau lalelele negre. Iar sicriele erau sigilate cu zinc, asa cum sugereaza si titlul cartii, iar familia nu mai avea ocazia sa-si vada copilul, fratele, cumnatul, tatal sau sotul pentru ultima data. Nu se stia macar daca inauntru era vreun trup.

In cei 9 ani cat a durat razboiul 1 milion de oameni au participat la el, motivati de diverse cauze: fortati de imprejurari sau pur si simplu din datoria fata de patrie, datorie indusa de propaganda facuta, pentru ca mai apoi sa se spuna despre ei ca sunt criminali.

Supravietuitorii nu s-au mai putut integra in societate, gasind-o schimbata la intoarcerea de la razboi, iar multi au ajuns chiar sa se sinucida.  Asta este ceea ce genereaza razboaiele, din dorinta unor oameni de a castiga putere, prin manipularea populatiei, pacalita si dusa acolo cu gandul ca ii ajuta pe cei din Afganistan.

Ultima parte a cartii este cea care mi-a fost cireasa de pe tort, atunci cand am aflat ca dupa publicarea cartii, “un grup de mame de soldati internationalisti cazuti  in Afganistan a dat-o in judecata pe scriitoarea Svetlana Aleksievici, autoarea cartii “Soldatii de zinc”. Multe dintre acestea sunt persoane ale caror marturii le-am citit cu cateva paini in urma. Nu mica mi-a fost mirarea si nu am putut sa inteleg de ce s-a  creat acea campanie imotriva ei, de ce oamenii s-au razgandit si si-a tradat mortii si totodata s-au tradat pe ei.

In lume au mai fost procese de acest fel, despre care nu stiam nimic si am aflat tot din carte. Va las insa pe voi sa descoperiti despre cine este vorba.

In cadrul procesului Svetlanei Aleksievici s-au auzit numeroase voci in sala care afirmau ca ” i-au platit bani grei, dolari. Si ea ne improasca pe toti cu noroi. Pe noi si pe copii nostri”, ca de altfel si ca “URSS a reprezentat o mare putere si pentru multi a fost ca un spin in coasta. Nu trebuie sa povestesc eu acum unde si cine a planuit destramarea tarii noastre, inclusiv prin intermediul unor tradatori bine platiti de Occident.”

Ca sa inchei, o sa va mai spun ca autoarea “a parasit sala tribunalului inainte de sfarsitul procesului, dupa ce instanta i-a refuzat din nou cererea unei expertize literare”. De ce? Doar cei care au fost in spatele acestui proces si mai ales ce care l-au judecat stiu. Noi putem doar sa sustinem ducerea mai departe a marturiilor despre infernul creat si sa luptam impotriva celor care vor sa ascunda mizeria sub pres. Va recomand aceasta carte, o consider o lectura obligatorie care va aduce un aport de cunostinte despre istorie.

Le multumesc celor de la Libris pentru carte.

Cum m-am apucat de citit

Tot caut in sertarele pline cu amintiri in incercarea de a afla cum m-am apucat de citit. Cand am descoperit lumea minunata a literaturii, cand mi-a intrat pe sub piele acest virus de care nu-mi doresc sa scap si fara de care nu as putea sa imi imaginez lumea. Port in sange dragostea pentru citit ca si tatal meu, care a fost un cititor inrait, dar cred ca toata relatia mea cu cartile a inceput odata cu scoala.

Sunt al doilea copil al parintilor mei si, datorita faptului ca acestia au petrecut foarte mult timp pe langa sora mea atunci cand ea a inceput scoala, cand mi-a venit mie randul nu au mai vrut sa insiste si au preferat sa ma lase sa ma obisnuiesc in ritmul meu cu tot ceea ce urma pentru mine. Si nu au dat gres: chiar de nu-mi prea placea mie matematica si vroiam sa sar dintr-a doua direct intr-a patra ca sa nu mai fiu nevoita sa invat tabla inmultirii, imi citeam cu drag lectiile.

Cartile pe care le-am rasfoit de nenumarate ori in timpul scolii au fost Cuore inima de copil de Edmondo de Amicis si Povesti cu zane de Contesa de Segur. Ele au fost cele care mi-au deschis calea spre minunata lume a cartilor. Povesti cu zane are chiar paginile desfacute din coperta din cauza numeroaselor rasfoiri, deoarece Povestea printesei Florica era preferata mea si nu ma plictiseam niciodata de ea.  Citeam, citeam, citeam, stateam pe pragul dintre bucatarie si balcon, scaldata in razele soarelui, si nu mai auzeam nimic din jur. Mama mea mereu se mira ca puteam sa citesc cand ea dadea cu aspiratorul zgomotos pe care-l avea atunci. Intotdeauna cand plecam de-acasa pentru cateva zile, luam o carte cu mine, iar daca ma duceam in vizita la cineva imi bagam nasul in biblioteca lor si aproape de fiecare data ma intorceam acasa cu o carte imprumutata. Citeam stand pe pervazul lat al terasei casei bunicilor in vacanta de vara sau sub parul enorm din mijlocul curtii, care facea fructe aurii, delicioase.

La gimnaziu, am avut norocul sa avem o profesoara de limba romana care ne-a motivat si mai mult sa citim si astfel i-am cunoscut pe Ciresarii de Constantin Chirita, pe Vicontele de Bragelonne de Alexandre Dumas tatal si bineinteles am facut cunostinta cu Harry Potter de J.K.Rowling. Tot la gimanziu am avut prima si ultima tentativa de a scrie poezii. Imi placea sa imi scriu singura comentariile pentru examenul de admitere la liceu si mi-am dat seama ca-mi place sa scriu, nu doar sa citesc.

Si daca tot mi-am dorit sa sar peste o clasa, am reusit sa fac asta odata cu plecarea din tara, dupa examenul de capacitate, si am aterizat direct intr-a zecea la un liceu din Catalonia, unde mai intai si mai intai am citit-o pe Care Santos cu Te dire quien eres. De-atunci iubesc sa citesc in spaniola si catalana, si am perioade intregi in care nu pot citi in romana. Cititul e parte din mine, face parte din rutina mea zilnica, ma relaxeaza asa ca am hotarat sa dau mai departe impresiile despre ceea ce citesc, celor care impartasesc aceeasi pasiune si celor care ma intreaba ¨Tu ce mai citesti azi?¨ si celor care vor sa inceapa sa citeasca, pentru ca niciodata nu e prea tarziu.

Iubesc sa-mi cumpar carti noi, le ador mirosul si textura, dar citesc si carti de beletristica in format ebook. Nu conteaza forma, important e sa am o carte tot timpul la mine, deoarece n-am renuntat nici acum la acest obicei.

Nota: Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov