Posts

Posted on

Schimbarea – Mo Yan

Titlu in romana: Schimbarea

Titlu in chineza: 变 (Biàn)

Autor: Mo Yan

Apariție: 2010

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Cartea aceasta a fost o surpriza pentru mine si cred ca si pentru voi, cei care imi cititi blogul, intrucat nu face parte din ceea ce citesc eu. Daca imi aduc bine aminte, cred ca este prima carte a unui scriitor chinez pe care o citesc. A fost o provocare pe care Secret Santa mi-a oferit-o si nu a trecut prea mult timp pana ce i-am rasfoit paginile.

Mo Yan a castigat premiul pentru literatura in 2012 si cred ca nu ma voi opri doar la Schimbarea, intrucat aceasta carte m-a intrigat oarecum si as vrea sa vad si ce altceva a mai scris.

Schimbarea este o biografie a autorului, care incepe cu anii de scoala a lui Mo Xie (numele pe care si l-a dat autorul in carte) si ne poarta pana in zilele cele mai recente ale acestuia, cand este un scriitor faimos.

Pe masura ce expune diversele situatii prin care a trecut de-a lungul anilor, autorul ne poveste si viata colegilor lui Lu Wenli si He Zhiwu. Cei doi joaca roluri importante in viata lui Mo Xie iar atunci cand acesta povesteste anecdote legate de cei doi, se simte un ton de nostalgie in randuri.

Mo Xie nu este un copil problematic, asa cum este He Zhiwu care renunta la scoala, un lucru de neimaginat in China anilor ’60. Protagonistul nostru merge cu pasi mici si siguri spre indeplinirea visului sau, desi viata in satul sau nu-i dadea prea multe sanse de reusita.

Se angajeazasa si intr-o zi He Zhiwu ii cere bani cu imprumut, promitandu-i ca ii va inapoia. Anii trec si viata protagonistului nostru se schimba datorita prietenului sau.

Desi e o carte mica care se citeste extrem de repede, am trecut cu greu peste paginile in care Mo Xie ne povesteste despre perioada petrecuta in armata. Am avut totusi impresia pe mai tot parcursul cartii, ca lipsesc completarile tuturor situatiilor prezentate in carte. M-am simtit ca si cum as fi citit un rezumat al cartii in sine, ca si cum autorul s-ar fi cenzurat. Cred ca tocmai asta m-a si intrigat si chiar imi doresc sa mai citesc si alta carte a acestui scriitor.

 

Posted on

Pofta de ciocolata – Care Santos

Titlu in romana: Pofta de ciocolata

Titlu in catalana: Desig de xocolata

Autor: Care Santos

Apariție: 2014

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Acum aproape un an de zile am participat la lansarea oficiala a cartii Pofta de ciocolata, la libraria Humanitas Cismigiu, unde a fost prezenta si autoarea, Care Santos, pe care am avut in sfarsit placerea sa o cunosc, si sa-i spun ca o citesc de la liceu, cartea ei, Te dire quien eres fiind prima carte in spaniola pe care am citit-o. M-am indragostit inca de pe atunci de stilul ei de a scris, si nu am piedut nici o ocazie de a o citi. Asa cum v-am mentionat aici, aici si aici, Care Santos este de departe unul dintre autorii mei preferati, iar la capitolul contemporani spanioli, se bate cu Carlos Ruiz Zafón.

Cartea Pofta de ciocolata care face parte din biblioteca mea s-a transformat intr-o autentica comoara pentru mine, pentru ca autoarea mi-a scris si cateva cuvinte in limba ei materna, pe care si eu o vorbesc: catalana, si mi-a urat sa nu-mi lipseasca niciodata nici ciocolata nici literatura, doua lucruri pe care eu le iubesc enorm.

Pofta de ciocolata ne conduce prin viata a trei femei din epoci diferite, care au in comun doua lucruri: toate trei au locuit in Barcelona, acest minunat oras pe care cu siguranta toti cei care l-au vizitat il iubesc, si o ciocolatiera ce a trecut prin mainile fiecareia dintre protagonistele noastre.

Sara traieste in prezent si face parte dintr-o familie cu mare renume in domeniul ciocolatei, renume pe care ea il duce mai departe cu mandrie. Si-a cunoscut sotul, si pe prietenul cel mai bun al celor doi soti, Oriol Pariot, tocmai la un curs de ciocolata si odata cu prietenia lor a aparut si ciocolatiera in viata lor, in acest mic obiect incapand exact trei cesti de ciocolata.

Aurora a trait in secolul XIX, si a fost fiica unei servitoare ce a murit la nasterea ei. A avut norocul sa fie crescuta in familia pe care o servea mama ei, dar tot pentru a o servi pe fiica acestora, nascuta in aceeasi perioada cu Aurora.

Mariana a trait in secolul XVIII iar sotul ei este cel mai faimos ciocolatier din oras. Acesta a creat si o masina pentru a face ciocolata, o masina care este ravnita de ceilalti ciocolatieri din oras, de catre englezi si de catre francezi.

Povestea este una originala si foarte frumos legata, pentru ca pana la urma sunt 3 povesti separate dar care au acest punct de legatura pe care il descoperi pe masura ce trec paginile. Pentru ca ciocolatiera nu a ajuns intamplator in mainile fiecareia dintre cele trei femei, ci in spatele aventurii se afla povestea ciocolatierei.

Dintre toate cele trei povesti, cea a Sarei m-a atras cel mai mult si mi s-a parut cea mai interesanta si intriganta. Rolul foarte important pe care il are Oriol in viata ei si a sotului ei a fost punctul culminant pentru mine si implicarea ciocolatierei in acest amestec de intrigi ofera si deznodamantul, dupa ce tot ea ne-a oferit inceputul.

¨… ai cumparat un obiect incarcat de povesti. Daca-ti apleci urechea, vei putea sa le-asculti, sunt sigur. E clar ca tu esti omul pe care il asteptam de douazeci si cinci de ani. Zic eu ca lucrurile se-ntampla cum si cand trebuie sa se-ntample, nici o secunda mai devreme¨.

Trebuie sa cititi aceasta frumoasa carte, insotiti sau nu de o ciocolata calda si incalziti de razele soarelui de primavara. Va fi savuroasa, va garantez!

Posted on

Arsa de vie – Souad impreuna cu Marie Thérèse Cuny

Titlu in romana: Arsa de vie

Titlu in franceza: Brulée vive

Autor: Souad impreuna cu Marie Thérèse Cuny

Apariție: 2003

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Am terminat de doar cateva zile Arsa de vie scrisa de Souad impreuna cu Marie Thérèse Cuny, o autobiografie pe care am primit-o de la cei de la Libris, carora vreau sa le multumesc pentru colaborare. Am ales special ca data de publicare a acestui articol sa fie 8 martie pentru ca aceasta zi are o semnificatie speciala pentru fiecare femeie din lume: ziua femeii sau ziua mamei asa cum o mai stim noi in Romania.

Arsa de vie  mi-a trezit aceleasi sentimente pe care le-am mai simtit atunci cand am citit Eu sunt Malala despre care am scris aici. Este din nou vorba despre o lectie de viata: despre puterea de a lupta, despre cum e viata in colturi ale lumii unde nu crezi ca se mai poate intampla asa ceva. Crima de onoare, principalul subiect al acestei carti exista si se intampla si in zilele noastre in tari precum Cisiordania, iar daca pentru noi pare de necrezut ei bine, acolo este foarte importanta.

Souad este un pseudonim folosit de femeia a carei poveste de viata o intalnim in Arsa de vie. Aceasta a fost nevoita sa isi spuna povestea sub anonimat, intrucat inca se afla in pericol, chiar daca a reusit sa scape din iadul creat in satul unde a fost nascuta si chiar daca au trecut multi ani de atunci. Acolo, in lumea sa traditionala a fi fata este un blestem: cresti spunandu-ti-se ca valorezi mai putin decat o oaie, nu ai voie sa mergi la scoala si muncesti mai rau ca un magar, de dimineata pana seara pentru ca, la cea mai mica greseala sa iti iei o bataie sora cu moartea. Singurul rol al femeii este sa se casatoreasca, minora fiind bineinteles, pentru ca la 18 ani se considera ca este deja batrana, si sa faca copii. Iar acestia ar fi bine sa fie baieti, caci altfel vor avea soarta pe care au avut-o multe surori abia nascute ale lui Souad.

Poate parea o carte dura, dar pe mine una nu m-a facut sa plang ci mai degraba  m-a socat si m-a infuriat. M-a socat prin atitudinea pe care o au atat parintii fata de copii, prin separatismul pe care il formeaza intre baietii si fetele din familie, prin incalcarea drepturilor omului, prin scenele violente si m-a infuriat pentru ca baietii sunt crescuti cu ideea ca li se permite orice, iar pe fete nu le asculta nimeni. De fapt ele nici nu incearca sa isi spun aparerea pentru ca acest lucru este de neimaginat pentru o femeie.

Cel mai trist mi s-a parut momentul cand Souad isi da seama ca este insarcinata, dupa ce a fost mintita de catre Faiez, care mai apoi a dat bir cu fugitii. Fata nu stie ce sa faca si practic nu are la cine sa apeleze pentru a cere un sfat si pentru a fi ajutata.

Singurul moment cand nu am inteles-o pe Souad a fost atunci cand tot spunea ca in ciuda a tot ceea ce facuse fratele ei ea inca il adora, il iubea. Poate ca mi-a fost mai greu sa inteleg asta pentru ca toata partea referitoare la copilaria si adolescenta ei a fost scrisa din franturi de amintiri.

Curand parintii isi dau seama de starea fetei si desi ea neaga, ei merg mai departe si pun la cale un plan pentru a rezolva ¨problema¨. Cel care trebuie sa se ocupe de Souad este chiar cumnatul ei. Isi da seama ce urmeaza dar pare ca nu constientizeaza nici chiar atunci cand parintii ei pleaca de acasa, o practica uzuala in astfel de conditii.

Nu exista nici o impotrivire din partea fetei, el pur si simplu ii da foc, iar ea imediat o ia la fuga in incercarea disperata de a scapa de acel infern. Aceasta a fost si momentul bun din toata povestea, intrucat este salvata si dusa la spital, unde se loveste totusi de aceleasi reguli, si nu primeste prea multe ingrijiri medicale, pana cand nu apare Jacqueline. Aceasta lucreaza pentru o organizatie umanitara, Terre des Hommes, si in colaborare cu Comitetul International al Crucii Rosii si alte organizatii.

¨Vor afla , de asemenea, ca mai sunt si alte femei, moarte sau muribunde, in toate tarile in care legea barbatilor a instituit crima de onoare. In Cisiordania, dar si in Iordania, in Turcia, in Iran, in Irak, in Yemen, in India, in Pakistan, chiar si in Israel, ba chiar si in Europa. Vor sti ca putinele care au scapat sunt obligate sa se ascunda toata viata, pentru ca aceia care au vrut  sa le ucida sa nu le gaseasca. ¨

Ea impreuna cu seful ei devin ingerii pazitori ai lui Soaud si o salveaza pe fata aducand-o in Europa, unde se va putea vindeca si unde copilul ei, nascut la 7 luni si fara nici un fel de asistenta medicala, salvat dintr-un orfelinat tot de Jacquelina, va putea duce o viata normala. Dincolo de toata seria de operatii si dureri fizice prin care va trece, femeia duce o lupta si inauntrul ei, dar va renaste, va invata, va munci, se va indragosti in aproape acelasi fel ca si prima data, va avea doua fetite si isi va povesti viata, in incercarea de a salva alte vieti.

Si poate ca povestea ei a avut totusi un final fericit, dupa ce s-a luptat zilnic cu demoni, dar in continuare intr-o multime de locuri fetele si femeile sunt ucise fara mila. Va recomand aceasta carte despre lupta unei femei si despre puterea acesteia de a merge mai departe, dupa ce a trecut prin iad. Puteti gasi cartea pe site-ul celor de la Libris.

¨Cu ani in urma am intalnit fete care veneau de departe, ca si mine. Sunt tinute ascunse. O tanara care nu mai avea picioare a fost agresata de doi vecini care au legat-o si au aruncat-o sub tren. O alta pe care tatal si fratele au vrut sa o masacreze cu lovituri de cutit si pe care au aruncat-o intr-o pubela. O alta pe care mama si fratii ei au aruncat-o pe fereastra: este paralizata.¨

Posted on

Cum m-am apucat de citit

Tot caut in sertarele pline cu amintiri in incercarea de a afla cum m-am apucat de citit. Cand am descoperit lumea minunata a literaturii, cand mi-a intrat pe sub piele acest virus de care nu-mi doresc sa scap si fara de care nu as putea sa imi imaginez lumea. Port in sange dragostea pentru citit ca si tatal meu, care a fost un cititor inrait, dar cred ca toata relatia mea cu cartile a inceput odata cu scoala.

Sunt al doilea copil al parintilor mei si, datorita faptului ca acestia au petrecut foarte mult timp pe langa sora mea atunci cand ea a inceput scoala, cand mi-a venit mie randul nu au mai vrut sa insiste si au preferat sa ma lase sa ma obisnuiesc in ritmul meu cu tot ceea ce urma pentru mine. Si nu au dat gres: chiar de nu-mi prea placea mie matematica si vroiam sa sar dintr-a doua direct intr-a patra ca sa nu mai fiu nevoita sa invat tabla inmultirii, imi citeam cu drag lectiile.

Cartile pe care le-am rasfoit de nenumarate ori in timpul scolii au fost Cuore inima de copil de Edmondo de Amicis si Povesti cu zane de Contesa de Segur. Ele au fost cele care mi-au deschis calea spre minunata lume a cartilor. Povesti cu zane are chiar paginile desfacute din coperta din cauza numeroaselor rasfoiri, deoarece Povestea printesei Florica era preferata mea si nu ma plictiseam niciodata de ea.  Citeam, citeam, citeam, stateam pe pragul dintre bucatarie si balcon, scaldata in razele soarelui, si nu mai auzeam nimic din jur. Mama mea mereu se mira ca puteam sa citesc cand ea dadea cu aspiratorul zgomotos pe care-l avea atunci. Intotdeauna cand plecam de-acasa pentru cateva zile, luam o carte cu mine, iar daca ma duceam in vizita la cineva imi bagam nasul in biblioteca lor si aproape de fiecare data ma intorceam acasa cu o carte imprumutata. Citeam stand pe pervazul lat al terasei casei bunicilor in vacanta de vara sau sub parul enorm din mijlocul curtii, care facea fructe aurii, delicioase.

La gimnaziu, am avut norocul sa avem o profesoara de limba romana care ne-a motivat si mai mult sa citim si astfel i-am cunoscut pe Ciresarii de Constantin Chirita, pe Vicontele de Bragelonne de Alexandre Dumas tatal si bineinteles am facut cunostinta cu Harry Potter de J.K.Rowling. Tot la gimanziu am avut prima si ultima tentativa de a scrie poezii. Imi placea sa imi scriu singura comentariile pentru examenul de admitere la liceu si mi-am dat seama ca-mi place sa scriu, nu doar sa citesc.

Si daca tot mi-am dorit sa sar peste o clasa, am reusit sa fac asta odata cu plecarea din tara, dupa examenul de capacitate, si am aterizat direct intr-a zecea la un liceu din Catalonia, unde mai intai si mai intai am citit-o pe Care Santos cu Te dire quien eres. De-atunci iubesc sa citesc in spaniola si catalana, si am perioade intregi in care nu pot citi in romana. Cititul e parte din mine, face parte din rutina mea zilnica, ma relaxeaza asa ca am hotarat sa dau mai departe impresiile despre ceea ce citesc, celor care impartasesc aceeasi pasiune si celor care ma intreaba ¨Tu ce mai citesti azi?¨ si celor care vor sa inceapa sa citeasca, pentru ca niciodata nu e prea tarziu.

Iubesc sa-mi cumpar carti noi, le ador mirosul si textura, dar citesc si carti de beletristica in format ebook. Nu conteaza forma, important e sa am o carte tot timpul la mine, deoarece n-am renuntat nici acum la acest obicei.

Nota: Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov

Posted on

Sentimentul unui sfarsit – Julian Barnes

Titlu in romana: Sentimentul unui sfarsit

Titlu in engleza: The sense of an ending

Autor: Julian Barnes

Apariție: 2011

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Pe Julian Barnes l-am citit dupa ce am auzit de el de la Irina. Pana atunci nu mi-a atras prea tare atentia dar m-am hotarat sa incep cu Sentimentul unui sfarsit. Anthony Webster este protagonistul si naratorul din acest roman care, ajuns la maturitate isi reaminteste o serie de intamplari din adolescenta. Avea o gasca formata din 3 baieti, la care se alatura si Adrian, un tip pe care toti vor sa il aiba ca cel mai bun prieten. Este inteligent si foarte sigur pe sine, probabil tanarul la care cel mai putin te-ai fi asteptat sa se sinucida.

Prietenii sai, cu care si-a impartit fetele, cu care s-au bucurat de anii de facultate si cu care si-a facut promisiunea de a ramane uniti pentru totdeauna, au incercat sa uite intamplarea si sa nu se lase afectati. Dar intr-o zi Anthony primeste o scrisoare de la un avocat, prin care este anuntat ca mama primei sale iubite Veronica, Sarah Ford, i-a lasat mostenire 500 de lire si un plic cu un manuscris. Acest plic cu o parte din jurnalul prietenului sai Adrian, se transforma in centrul intregului roman. Desi pe Sarah a intalnit-o o singura data, in timpul relatiei lui cu Veronica, acesta se pare ca nu l-a uitat si l-a mentionat in testament.

Sentimentul unui sfarsit nu ne expune doar o serie de amintiri, ci evidentiaza si schimbarea radicala pe care o experimenteaza Anthony in viata sa, odata cu aparitia acestui testament.

Romanul este o combinatie intre prezent si amintirile protagonistului, relatia sa cu Veronica, care mai apoi s-a cuplat cu Adrian, si care era impreuna cu acesta, cand a recurs la acel gest. Anthony are si o relatie destul de ciudata cu fosta lui sotie, Margaret, cel putin in viziunea mea.

Despre Veronica nu pot sa spun decat ca imi e antipatica de la inceput pana la final, nu-mi place deloc atitudinea ei, desi ajung sa o inteleg putin spre finalul romanului. Adrian pe de alta parte continua sa fie prezent in viata acesteia si a protagonistului nostru. Nici pe Anthony nu am reusit sa il inteleg prea bine, tot timpul mi se pare ca e cam pierdut.

Stilul lui Julian Barnes m-a atras si cred ca voi mai citi in viitorul apropiat si o alta carte a acestuia.