Planuri literare pentru anului 2026

Dacă în articolul trecut vorbeam despre retrospectiva anului 2025, a venit și momentul să vă povestesc despre planurile mele literare pentru acest an. Anul trecut am avut 6 provocări propuse de mine și am mai aderat la provocarea Mikelutzei pe instagram, #citesccumikelutza2025. Aceste șapte provocări au avut fiecare câte 12 cărți, ceea ce a însemnat că în fiecare lună a trebuit să citesc câte 6 sau 7 cărți. Spun șase sau șapte deoarece, unele dintre ele au apărut în două provocări. S-a dovedit a fi un pic prea mult, întrucât nu mi-a mai lăsat spațiu suficient pentru a citi alte cărți.

Și pentru că nu am vrut totuși să mă limitez doar la această listă predefinită de lecturi, am citit și alte cărți ce mi-au atras atenția în timpul anului. Ca rezultat asta a însemnat că nu am putut să citesc tot ce îmi propusesem. Drept urmare, am hotărât să reportez titlurile rămase din aceste provocări literare.

Este vorba despre treisprezece romane, din categoriile următoare: cărți clasice (două titluri: Moș Goriot de Honoré de Balzac, Demonii de F.M. Dostoievski), non-ficțiune (Demența digitală de Manfred Spitzer, Cernobîl în miez de noapte de Adam Higginbotham și Eroi și victime de Maria Bucur), 12 months – 12 books (Cortina de fier de Anne Applebaum).

Lista continuă cu patru titluri în limba engleză (The winter of the witch de Katherine Arden, The house of fortune de Jessie Burton, The upside of stress de Kelly McGonigal și Born Survivors de Wendy Holden) și trei titluri în limba spaniolă (Volver la vista atrás de Juan Gabriel Vásquez, La mano de Fátima de Ildefonso Falcones și Viaje a Portugal de José Saramago).

Acestor titluri, li se adaugă noi provocări. Urmez aceleași categorii ca în anul precedent: 6 pentru 2026 (înlocuiește 12 months 12 books), autori români, clasici, cărți în limba engleză, cărți în limba spaniolă și catalană și cărți de non-ficțiune.

6 pentru 2026 conține titluri alese ca și în anul precedent, de prietenul meu. Îl rog să se uite în bibliotecă și să aleagă titlurile, în numărul indicat de mine. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta nu le-am mai ambalat, deci nu mai avem “blind date with a book”.

Titlurile alese în categoria 6 pentru 2026 sunt: Muzeul inocenței de Orhan Pamuk, Povestea lui Casey Han de Min Jin Lee, Fiica eminenței cenușii de Philippa Gregory, Viața lui Pi de Yann Martel, Omul care iubea cărțile de Patrick deWitt și Când esti fericit, lovește primul de Tatiana Țîbuleac.

In categoria cărților în limba engleză avem următoarele titluri alese din biblioteca mea: Thinking fast and slow de Daniel Kahneman, The God of the woods de Liz Moore (pe care am vrut să o citesc încă de anul trecut dar nu am mai ajuns la ea), There are rivers în the sky de Elif Shafak, The Heaven & Earth grocery store de James McBride, Blue sisters de Coco Mellors și In order to live de Yeonmi Park.

Dacă în cazul cărților în limba engleză, aveam suficiente titluri în bibliotecă din care să îmi aleg, în spaniolă și catalană am doar câteva rămase așa că am ales trei titluri din bibliotecă și trei ebooks: La heredera del mar de Juan Francisco Ferrándiz (luată după ce mi-a atras atenția că o citea cineva pe plajă), La última mirada de Goya de Javier Alandes (cumpărată după ce am citit sinopsisul), Alchemised de Sen Lin Yu (m-a convins hype-ul, sper să nu îmi pară rău), La luz perdida de Nino Haratischwili (în limba română Lumina care lipsea), Que entierren nuestros huesos en la medianoche de V.E. Schwab și Cafè Barcelona de Joan Carreras (cartea în catalană).

În materie de clasici, am strâns destul de multe prin abonamentul Romane nemuritoare de la Litera dar și prin prisma altor achiziții. Așadar, am pus pe listă: Bâlciul deșertăciunilor de William M. Thackery, Frankestein de Mary Shelley, Verișoara Bette de Honoré de Balzac, Vârsta inocenței de Edith Wharton, Rebecca de Daphne du Maurier (foarte populară, în special în ultimii 2-3 ani), și Don Quijote de la Mancha de Cervantes.

Cel puțin două dintre ele (Bâlciul deșertăciunilor și Don Quijote) sunt destul de lungi (cred că peste 600-700 pagini), așa că sunt curioasă cât timp îmi va lua să le parcurg.

În categoria cărților de non-ficțiune am făcut un mix de istorie, self-help și ceva politică și economie. Avem: Saga dinastiei de Windsor de Jean des Cars (pentru că mi-a plăcut mult de tot Saga favoritelor), Utopie pentru realiști de Rutger Bregman, 4000 de săptămâni de Oliver Burkeman, Deep work de Cal Newport (aleasă pentru cuvântul concentrarea de pe copertă), și Coridorul îngust de Daron Acemoglu și James A. Robinson.

Pentru categoria autori români, am ales: Trei femei, cu mine, patru de Hanna Bota (influențată de Ștefania Istrate), Câteva feluri de a dispărea de Flavius Ardelean (dacă îmi amintesc corect, mi-a fost recomandată de Luciana Corlan), Călătorie în jurul omul ui de Alexandru N. Stermin (primită cadou de la Luciana), Cartea Mironei de Cella Serghi, Brățară pe glezna ta de Radu Paraschivescu și Chiajna din casa Mușatinilor de Simona Antonescu. Despre aeasta din urmă am auzit numai de bine încă de acum câțiva ani.

Pe lângă toate acestea, îmi doresc să continui sau să termin câteva serii, dar și să încep unele noi. Am trecut pe lista celor de continuat sau de terminat șase serii: Tetralogia napolitană de Elena Ferrante (volumul 4), Comoron Strike de Robert Galbraith (volumul 8, seria mai continuă, dar acesta este cel mai recent volum), Vrabia roșie de Jason Matthews (volumele 2 și 3), Răzbunarea lui Faye de Camilla Lackberg (volumele 2 și 3), Klimakvartetten sau Cvartetul climei (?) de Maja Lunde (volumele 3 și 4) și Beartown de Fredrik Backman (volumele 2 și 3).

Cu privire la seriile noi, am trei pe listă. Intenția mea nu este de a le începe și termina toate volumele din serie în anul 2026, dar măcar una-două din serie să citesc.

Prima dintre ele este Victorian Bookshop Mystery de Kate Parker. Am dat de ea întâmplător și mi-a atras atenția sinopsisul. Sper să fie o lectură pe placul meu, pare din genul mister – thriller.

Trilogia Raiului și a Iadului (nu știu exact dacă asta e traducerea în limba română) de Jón Kalman Stefánsson este pe listă datorită Adrianei de la Adriana.and.the.books (pe Instagram).

Cea de-a treia serie pe listă este Clubul crimelor de joi de Richard Osman, pe care intenționez să o citesc în spaniolă, în format electronic. Am mai așteptări de la bătrâneii investigatori, așteptări create după ce am văzut opiniile din online. Am înțeles că avem și ecranizarea primului volum. Inteționez să văd și eu filmul după ce citesc cartea.

Pe lângă toate aceste provocări literare, în funcție de timp și chef, o să mai extrag un titlu sau două din lista care conține cărțile necitite din biblioteca mea.

Voi ce planuri aveți pentru lectură în 2026?

Serii de citit în 2023

Anul trecut scriam despre seriile pe care îmi doream să le termin de citit în 2022 și îmi alesesem vreo douăsprezece titluri pe care le puteți descoperi dând click pe linkul de mai sus. Dintre acestea, nu am reușit să citesc patru. Așadar, opt din douăsprezece ar fi o statistică acceptabilă, mai ales că pot considera că am terminat șase serii și anume:

  1. Arc of a Scythe (Secera) de Neal Shusterman – un fantasy care mi-a plăcut destul de mult, mai ales primul volum.

  2. Caraval de Stephanie Garber – tot un fantasy drăguț, care mi se pare mie că devine un pic mai dark spre finalul seriei.

  3. Trilogia Moscova de Simon Sebag Montefiore – historical fiction cu acțiunea în Rusia din prima parte a secolului XX. Mi-au plăcut mai ales primul și cel de-al treilea volum.

  4. Millenium – serie începută de Stieg Larsson și încheiată (momentan) de David Lagercrantz. Cărți de mister/thriller. Volumele lui Larsson rămân preferatele mele.

  5. Liliac girls de Martha Hall Kelly – tot historical fiction. Mi-au plăcut destul de mult poveștile spuse de autoare, cu punctele de vedere a trei femei în fiecare volum.

  6. Jocurile foamei de Suzanne Collins – faimoasa distopie care a furat inimile multor cititori este și una din favoritele mele.

În afara acestora, am reușit să mai avansez și cu alte serii care nu erau pe lista inițială, și asta plănuiesc să fac și în 2023. În primul rând, vreau să citesc cele patru cărți la care nu am ajuns în 2022: ultimul volum al seriei The queen of the Tearling, The fate of the Tearling de Erika Johansen (fantasy), ultimul volum al seriei Călărețul de aramă, Grădina de vară de Paullina Simons (romance/historical fiction), volumul 5 din seria Cormoran Strike, Troubled blood de Robert Galbraith (mister/thriller) și volumul 2 (și ultimul) din seria Catedrala mării, Moștenitorii pământului de Ildefonso Falcones (historical fiction).

În al doilea rând, vreau să ajung și la următoarele: volumul doi din seria Războiul Rozelor de Conn Iggulden, Treimea (historical fiction), volumele 2 și 3 ale seriei The winternight trilogy de Katherine Arden, The girl în the tower și The winter of the witch (fantasy, Rusia), volumele 3 și 4 ale seriei Prietena mea genială de Elena Ferrante, Cei care pleacă și cei de rămân și Povestea fetiței pierdute (ficțiune, Italia), volumul 3 al seriei Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Trei surori (historical fiction, Al Doilea Război Mondial) și volumul 4 al seriei Helen Grace de M.J. Arlidge, Ghici care-i mincinosul (thriller).

Acestea sunt cărțile care fac parte dintr-o serie și, pe care îmi doresc să le citesc în 2023. Spor la citit să avem!

Ursul și privighetoarea (#1 Winternight Trilogy) – Katherine Arden

Titlu în engleză: The Bear and the Nightingale

Autor: Katherine Arden

Apariție: 20 ianuarie 2017

Followed by: The Girl in the Tower, The Winter of the Witch

Notă: 5/5

Ursul și privighetoarea face parte dintr-o serie cu numele Winternight, pe care mi-am dorit-o de când am văzut-o prima dată, chiar dacă nu știam despre ce e vorba. Practic, știam doar numele și văzusem coperta și aceste două elemente sunt cele care m-au fermecat.

Acțiunea se desfășoară în Rusia, undeva în epoca medievală din câte mi-am dat seama, și începe cu mult timp înainte să o cunoaștem pe protagonista noastră, Vasya. Facem întâi cunoștință cu familia sa, Vladimirovich, formată din tatăl, Pyotr, soția sa, Marina, copii lor, Nikolai, Aleksandr, Olga și Alyosha. Lor li se alătură și o doică, Dunya.

Așa cum am menționat, ei locuiesc în Rusia, dar în partea de nord a țării, unde iernile sunt foarte grele și durează mult, și unde oamenii încă mai cred în vechi obiceiuri și personaje mistice. Mai aflăm despre Marina că ea este fiica unei femei care l-a fermecat pe Țar, ceea ce a făcut din familia Vladimirovich o apropiată a conducătorilor țării. În ciuda acestui lucru, ei nu se fălesc și sunt mulțumiți cu puținul pe care îl dețin.

Atunci când începe cartea, Marina este însărcinată și are o serie de presimțiri cu privire la copilul pe care îl așteaptă. Apoi acțiunea sare peste o anumită perioadă și trecem direct la vremurile în care Vasya a crescut, este extrem de năzdrăvană și are un fel de putere specială care îi permite să vorbească cu personajele mistice care se perindă prin zonă, printre care și domovoi.

Lucrurile se complică și când tatăl Vasyei se recăsătorește dar și când un preot ajunge pe tărâmurile unde locuiește familia Vladimirovich și începe să îi convingă pe oameni să devină ortodocși. Iar ele devin și mai alambicate atunci când Vasya îl întâlnește pe Morozko.

Mi-era dor să citesc ceva fantasy, despre o lume magică iar faptul că acțiunea se petrece în Rusia aduce și mai mult mister poveștii. Abia aștept să aflu ce se va întâmpla mai departe cu Vasya, tinând cont de finalul precipitat și complex pe care l-a avut acest prim volum al seriei.

19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019 – update Iulie 2019

În articolul 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, pe care l-am scris în luna ianuarie 2019, am povestit câte ceva despre cărțile pe care vreau neapărat să le citesc anul acesta. Și după ce prima jumătate a anului a trecut deja, consider că e momentul să fac o actualizare cu privire la ce am citit și ce îmi rămâne de citit pentru următoarele 6 luni din 2019.

Dar înainte de a începe, trebuie să menționez că zilele astea citesc Fiica ceasornicarului (The clockmaker’s daughter) de Kate Morton.

Ce mai am de citit

Cea mai mare parte a cărților pe care voiam să le citesc anul acesta, rămâne cea a celor necitite, care începe cu Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith, Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris, pe care o am cu mine în Belgia și va urma curând și al doilea volum al seriei Arc of a Scythe, Thunderhead – Neal Shusterman

Încă îmi este puțin teamă să mă apuc de Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman. Și mă feresc și de Ape House – Sara Gruen, Magicianul – John Fowles și The summer before the war – Helen Simonson. Am fost de multe ori pe punctul de a le asculta pe Audible, dar în ultimul moment am ales altceva. Sper să ajung totuși la ele, dacă nu vara asta, măcar în toamnă. The thief of time – John Boyne este și ea o carte pe care o mai am de citit, urmată de al treilea volum din seria Silozul, Silozul. Generațiile – Hugh Howey și de tot al treilea volum al seriei Shades o magic, A conjuring of light – V.E. Schwab.

Ultima dar nu cea din urmă rămâne o carte a lui Kristin Hannah, numită Un nou început.

Ce am citit

  1. Fly Away (#2 Firefly Lane) – Kristin Hannah. 
  2. Furtuna războiului (#4 Regina Roșie) – Victoria Aveyard. 
  3. Ursul și privighetoarea (#1 Winternight trilogy) – Katherine Arden. 
  4. Un gentleman la Moscova – Amor Towles. 
  5. Station eleven – Emily St. John Mandel. A fost tradusă la noi cu numele Simfonia itinerantă.
  6. Soția călătorului în timp – Audrey Niffenegger. 
  7. Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paulina Simons.

Despre unele dintre ele puteți să citiți deja pe blog. Până atunci însă, vă invit să îmi spuneți ce carte v-ați fi dorit să citiți anul acesta și dacă ați reușit să faceți asta până acum sau dacă ați amânat-o pentru semestrul doi al anului 2019.

Cărți noi în biblioteca mea și ce am mai citit Q2 2019

A sosit și vremea să facem o retrospectivă a celui de-al doilea trimestru din anul 2019. A fost o perioadă extrem de productivă, zic eu, atât din punct de vedere al lecturilor cât și din punct de vedere al cărților cumpărate. Am profitat de ocazia că am mers în România în iunie și am cumpărat câteva din cărțile pe care le aveam pe listă.

Ce am citit

Luna aprilie a început acolo unde terminasem luna martie, și anume la audiobookuri. Prima carte audio a fos A piece of world de Christina Baker Kline, și a fost urmată de The Reader de Bernhard Schlink și Flowers of Algernon de Daniel Keyes. Pe toate le aveam pe listă mea de citit de ceva timp. Tot de la Diana de la Cărți de iubit am auzit de Călărețul de aramă de Paullina Simons, primul volum al seriei cu același nume, așa că am citit-o și eu, după ce m-a convins prin vlogul ei. A urmat Oscar și Tanti Roz de Éric-Emmanuel Schmitt, despre care am auzit numai lucruri bune și care mi-a plăcut foarte mult.

Tot în aprilie am citit Iubire amară de Elena Ferrante, prima carte de la această autoare pe care avut ocazia să o lecturez. De tetralogia napolitană mă feresc deocamdată. Reinas malditas de Cristina Morató, Ursul și privighetoarea (The bear and the nightingale) (#1 Winternight) de Katherine Arden, Spinning Silver de Naomi Novik (care va fi tradusă la noi în această toamnă) și Maytreyi de Mircea Eliade sunt cărțile cu care am încheiat luna.

În mai am terminat de citit City of Dark Magic (#1 City of dark magic) de Magnus Flyte pe care o începusem în aprilie. A fost urmată de Winter de Marissa Meyer, al patrulea volum al seriei Cronicile lunare (până în acest moment, în România s-au tradus doar primele două volume), The lost girls of Paris de Pam Jenoff care mi-a plăcut foarte mult și Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak, care m-a surprins plăcut și ea.

În aceeași perioadă, am citit și Secrets of a charmed life de Susan Meissner, Girl at war de Sara Nović și Warlight de Michael Ondaatje care se aflau și ele de ceva timp în lista mea de citit de pe Goodreads. Faimoasa A walk to remember (O plimbare de neuitat) de Nicholas Sparks a fost și ea printre lecturile mele. Luna mai s-a încheiat cu The almost moon de Alice Sebold și The bookshop on the corner de Jenny Colgan.

Ultima lună din acest trimestru a debutat cu Fly Away (#2 Aleea cu licurici) de Kristin Hannah, continuarea primului volum, care mi-a plăcut atât de mult anul trecut. Still Alice de Lisa Genova era o carte de care mă temeam, dar abia aștept să vă povestesc despre ea.

Audible, una din aplicațiile de cărți audio pe care le folosesc, oferă lunar o serie de cărți gratuite, iar în luna iunie am văzut acolo un autor pe care l-am mai citit: Francesc Miralles cu a lui Mátame Eternamente. În concediul din România, am citit Înainte de cădere de Noah Hawley, pe care eu am primit-o de la Diana Solomon, și pe care am oferit-o mai departe Eugeniei Boca. A urmat al treila volum al seriei Trei coroane întunecate, Două domnii întunecate de Kendare Blake și al patrulea volum al seria Regina Roșie, Furtuna războiului de Victoria Aveyard. Luna s-a încheiat cu Sașenka (#1 Moscova) de Simon Sebag Montefiore.

Cărți noi în biblioteca mea

La această categorie nu o să menționez și cărțile audio pe care le-am ascultat, pentru că aș repeta mai bine de 60-70% din titlurile menționate mai sus.

În lunile aprilie și mai am profitat de reducerile sporadice din România (de pe Libris, Elefant sau Cartepedia) pentru a-mi comanda: Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Omul din Sankt Petersburg de Ken Follet, Femeia din cabina 10 de Ruth Ware, Înainte să fim ai voștri de Lisa Wingate, Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici, Grădina de iarnă de Kristin Hannah, Două domnii întunecate de Kendare Blake, Fiica ceasornicarului de Kate Morton, Furtuna războiului de Victoria Aveyard și Autonom de Annalee Newitz.

Din Belgia, mi-am cumpărat de la un anticariat două cărți în limba engleză: Girl with a pearl earring de Tracy Chevalier și Summer in February de Jonathan Smith. Iar într-o zi, am intrat într-o librărie de lângă casă, unde au un raft micuț cu romane în limba engleză, și am găsit o carte superbă (după copertă): Enchanteé de Gita Trelease.

Cam atât pentru acest trimestru. Aștept să îmi împărtășiți și voi lecturile cele mai faine pe care le-ați avut în ultimul timp și ce cărți noi au intrat în biblioteca voastră.

Articolul de trimestrul trecut poate fi citit aici.