Eu, și totuși alta (#3 Inainte sa te cunosc) – Jojo Moyes

Titlu in romana: Eu, și totuși alta

Titlu in engleza: Still me

Autor:  Jojo Moyes

Apariție: 30 ianuarie 2018

Proceded by: Inainte sa te cunosc, Dupa ce te-am pierdut

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Înainte să te cunosc, a fost din punctul meu de vedere o carte frumoasă, cu un subiect sensibil, care a cucerit inimile multor cititori dar a atras și o mulțime de critici. Cel de-al doilea volum a seriei a fost moderat, deși nu mi-a placut neapărat turnura pe care au luat-o lucrurile din viața lui Lou. Dar la finalul cărții După ce te-am pierdut m-am simțit provocată și am vrut să aflu ce a făcut protagonista noastră.

Lou este fericită în ciuda faptului că și-a găsit un job la mulți, mulți kilometri distanță de Sam, iubitul ei. Deși se presupune că a evoluat, Lou nu și-a pierdut inocența și naivitatea. Iar în mintea și inima ei nu îl lasă pierdut pe Will. Fata se mută în New York, unde va fi asistenta doamnei Gopnik, soția mai tânără a unui om extrem de bogat. Aceasta îi arată lui Lou o viață pe care niciodată nu ar fi bănuit-o, plină de bogății, frumuseți dar și secrete și momente dificile.

Lou își ia rolul în serios și nu vede că de fapt este folosită, așa cum au fost și fetele dinaintea ei. În mijlocul vieții noi pe care o descoperă cunoaște un bărbat  care-i va aduce aminte de cineva extrem de drag, ceea ce-i va da peste cap viața. Nu i-am înțeles prea bine rolul, pare că autoarea l-a utilizat pentru a lungi artificial povestea. Louisa încearcă să mențină vie flacăra dintre ea și Sam, dar asta nu îi reușește neapărat. În ciuda eforturilor pe care le face, nu de puține ori relația ei se va afla pe marginea prăpastiei.

Recunosc că acestă a treia parte a seriei îmi place cel mai puțin din toate trei, pentru că nu îmi place încotro merg lucrurile și nu îmi place Lou. Cred că totuși autoarea a exagerat cu naivitatea acesteia. În schimb îmi place peisajul din New York și îmi place Sam. Este un bărbat matur și sigur pe ceea ce își dorește. Relația lui Lou cu sora ei se dezvoltă într-o direcție bună dar nu înțeleg de ce se ferește atât de mult să se întoarcă în apartamentul ei. De fapt, motivația ei este aceea că nu își dorește să o deranjeze pe sora ei și pe băiețelul acesteia, care locuiesc în apartamentul cumpărat din banii de la Will. Mi s-a părut stupid să spui că nu te  poți întoarce în casa ta!

Cartea este amuzantă pe alocuri dar și dramatică, mai ales privită din punctul de vedere al relației lui Lou cu Sam. Este o lectură plăcută, de plajă dar nimic mai mult drept pentru care sfatul meu ar fi să vă opriți la finalul celei de-a doua cărți a seriei.

 

Serii de citit in 2018

Zilele trecute ma gandeam la ce serii am inceput dar pe care inca nu le-am terminat fie pentru ca nu au aparut inca toate volumelein limba romana, fie pentru ca intre timp atentia mi-a fost captata de alte carti. Am incercat asadar sa fac o lista cu ce mi-as dori sa citesc in 2018, din ceea ce deja am inceput desi, din pacate, nu stiu ce sanse sunt sa apara toate sau macar unul din volume anul acesta. Fara alte prelungiri, sa-i dam drumul:

  1. Regina rosie, volumul #3 Colivia regelui de Victoria Aveyard care deja se poate precomanda pe site-ul celor de la Nemira. Incerc sa nu ma entuziasmez prea tare si sa dau iama in wishlist, intrucat mi-am propus sa limitez cumparaturile in primul trimestru al anului, deoarece am in biblioteca o multime de romane necitite. Nu stiu insa cat o sa rezist, pentru ca imi doresc sa continui seria al carei prim volum mi-a placut mult in timp ce cel de-al doilea nu m-a mai incantat atat de tare dar nici atat de putin incat sa nu imi doresc sa vad ce s-a mai intamplat cu Mare si Cal. Despre primele doua volume ale seriei am scris aici si aici.
  2. Trei coroane intunecate, volumul #2 One dark throne si #3 Two dark thrones de Kendare Blake care vor aparea la editura Leda Edge  cel mai probabil, asa cum s-a intamplat si cu primul volum. In mod sigur anul acesta apare cel de-al doilea volum al seriei in limba romana, si dupa finalul primei parti, mor de nerabdare. Despre Trei coroane intunecate am scris aici.
  3. Urgia si zorile, volumul #2 Trandafirul & hangerul de Renee Ahdied care va apare la editura Epica, pentru a continua traditia aparitiei primului volum. Abia astept sa vad spre ce ne poarta pasii Seherezadei si ai lui Khalid.
  4. Un cantec de gheata si foc, volumul #5 Dansul dragonilor de George R.R. Martin. Acesta este un roman pe care il putem gasi in limba romana la editura Nemira. Este o serie pe care o iubesc si pe care as reciti-o la un moment dat.
  5. Inainte sa te cunosc, volumul #3 Still me de Jojo Moyes care cred ca va aparea la editura Litera, asa cum au aparut si volumele anterioare. Categoric volumul II nu a mai fost la fel de emotionant si deosebit ca primul volum dar continuam sa o insotim pe Lou in povestea ei. Despre volumul I si II am scris aici si aici.
  6. Regina tinutului Tearling, volumul #2 The invasion of the Tearling si #3 The fate of the Tearling  de Erika Johansen. Primul volum al seriei a aparut la editura Trei si despre el am scris aici. Mi-as dori sa apara si celelalte doua volume in limba romana, desi nu stiu ce sanse sunt. Poate-mi fac curaj sa ii intreb pe cei de la editura si va dau si voua de veste. Mi se pare prea putin cunoscuta la noi aceasta serie, si e minunata, merita sa fie cunoscuta de mai multi cititori si chiar va incurajez sa o cumparati si sa o cititi. Daca nu o sa apara curand, o sa o citesc probabil in spaniola.
  7. Calatoareavolumul #5 The fiery cross, #6 A breath of snow and ashes, #7 An echo in the bone si #8 Written in my own heart’s blood de Diana Gabaldon. Deja super faimoasa serie Calatoarea a fost tradusa la noi si ne putem bucura de primele patru volume la editura Nemira. Probabil si urmatoarele doua ne vor bucura anul acesta, daca nu, macar cel de-al cincilea volum al seriei, pentru a nu-i pierde din vedere pe Jamie si pe Claire.
  8. Cronicile lunare, volumul #4 Winter de Marissa Meyer. Primul volum, Cinder a aparut deja la editura Epica si ma bucur ca in sfarsit s-a hotarat cineva sa o traduca pe Marissa Meyer care ne aduce o reinterpretare a povestilor copilariei. Bravo! Eu am citit primele trei volume in limba spaniola si probabil voi proceda la fel si cu cel de-al patrulea volum, deoarece nu mai am rabdare. Dar va incurajez sa cititi seria, o sa va placa, garantez.
  9. Alba ca zapada, volumul #2 Alb ca zapada si #3 Negru ca abanosul de Salla Simukka traduse la noi la editura Trei. Am citit deja primul volum si am scris despre el aici. Desi este o serie pentru adolescenti, mie mi-a placut, are aventura si se citeste usor si repede.
  10. Frank McCourt, volumul #2 ‘Tis a memoir si #3 Teacher man de Frank McCourt. Primul volum al seriei, Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza a aparut la editura Art. Este un gen pe care nu l-as fi vazut neaparat incadrat intr-un astfel de top al meu, o data pentru ca este o autobiografie si o data pentru ca nu am intalnit pana acum autobiografii impartite in mai multe volume, dar si-a facut loc usor in sufletul meu, e o carte care impresioneaza. O puteti gasi si pe site-ul celor de la Libris.
  11. Maestravolumul #3 Ultima de L.S. Hilton. Volumele 1 si 2 au aparut la editura Litera si banuiesc ca si cel de-al treilea va fi tradus tot acolo, lucru care sper sa se intample anul acesta. Este un thriller interesant despre care puteti afla mai multe aici si aici.

Cam aceasta ar fi lista seriilor cu a caror lectura as vrea sa continui anul acesta. Timp sa fie, ca in rest dorinta exista. Ma gandesc chiar sa ma provoc sa citesc o carte dintr-o serie in fiecare luna.  Voi ce va doriti sa cititi in 2018?

Cele mai frumoase carti citite in 2017

Mai sunt doar cateva zile pana vine 2018 si vreau sa impart cu voi cele mai frumoase carti citite anul acesta, asa cum am facut si anul trecut. Si tot de cateva zile Goodreads mi-a facut un rezumat a ceea ce am lecturat.

De data aceasta am impartit in categorii cele mai frumoase carti citite anul acesta, dar mi-a fost la fel de greu sa aleg, ca si anul trecut. Am constatat ca desi avem impresia ca am dat mai putine note de 5, m-am inselat. Cred ca peste 30 din cele 88 de carti citite au o asemenea nota. M-am pus pe taiat titluri si am aplicat un fel de metoda Konmari dar fara succes. Ordinea este aleatorie.v

Thrillere sau cartile care nu-s pentru stomacul tuturor.

  • Jocul lui Gerald – Stephen King. 

    Prima carte a autorului pe care am citit-o si care m-a facut sa ma indragostesc de stilul sau. In plus are si ecranizare, una destul de buna daca ar fi sa ma intrebi pe mine. Dar nici nu se putea altfel cu o astfel de carte. Recenzia ei o puteti gasi aici. Am primit o multime de recomandari legate de Cimitirul animalelor si o voi include pe lista mea pentru anul urmator.

  • Locuri intunecate – Gillian Flynn.

    Tocmai am terminat-o de citit de doar cateva zile si mi se pare geniala! am vanat-o cateva luni si mi-era putin teama ca nu o sa se ridice la inaltimea asteptarilor, dar efectiv autoarea este si ea printre cei mai buni scriitori de acest gen, din punctul meu de vedere. Efectiv nu mi-am dat seama cine a fost vinovatul! Si trebuie sa va spun ca autoarea mai are un titlu printre favoritele de anul acesta.

  • Fata din Brooklyn – Guillaume Musso.

    Ceva mai soft de aceasta data. Acest roman te tine cu sufletul la gura pana la final iar modul in care a fost construit inceputul iti trezeste interesul inca de la primele pagini. Recenzia aici.

  • Cariera malefica (#3 Cormoran Strike) – Robert Galbraith.

    Trisez putin incluzand aceasta carte aici, deoarece face parte dintr-o serie si ar trebui sa o mentionez acolo dar, subiectul m-a facut sa aleg sa o pun aici. Trebuie sa va spun de asemenea ca ar trebui sa cititi intreaga serie dedicata lui Cormoran Strike. Si ca sa va conving o sa va mai spun ca Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling (daca nu stiati deja). Recenzia acestui volum o puteti gasi aici, si pentru partea I si a IIa a seriei aici si aici.

  • Obiecte ascutite – Gillian Flynn.

    Asa cum spuneam si mai sus, mai am o carte a autoarei inclusa in acest top si asta pentru ca mi-a fost imposibil sa aleg intre cele doua titluri ale acesteia. Recenzia obiectelor ascutite se afla aici.

  • Barbati care urasc femeile (#1 Millenium) – Stieg Larsson.

    Inca o trisare pentru includerea acestui titlu in aceast categorie, dar am facut-o pentru ca romanele seriei Millenium se pot citi si separat, din punctul meu de vedere. Stieg Larsson a devenit la fel ca si Stephen King, un clasic al thrillerelor si desi nu am terminat de citit intregul roman (am facut rost de varianta impartita in doua parti), mi-a placut atat de mult pana acum incat categoric trebuie sa faca parte din lecturile preferate ale acestui an.

Lecturi obligatorii

  • Fahrenheit 451 – Ray Bradbury.

    Nu a primit neaparat 5/5 ci mai degraba un 4/5 pentru ca mi se pare ca a fost prea scurta si la subiect, dar cartea are o tema extrem de faina si de interesanta. Indicii? E cu pompieri, dar nu unii care sting focul ci unii care-l aprind.

  • Colectionarul – John Fowles.

    Acest roman te va tulbura, pot sa garantez. John Fowles ne arata pana unde poate ajunge o minte bolnava. Recenzia aici.

  • Ferma animalelor – George Orwell.

    Nu este despre ferma din Guvernul Romaniei din zilele astea, dar nu degeaba li s-a facut unora cadou aceasta carte. Si daca nu ati citit-o trebuie sa o faceti! Reflecta foarte bine unde se poate ajunge si unde ne aflam noi acum, in ciuda faptului ca a fost scris in 1945. Recenzia aici.

  • Povestea slujtoarei – Margaret Atwood.

    Chiar stiu oameni care nu au putut vedea serialul si categoric nu pot citi cartea si inteleg ca ideea ii oripileaza. Pe mine mai degraba ma ingrijoreaza pentru ca am impresia ca spune mai mult din realitate si poate viitor decat vrem sa credem. Recenzia.

Serii

  • Regina Rosie (#1 Regina Rosie) – Victoria Aveyard.

    O vom cunoaste pe fetita cu fulgerele, cea care va rasturna societatea impartita intre argintii si rosii, intre puternici si slabi, intre conducatori si condusi. Mi-era dor de o carte asa, si cum am mentionat si in recenzie, daca v-au placut eroinele din Delirium, Cronicile Lunare sau Divergent, va veti indragosti si de Mare Barrow.

  • Iuresul sabiilor si Festinul ciorilor (#3 si #4 Un cantec de gheata si foc) – George R.R. Martin.

    Nu puteau sa lipseasca aceste carti nici din topul anului acesta. Nu va lasati descurajati de marimea cartilor sau de faptul ca ati vazut serialul. Merita! Si la fel cum ii spuneam cuiva pe Facebook zilele trecute, nici eu nu intelegeam ce vede toata lumea la serial&carti, pana nu am citit si pana nu am vazut serialul. Dar este mult prea bine construita lumea din cartile astea ca sa o ratezi.

  • Defecti (#1 Defecti) – Cecelia Ahern.

    Da, Cecelia Ahern s-a apucat de serii young adult. Si chiar de unora nu le place, mie mi-a placut atat de mult incat imediat am pus mana si pe volumul doi. E chiar o poveste din care avem ce invata. Recenzia aici.

  • Trei coroane intunecate (#1 Trei coroane intunecate) – Kendare Blake.

    S-ar putea ca primele 50-100 de pagini sa nu vi se para deloc extraordinare. Dar stiti cand devine super? In ultimele 10 pagini. DA! Finalul m-a lasat masca, si desi am avut tendinta de a-mi contura o parere similara, nu m-a dus gandul chiar pana acolo. Imediat am cautat volumul doi, care nu aparuse inca. A aparut intre timp dar deocamdata nu este tradus in limba romana. Recenzia aici.

  • Jocul coroanei (#1 Jocul coroanei) – Evelyn Skye.

    Una din cele mai bune serii pe care le-am citit vreodata. Da, are trio amoros, dar nu intr-acolo mi se pare ca se centreaza povestea. Actiunea se petrece in Rusia si e fascinant. Iar volumul doi a aparut deja si la noi si se numeste Destinul coroanei.

  • Regina adevarata (#1 Regina tinutului Tearling) – Erika Johansen.

    Este cea mai recenta serie pe care am inceput-o si imi place mult de tot, intr-atat incat nu stiu daca voi mai astepta sa apara volumul doi si in limba romana. Povestea mi se pare una originala si intriganta.

  • Outlander (#1 Outlander) – Diana Gabaldon.

    In realitate sunt pe la volumul 4 al seriei, dar cred ca primul volum este cel care mi-a ramas cel mai aproape pana acum. Pentru cei care nu stiu nimic despre seria asta: Claire calatoreste in timp. Daca va pasioneaza subiectul, istoria si va plac povestile de dragoste o sa iubiti si seria aceasta. Recenziile: volumul 1, volumul 2, volumul 3.

Non fictiune

  • Arsa de vie – Souad. Titlul este unul sugestiv, nu? Povestea este una cat se poate de reala si dincolo de asta, cartea este despre puterea de a lupta si despre cum e viata in unele colturi de lume. Recenzia aici.
  • Soldatii de zinc – Svetlana Aleksievici.

    Autoarea este una dintre preferatele mele in ceea ce priveste bucati de istorie si carti de non fictiune. Fiecare carte a ei are un subiect diferit dar la fel de important. In acest roman Svetlana Aleksievici aduce in prim plan marturii cutremuratoare ale victimelor unui razboi despre care eu nu stiam. Recenzia aici.

  • Auschwitz. Alive 70 de ani coord. Romeo Couti.

    O carte despre care stiu prea putini oameni, dar care reuneste marturii ale catorva dintre supravietuitorii holocaustului. Asa cum am mai spus-o, mi se pare important sa citim astfel de carti pentru a incerca sa intelegem ceea ce s-a intamplat si sa facem tot ce putem pentru a nu se repeta greselile.  Recenzia aici.

  • Un baiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson.

    Un alt supravietuitor al dezastrului nazist si-a pus pe hartie povestea. O carte scurta, dar pe care nu o poti uita usor. Recenzia aici.

  • Lista lui Schindler – Thomas Keneally.

    Povestea reala a omului care a reusit sa salveze evrei riscand totul. Am auzit ca are si ecranizare.

Restul – diverse

  • O mare de lacrimi – Ruta Sepetys.

    Fictiune istorica ce ne spune povestea cutremuratoare a celei mai mari tragedii maritime din istorie. Recenzia aici.

  • Ultima scrisoare de dragoste – Jojo Moyes.

    Cea mai frumoasa carte de dragoste pe care am citit-o anul acesta. Au fost cateva titluri deosebite, mai ales in prima parte a anului dar aceasta a castigat. Recenzia aici.

  • Circul noptii – Erin Morgenstern.

    Cel mai plin de magie roman al anului. Recenzia aici.

  • Toate acele locuri minunate – Jennifer Niven.

    Cred ca e o carte pe care o iubesti sau o urasti. Stiti cum sunt notele pe Goodreads? Are fie o stea fie cinci stele. Dar sunt mai multe de cinci, deoarece media este 4.19.  “O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară.” Recenzia aici.

  • Pofta de ciocolata – Care Santos.

    Iar trisez putin, deoarece aceasta carte a fost printre ultimele, sau chiar ultima pe care am citit-o la final de decembrie 2016 dar nu am mai apucat sa o includ in articolul de anul trecut. Ce poate fi mai bun decat ciocolata bauta dintr-o ciocolatiera si povestile a trei femei din trei epoci diferite? Recenzia aici.

Inchei aici aceasta lista si va invit sa-mi spuneti si voi care au fost preferatele voastre de anul acesta.

Un barbat si o femeie – Jojo Moyes

Titlu in romana: Un barbat si o femeie

Titlu in engleza: The one plus one

Autor:  Jojo Moyes

Apariție: 27 februarie 2014

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Mi-a fost destul de greu sa incep sa scriu aceasta recenzie deoarece tot ce am citit pana acum de la Jojo Moyes mi-a placut foarte mult. Nu ma intelegeti gresit, si aceasta carte mi-a placut, doar ca nu mi s-a a parut la fel de buna ca celelalte.

Un barbat si o femeie ne prezinta povestea unei familii mai putin obisnuite si a unui barbat bogat, Ed care apare in viata lor si ceea ce vor face impreuna le va schimba vietile pentru totdeauna.

Jess munceste pe branci pentru a-si intretine familia, neavand suportul fostului sau sot care se poarta ca o victima si in plus, femeia se ocupa si de copilul dintr-o casatorie anterioara a acestuia. Nicky este considerat ca fiind parte din familie de catre Jess si de catre surioara lui dar, ca orice adolescent diferit are parte de o multime de probleme la scoala. De fapt el este vazut ca fiind diferit de catre ceilalti, in fond acesta fiind un adolescent normal si inteligent. Tanze este fiica biologica a lui Jess, este foarte desteapta si iubeste matematica.

Ed este tipicul baiat inteligent care reuseste in viata, creeaza o super afacere impreuna cu cel mai bun prieten al sau, dar dintr-o iluzie si din cauza naivitatii sale ajunge pe marginea prapastiei.

Soarta ii aduce pe Jess si pe Ed impreuna, ajutata fiind si de dorinta lui Tanze de a merge la olimpiada de matematica. Aceasta ar avea sansa sa mearga la un liceu privat, primeste bursa dar are nevoie si de participarea la aceasta olimpiada pentru a completa bursa.

Cu catel, cu purcel, cu copii dupa ea, Jess si Ed pleaca cu masina in aventura vietii lor, in care se vor confrunta cu realitatea problemelor pe care incearca sa le ascunda.

Imi place mult Tanze, iar cel mai mult imi place Nicky, dar Jess m-a enervat la culme. A fost atat de imatura si de ireala incat ma scotea din minti, exagera cu precautiile ei si cu decizia de a nu vorbi si de a nu spune lucrurilor pe nume la momentul potrivit.

I-am dat doar 3 stele din 5 atat datorita aspectelor legate de Jess, pe care le-am mentionat cat si din cauza faptului ca este o carte exprem de previzibila. Ne putem da seama cu usurinta inca de la inceput cum se va termina toata povestea, desi recunosc ca e destul de interesant cuprinsul: avem parte atat de momente haioase cat si de situatii dificile.

Un barbat si o femeie este o carte potrivita pentru o zi de weekend, cand avem nevoie de ceva mai usor de lecturat.

Ce vreau sa citesc vara asta

Poate ca articolul meu vine un pic prea tarziu, intrucat suntem deja in luna august dar, cum ma pregatesc de vacanta si cum pana la urma niciodata nu e prea tarziu, am ales sa impartasesc cu voi lista cartilor pe care vreau sa le citesc saptamana viitoare.

Cred ca majoritatea am profitat de faptul ca 15 august pica marti si ne-am luat si 14 august liber. Cel putin la mine la birou, cred ca vor veni doar doi oameni la munca. Eu voi profita de intreaga saptamana, pentru o gura de aer si de relaxare, dupa o vara plina de schimbari si hopuri.

Momentan citesc cel de-al patrulea volum al seriei Urzeala Tronurilor, ¨Festiul ciorilor¨ de George R.R. Martin, si provocarea cea mai mare este sa termin cele doua parti pana in jurul datei de 20 august. E ca un deadline pe care mi l-am propus, pentru ca tind sa incep sa citesc in paralel si alte carti si sa o las deoparte pe aceasta.

Acum cateva zile mi-am cumparat ¨Sotia plantatorului de ceai¨ de Dinah Jefferies si nu stiu de ce, dar simt nevoia sa o asociez cu vara, cu lenevitul a soare. Poate peisajul si personajul de pe coperta sunt de vina. Iata si o scurta descriere a romanului: ¨Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viață nouă ca soție. O întâmpină însă un soț distant, secretos și întotdeauna ocupat. Explorând singură plantația de ceai, Gwendolyn descoperă uși încuiate, rochii vechi și alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie și să-i dezvăluie lui Laurence adevărul.¨

Urmatoarea carte pe care vreau sa o citesc este ¨Un barbat si o femeie¨ de Jojo Moyes, pe care am primit-o de la colegii mei atunci cand am plecat din companie, pe la inceputul verii, si pe care mi-o doream de la Bookfest, doar ca nu am gasit-o atunci cand am fost eu. O vreau mai mult pentru ca aproape tot ce am citit de la aceasta autoare pana acum mi-a placut, dar de la ea nu am neaparat asteptari prea mari. Sa vedem ce o sa iasa.

Din urmatoarele carti pe care as vrea sa le mai citesc, trebuie sa aleg una pentru saptamana asta, dar nu stiu ce voi alege. Este vorba despre ¨Catedrala marii¨ de Ildefonso Falcones, pe care o am in biblioteca de ceva timp, ¨Scarlett¨ de Alexandra Ripley pe care am luat-o dupa ce am vazut-o la Anitanna pe canal, si am gasit-o in anticariatul Targul Cartii, ¨Caraval¨ de Stephenie Garber sau ¨Pecetea mortii¨ de Veronica Roth.

Voi ce mi-ati recomanda pentru vara asta?

sursa photo: http://sbo.nn.k12.va.us/summer/images/slide-summer.png si Goodreads.