Author: Raluca T

Posted on

Ultimul tren spre Londra – Meg Waite Clayton

Titlu în engleză: The last train to London

Autor: Mey Waite Clayton

Apariție: 10 septembrie 2019

Notă: 5/5

Ultimul tren spre Londra de Meg Waite Clayton este prima carte pe care am terminat-o de citit la început de an. Și mi-a plăcut atât de mult încât am scris repede despre ea pe instagram, chiar dacă aveam alte cărți pe care intenționam să le arăt acolo înaintea acesteia.

Acțiunea începe în anul 1936, când o cunoaștem pe Tanti Truus, pe numele său complet Gertruida Wijmuller-Meijer, o neînfricată olandeză care salvează copilași din Germania și îi ajută să treacă granița pentru a se salva de la pieire.

În același timp, în Viena, tânărul adolescent Stephan Neuman nu-i consideră pe naziști un pericol pentru viața sa. El este un copil născut într-o familie bogată, care deține o fabrică de ciocolată. Se împrietenește cu Zofie-Helene, nepoata frizerului său, o nemaipomenită matematiciană. Mama fetei este o ziaristă care scrie articole pătimașe împotriva naziștilor.

Pe măsură ce puterea naziștilor în Austria crește, situația familiei lui Stephan se înrăutățește, mama lui Zofie-Helene este luată din ce în ce mai mult în vizor și în scenă apare și Adolf Eichman. Auzind de situația din Austria, Truus hotărăște să facă ceva pentru copii evreilor din acea țară. Cere ajutorul Marii Britanii și merge mai departe cu visul său de a salva cât mai mulți copii va putea. Iar destinul ei se va intersecta cu cel al tinerilor Stephan și Zofie-Helene.

Ce mi-a plăcut să descopăr a fost faptul că tanti Truss chiar a existat și chiar s-a ocupat cu salvarea copiilor, dar și că era din țara care m-a adoptat de aproape un an. Mi-a mai plăcut și prietenia dintre Stephan și Zofie-Helene, cum a evoluat și cum s-au susținut mereu, și la bine și la greu.

Mi-aș dori să citesc și povestea lui Zofie-Helene, separat într-un roman, poate pe viitor. Cred că ar putea fi interesantă povestea ei și a soțului ei.

Deși poate părea prea devreme să afirm asta, s-ar putea ca acest roman să intre pe lista cu cele mai frumoase cărți citite anul acesta.

Posted on

Serii pe care as vrea sa le termin în 2022

Odată cu noul an, am făcut o actualizare a seriilor pe care le-am început și am realizat că sunt nu mai puțin de treizeci și trei la număr. Și dacă în cazul unora abia am citit un volum sau două, pe listă se află și serii unde trebuie să mai citesc doar o carte pentru a considera seria respectivă încheiată sau completă.

Așadar, am ales douăsprezece dintre ele pentru a le citi anul acesta, câte una pentru fiecare lună. Mi-am schițat și o idee despre ce carte aș vrea să citesc în fiecare lună dar am ales să le prezint aleatoriu deoarece multe se pot schimba în cursul anului și poate nu o să mai țin cont de acea ordine.

Fără alte introduceri, iată lista seriilor pe care vreau să le termin de citit anul acesta:

  1. Regina tinutului Tearling – Erika Johnson: volumul 3. The fate of the Tearling
  2. Calaretul de arama – Paullina Simons: volumul 3. Gradina de vara
  3. Arc of a Scythe – Neal Shusterman: volumul 3. The toll
  4. Caraval – Stephenie Garber: volumul 2. Legendar și volumul 3. Final
  5. Walsh Family – Marian Keyes: volumul 6. Mammy Walsh’s A-Z of the Walsh family
  6. La catedral del mar – Ildefonso Falcones: volumul 2. Los herederos de la tierra
  7. Trilogia Moscova – Simon Sebag Montefiore: volumul 3. Intr-o noapte de iarna
  8. Millenium – David Lagercrantz: volumul 6. Fata care trebuia sa moara
  9. The Devil wears Prada – Lauren Weisberger: volumul 3. When life gives you lululemons
  10. Liliac girls – Martha Hall Kelly: volumul 3. Florile soarelui
  11. Cormoran Strike – Robert Galbraith: volumul 5. Troubled blood
  12. Jocurile foamei – Suzanne Collins: Balada șerpilor și a pasarilor cantatoare, care este cel mai recent volum al seriei, dar acțiunea se petrece înainte de evenimentele din Jocurile foamei.
Posted on

Provocările literare ale anului 2021 #lecturiin2021 și planurile mele pentru 2022

În articolul scris la început de 2021 spuneam că am raportat niște cărți din 2019 în 2020 și mai apoi în 2021. Ei bine, nici acum nu am ajuns să citesc acele cărți așa că, am ales să nu le mai trec pe lista de anul acesta. Și dacă o fi totuși să pun mâna pe ele, să fie binevenite.

Una este însă în curs de citire, și este vorba despre Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari, pe care am început-o cu ceva timp înainte de finalul anului 2021 dar pe care, nu am apucat să o termin încă. Merge destul de greoi pentru că îmi place să citesc câte puțin și să mă gândesc la ceea ce ne prezintă Harari în această carte.

Pe lista de necite se află Magicianul de John Fowles și Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes. Restul au reușit să intre pe lista #lecturiin2021 și unele chiar să-mi devină favorite, cum sunt Patria de Fernando Aramburu și Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman.

Pentru 2022, lista este formată din 12 cărți pe care le-am ales cu mare greutate. Ce este însă diferit de anii trecuți este faptul că jumătate dintre ele sunt cărți de non-ficțiune. Prima alegere este o carte scrisă de Elif Shafak, de la care eu am mai citit Cele patruzeci de legi ale iubirii, care mi-a plăcut destul de mult (4/5 stele pe Goodreads). Am ales Ucenicul arhitectului care stă pe lista de așteptare de pe Goodreads, din 2016. Nu știu prea multe despre ea și-mi doresc să rămână în continuare un mister până o voi citi.

Următoarea alegere este romanul unui deja considerat clasic al horrorului, Stephen King. Este vorba despre Frumoasele adormite pe care a scris-o împreună cu fiul său. E un monstru de carte și acesta a fost motivul pentru care am ales-o pe ea și nu pe celelalte pe care le mai am necitite în bibliotecă.

Cea de-a treia alegere este a unei scriitoare de pe meleagurile natale, aceasta fiind Ioana Pârvulescu și cartea sa Inocenții despre care am auzit vorbindu-se de bine. Vreau să-mi dau ocazia să descopăr mai mulți autori români contemporani.

Un clasic se află pe poziția cu numărul patru: Minunata lume nouă de Aldous Huxley. Aceasta este urmată de un roman al unui autor pe care l-am descoperit în 2021 și care mi-a plăcut foarte mult. Am citit Să nu mă părăsești și am ales Klara și soarele pentru lectură în 2022, de Kazuo Ishiguro.

Iar ultima carte de ficțiune nu are încă un titlu, pentru că nu m-am decis dacă voi citi Și munții au ecou sau Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini. Am citit de același autor Splendida cetate a celor o mie de sori și mi-a plăcut foarte mult.

Cărțile de non-ficțiune sunt și ele destul de variate, dar cred că jumătate din ele fac referință la istorie. Celelalte sunt cărți de dezvoltare personală sau autobiografie. Prima este Poate ar fi bine să discuți cu cineva de Lori Gottlieb, urmată fiind de Pământul făgăduinței de Barack Obama. Următoarele două poziții sunt ocupate de Titani ai istoriei: giganții care ne-au modelat lumea de Simon Sebag Montefiore și Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm de Matthew Walker. De Montefiore am citit doar ficțiune până acum și tare-s curioasă să-mi îmbunătățesc cunoștintele și să îl descopăr pe Montefiore în non-ficțiune. Iar ultimele două alegeri au legătură cu România și cu istoria sa: Holocaustul în România de Radu Ioanid, care a ajuns pe această listă după ce am citit Pogromul de la Iași de același autor, și care m-a impresionat, și A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român 1921-2021 de Adrian Cioroianu.

Acestor douăsprezece titluri li se vor mai adăuga și unele cărți din serii pe care aș vrea să le termin de citit anul aceasta, pentru a reduce numărul de serii începute și neterminate. Dar până vă voi povesti despre ele, îmi puteți spune voi care sunt cărțile pe care doriți să le citiți în 2022.

Posted on

Cele mai frumoase cărți citite în 2021 #lecturiin2021

A devenit tradiție ca în fiecare an să vă vorbesc într-un fel sau altul despre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit pe parcursul celor douăsprezece luni și nu voi face excepție nici pentru 2021, deși am cam abandonat blogul din motive de timp.

În luna ianuarie 2021, am citit o carte ce a rămas cu mine pe tot parcursul lui 2021: Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig. Probabil dintre cărțile scrise de el pe care eu le-am citit, aceasta este preferata mea.

Martie a venit cu Patria de Fernando Aramburu, care s-a aflat pe lista mea de lecturi în 2021. Mi-a plăcut foarte mult, am empatizat mult cu victimele și m-am enervat pentru nedreptățile din carte. Dar asta a fost realitatea pentru multe familii, din păcate.

Tot în martie am citit Pianistul de Wladyslaw Szpilman. Ce noroc a avut și în ce condiții a putut supraviețui omul acesta! Și ecranizarea merită văzută, e foarte bună, din punctul meu de vedere.

Luna mai mi-a făcut cunoștință cu o zonă, o cultură și o istorie despre care nu știam că există. Fascinantă a fost lectura în varianta audio a cărții The island of sea women de Lisa See. Sper să fie tradusă și în limba română, e o carte deosebită!

În lunile de vară am făcut cunoștință cu mai mulți supraviețuitori ai Holocaustului, prin Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz de Jeremy Dronfield, Supraviețuitorii de Georgia Hunter (o întreagă familie supraviețuiește deși sunt împărțiți în diverse colțuri ale lumii), O viață amânată de Dita Kraus (povestea bibliotecarei de la Auschwitz spusă chiar de ea), Copiii uitați ai lui Hitler de Ingrid von Oelhafen (despre copiii cu trăsături ariene, răpiți din brațele părinților pentru a fi dați nemților).

Octombrie m-a încântat cu Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman care, în stilul său caracteristic te face să iubești personaje morocănoase iar noiembrie mi-a dat două titluri pentru topul acesta: Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez și Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro. Pe acesta din urmă l-am citit pentru prima dată și abia aștept să-l descopăr și prin celelalte cărți ale sale.

Ultima lună, decembrie, mi-a oferit trei titluri pentru topul meu de lecturi ale anului. Din nou, au legătură cu Holocaustul, dar punctele de plecare sunt în România: Pogromul de la Iași de Radu Ioanid, Noaptea de Elie Wiesel, Cuptoarele lui Hitler de Olga Lengyel. Toate trei dure și extrem de clare cu privire la ororile săvârșite. Prima vine însoțită de poze care arată explicit ce se întâmpla la Iași în anii ’40 iar ultima descrie destul de amănunțit anumite situații.

Acestea au fost lecturile care au rămas cu mine, care au avut cel mai mare impact asupra mea în 2021. Multe au legătură cu holocaustul, știu, dar este subiectul meu preferat legat de istorie și nu cred că o să mă satur vreodată să citesc mărturii sau ficțiune despre acel negru episod al istoriei.

Posted on

Fiica Reichului – Louise Fein

Titlu în engleză: People like us

Autor: Louise Fein

Apariție: 7 mai 2020

Notă: 5/5

Au trecut doar câteva zile de când am terminat de citit Fiica Reichului de Louise Fein și am povestit puțin despre ea și pe Instagram. Spuneam acolo că mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam, datorită perspectivei cu care începe și anume, aceea a lui Hetty, o fetiță de naționalitate germană, care locuiește împreună cu familia ei în Leipzig și care, îl divinizează pe Hitler.

Pe măsură ce puterea naziștilor crește în anii 1930, tatăl lui Hetty, căruia ea îi spune Vati (tată în limba germană), avansează în carieră și asta aduce cu sine și o casă nouă, mult mai luxoasă decât locuința anterioară. Odată cu mutarea în casa cea nouă relațiile între membri familiei încep să se modifice. Și nu numai asta, dar și relațiile acestora cu alți oameni. Tatăl are din ce în ce mai mult de muncă, mama petrece mult timp îngrijindu-se de alții iar fratele lui Hetty își schimbă prietenii iar, pe măsură ce antisemitismul se întinde mai rău ca ciuma și Hetty se îndepărtează de unii cunoscuți evrei, cu excepția lui Walter, cel mai mult prieten al fratelui său în copilărie, lăsat în urmă de acesta acum.

Walter este special în ochii lui Hetty pentru că a salvat-o de la înec în urmă cu câțiva ani. Și chiar dacă începând cu acel moment ea a crezut că este invizibilă în ochii lui, lucrurile nu stau chiar așa. Cu ajutorul lui, Hetty descoperă cealaltă față a lui Hitler și a lucrurilor pe care el le-a generat. Cunoaște puțin din încercările la care au fost supuși evreii în acele vremuri.

Dar Fiica Reichului nu e doar o poveste de dragoste în vremuri grele. E mai mult de atât. Este despre familie și dezamăgire, despre prietenie și adevăr, despre trădare, falsitate, ipocrizie și vieți duble și pericol la orice pas, dar și despre sacrificiu.

Dacă ar fi să menționez un personaj care mi-a plăcut aș alege-o pe Erna, prietena lui Hetty. Mi-aș dori să-i citesc povestea separat, într-o altă carte. Iar dacă ar fi să aleg un personaj pe care l-am disprețuit, sunt vreo trei sau chiar patru, dar o să optez pentru cea care merită primul loc: Mutti (mama în limba germană), mama lui Hetty și a lui Karl, fratele ei. Fără să intru în prea multe detalii, o să spun doar că este tipicul personaj care trăiește într-o colivie în mintea ei. Falsitatea și ipocrizia menționate mai sus fac referire îndeosebi la acest personaj.

În concluzie, i-am oferit maximul de stele pe Goodreads, pentru că m-a făcut să simt tristețea personajelor, am suferit cu ele și pentru că mi-a arătat puțin din punctul de vedere al unui om care-l urma orbește pe Fuhrer și tot ce spunea el.