Cu un pas prea departe – Tina Seskis

Titlu în engleză: One step too far

Autor: Tina Seskis

Apariție: 7 aprilie 2013

Notă: 4/5

Am ales să citesc Cu un pas prea departe din impuls și nu am căutat nici un fel de detaliu despre ea înainte. Recunosc că m-a atras coperta ediției din limba română. În același timp, sinopsisul nu ne dă prea multe detalii: Emily Coleman se decide într-o dimineață să își părăsească viața perfectă pe care o ducea alături de soțul și copilul ei și să o ia de la capăt, să-și facă o nouă viață cu un nou nume și fără să mai menționeze vreodată cuiva ceva din trecutul ei.

Mi-a părut o carte de mister numai bună și pe măsură ce o lecturam, mi-am dat seama că-mi place atunci când autorii țes poveștile în jurul personajelor și abia spre final ne dezvăluie elementele care le-au condus către anumite decizii. Astfel, te fac să te întrebi constant despre ce s-a întâmplat și îți dorești să citești cât mai repede, ca să afli.

În plus, acțiunea se desfășoară pe două planuri. Unul, este din prezent, unde o însoțim pe Emily în noua sa viață în Londra iar cel de-al doilea începe de la nașterea lui Emily și a sorei sale gemene, Caroline și ne este povestită de un narator. De obicei, atunci când am parte de cărți a căror acțiune se desfășoară pe două planuri, eu îl prefer pe unul dintre ele dar, în Cu un pas prea departe ambele planuri mi-au plăcut și au fost bine separate, astfel încât să nu creeze confuzie printre cititori.

Ca minusuri, aș menționa faptul că deși la început autoarea pune accent șo pe Caroline și pe părinții gemenelor, pe măsură ce paginile trec, aceste personaje devin mai puțin prezente, unele dintre acestea trecând cu totul în anonimat iar accentul se pune exclusiv pe povestea lui Emily. Astfel, sunt anumite situații care rămân nerezolvate, anumite întrebări rămân fără răspunsuri.

Ca o concluzie, eu vă recomand să citiți această carte dacă aveți poftă de ceva mister care să vă țină lipit de paginile cărții dar din care să aveți și de învățat.

Anotimpul ploilor – Tatiana de Rosnay

Titlu în engleză: The Rain Watcher

Autor: Tatiana de Rosnay

Apariție: 23 octombrie 2018

Notă: 3/5

Alte cărți ale autoarei: Se numea Sarah, Vieți secrete.

Pe Tatiana de Rosnay eu am descoperit-o prin intermediul cărții ‘Se numea Sarah’, al cărui subiect este diferit de cel abordat în ‘Anotimpul ploilor’. Pentru că acel roman mi-a plăcut foarte mult, am căutat și alte cărți ale autoarei iar, cartea despre care vă povestesc astăzi m-a atras din momentul în care a fost anunțată apariția ei. Între timp, am mai citit și ‘Vieți secrete’, care se apropie un pic mai mult de temele abordate și în ‘Anotimpul ploilor’. Dar nici una din aceste două titluri nu au reușit să îmi placă la fel de mult ca primul.

‘Anotimpul ploilor’ este povestea familiei Malegarde care, se pregătește să sărbătorească cea de 70-a aniversare a tatălui, în Paris. Din păcate momentul ales de aceștia nu este cel mai potrivit deoarece, orașul luminilor este în pragul unui dezastru natural cauzat de ploile neîncetate. Prin ochii fotografului Linden Malegarde, cel mai mic dintre copii cuplului Malegarde, descoperim Parisul așa cum probabil puțini îl știu: cenușiu și sub ape. Iar pe măsură ce orașul se scufundă ușor, ușor, secretele și temerile membrilor familiei ies la suprafață.

Dar cine sunt cei care fac parte din familia Malegarde? Tatăl, Paul, este un arboricultor cunoscut și melancolic, căsătorit cu Lauren, o americancă ce e dispusă să facă din weekendul de sărbătoare un adevărat succes. Cei doi copii ai cuplului sunt Tilia și Linden, ea căsătorită la rândul ei și cu dorința de a păstra cele mai negre lucruri din viața ei cât mai ascunse iar el un fotograf de succes dar cu teama că, în ciuda renumelui, este o dezamăgire pentru cei care i-au dat viață.

Eu nu sunt un mare fan al poveștilor de familie și atât și, de aceea, îmi este mai greu să ofer note mai mari cărților de acest tip. Ceea ce a salvat însă totul a fost, modul în care autoarea scrie pentru că, are un mod special prin care ne prezintă lucrurile. Finalul a fost însă destul de abrupt și m-a făcut să ofer doar 3 din 5 stele pe Goodreads.  

Când înflorește liliacul (#1 Liliac girls) – Martha Hall Kelly

Titlu în engleză: Liliac girls

Autor: Martha Hall Kelly

Apariție: 5 aprilie 2016

Alte cărți din serie: Trandafirii pierduți (Lost roses)

Notă: 5/5

Deși văzusem de multe ori această carte îndeosebi pe grupurile de cititori de pe Facebook, m-am lăsat păcălită de titlu și nu i-am dat atenție crezând că este vorba despre o carte romantică. Dar, am dat peste o altă carte a autoarei, care mi-a atras atenția și care se numește Trandafirii pierduți. Am descoperit că aceasta este parte dintr-o serie care începe chiar cu romanul Când înflorește liliacul așa că, am vrut să respect ordinea și am ales să citesc întâi prima parte.

Acțiunea începe în septembrie 1939, odată cu începerea celui De-al Doilea Război Mondial dar, nu se centrează doar pe un grup de personaje ci, avem ocazia să urmărim și să cunoaștem poveștile a trei femei din trei locuri diferite.

Întâi, o avem pe Caroline Ferriday care locuiește în Statele Unite ale Americii și lucrează la ambasada franceză chiar dacă ea este actriță. La una dintre petrecerile la care participă, are ocazia să întâlnească un francez care-i va schimba viața pentru totdeauna.

Apoi, o avem pe Kasia Kuzmerick care locuiește în Polonia și decide să facă parte din rezistență. Tatăl ei, care lucrează la poștă, este arestat și eliberat ulterior dar, tânăra Kasia, împreună cu mama și cu sora ei, Suzanna, sunt duse la un câmp de muncă din Ravensbrück.

În cele din urmă, o cunoaștem pe Herta Oberheuse, care locuiește în Dusseldorf, Germania. Este una din rarele femei care au terminat medicina și, își dorește să devină chirurg dar, din păcate, regimul nazist pe care îl apreciază și-l respectă, nu-i permite să ocupe o astfel de poziție. În schimb, ajunge să fie dermatolog, iar din pricina greutăților financiare, ajunge să accepte o poziție la Ravensbrück.

Când înflorește liliacul este povestea celor trei femei, din trei locuri atât de diferite, cu poziții extrem de deosebite, povestite de ele însele. Această opțiune a autoarei, ne permite să cunoaștem și să înțelegem mai bine trăirile fiecăreia.

Părțile care m-au atras cel mai mult din carte sunt cele unde se vorbește despre Ravensbrück și, mai ales după ce am aflat că această carte este inspirată din povești reale, ale femeilor care au suferit tratamente comparabile cu cele pe care le făcea Menghele într-un alt lagăr nazist.

Nu pot să afirm că vreuna dintre cele trei personaje despre care v-am spus mai sus este preferata mea. Am învățat să le accept poziția și, într-o măsură mai mică sau mai mare, să le înțeleg.

Este o carte pe care o recomand fără doar și poate iubitorilor de ficțiune istorică și nu numai.

Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman

Titlu în suedeză: En man som heter Ove

Titlu în engleză: A man called Ove

Autor: Fredrik Backman

Apariție: 27 august 2012

Notă: 5/5

Alte cărți ale autorului traduse în limba română: Noi contra voastră, Scandalul, Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, Oameni anxioși

Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman este una din cărțile mele preferate din anul 2019. Este cartea al cărei final m-a făcut să plâng în tren, în drum spre birou. Și spuneam la momentul respectiv, pe Instagram, că fiecare dintre noi ar trebui să fie un pic din Ove.

Este povestea de viață a acelui vecin morocănos, omul bun la toate, dar care pare puțin ciudat și a cărui poveste nu o cunoaște nimeni prea bine. Ove crede că e înconjurat de idioți și nu înțelege de ce oamenii trebuie să plătească pe cineva pentru a schimba un bec. Iar eu am un astfel de om acasa, ceea ce m-a făcut să-l îndrăgesc pe acest bătrânel singuratic și urâcios.

Într-o dimineață de toamnă târzie, liniștea lui Ove este tulburată de noii săi vecini, care intră în zona rezidențială unde locuiește acesta, în ciuda anunțurilor care interzic mașinile acolo. Odată cu acestă familie de iranieni care se mută în casa de lângă cea a lui Ove, singurătatea bărbatului va dispărea ușor, ușor, fie că își dorește, fie că nu.

Au fost și voci care nu l-au iubit pe Ove, dar cred că trebuie să pleci la drum alături de el cu inima deschisă și să te gândești la ce anume din atitudinea și acțiunile lui Ove îți aduce aminte de cineva drag sau poate chiar de tine.

Fredrik Backman a creat un personaj pe care pare că lumea îl disprețuiește dar de fapt, acesta este iubit, ajutat fiind de personajele secundare create care, nu sunt puse prea mult în evidență. Lumina rămâne tot timpul pe bătrânelul care urăște pe toată lumea, cu excepția soției sale. Din păcate, aceasta nu-i mai este alături dar, Ove învață să iubească din nou, dar diferit.

Vă recomand Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman dacă vreți ceva amuzant dar, care vă poate face și să plângeți, și dacă vreți să faceți cunoștință cu un personaj cu care uneori să vă simțiți identificați.

The thief of time – John Boyne

Titlu în engleză: The thief of time

Autor: John Boyne

Apariție: 2000

Notă: 4/5

Aveam pe listă mai multe cărți scrise de John boyne, autorul cărții Băiatul cu pijamalele în dungi, dar am ales The thief of time pentru asemănarea sa cu romanul Cum să oprești timpul de Matt Haig. Din păcate. cartea nu a fost încă tradusă în limba română.

Mattheu Zéla este un bărbat în vârstă de 50 ani, născut în Paris în anul 1743. Acțiunea nu se petrece doar în anii 1700, ci suntem purtați prin copilăria, adolescența, tinerețea și maturitatea acestuia, până la vârsta de 50 de ani când, Mattheu încetează să mai îmbătrânească și, avem astfel ocazia să parcurgem alături de el peste 200 de ani de istorie.

În 1758, tânărul Mattheu părăsește Parisul alături de fratele său Tomas, și de Dominique, singura femeie pe care o va iubi cu adevărat dar pe care eu am disprețuit-o. Au parte de o serie de întâmplări nefericite, dar ajung să se stabilească într-un oraș pentru ceva timp.

Mattheu ne povestește întreaga sa viață, condimentată cu poveștile de amor pe care le-a avut cu femeile pe care le-a cunoscut. 19 dintre acestea i-au devenit soții, iar restul au rămas la statutul de iubire sau amante. De altfel bărbatul ca ține legătura pe parcursul întregii sale vieți și cu descendenții fratelui său Tomas, pe care încearcă să îi ajute cum poate el mai bine.

Trebuie să menționez că întâmplările nu se desfășoară într-o ordine cronologică și acesta este unul din motivele pentru care mi-a plăcut această carte. Am avut impresia că stau la depănat povești cu un prieten, pe parcursul lecturii.

Mi-a plăcut elementul fantastic din carte și anume faptul că Mattheu nu îmbătrânea. Așa cum am menționat, acest roman mă duce cu gândul la cartea Cum să oprești timpul de Matt Haig, pe care eu am avut ocazia să o citesc înaintea acesteia. Cronologic vorbind, The thief of time a fost publicată înaintea cărții lui Matt Haig.

Desigur, există și un motiv legat de misterul tinereții lui Mattheu, pe care vă invit să îl descoperiți singuri, citind cartea.