20 de cărți pentru 2020

La fel ca și anul trecut, vreau să îmi propun o anumită listă de cărți pe care să le citesc în timpul anului. Din păcate, anul trecut nu am reușit să ajung la toate cărțile propuse din diverse motive, unele legate de faptul că mi-aș dori să le citesc în limba română, pe altele le-am evitat pentru că nu m-au mai atras la fel de mult. Dar, nu vreau să renunț la ele, le-am păstrat in categoria want to read de pe Goodreads și le-am reportat pe anul 2020.

Spre deosebire de anul trecut, lista e deschisă, în sensul că nu m-am limitat strict la titluri. Am vrut să mă întorc la anumiți autori pe care i-am mai citit în trecut și am vrut să încerc alții noi, dar nu am ales un titlu anume de la aceștia. O să las instinctul să mă ghideze atunci când voi ajunge la ei.

Ce am adus din 2019

  1. Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith
  2. Ape house – Sara Gruen
  3. Magicianul – John Fowles
  4. Silozul. Generațiile (#3 Silozul) – Hugh Howey
  5. A conjuring of light (#3 Shades of magic) – V.E. Schwab
  6. Un nou început – Kristin Hannah

O altă carte pe care am adus-o din 2019, dar care nu s-a aflat în lista inițială ci într-o altă provocare, este Dosar Stalin. Genialissimul generalissim de Marius Stan și Vladimir Tismăneanu.

Ce am mai ales

Zbor în jurul soarelui de Paula McLain se află de ceva ani pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc. De această autoare am citit alte două cărți legate de două dintre soțiile lui Hemingway și mi-au plăcut foarte mult amândouă. De altfel, acesta este și motivul pentru care am ales să citesc și o carte de Hemingway anul acesta. Sper să îl descopăr altfel și sper să îmi placă stilul lui. Pe listă eu mi-am trecut Fiesta sau Bătrânul și marea dar, dacă aveți alte recomandări pentru mine, vă rog să mi le lăsați în comentarii.

Alte două titluri ce m-au atras sunt Acolo unde cântă racii de Delia Owens despre care am auzit impresii diverse și Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, a cărei descriere mă atrage foarte mult.

O carte pe care mi-am dorit-o foarte mult în 2019 a fost Educated de Tara Westover, care a fost tradusă și la noi cu titlul Învățare. Cred că ați văzut-o și voi destul de des anul acesta în online. Au fost mulți bloggeri și vloggeri care au vorbit despre ea, și spre deosebire de alte cazuri, acest lucru m-a atras și mai mult.

Tot anul trecut am avut ocazia să-l citesc pe Fredrick Backman și m-am gândit că trebuie să mai citesc cel puțin o carte scrisă de acesta. Nu m-am putut decide exact la un titlu dar voi alege probabil între Scandalul și Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău.

Alți trei autori la care vreau să mă întorc în 2020 sunt Murakami, Stephen King și Ruta Sepetys. De la Murakami nu am ales nici un titlu, voi vedea ce voi alege, și vă invit să îmi recomandați ceva, dacă vreți. De la Stephen King, îmi doresc de mult timp să citesc Cimitirul animalelor dar și Sleeping beauties. Nu m-am putut decide la una din ele, așa că, din nou, las intuiția să aleagă la momentul potrivit. De la Ruta Sepetys vreau să citesc The fountain of silence, dar sper că până ajung eu la ea să se publice în limba română, pentru că vreau să o alătur celorlalte două cărți pe care le am de la ea și care sunt și cu autograf.

O altă alegere este o carte care stă de ceva timp în biblioteca mea de la București: Maestrul și Margareta de Mikhail Bulgakov.

Alte titluri pe care le-am inclus în acest reading challenge sunt: The testaments de Margaret Atwood, care este legată de Povestea slujitoarei, Red sky at moon (#2 Moscow Trilogy) de Simon Sebag Montefiore, care face parte din aceeași serie cu Sașenka și Homo deus: scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari.

Părerea mea este că e un mix bun, și sper că de această dată să pot să le citesc pe toate. Dacă, dintre cele reportate, nu voi citi anumite titluri, voi renunța la ele, pentru că sunt de părere că dacă nu ajung la ele în 2 ani probabil nu o să le citesc prea curând.

Voi vă faceți liste cu ce vreți să citiți și dacă da, care este cartea pe care doriți neapărat să o lecturați în anul 2020?

19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019 – update Iulie 2019

În articolul 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, pe care l-am scris în luna ianuarie 2019, am povestit câte ceva despre cărțile pe care vreau neapărat să le citesc anul acesta. Și după ce prima jumătate a anului a trecut deja, consider că e momentul să fac o actualizare cu privire la ce am citit și ce îmi rămâne de citit pentru următoarele 6 luni din 2019.

Dar înainte de a începe, trebuie să menționez că zilele astea citesc Fiica ceasornicarului (The clockmaker’s daughter) de Kate Morton.

Ce mai am de citit

Cea mai mare parte a cărților pe care voiam să le citesc anul acesta, rămâne cea a celor necitite, care începe cu Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith, Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris, pe care o am cu mine în Belgia și va urma curând și al doilea volum al seriei Arc of a Scythe, Thunderhead – Neal Shusterman

Încă îmi este puțin teamă să mă apuc de Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman. Și mă feresc și de Ape House – Sara Gruen, Magicianul – John Fowles și The summer before the war – Helen Simonson. Am fost de multe ori pe punctul de a le asculta pe Audible, dar în ultimul moment am ales altceva. Sper să ajung totuși la ele, dacă nu vara asta, măcar în toamnă. The thief of time – John Boyne este și ea o carte pe care o mai am de citit, urmată de al treilea volum din seria Silozul, Silozul. Generațiile – Hugh Howey și de tot al treilea volum al seriei Shades o magic, A conjuring of light – V.E. Schwab.

Ultima dar nu cea din urmă rămâne o carte a lui Kristin Hannah, numită Un nou început.

Ce am citit

  1. Fly Away (#2 Firefly Lane) – Kristin Hannah. 
  2. Furtuna războiului (#4 Regina Roșie) – Victoria Aveyard. 
  3. Ursul și privighetoarea (#1 Winternight trilogy) – Katherine Arden. 
  4. Un gentleman la Moscova – Amor Towles. 
  5. Station eleven – Emily St. John Mandel. A fost tradusă la noi cu numele Simfonia itinerantă.
  6. Soția călătorului în timp – Audrey Niffenegger. 
  7. Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paulina Simons.

Despre unele dintre ele puteți să citiți deja pe blog. Până atunci însă, vă invit să îmi spuneți ce carte v-ați fi dorit să citiți anul acesta și dacă ați reușit să faceți asta până acum sau dacă ați amânat-o pentru semestrul doi al anului 2019.

Cărți noi în biblioteca mea și ce am mai citit Q1 2019

Iată că tocmai se încheie primul trimestru al anului 2019 și a sosit momentul să fac o retrospectivă a cărților citite și cumpărate în această perioadă. Țin să precizez că de cumpărat am cumpărat foarte puține cărți deși ispita nu a lipsit. Doar că, încep să conturez o nouă colecție de cărți aici în Belgia.

Ce am citit

Începută la sfârșit de decembrie 2018 și terminată în ianuarie 2019, Biblioteca sufletelor (III Miss Peregrine’s Peculiar Childern) de Ransom Riggs a fost prima carte citită în acest an. Au urmat Povestea mea de Michelle Obama și Invadarea ținutului Tearling de Erika Johansen, cel de-al doilea volum al seriei Regina Ținutului Tearling.

Pentru că am vrut să reduc numărul cărților aflate pe lista mea de to read de pe Goodreads, am decis ca anul acesta să citesc cât mai multe dintre cărțile pe care le-am tot adăugat acolo de-a lungul timpului. E adevărat că am mai și șters din ele și am adăugat altele noi deoarece gusturile mele s-au mai modificat. În plus, am luat cu mine din România câteva romane care se aflau de ceva timp în biblioteca mea și de care nu mă atinsesem până acum.

Am continuat astfel cu acest plan al meu, și am citit Fata cu toate darurile de M.R. Carey, Divas rebeldes de Cristina Morató și Ultimii martori de Svetlana Aleksievici. Am încheiat luna ianuarie cu o carte nou intrată în mica mea bibliotecă, Rivers of London de Ben Aaronvitch, care face parte din seria Peter Grant.

Luna februarie a început cu Pasărea furtunii de Conn Iggulden, care și ea face parte dintr-o serie cu numele Războiul celor două roze. Au urmat Station eleven de Emily St. John Mandel (care în limba română are un nume tare ciudat: Simfonia itinerantă), Wintersong (Canción de invierno), care face parte dintr-o serie cu același nume scrisă de S. Jae-Jones, The Violin of Auschwitz de Maria Àngels Anglada, Miniaturista de Jessie Burton și Ghici ce-i în cutie de M. J. Arlidge, al doilea volum al seriei Helen Grace.

În luna martie am început cu o carte care se află pe lista mea cu 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, și aceasta se numește Soția călătorului în timp de Audrey Niffenegger. După ce am văzut vlogul Dianei, fata care se ocupă de contul Cartideiubit de pe instagram, despre seria Tronul de cleștar de Sarah J. Mass, am hotărât să citesc și eu primul volum, cel care dă și numele seriei.

Și pentru că îmi era dor de niște chick-lit, am ales să citesc Pe urmele lui Harry Winston de Lauren Weisberger. Încă o carte de pe lista mea pentru anul acesta a fost Un gentleman la Moscova de Amor Towles. A urmat cel de-al doilea volum al seriei Tronul de cleștar, cu numele Diamantul de la miezul nopții. Spre sfârșit de martie, am revenit la audiobookuri, la care renunțasem spre finalul anului trecut, și am ales să ascult Vreau să fiu V.I.P. de Lauren Weisberger (varianta în limba engleză Everyone worth knowing) și Lecții de magie: cum să-ți cultivi creativitatea  de Elizabeth Gilbert (tot varianta în limba engleză Big magic: Creative Living Beyond Fear).

Cărți noi în biblioteca mea

Așa cum am menționat și mai sus, nu am cumpărat prea multe cărți noi anul acesta. În luna ianuarie am plasat prima mea comandă pe site-ul bookdepository și mi-am luat 5 cărți în limba engleză: Rivers of London de Ben Aaronvitch, The Violin of Auschwitz de Maria Àngels Anglada, The miniaturist de Jessie Burton, Fly away de Kristin Hannah și A gentleman in Moscow de Amor Towles. De altfel, 4 din cele 5 cărți au fost deja citite.

În luna februarie am fost cuminte și nu am cumpărat nimic, iar în martie am dat o comanda pe Amazon Germania, de unde mi-am luat Great Alone de Kristin Hannah și primul volum al trilogiei Winternight, The bear and the nightingale de Katherine Arden, care are o copertă superbă.

Cam astea au fost achizițiile mele și cred că nu se vor extinde cu mult în următoarele luni, pentru că intenționez să rămân la audiobookuri. Voi ce ați mai citit?

19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019

Pe lângă reading challenge-ul pe care mi l-am pus pe Goodreads și despre care v-am povestit în articolul trecut, m-am gândit să îmi lansez și prima provocare a anului, și anume, 19 cărți pe care vreau să le citesc anul acesta. Unele dintre ele nu sunt încă traduse, așa că o să pun numele în limba engleză.

1 Lethal white (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith. Seria detectivului englez mi-a plăcut la nebunie, și abia aștept să văd cum continuă povestea. Sper să nu fie ultimul volum al seriei. Cât despre serialul creat după carte, este și el la fel de fain.

2 Fly Away (#2 Firefly Lane) – Kristin Hannah. Aceasta este continuarea cărții Aleea cu licurici și îmi doresc să văd care este deznodământul.

3 The clockmaker’s daughter – Kate Morton. Atât autorul cât și numele cărții mi-au atras atenția. Și din câte am auzit, cartea este foarte frumoasă.

4 Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris. Am ales acest roman pentru că îmi plac foarte mult cărțile de ficțiune istorică și îndeosebi cele a căror acțiune se desfășoară în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

5 Thunderhead (#2 Arc of a Scythe) – Neal Shusterman. Abia aștept să văd ce se va întâmpla cu Rowan și Citra. PRimul volum al seriei m-a ținut efectiv cu sufletul la gură.

6 War storm (#4 Regina Roșie) – Victoria Aveyard. Este o serie cu suișuri și coborâșuri dar căreia vreau să îi aflu deznodământul.

7 Ursul și privighetoarea (#1 Winternight trilogy) – Katherine Arden. Despre această carte nu am știut că a fost tradusă la noi, altfel aș fi citit-o deja. Am găsit pe Goodreads, la descriere următorul hashtag, care m-a făcut și mai curioasă:
# Magie în Rusia medievală

8 A conjuring of light (#3 Shades of magic) – V.E. Schwab. Aceasta este o serie cu magică, a cărei acțiune se petrece în Londra. Cred că nu este suficient de cunoscută la noi, și este păcat, pentru că e tare frumoasă povestea, și interesantă,

9 Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman. Am văzut și auzit atâția oameni vorbind despre această carte încât nu am mai simțit că vreau să o citesc cât mai repede. Deși opiniile au fost și pro și contra, cred că balanța a fost în favoarea opiniilor pozitive.

10 Ape House – Sara Gruen. Pentru că mi-a plăcut foarte mult Apă pentru elefanți și îmi este dor să mai citesc ceva scris de autoare.

11 Magicianul – John Fowles. Am ales-o pentru că am auzit că este cea mai buna carte a autorului. Eu am mai citit o carte a acestuia, și mi s-a părut fascinantă.

12 The summer before the war – Helen Simonson. Așa cum îi spune și numele, e vorba de vara dinaintea unui război, doar că de data asta este vorba de Primul Război Mondial, iar acțiunea se întâmplă în Anglia.

13 Un gentleman la Moscova – Amor Towles. Rusia e tot mai prezentă în dorințele mele de lectură. Aș fi cumpărat cartea deja, dar nu îmi place deloc coperta variantei în limba română.

14 Station eleven – Emily St. John Mandel. A fost tradusă la noi cu numele Simfonia itinerantă. Este o distopie și titlul este cel care m-a atras. Cel din engleză, pentru că dacă l-aș fi văzut pe cel în română nu aș fi vrut să aflu mai multe, deoarece nu mi se pare deloc inspirat.

15 The thief of time – John Boyne. Autorul este cel care m-a făcut să aleg cartea, deoarece am mai citit de la el Băiatul cu pijamalele în dungi. Desigur, această a doua alegere are un cu totul alt subiect, dar pare interesantă.

16 Soția călătorului în timp – Audrey Niffenegger. Aceasta este o carte ce se află pe lista mea de lecturi de mai mulți ani și al cărei subiect mă fascinează.

17  Silozul. Generațiile (#3 Silozul) – Hugh Howey. Este SF-ul meu preferat de anul trecut, primul în adevăratul sens al cuvântului pe care l-am citit și nu am ezitat să îl recomand atunci când am fost întrebată despre acest tip de cărți.

18 Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paulina Simons. Tot Rusia, anul 1941 și o poveste de dragoste de 900 de pagini.

19 Un nou început – Kristin Hannah. Nu cred că putea să lipsească o carte a unei autoare care s-a aflat în topul cu cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în 2018, cu 2 romane.

Voi v-ați făcut o listă cu ce cărți vreți să citiți în 2019? Sau preferați să alegeți după instinct? Eu așa procedez de obicei, dar anul trecut m-am provocat sa-mi fac și liste și chiar îmi place.

Goodreads reading challenge

Cred că puțini sunt aceia care nu au auzit vorbindu-se măcar despre site-ul Goodreads. Eu îl folosesc cu regularitate de câțiva ani și mă ajută enorm pentru că am trei liste: ce citesc în prezent, ce am citit și când și ce aș vrea să citesc. Desigur, ca utilizatori, suntem liberi să facem și alte liste în care să ne includem cărțile preferate. Putem să participăm și la giveaway-uri internaționale, să scriem recenzii, să oferim note cărților pe care le citim, și așa mai departe.

Un alt aspect care îmi place este acela că poți să îți setezi anual un număr de cărți pe care vrei să le citești. Tot ce trebuie să faci apoi este să adaugi cartea în currently reading și apoi să setezi finished atunci cînd ai terminat-o de citit. Astfel, el va ține evidența și vei ști exact ce status ai, oricând dorești. Și în plus, îți spune câte cărți trebuie să citești săptămânal pentru a duce la îndeplinirea reading challenge-ului.

Pentru anul 2018, eu îmi setasem 80 de cărți, dar am reușit să citesc doar 76, și asta ținând cont de faptul că am citit foarte mult în luna decembrie, și astfel am putut să reduc diferența. Mai jos vă las și printscreen-uri cu reading challenge-ul meu pe anul trecut, cu ce cărți am citit, în ordine descrescătoare.

Vă adaug și un link către my year in books, tot cu privire la 2018, unde puteți vedea care au fost cele mai lungi și scurte cărți pe care le-am citit,

Pentru anul 2019 am redus puțin numărul de cărți, în ciuda faptului că o să am timp din plin să citesc în tren, în drum spre muncă. Am făcut-o pentru că simt că anul acesta mi-aș dori să nu mai simt atât de mult presiunea acestei provocări. Prefer să îmi stabilesc provocări mai mici, pe care să pot să le duc la îndeplinire și cărora am început să le simt gustul, și să citesc numai cărți faine.

Până acum, am reușit să termin deja 2 cărți și mai am două în curs de lecturare.

Voi cum v-ati început anul? Folosiți Goodreads? Și dacă da, participați la challenge sau vă stabiliți voi un număr de cărți pe care vreți să le citiți lunar sau anual?