Destinul coroanei (#2 Jocul coroanei) – Evelyn Skye

Titlu in romana: Destinul coroanei

Titlu in engleza:  The Crown’s fate

Autor:  Evelyn Skye

Apariție: 16 mai 2017

Proceded by: Jocul coroanei

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Indata ce am terminat “Jocul coroanei” am cautat si am cumparat si cel de-al doilea volum al seriei pentru ca mi-a placut mult de tot si am vrut sa aflu ce s-a intamplat cu Nikolai si Vika.

Ii regasim pe cei doi dar si pe Pasa care se pregateste pentru incoronare, in ciuda faptului ca e incoltit de temeri si nu se simte deloc pregatit. Iuliana este insa umbra lui mai mult ca oricand si face orice pentru a-si proteja fratele, chiar daca asta inseamna ca noul Mag Imperial, Vika, este total lipsita de libertate.

Din cauza modului in care a actionat la sfarsitul jocului coroanei, Vika nu-l poate vedea pe Pasa. In plus, nu stie ce s-a intamplat de fapt cu Nikolai si nici unde se afla acesta.

Asa cum am mentionat si in articolul despre primul volum al seriei, apare un personaj cu un rol important si este vorba despre mama lui Nikolai. Modul in care este pictata aceasta este foarte urat si asta atrage antipatia cititorului.  Ea contribuie la schimbarea atitudinii lui Nikolai, sau mai bine zis la agravarea inrautatirii acesteia si am avut o multime de indoieli in privinta succesului incercarii Vikai de a-l salva, in timp ce e obligata sa-l apere pe noul tar al Rusiei.

Lumea minunata creata de Nikolai in timpul jocului este distrusa de acesta in incercarea sa de a mai capata energie si magie. In acest al doilea volum, baiatul nu mai lupta alaturi de Vika ci impotriva fratelui sau si implicit a fetei care-l protejeaza. Setea de razbunare este mare si o buna perioada de timp am avut impresia ca nu o sa il mai regasim pe vechiul Nikolai.

In ciuda greutatilor Vika nu se lasa si lupta pe toate fronturile. Imi place mai mult aceasta noua Vika decat cea pe care am cunsocut-o in volumul anterior. Pasa nu m-a dat pe spate nici in trecut, nici acum, iar Iuliana mi-a fost antipatica de la inceput pana la final.

Pacat ca aceasta serie faina se termina dupa doar doua volume, desi povestea este bine construita si este suficient de exista cu aceste doua carti. Un al treilea volum ar fi de umplutura in acest caz, dar sunt curioasa ce va mai scrie Evelyn Skye pe viitor.

Jocul coroanei (#1 Jocul coroanei) – Evelyn Skye

Titlu in romana: Jocul coroanei

Titlu in engleza:  The Crown’s game

Autor:  Evelyn Skye

Apariție: 17 mai 2016

Followed by: Destinul coroanei

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Vika Andreieva si Nikolai Karimov sunt doi tineri aparent normali, dar care detin secretul magiei, fiind singurii magi din Rusia. Ea poate crea furtuni de zapada iar el poate vedea dincolo de pereti. La initiativa tarului, cei doi intra in aventura vietii lor: Jocul Coroanei, un duel din care doar unul dintre ei va iesi invingator, celalalt fiind macinat pana la disparitia sa de pe pamant.

Problemele apar atunci cand cei doi se cunosc si se simt atrasi unul de celalalt. Lupta devine din ce in ce mai dificila dar cei doi tineri se intrec cu fiecare proba, aducand culoare orasului.

Vika a fost crescuta de tatal ei, Sergei, si s-a antrenat intreaga viata pentru a devenit Mag Imperial. Nikolai nu are parinti dar a fost adoptat de Galina, sora lui Sergei. Insa aceasta nu a fost niciodata apropiata de baiat, ci mai degraba s-a purtat urat cu el. Atat Sergei cat si Galina i-au antrenat pe cei doi pentru a deveni viitorul Mag Imperial si niciunul nu isi doreste ca invatacelul sau sa piarda, mai ales ca asta i-ar putea aduce moartea.

In momentul in care tarul da startul Jocului Coroanei, cei doi maestri sunt indepartati de cei doi tineri si acestia sunt lasati sa se descurce singuri.

Este fascinant modul in care se descurca atat Nikolai cat si Vika, desi respira durere prin toti porii (sau cel putin aceasta a fost impresia mea). Mi-au placut personajele despre care v-am vorbit pana acum, mi-a placut si micul tar, Pasa, desi pe alocuri e enervant, dar am dispretuit-o pe sora acestuia si pe tatal lor.

Lumea pe care a creat-o Evelyn Skye e cu adevarat magica si desi imi era tare frica de aceasta carte, care a stat aproape un an in biblioteca mea inainte de a o citi, mi-a placut foarte foarte mult. Povestea e bine pusa la punct, conturata cu actiune si descrieri fanstastice care te introduc in lumea Vikai si a lui Nikolai.

Avem parte de un final greu de digerat, la care eu nu ma asteptam. Rivalitatea dintre Pasa si Nikolai duce la un adevarat dezastru, si prietenia lor este pusa la incercare. Reapare si un personaj din trecutul lui Nikolai, care nu va face lucrurile deloc usoare, ci mai degraba pare ca va pune sare pe rana.

“Jocul Coroanei” este primul volum al seriei cu acelasi nume, formate din doar doua volume. Odata terminat primul volum, nu am avut de asteptat prea mult pentru ca m-am sincronizat fara sa vreau cu aparitia celui de-al doilea volum “Destinul Coroanei”.

Recomand “Jocul coroanei” iubitorilor de fantasy, chiar de sunt pretentiosi. Cartea aceasta indeplineste si cele mai exigente cerinte. Mi-as dori sa vad o ecranizare a acestei povesti.

 

Cele mai frumoase carti citite in 2017

Mai sunt doar cateva zile pana vine 2018 si vreau sa impart cu voi cele mai frumoase carti citite anul acesta, asa cum am facut si anul trecut. Si tot de cateva zile Goodreads mi-a facut un rezumat a ceea ce am lecturat.

De data aceasta am impartit in categorii cele mai frumoase carti citite anul acesta, dar mi-a fost la fel de greu sa aleg, ca si anul trecut. Am constatat ca desi avem impresia ca am dat mai putine note de 5, m-am inselat. Cred ca peste 30 din cele 88 de carti citite au o asemenea nota. M-am pus pe taiat titluri si am aplicat un fel de metoda Konmari dar fara succes. Ordinea este aleatorie.v

Thrillere sau cartile care nu-s pentru stomacul tuturor.

  • Jocul lui Gerald – Stephen King. 

    Prima carte a autorului pe care am citit-o si care m-a facut sa ma indragostesc de stilul sau. In plus are si ecranizare, una destul de buna daca ar fi sa ma intrebi pe mine. Dar nici nu se putea altfel cu o astfel de carte. Recenzia ei o puteti gasi aici. Am primit o multime de recomandari legate de Cimitirul animalelor si o voi include pe lista mea pentru anul urmator.

  • Locuri intunecate – Gillian Flynn.

    Tocmai am terminat-o de citit de doar cateva zile si mi se pare geniala! am vanat-o cateva luni si mi-era putin teama ca nu o sa se ridice la inaltimea asteptarilor, dar efectiv autoarea este si ea printre cei mai buni scriitori de acest gen, din punctul meu de vedere. Efectiv nu mi-am dat seama cine a fost vinovatul! Si trebuie sa va spun ca autoarea mai are un titlu printre favoritele de anul acesta.

  • Fata din Brooklyn – Guillaume Musso.

    Ceva mai soft de aceasta data. Acest roman te tine cu sufletul la gura pana la final iar modul in care a fost construit inceputul iti trezeste interesul inca de la primele pagini. Recenzia aici.

  • Cariera malefica (#3 Cormoran Strike) – Robert Galbraith.

    Trisez putin incluzand aceasta carte aici, deoarece face parte dintr-o serie si ar trebui sa o mentionez acolo dar, subiectul m-a facut sa aleg sa o pun aici. Trebuie sa va spun de asemenea ca ar trebui sa cititi intreaga serie dedicata lui Cormoran Strike. Si ca sa va conving o sa va mai spun ca Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling (daca nu stiati deja). Recenzia acestui volum o puteti gasi aici, si pentru partea I si a IIa a seriei aici si aici.

  • Obiecte ascutite – Gillian Flynn.

    Asa cum spuneam si mai sus, mai am o carte a autoarei inclusa in acest top si asta pentru ca mi-a fost imposibil sa aleg intre cele doua titluri ale acesteia. Recenzia obiectelor ascutite se afla aici.

  • Barbati care urasc femeile (#1 Millenium) – Stieg Larsson.

    Inca o trisare pentru includerea acestui titlu in aceast categorie, dar am facut-o pentru ca romanele seriei Millenium se pot citi si separat, din punctul meu de vedere. Stieg Larsson a devenit la fel ca si Stephen King, un clasic al thrillerelor si desi nu am terminat de citit intregul roman (am facut rost de varianta impartita in doua parti), mi-a placut atat de mult pana acum incat categoric trebuie sa faca parte din lecturile preferate ale acestui an.

Lecturi obligatorii

  • Fahrenheit 451 – Ray Bradbury.

    Nu a primit neaparat 5/5 ci mai degraba un 4/5 pentru ca mi se pare ca a fost prea scurta si la subiect, dar cartea are o tema extrem de faina si de interesanta. Indicii? E cu pompieri, dar nu unii care sting focul ci unii care-l aprind.

  • Colectionarul – John Fowles.

    Acest roman te va tulbura, pot sa garantez. John Fowles ne arata pana unde poate ajunge o minte bolnava. Recenzia aici.

  • Ferma animalelor – George Orwell.

    Nu este despre ferma din Guvernul Romaniei din zilele astea, dar nu degeaba li s-a facut unora cadou aceasta carte. Si daca nu ati citit-o trebuie sa o faceti! Reflecta foarte bine unde se poate ajunge si unde ne aflam noi acum, in ciuda faptului ca a fost scris in 1945. Recenzia aici.

  • Povestea slujtoarei – Margaret Atwood.

    Chiar stiu oameni care nu au putut vedea serialul si categoric nu pot citi cartea si inteleg ca ideea ii oripileaza. Pe mine mai degraba ma ingrijoreaza pentru ca am impresia ca spune mai mult din realitate si poate viitor decat vrem sa credem. Recenzia.

Serii

  • Regina Rosie (#1 Regina Rosie) – Victoria Aveyard.

    O vom cunoaste pe fetita cu fulgerele, cea care va rasturna societatea impartita intre argintii si rosii, intre puternici si slabi, intre conducatori si condusi. Mi-era dor de o carte asa, si cum am mentionat si in recenzie, daca v-au placut eroinele din Delirium, Cronicile Lunare sau Divergent, va veti indragosti si de Mare Barrow.

  • Iuresul sabiilor si Festinul ciorilor (#3 si #4 Un cantec de gheata si foc) – George R.R. Martin.

    Nu puteau sa lipseasca aceste carti nici din topul anului acesta. Nu va lasati descurajati de marimea cartilor sau de faptul ca ati vazut serialul. Merita! Si la fel cum ii spuneam cuiva pe Facebook zilele trecute, nici eu nu intelegeam ce vede toata lumea la serial&carti, pana nu am citit si pana nu am vazut serialul. Dar este mult prea bine construita lumea din cartile astea ca sa o ratezi.

  • Defecti (#1 Defecti) – Cecelia Ahern.

    Da, Cecelia Ahern s-a apucat de serii young adult. Si chiar de unora nu le place, mie mi-a placut atat de mult incat imediat am pus mana si pe volumul doi. E chiar o poveste din care avem ce invata. Recenzia aici.

  • Trei coroane intunecate (#1 Trei coroane intunecate) – Kendare Blake.

    S-ar putea ca primele 50-100 de pagini sa nu vi se para deloc extraordinare. Dar stiti cand devine super? In ultimele 10 pagini. DA! Finalul m-a lasat masca, si desi am avut tendinta de a-mi contura o parere similara, nu m-a dus gandul chiar pana acolo. Imediat am cautat volumul doi, care nu aparuse inca. A aparut intre timp dar deocamdata nu este tradus in limba romana. Recenzia aici.

  • Jocul coroanei (#1 Jocul coroanei) – Evelyn Skye.

    Una din cele mai bune serii pe care le-am citit vreodata. Da, are trio amoros, dar nu intr-acolo mi se pare ca se centreaza povestea. Actiunea se petrece in Rusia si e fascinant. Iar volumul doi a aparut deja si la noi si se numeste Destinul coroanei.

  • Regina adevarata (#1 Regina tinutului Tearling) – Erika Johansen.

    Este cea mai recenta serie pe care am inceput-o si imi place mult de tot, intr-atat incat nu stiu daca voi mai astepta sa apara volumul doi si in limba romana. Povestea mi se pare una originala si intriganta.

  • Outlander (#1 Outlander) – Diana Gabaldon.

    In realitate sunt pe la volumul 4 al seriei, dar cred ca primul volum este cel care mi-a ramas cel mai aproape pana acum. Pentru cei care nu stiu nimic despre seria asta: Claire calatoreste in timp. Daca va pasioneaza subiectul, istoria si va plac povestile de dragoste o sa iubiti si seria aceasta. Recenziile: volumul 1, volumul 2, volumul 3.

Non fictiune

  • Arsa de vie – Souad. Titlul este unul sugestiv, nu? Povestea este una cat se poate de reala si dincolo de asta, cartea este despre puterea de a lupta si despre cum e viata in unele colturi de lume. Recenzia aici.
  • Soldatii de zinc – Svetlana Aleksievici.

    Autoarea este una dintre preferatele mele in ceea ce priveste bucati de istorie si carti de non fictiune. Fiecare carte a ei are un subiect diferit dar la fel de important. In acest roman Svetlana Aleksievici aduce in prim plan marturii cutremuratoare ale victimelor unui razboi despre care eu nu stiam. Recenzia aici.

  • Auschwitz. Alive 70 de ani coord. Romeo Couti.

    O carte despre care stiu prea putini oameni, dar care reuneste marturii ale catorva dintre supravietuitorii holocaustului. Asa cum am mai spus-o, mi se pare important sa citim astfel de carti pentru a incerca sa intelegem ceea ce s-a intamplat si sa facem tot ce putem pentru a nu se repeta greselile.  Recenzia aici.

  • Un baiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson.

    Un alt supravietuitor al dezastrului nazist si-a pus pe hartie povestea. O carte scurta, dar pe care nu o poti uita usor. Recenzia aici.

  • Lista lui Schindler – Thomas Keneally.

    Povestea reala a omului care a reusit sa salveze evrei riscand totul. Am auzit ca are si ecranizare.

Restul – diverse

  • O mare de lacrimi – Ruta Sepetys.

    Fictiune istorica ce ne spune povestea cutremuratoare a celei mai mari tragedii maritime din istorie. Recenzia aici.

  • Ultima scrisoare de dragoste – Jojo Moyes.

    Cea mai frumoasa carte de dragoste pe care am citit-o anul acesta. Au fost cateva titluri deosebite, mai ales in prima parte a anului dar aceasta a castigat. Recenzia aici.

  • Circul noptii – Erin Morgenstern.

    Cel mai plin de magie roman al anului. Recenzia aici.

  • Toate acele locuri minunate – Jennifer Niven.

    Cred ca e o carte pe care o iubesti sau o urasti. Stiti cum sunt notele pe Goodreads? Are fie o stea fie cinci stele. Dar sunt mai multe de cinci, deoarece media este 4.19.  “O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară.” Recenzia aici.

  • Pofta de ciocolata – Care Santos.

    Iar trisez putin, deoarece aceasta carte a fost printre ultimele, sau chiar ultima pe care am citit-o la final de decembrie 2016 dar nu am mai apucat sa o includ in articolul de anul trecut. Ce poate fi mai bun decat ciocolata bauta dintr-o ciocolatiera si povestile a trei femei din trei epoci diferite? Recenzia aici.

Inchei aici aceasta lista si va invit sa-mi spuneti si voi care au fost preferatele voastre de anul acesta.

6 carti pana la Craciun

Probabil titlul nu va este deloc necunoscut. Mi-a venit ideea pentru aceasta provocare  dupa ce am vazut clipul Irinei de la Coffentropy  si pe cel al Irinei de la Irina Citeste, care a facut si anul trecut acest clip.

Am decis sa preiau si eu ideea, eu fiind o persoana care nu isi alege dinainte cartile pe care le citeste. Ma iau mai degraba dupa ce am pofta sa citesc atunci cand termin o carte, dupa starea de spirit si dupa anotimp.

Mi-a fost foarte greu sa aleg doar sase carti din biblioteca mea, asa ca am si un bonus, asta daca reusesc sa termin provocarea la timp. Sa incepem:

  1. Prima carte pe care am ales-o este un ebook: ¨Más allá del invierno¨ de Isabel Allende, pe care mi-o doream inca din toamna. As fi vrut cartea in format fizic pentru ca are o coperta superba dar nu am reusit sa o gasesc in Madrid in timpul scurt petrecut acolo in luna octombrie. Si, asa cum ii spune titlul, este in spaniola, contine cuvantul iarna si cred ca va fi potrivita pentru friguroasele zile care ne asteapta.
  2. ¨Bibliotecara de la Auschwitz¨ de Antonio G. Iturbe este si ea pe lista mea. Si nu e prima data cand imi propun sa o citesc, dar de data asta nu ma las pana nu reusesc. Imi plac foarte mult povestile reale sau inspirate din cel De-al Doilea Razboi Mondial.

  3. ¨Regina adevarata¨ de Erika Johansen este prima carte a seriei Regina Tinutului Tearling, un tinut saracit din epoca feudala. Protagonista este o tanara de 19 ani care cunoaste lumea cartilor. Suna bine, nu? Si coperta acestui roman este superba.

  4. ¨Locuri intunecate¨de Gillian Flynn este cea de-a patra alegere a mea pentru ca nu putea sa lipseasca un thriller de pe lista mea si pentru ca am cautat foarte mult cartea aceasta pana am gasit-o si am reusit sa fac rost de ea.

  5. ¨Oryx si Crake¨ de Margaret Atwood este prima parte a unei trilogii, care ne pune in vedere un viitor apocaliptic. Dupa ¨Povestea slujitoarei¨  care mi-a placut foarte mult, sunt curioasa cum va fi aceasta trilogie.
  6. ¨Destinul coroanei¨ de Evelyn Skye este al doilea volum al seriei ¨Jocul coroanei¨ si abia astept sa il citesc deoarece mi-a placut foarte mult primul volum si aparitia in limba romana a celui ce-al doilea volum a venit la fix. Vika e mag imperial si Pasa se pregateste de incoronare. Dar unde este Nikolai?

Bonusul pe care l-am ales, si deci cea de-a saptea carte pe care o voi include in provocare daca reusesc sa termin cele 6 carti mai repede, este ¨Poveste de iarna¨ de Mark Helprin, o frumoasa poveste de dragoste, intr-un New York inghetat si magic. Am vazut deja filmul cred ca acum doi ani dar sunt sigura ca o sa imi placa mult mai mult cartea.

Daca voi ati citi vreuna din cartile mentionate de mine va invit sa imi spuneti parerea voastra. Ce va doriti sa cititi in acest decembrie magic?

Book haul si ce am mai citit Q2 2017

Asa cum va povesteam in articolul pregatit pentru primul trimestru al anului 2017, vreau sa fac o situatie a cartilor citite si a cartilor cumparate la fiecare 3 luni. Sa incepem cu listele pentru Q2.

Ce am citit

Aprilie a inceput bine, a fost o luna plina de carti faine. Am reusit sa termin cel de-al treilea volum al seriei Cantec de gheata si foc, intitulat Iuresul sabiilor de George R.R. Martin si nu cred ca mai e nevoie sa va spun cat de mult imi place seria asta. Voi continua si cu volumul patru, dar pentru moment nu mai am acces la Bookster asa ca trebuie sa vad cum pot sa fac. Am citit si doua carti pe care mi le-au oferit cei de la Libris, Cel mai frumos loc din lume e chiar aici de Care Santos si Francesc Miralles si Soldatii de zinc de Svetlana Aleksievici. O alta carte scrisa de Care Santos pe care o regasim pe lista pentru luna aceasta este Diamante azul, roman care sper sa se traduca curand si la noi. Au urmat O cale ingusta spre nordul indepartat de Richard Flanagan si Fata pe care ai lasat-o in urma de Jojo Moyes, si am incheiat luna cu Printre tonuri cenusii  de Ruta Sepetys si Circul noptii de Erin Morgenstern. Dupa cum puteti observa, a fost o luna plina de carti cu subiecte extrem de diferite.

Mai a venit cu o mare schimbare in viata mea, asa ca nu am avut prea mult timp de citit. Am pus in sfarsit mana pe primul volum al seriei Outlander, Calatoarea de Diana Gabaldon si m-a fascinat. Cei de la Libris, mi-au oferit Casatorie de placere de Tahar Ben Jelloun si Obiecte ascutite de Gillian Flynn. Cum In ape adanci de Paula Hawkins a aparut pe 24 mai la Bookfest, nu am ratat-o. Pana la finalul lunii era si citita, urmeaza curand si recenzia. Panica de Lauren Oliver si Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven au fost si ele printre lecturile lunii.

Iunie a fost o luna ceva mai productiva decat predecesoarea sa. Am incercat De vorba cu Emma de Vitali Cipileaga, pe care nu am putut sa o termin, deoarece nu mi-a placut deloc si am lasat-o balta. Eu nu prea fac asta, dar nu am mai avut rabdare cu ea. O carte care mi-a placut foarte mult si m-a surprins a fost Trei coroane intunecate de Kendare Blake, primul volum al seriei cu acelasi nume. Abia astept sa citesc si urmatorul volum.  A urmat cel de-al doilea volum al seriei Outlander, Atrapada en el tiempo (Talismanul) de Diana Gabaldon, pe care l-am citit in limba spaniola. Carrie de Stephen King a urmat si mai apoi Chimista de Stephenie Meyer. Tot Libris Accidentul mi-a oferit doua carti, tot diferite dar foarte frumoase: de Mihail Sebastian si Cruzimea de Scott Bergstrom.

 

Carti noi in biblioteca mea

In aprilie am facut doua comenzi la Libris care au continut: Jocul coroanei de Evelyn Skye, Dracul si mumia de Stelian Tanase, Fetita care nu zambea niciodata de Lola Lafon, Sabia de sticla (Regina rosie II) de Victoria Aveyard, Jane Eyre de Charlotte Bronte, Parada de Paste de Richard Yates. Tot in aceasta luna am cumparat pentru prima data o carte de pe un grup de pe Facebook: Caraval de Stephenie Garber.

In mai, nu am putut rezista din nou reducerilor, asa ca am comandar de la Elefant Panica de Lauren Oliver, pe care am citit-o deja, Mandrie si prejudecata de Jane Austen, Trei coroane intunecate de Kendare Blake (citita si ea) si Urgia si zorile  de Renee Ahdieh. Cei de la Libris mi-au oferit Obiecte ascutite de Gillian Flynn si Casatorie de placere de Tahar Ben Jelloun. Tot in mai a fost si Bookfest si am incercat sa nu exagerez, asa ca m-am intors acasa cu: In ape adanci  de Paula Hawkins, pe care am citit-o repede, repede, Povestea slujitoarei de Margaret Atwood, pe care abia astept sa o citesc si Oblomov de I.A. Goncearov.

In iunie am plecat din compania unde lucram si colegii au complotat si mi-au oferit un cadou care a constat in doua carti (bineinteles), pe care mi le doream: Talismanul al doilea volum al seriei Outlander de Diana Gabaldon si Un barbat si o femeie de Jojo Moyes, pe care mi-o doream de la Bookfest dar pe care nu am gasit-o in prima zi la standul celor de la Litera.

Mi-am mai luat si de pe un grup de pe Facebook doua carti: Maestra de L.S. Hilton si Mesagerul  de Markus Zusak, la un pret foarte bun fiecare. Cei de la Libris mi-au oferit Accidentul de Mihail Sebastian si Cruzimea de Scott Bergstrom, iar de la Antic exlibris mi-am cumparat Cantul lui Ahile de Madeline Miller si Fetele de inghetata de Dorothy Koomson.

Asadar si in acest trimestru am economisit o gramada de bani, profitand de ofertele Libris si Elefant si de preturile bune de pe grupuri (cartile sunt noi noute) sau de la Antic ex Libris unde gasiti carti de la 5 lei, tot noi.