Simfonia itinerantă – Emily St. John Mandel

Titlu în engleză: Station eleven

Autor: Emily St. John Mandel

Apariție: 9 septembrie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Simfonia itinerantă este un roman care ne prezintă lumea înainte și după o pandemie care ucide peste 99% din populația de pe Terra și care, urmărește o trupă de actori, motiv pentru care bănuiesc că s-a ales titlul în limba română. Nicicum nu m-aș fi gândit că Station eleven și Simfonia itinerantă sunt una și aceeași carte dacă le-aș fi văzut pe rafturile unei librării. Aș putea chiar să afirm că nu aș întinde mâna după varianta în limba română.

Trecând peste aspectul legat de titlu, subiectul romanului m-a atras foarte tare, fiind unul din preferatele mele pentru că mă face să mă gândesc la ce ne așteaptă cu adevărat în viitor și încotro se îndreaptă lucrurile.

Romanul începe cu moartea unui actor faimos, pe nume Arthur Leander. Decesul acestuia are loc în timpul unei reprezentații a unei opere a lui Shakespeare. În public se află și Jevaan Chaudhary care încearcă să îi acorde primul ajutor până la sosirea ambulanței. Apoi acesta are grijă ca una din fetițele care jucau în piesa de teatru să nu vadă ce se întamplă cu Arthur, iar apoi o lasă în grija femeii care se ocupă de fete, pentru a merge să-și viziteze fratele.

În continuare, autoarea ne duce în viitorm la 20 ani după evenimentele prezentate mai sus, într-o societate măcinată de gripa din Georgia, în urma căreia doar puțini oameni au supraviețuit și nu mai au electricitate, combustibil, medicamente și nici un fel de tehnologie. Într-o astfel de societate, o trupă numită Simfonia călătoare se plimbă dintr-un loc în altul și organizează spectacole.

Simfonia itinerantă este o distopie post-apocaliptică unde trecerile de la trecut la viitor ne ajută să înțelegem ce s-a întâmplat, atât cu lumea în ansamblul ei, cât și cu anumite personaje pe care le urmărim de-a lungul poveștii.

Prima parte a romanului mi-a plăcut foarte mult dar, după jumătate, nu m-a mai atras la fel de mult din cauza modului în care evoluează lucrurile. Mi-ar fi plăcut ca povestea să se dezvolte altfel, să se pună mai mult accent pe societate și cum e reconstruită și mai puțin pe luptele între oameni. Este destul de greu să dezvolt această idee fără să dau spoilere.

Station eleven este un roman care aduce în prim plan ceea ce ne face umani, care ne aduce aminte care sunt lucrurile pentru care trebie să luptăm în viață. Sunt curioasă să aud și părerea voastră cu privire la această carte.

Fata cu toate darurile (#1 Fata cu toate darurile) – M. R. Carey

Titlu în română: Fata cu toate darurile

Titlu în engleză: The girl with all the gifts

Autor: M. R. Carey

Apariție: 14 ianuarie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Despre Fata cu toate darurile de M. R. Carey nu am citit mai nimic înainte să mă apuc de citit dar titlul îmi inspirase o cu totul altă idee despre ceea ce aș fi putut găsi în poveste. M-am lăsat dusă de val cu fiecare pagină și am descoperit-o pe Melanie, o fetiță care în fiecare zi așteaptă liniștită ca cineva să vină să o ducă în sala de clasă. În timp ce o țintuiesc cu pistolul, o persoană o leagă de scaunul cu rotile și apoi e condusă în locul unde o așteaptă o nouă zi de studiu. Fetița crede că fac asta penru că nu o plac și chiar de încearcă să glumească cu ei, spunând că nu îi mușcă, ei nu zâmbesc deloc.

Melanie e o fetiță extrem de inteligentă, care începe să își dea seama de cum stau lucrurile atât în ceea ce o privește, cât și cu privire la colegii ei de clasă. Își dă seama că e diferită de domnișoara Justineau, profesoara lor, de sergentul Parks, doctora Caldwell și ceilalți oameni care locuiesc în baza militară unde se află și Melanie. Copila se simte extrem de atașată de domnișoara Justineau, care se poartă extrem de frumos cu acești copii diferiți și periculoși.

Într-o zi, viața lui Melanie este pusă în pericol și de acolo se declanșează o luptă pe viață și pe moarte între toate ființele existente în baza militară și alte persoane care atacă respectivul loc. Iar vârful acestui război este pericolul care îi paște pe toți, care este dat de o ciupercă ce a atacat omenirea și a dus la îmbolnăvirea populației.

Întâmplarea face ca Melanie, domnișoara Justineau și sergentul Parks însoțit de un soldat, să scape împreună din inferul declanșat. De altfel, lor li se adaugă și doctora Caldwell. Cu toții au o anume destinație, dar aici intervine ceva de nu mi-a plăcut, și anume că nu ajung la final. Pe parcurs,, au parte de o serie de întâmplări care îi pun în pericol, și din păcate nu toâi vor supraviețui.

Îmi place mult legătura dintre domnișoara Justineau și Melanie, pentru că este o legătură sinceră și tandră. Și îmi place și de sergentul Parks deși rolul său este mai degrabă negativ și ar trebui să urât de cititori.

Nu mi-a plăcut turnura pe care au luat-o lucrurile la final, și asta a dus la nota de 3/5 stele pe Goodreads. Mă așteptam la un altfel de final, pe care poate îl voi regăsi în cea de-a doua carte din serie, numită Băiatul de pe pod. Am simțit că întreaga carte a fost ca un cerc în care s-a plecat din punctul A, s-a trecut pe lângă B și s-a ajuns tot la A și asta m-a făcut să mă întreb care a fost sensul tuturor aventurilor personajelor noastre.

De asemenea, am văzut filmul creat după carte care, așa cum mă așteptam are o mulțime de elemente diferite. Dar, dacă ar fi să îi acord și lui o notă, ar fi aceeași ca și în cazul cărții.

Oryx si Crake (#1 MaddAddam) – Margaret Atwood

Titlu in romana: Oryx și Crake

Titlu in engleza: Oryx and Crake

Autor: Margaret Atwood

Apariție: 22 aprilie 2003

Followed by: Anul potopului (The year of the flood), Madd Addam

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Îmi era dor să mai citesc ceva de Margaret Atwood. După ce m-a fascinat cu Povestea slujitoarei, am aflat despre seria MaddAddam iar de curând am aflat că va apărea și continuarea poveștii slujitoarelor, cel mai probabil anul viitor.

Prima carte din seria MaddAddam este Oryx și Crake și începe într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care omenirea a evoluat semnificativ cu ajutorul ingineriei genetice. Noi specii de animale au fost create, virușii și bacteriile sunt din ce în ce mai rezistente iar oamenii nu mai sunt așa cum suntem noi astăzi.

Singurul supraviețuitor al erei trecute este Jimmy, numit și Snowman. Acesta are lăcaș cel puțin ciudat, câteva lucruri a căror evidență o ține cu strictețe, se îmbracă cu un cearșaf și abia are ce mânca. Este venerat de cei din jurul lui, tocmai pentru că este venit dintr-o era necunoscută loc și pentru că este diferit de ei.
Prin intermediul amintirilor sale cunoaștem cum s-a ajuns la prezentul pe care îl descoperim, și rolul pe care l-a avut Snowman în toată această poveste. Aflăm despre relația lui cu Crake și cine este Oryx. Oamenii locuiesc într-o lume tehnologizată, în Complexe în funcție de jobul pe care îl au. Sunt extrem de inteligenți și ajung să dezvolte noi specii genetice, precum porcanii și rîsucii. Cei mai puțin norocoși, cei normali, sunt considerați plebei și trăiesc în afara Complexelor.

Într-un astfel de complex, pe când e doar un adolescent, Jimmy îl cunoaște pe Glenn, care devine Crake în cadrul unui joc la care participă împreună. Acest joc se va dovedi a fi un plan al lui Crake, un proiect ce va fi transpus în realitate. Pe lângă aceste două persoanje, vom afla câte ceva și despre familia lui Jimmy, despre părinții lui și povestea lor și despre cine este Oryx și cum a apărut ea în viața lor. M-a intrigat puțin povestea mamei lui Jimmy, și sunt curioasă dacă vom afla ce s-a întâmplat cu ea, în cărțile următoare. deoarece pentru mine a rămas oarecum neclar. Nu am reușit să înteleg prea bine legătura de prietenie dintre Snowman și Crake. Unul nu reușește să se integreze în Complex, pe gând celălalt este un participant model al acestora. Nu înțeleg prea bine planul pe care l-a avut Crake pentru prietenul său și nici care s-a vrut să fie exact planul pentru Oryx. Sfârșitul romanului lămurește o parte din dubiile sau întrebările pe care le-am avut pe parcursul lecturii dar mai rămân câteva elemente de clarificat.

Ideea din spatele cărții este una pe cât de interesantă pe atât de terifiantă, pentru că trăim într-o lume în care tehnologia are un rol din ce în ce mai important în viața noastră de zi cu zi și poate duce în direcția pe care Margaret Atwood a portretizat-o.

Vă recomand Oryx și Crake dacă vă plac cărțile de science-fiction dar și daca sunteți genul de oameni care își pun întrebarea: Ce ar fi dacă?

Silozul. Inceputurile (Silo #2) – Hugh Howey

Titlu in romana: Silozul. Inceputurile

Titlu in engleza: Shift

Autor: Hugh Howey

Apariție: 28 ianuarie 2013

Followed by: Silozul

Followed by: Generațiile

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Așa cum îi spune și numele, Începuturile ne duce în trecutul primului volum, către momentul când a apărut ideea silozurilor și următorii zeci, poate chiar sute de ani după implementarea acestor proiecte. Așadar, acțiunea se petrece cu mult timp înaintea situațiilor pe care le-am întâlnit în volumul anterior, și astfel reușim să vedem ce și cum s-a întâmplat de s-a ajuns acolo.

Reîntâlnim personaje pe care deja le cunoaștem dar apar și unele noi, prin ochii cărora vedem lucrurile așa cum au fost ele înțelese. De fapt, întreaga acțiunea a cărții se va încheia în punctul  în care am terminat și prima carte, acesta fiind un lucru extrem de interesant și de original din punctul meu de vedere. Mă întreb oare ce ne așteaptă în următorul volum.

Unul dintre personajele pe care le vom urmări de-a lungul istoriei din Silozul. Începuturile este un bărbat care trăiește într-o lume similară cu a noastră, ceea ce ne face să ne identificăm cu acesta și să intrăm de-a binelea în poveste. De altfel, așa cum vă spuneam și în articolul despre primul volum, mie nu mi se pare deloc de neimaginat un astfel de scenariu. Ba chiar aș putea să cred că un astfel de proiect se desfășoară chiar acum sau este în lucru.

Acest al doilea volum al seriei vine să răspundă unor întrebări pe care cu siguranță ni le-am pus atunci când am citit prima carte, așa că nu  trebuie să vă simțiți dezamăgiți că nu continuă de unde s-a încheiat cealaltă.

Despre personaje, nu pot spune că am avut un preferat, și o să mă întelegeți atunci când veți citi și voi. Cumva, ele parcă fac parte din spații și timpuri diferite și faptul că mergem într-o călătorie din mintea unuia într-a celuilalt, nu-ți permite să-ți alegi un favorit. Însă, o mare supriză o reprezintă întâlnirea cititorului cu povestea unui personaj cu care am avut deja ocazia să facem cunoștință.

Un plus al acestor două cărți ar fi și acela că nu contează ordinea în care le citești. Poți alege să începi cu cel de-al doilea volum sau poți începe, așa cum am facut și eu, cu primul volum al seriei.

Așa cum probabil bănuiți, eu vă recomand această carte, este un must read din punctul meu de vedere, și tare mult mi-aș dori să văd și un serial sau un film adaptat după cărțile lui Hugh Howey. Nu mai zic că abia aștept să pun mâna pe volumul următor!

Silozul (Silo #1) – Hugh Howey

Titlu in romana: Silozul

Titlu in engleza: Wool Omnibus

Autor: Hugh Howey

Apariție: 25 ianuarie 2012

Followed by: Începuturile, Generațiile

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Deși anul acesta nu am citit prea mult, fiind chiar în urmă cu reading challenge-ul de pe Goodreads, am avut parte de câteva provocări în materie de lecturi. Consider că Silozul face parte din această categorie de provocări, fiind o distopie și un SF în același timp, diferit de ceea ce am citit pana acum. Încă de la început aș vrea să menționez că a fost comparat cu 1984 și cu Minunata lume nouă de către Daily Express.

Acțiunea primului roman al seriei cu același nume are loc într-un viitor îndepărtat în care aerul este irespirabil și mortal pentru locuitorii planetei. Supraviețuitorii sunt închiși într-un siloz împărțit pe etaje iar aceasta este lumea pe care cei mai mulți dintre ei o cunosc.

Romanul începe cu povestea lui Holston, șeriful silozului care își cere ieșirea din siloz. Își dorește să meargă după soția sa și să afle ce se întâmplă dincolo de zidurile casei lor. O dată cu ieșirea unui om se face și o curățare a ecranelor prin care cei din siloz pot vedea lumea cenușie de afară. Îmbrăcați cu niște costume speciale, cei care ies au grijă să curețe cum trebuie, cu ajutorul materialelor atașate costumului.

Odată cu plecare șerifului, ajutorul său și primarul silozului pornesc în căutarea unui nou șerif. Pentru asta, au nevoie și de aprobarea omului care conduce departamentul de IT: Bernard Holland.

Cele 140 de etaje ale silozului dau si o ierarhie a oamenilor ce locuiesc acolo. În partea de sus locuiesc cei care conduc silozul, pe la mijloc sunt comercianții și departamentul de IT. În partea inferioară sunt departamentele ce se ocupă de mecanică și achizițiile. Noul șerif este din departamentul dedicat mecanicii și se numește Juliette. Prinsă cumva între ciocan și nicovală ea acceptă poziția. Din acel moment vom merge în continuare alături de aceasta dar lucrurile o cam iau razna.

Juliette ajunge sa fie condamnată la puțin timp de la numirea ei ca șerif, și este dată afară din siloz. Va fi prima care nu va curăța ecranul pentru cei din interior și prima care nu va muri la puțin timp după ieșirea din siloz. Ceea ce va descoperi va schimba atât percepția ei asupra lumii pe care o cunoștea cât și cursul întâmplărilor din locul unde a crescut.

Silozul este un science fiction ce are în rețeta sa aventuri, lupte pentru supraviețuire, lupte pentru putere, dedicare, loialitate și dragostea față de alte persoane. Deși cele cinci părți au fost scrise separat, ele au elemente de legătură și autorul a reușit să facă aceste contacte astfel încât cititorul să nu își dea seama că au fost povești individuale.

Îmi plac majoritatea personajelor create de Hugh Howey, dar printre preferatele mele se numără Holston, Juliette și Lukas. Juliette este curajoasă și indiferent de toate greutățile de care se lovește nu se dă bătută și luptă pentru toți cei pe care îi iubește.

Recomand Silozul pentru cum e construit dar și pentru că este un scenariu ce nu ar trebui exclus, întrucât planeta noastră se deteriorează pe zi ce trece și avem zone în lume unde uneori aerul este irespirabil. Pentru mine, creația lui Hugh Howey a fost o surpriza plăcută