Cărți populare #1

Ce au în comun Taylor Jenkins Reid, Alex Michaelides și Agnès Martin-Lugand? Ei bine, au scris trei cărți care au fost iubite de cititori dar care mie mi-au cam înșelat așteptările. De aceea, de cele mai multe ori aștept puțin înainte de a cumpăra cărți atât de intens promovate și lăudate (hype fiind termenul folosit).

În astfel de cazuri ne întrebăm dacă problema e la noi sau la carte. Iar eu v-aș spune că nu e nici o problemă de nici o parte pentru că, poate nu a fost momentul potrivit pentru lectura respectivă, poate aștepările au fost prea mari, generate de experiența anterioară cu romanele autorului sau de lauda din online, sau pur și simplu suntem deja experimentați cu privire la un anumit gen și cartea respectivă e mai slabă decât altele din același gen pe care le-am citit.

În cazul autorilor menționați mai sus, am citit Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo, Pacienta tăcută și Oamenii fericiți citesc și beau cafea și la ele mă voi referi mai jos. Apoi, pe principiul “dacă nu ți-a plăcut asta, citește asta” o să vă recomand și câte o carte pe care eu o găsesc similară dar care mi-a plăcut mult mai mult.

Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo încă face vâlvă în online și eu nu am reușit încă să înțeleg de ce. Autoarea nu are neapărat un stil deosebit de a expune povestea iar legătura fostei vedete de la Hollywood cu ziarista este, din punctul meu de vedere, destul de previzibilă. Mi-a plăcut însă adevărata poveste de dragoste a vedetei, sau ceea ce cred eu că a fost adevărata poveste de dragoste.

Pacienta tăcută a făcut și ea destul de multă vâlvă în online și îmi amintesc că aveam așteptări destul de mari atunci când am început să o citesc. Însă prin mâna mea mai trecuseră destul de multe thrillere și cărți de mister și a fost previzibilă, într-atât încât am fost chiar dezamagită de faptul că m-am lăsat impresionată de vorbele care o situau ca o poveste surprinzătoare, cu legături la care nimeni nu se aștepta.

Oamenii fericiți citesc și beau cafea are un titlu foarte frumos, care-l păcălește pe orice cititor. Și spun că păcălește pentru că nu prea e vorba despre nici un fel de citit sau băut de cafea. Ideea e bună dar titlul ar fi trebuit să fie diferit sau povestea modificată astfel încât să ne îndeplinească și nouă, cititorilor, așteptările. Protagonista acestui roman fuge din Paris ca să se vindece, pe cât posibil, de trauma prin care a trecut. M-a dezamăgit pentru că nu a pus mai mult accent pe cafeneaua din Paris.

Nu spun că au fost cărți proaste ci că pe mine nu m-au impresionat. Și dacă sunteți într-o situație similară sau chiar dacă voi iubiți aceste trei cărți, vă recomand să încercați și propunerile următoare.

Femei de Oscar de Melanie Benjamin ar fi recomandarea care ar înlocui Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo. Spune povestea a două femei, două prietene care au făcut parte dintre cei care au pus bazele industriei filmului. Și se axează și pe poveștile de dragoste și legăturile de familie pe care cele două le au.

Văduva de Fiona Barton mi se pare o carte de mister destul de interesantă. Din greșeală, eu am citit întâi volumul doi al seriei din care face parte și apoi am citit acest prim volum, cunoscând astfel punctul de vedere al soției un bărbat bănuit de crimă, după ce cunoșteam deja cazul. Nu mi se pare că e destul de prezentă printre cititori și de aceea aș recomanda-o în locul cărții Pacienta tăcută.

E cineva acolo? de Marian Keyes. Aceasta e o carte ce a rămas în mintea mea de când am citit-o, în liceu. Spune povestea Annei, o tânără care se trezește practic pe canapeaua părinților ei în Dublin și vrea să se întoarcă în New York la viața ei și la soțul ei. Doar că el nu-i răspunde oricâte mesaje îi trimite ea. E tot despre vindecare și cred că acesta e aspectul pentru care am ales-o ca recomandare în locul cărții Oamenii fericiți citesc și beau cafea.


Acestea sunt cărțile populare despre care m-am gândit să scriu. Sunt sigură că fiecare dintre noi are astfel de cărți care sunt populare și iubite dar care nu crează neapărat aceleași impresii și sentimente și în noi, și rămânem puțin dezamăgiți. Dacă vrei, te invit să – mi spui și tu câteva astfel de titluri.

Winter (#4 Cronicile lunare) – Marissa Meyer

Titlu în engleză: Winter

Autor: Marissa Meyer

Apariție: 10 noiembrie 2015

Preceded by: Cinder, Scarlet, Cress

Type: ebook

Notă: 4/5

Cronicile lunare de Marissa Meyer este o serie care a început să fie tradusă în România relativ recent, și care mi se pare că atrage din ce în ce mai mulți cititori și la noi și asta nu poate decât să mă bucure. Eu am început-o în urmă cu vreo patru ani, când am cunoscut-o pe Cinder și am vrut să aflu neapărat cum se termină seria acestor repovestiri ale unor basme din copilărie.

În momentul când eu am terminat de citit Cress, Winter abia apăruse în limba engleză iar pe mine nu mă atrăgea ideea să citesc în această limbă în vremea aceea. În plus, am citit variantele în limba spaniolă ale primelor trei volume și-mi doream să fac la fel și cu Winter și i-a venit rândul anul acesta.

Romanul începe acolo unde s-a terminat volumul 3, Cress. Cinder și prietenii ei au reușit să anuleze nunta regală și l-au răpit pe rege. Noul plan este să reușească imposibilul: să creeze o revoluție pe Lună și să o detroneze pe regină.

Între timp, pe Lună, în afară de regina Levana, care e furioasă pentru că Pământul i-a scăpat printre degete, se află și Winter, o frumoasă fată, mai frumoasă decât cea care guvernează Luna.

Scarlet e prizonieră pe Lună și Winter o vizitează cu regularitate în cușca în care e ținută. ea de-a patra protagonistă a seriei este o ființă blândă și extrem de diferită de celelalte trei, dar cu un rol la fel de important în deznodământul poveștii.

Vă invit să citiți întreaga seriei Cronicile Lunare pentru a vedea cum au fost reinterpretate poveștile copilăriei noastre și cum le-a construit ca prietene Marissa Meyer. Și desigur pentru a afla dacă au învins-o pe Levana, regina Lunii, și dacă Cinder rămâne sau nu împreună cu regele Kai.

Flori pentru Algernon – Daniel Keyes

Titlu în engleză: Flowers for Algernon

Autor: Daniel Keyes

Apariție: Martie 1966

Type: audiobook

Notă: 5/5

Despre Flori pentru Algernon am auzit vorbindu-se atât de mult încât la un moment dat mi-a fost teamă să o citesc. Teamă legată de faptul că poate nu o să îmi placă, sau că nu o să o pot înțelege. Dar mi-am făcut curaj și am ascultat această faină poveste și-mi pare rău acum, că a durat atât de mult până am citit-o. A devenit categoric una din cărțile mele preferate din acest an.

Charlie Gordon este un tânăr cu un coeficient de inteligență ce nu trece de 68, este o persoană plăcută și pare potrivit pentru un exeriment științific la care se înscrie de bunăvoie, pentru că își dorește să fie deștept. Astfel, el va fi supus unei operații pe creier, în urma căreia coeficientul său de inteligență va fi crescut.

Intervenția are succes și ușor, ușor, inteligența lui Charlie depășește cote de neimaginat. Totul este documentat într-un jurnal pe care bărbatul îl ține și care face parte din acest experiement. Acesta este un obiect este extrem de util pentru că permite urmărirea evoluției lui Charlie. Pe măsură ce avansează, interesele lui se schimbă și ajunge de la mintea unui copil la aceea a unui adult extrem de inteligent.

Dar cine este Algernon? Și care este rolul pe care îl are în poveste? Vă invit să citiți cartea, pentru că este superbă și ne învață să fim mai toleranți cu ceilalți. Daniel Keyes a creat un personaj cu care ne este foarte ușor să empatizăm. Este o lecție din care putem învăța o mulțime de lucruri și avem șansa să descoperim o viață pe care nu o cunoaștem și nu o înțelegem.

Simfonia itinerantă – Emily St. John Mandel

Titlu în engleză: Station eleven

Autor: Emily St. John Mandel

Apariție: 9 septembrie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Simfonia itinerantă este un roman care ne prezintă lumea înainte și după o pandemie care ucide peste 99% din populația de pe Terra și care, urmărește o trupă de actori, motiv pentru care bănuiesc că s-a ales titlul în limba română. Nicicum nu m-aș fi gândit că Station eleven și Simfonia itinerantă sunt una și aceeași carte dacă le-aș fi văzut pe rafturile unei librării. Aș putea chiar să afirm că nu aș întinde mâna după varianta în limba română.

Trecând peste aspectul legat de titlu, subiectul romanului m-a atras foarte tare, fiind unul din preferatele mele pentru că mă face să mă gândesc la ce ne așteaptă cu adevărat în viitor și încotro se îndreaptă lucrurile.

Romanul începe cu moartea unui actor faimos, pe nume Arthur Leander. Decesul acestuia are loc în timpul unei reprezentații a unei opere a lui Shakespeare. În public se află și Jevaan Chaudhary care încearcă să îi acorde primul ajutor până la sosirea ambulanței. Apoi acesta are grijă ca una din fetițele care jucau în piesa de teatru să nu vadă ce se întamplă cu Arthur, iar apoi o lasă în grija femeii care se ocupă de fete, pentru a merge să-și viziteze fratele.

În continuare, autoarea ne duce în viitorm la 20 ani după evenimentele prezentate mai sus, într-o societate măcinată de gripa din Georgia, în urma căreia doar puțini oameni au supraviețuit și nu mai au electricitate, combustibil, medicamente și nici un fel de tehnologie. Într-o astfel de societate, o trupă numită Simfonia călătoare se plimbă dintr-un loc în altul și organizează spectacole.

Simfonia itinerantă este o distopie post-apocaliptică unde trecerile de la trecut la viitor ne ajută să înțelegem ce s-a întâmplat, atât cu lumea în ansamblul ei, cât și cu anumite personaje pe care le urmărim de-a lungul poveștii.

Prima parte a romanului mi-a plăcut foarte mult dar, după jumătate, nu m-a mai atras la fel de mult din cauza modului în care evoluează lucrurile. Mi-ar fi plăcut ca povestea să se dezvolte altfel, să se pună mai mult accent pe societate și cum e reconstruită și mai puțin pe luptele între oameni. Este destul de greu să dezvolt această idee fără să dau spoilere.

Station eleven este un roman care aduce în prim plan ceea ce ne face umani, care ne aduce aminte care sunt lucrurile pentru care trebie să luptăm în viață. Sunt curioasă să aud și părerea voastră cu privire la această carte.

Fata cu toate darurile (#1 Fata cu toate darurile) – M. R. Carey

Titlu în română: Fata cu toate darurile

Titlu în engleză: The girl with all the gifts

Autor: M. R. Carey

Apariție: 14 ianuarie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Despre Fata cu toate darurile de M. R. Carey nu am citit mai nimic înainte să mă apuc de citit dar titlul îmi inspirase o cu totul altă idee despre ceea ce aș fi putut găsi în poveste. M-am lăsat dusă de val cu fiecare pagină și am descoperit-o pe Melanie, o fetiță care în fiecare zi așteaptă liniștită ca cineva să vină să o ducă în sala de clasă. În timp ce o țintuiesc cu pistolul, o persoană o leagă de scaunul cu rotile și apoi e condusă în locul unde o așteaptă o nouă zi de studiu. Fetița crede că fac asta penru că nu o plac și chiar de încearcă să glumească cu ei, spunând că nu îi mușcă, ei nu zâmbesc deloc.

Melanie e o fetiță extrem de inteligentă, care începe să își dea seama de cum stau lucrurile atât în ceea ce o privește, cât și cu privire la colegii ei de clasă. Își dă seama că e diferită de domnișoara Justineau, profesoara lor, de sergentul Parks, doctora Caldwell și ceilalți oameni care locuiesc în baza militară unde se află și Melanie. Copila se simte extrem de atașată de domnișoara Justineau, care se poartă extrem de frumos cu acești copii diferiți și periculoși.

Într-o zi, viața lui Melanie este pusă în pericol și de acolo se declanșează o luptă pe viață și pe moarte între toate ființele existente în baza militară și alte persoane care atacă respectivul loc. Iar vârful acestui război este pericolul care îi paște pe toți, care este dat de o ciupercă ce a atacat omenirea și a dus la îmbolnăvirea populației.

Întâmplarea face ca Melanie, domnișoara Justineau și sergentul Parks însoțit de un soldat, să scape împreună din inferul declanșat. De altfel, lor li se adaugă și doctora Caldwell. Cu toții au o anume destinație, dar aici intervine ceva de nu mi-a plăcut, și anume că nu ajung la final. Pe parcurs,, au parte de o serie de întâmplări care îi pun în pericol, și din păcate nu toâi vor supraviețui.

Îmi place mult legătura dintre domnișoara Justineau și Melanie, pentru că este o legătură sinceră și tandră. Și îmi place și de sergentul Parks deși rolul său este mai degrabă negativ și ar trebui să urât de cititori.

Nu mi-a plăcut turnura pe care au luat-o lucrurile la final, și asta a dus la nota de 3/5 stele pe Goodreads. Mă așteptam la un altfel de final, pe care poate îl voi regăsi în cea de-a doua carte din serie, numită Băiatul de pe pod. Am simțit că întreaga carte a fost ca un cerc în care s-a plecat din punctul A, s-a trecut pe lângă B și s-a ajuns tot la A și asta m-a făcut să mă întreb care a fost sensul tuturor aventurilor personajelor noastre.

De asemenea, am văzut filmul creat după carte care, așa cum mă așteptam are o mulțime de elemente diferite. Dar, dacă ar fi să îi acord și lui o notă, ar fi aceeași ca și în cazul cărții.