Wintersong (#1 Wintersong) – S. Jae-Jones

Titlu în engleză: Wintersong

Titlu în spaniolă: Canción de invierno

Autor: S. Jae-Jones

Apariție: 7 februarie 2017

Followed by: Shadowsong

Notă: 3/5

Sinopsisul Wintersong m-a atras foarte tare și, pentru că nu era tradusă în limba română, am ales varianta în limba spaniolă.

Romanul începe în ultima zi a anului, când iarna e pe cale să se instaleze, iar Liesl rememorează povestea regelui Goblinului, o poveste care i-a stimulat imaginația ani de-a rândul. La cei 18 ani ai săi, Liesl a renunțat la visele sale și-și ajută familia atât cât poate. Curând învață că regele Goblin nu trăiește doar în povești, pentru că sora ei este răpită de acesta, iar tânăra pleacă în căutarea și recuperarea sorii sale.

Acțiunea romanului nu are definită clar o perioadă în timp. Știm doar că este iarnă și că ne aflăm în Germania, unde cunoaștem familia lui Liesl, formată din cei doi părinți, cei trei copii și bunica Constanze. Liesl este sora cea mare, urmată fiind de Käthe și Josef, acesta din urmă fiind singurul băiat, muzicianul de care părinții sunt mândri. Și Liesl face muzică, dar fiind femeie, nu i se dau prea multe șanse de reușită, iar părinții nu cred deloc în talentul său. De altfel, ea ajunge să-și manifeste acest talent doar în prezența lui Josef. Cei doi au o relație deosebită și frumoasă. Käthe e sora frumoasă, îndrăzneață, care stârnește pasiuni la orice pas.

Într-o zi, cele două surori merg la piață. Lui Liesl atmosfera i se pare ciudată și-și amintește vorbele bunicii Constanze, cu privire la ultima zi a anului, când anul vechi moare. Pentru bătrână, această ultimă zi a anului nu este 31 decembrie, ea având un calendar al său, după legile vechi, iar ultima zi a anului este o ultimă zi de toamnă în care porțile graniței dintre lumea așa cum o știu personajele noastre și lumea subterană se deschid. Este noaptea când regele elfilor vine în căutarea unei soții.

Käthe dispare din piață și bineînțeles asta înseamnă că ea a fost răpită de Der Erlkönig sau Refele Elfilor. Liesl nu poate lăsa lucrurile așa, și pleacă în căutarea surorii sale, asumându-și riscuri pe care nici ea nu le cunoaște bine.

în Wintersong descoperim o lume magică, plină de vietăți care mai de care mai ciudățele și suntem martori la schimbările pe care le suferă Liesl. Mi-aș fi dorit să fie dezvoltată mai mult povestea lui Der Erlkönig, ceva mai devreme în roman și nu lăsată așa aproape de finall. Și apropo de final, e construit de așa natură încât ți se dă de înțeles că urmează și un al doilea volum, pentru că povestea nu se poate termina așa.

Pentru mine, Wintersong a fost o lectură diferită și vă invit și pe voi să o citiți, chiar dacă e vară. S-ar putea ca frigul din carte să vă ajute să vă răcoriți în zilele călduroase de vară.

Cărți noi în biblioteca mea și ce am mai citit Q1 2019

Iată că tocmai se încheie primul trimestru al anului 2019 și a sosit momentul să fac o retrospectivă a cărților citite și cumpărate în această perioadă. Țin să precizez că de cumpărat am cumpărat foarte puține cărți deși ispita nu a lipsit. Doar că, încep să conturez o nouă colecție de cărți aici în Belgia.

Ce am citit

Începută la sfârșit de decembrie 2018 și terminată în ianuarie 2019, Biblioteca sufletelor (III Miss Peregrine’s Peculiar Childern) de Ransom Riggs a fost prima carte citită în acest an. Au urmat Povestea mea de Michelle Obama și Invadarea ținutului Tearling de Erika Johansen, cel de-al doilea volum al seriei Regina Ținutului Tearling.

Pentru că am vrut să reduc numărul cărților aflate pe lista mea de to read de pe Goodreads, am decis ca anul acesta să citesc cât mai multe dintre cărțile pe care le-am tot adăugat acolo de-a lungul timpului. E adevărat că am mai și șters din ele și am adăugat altele noi deoarece gusturile mele s-au mai modificat. În plus, am luat cu mine din România câteva romane care se aflau de ceva timp în biblioteca mea și de care nu mă atinsesem până acum.

Am continuat astfel cu acest plan al meu, și am citit Fata cu toate darurile de M.R. Carey, Divas rebeldes de Cristina Morató și Ultimii martori de Svetlana Aleksievici. Am încheiat luna ianuarie cu o carte nou intrată în mica mea bibliotecă, Rivers of London de Ben Aaronvitch, care face parte din seria Peter Grant.

Luna februarie a început cu Pasărea furtunii de Conn Iggulden, care și ea face parte dintr-o serie cu numele Războiul celor două roze. Au urmat Station eleven de Emily St. John Mandel (care în limba română are un nume tare ciudat: Simfonia itinerantă), Wintersong (Canción de invierno), care face parte dintr-o serie cu același nume scrisă de S. Jae-Jones, The Violin of Auschwitz de Maria Àngels Anglada, Miniaturista de Jessie Burton și Ghici ce-i în cutie de M. J. Arlidge, al doilea volum al seriei Helen Grace.

În luna martie am început cu o carte care se află pe lista mea cu 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, și aceasta se numește Soția călătorului în timp de Audrey Niffenegger. După ce am văzut vlogul Dianei, fata care se ocupă de contul Cartideiubit de pe instagram, despre seria Tronul de cleștar de Sarah J. Mass, am hotărât să citesc și eu primul volum, cel care dă și numele seriei.

Și pentru că îmi era dor de niște chick-lit, am ales să citesc Pe urmele lui Harry Winston de Lauren Weisberger. Încă o carte de pe lista mea pentru anul acesta a fost Un gentleman la Moscova de Amor Towles. A urmat cel de-al doilea volum al seriei Tronul de cleștar, cu numele Diamantul de la miezul nopții. Spre sfârșit de martie, am revenit la audiobookuri, la care renunțasem spre finalul anului trecut, și am ales să ascult Vreau să fiu V.I.P. de Lauren Weisberger (varianta în limba engleză Everyone worth knowing) și Lecții de magie: cum să-ți cultivi creativitatea  de Elizabeth Gilbert (tot varianta în limba engleză Big magic: Creative Living Beyond Fear).

Cărți noi în biblioteca mea

Așa cum am menționat și mai sus, nu am cumpărat prea multe cărți noi anul acesta. În luna ianuarie am plasat prima mea comandă pe site-ul bookdepository și mi-am luat 5 cărți în limba engleză: Rivers of London de Ben Aaronvitch, The Violin of Auschwitz de Maria Àngels Anglada, The miniaturist de Jessie Burton, Fly away de Kristin Hannah și A gentleman in Moscow de Amor Towles. De altfel, 4 din cele 5 cărți au fost deja citite.

În luna februarie am fost cuminte și nu am cumpărat nimic, iar în martie am dat o comanda pe Amazon Germania, de unde mi-am luat Great Alone de Kristin Hannah și primul volum al trilogiei Winternight, The bear and the nightingale de Katherine Arden, care are o copertă superbă.

Cam astea au fost achizițiile mele și cred că nu se vor extinde cu mult în următoarele luni, pentru că intenționez să rămân la audiobookuri. Voi ce ați mai citit?