Ce am citit în luna ianuarie 2023

A trecut deja prima lună din an și cu puțină întârziere, fac și eu o retrospectivă a cărților citite. Dar înainte să vorbim despre douăsprezece titluri pe care le-am terminat de citit în luna ianuarie, am scos și câteva statistici despre care vreau să povestesc.

În primul rând să vorbim despre formatul cărților. Am citit patru cărți în format audio, patru în format ebook, două care au copertă cartonată și două paperback. Opt dintre cărți au fost scrise de autoare iar patru de autori, iar acesta este unul din rezultatul care mă bucură cel mai mult. Am oferit 3 stele pe Goodreads pentru cinci dintre lecturi, 4 stele pentru alte cinci titluri și 2 stele pentru alte două dintre lecturi. Media stelelor oferite este astfel 3.75 stele. Două dintre titluri au fost citite pentru cluburile de carte din care fac parte. Am citit opt cărți în limba română, două în engleză și două în spaniolă.

Așadar, am început anul cu două cărți pe care nu am reușit să le termin în decembrie. Este vorba despre cel de-al patrulea volum al seriei Harry Potter, de J.K. Rowling, Harry Potter and the Goblet of Fire (în română Harry Potter și pocalul de foc), în ediția ilustrată de Jim Kay, și de o carte scrisă de Agatha Christie, Cinco cerditos (în română Cei cinci purceluși).

Nu știu ce ar putea fi adăugat despre Harry Potter, dat fiind că este cel de-al patrulea volum iar iubitorii știu probabil despre ce este vorba. Cititul acestor variante ilustrate, este o tradiție pentru mine, ceea ce înseamnă că în fiecare decembrie încep un volum al acestei serii. Harry se întoarce la Hogwarts pentru încă un an plin de aventuri. Acolo ajung și elevii altor două școli de magie, pentru un concurs între școli iar aproape întreaga poveste din acest volum se învârte în jurul probelor acestui concurs.

Despre Cei cinci purceluși ai lui Christie, pot să vă spun că Hercule Poirot se întoarce pentru a rezolva un mister vechi de 16 ani. Și-a omorât Caroline soțul infidel sau altcineva a dat vina pe ea? Hercule este contactat de fiica lui Caroline, care între timp a murit în închisoare, și este rugat să o ajute să dovedească nevinovăția mamei sale. I-am scăzut din steluțe pentru că mi-am dat seama cine a fost făptașul. 🙂

Următoarea carte terminată a fost Suntem dezrădăcinate de Malala Yousafzai, o carte pe care o găsiți la super preț pe Libris. Malala ne aduce aminte de povestea sa, dar atenția în acest volum este asupra altor femei, din diferite colțuri ale lumii, care au fost nevoite să fugă din diverse motive.

În încercarea mea de a găsi o metodă de a învăța mai eficient, am citit Super student de Olav Schewe. Are o serie de sfaturi destul de bune, și aș recomanda-o elevilor și studenților. E mai puțin eficientă pentru cei care studiază singuri, fără să meargă la o instituție se predă, dar am pus în aplicare un element prezentat, legat de un fel de “hărți” create pe orizontală.

Cartea clubului de carte de aici din Olanda, a fost una cu aromă de Crăciun, The Christmas bookshop de Jenny Colgan. Nu cred că este tradusă în limba română dar vă încurajez să o citiți sau ascultați în engleză, întrucât autoarea are în general cărți care pot fi încadrate la chick-lit și romance, cărți care se citesc destul de ușor, sunt plăcute și îți dau o stare bună. Ăsta a fost și cazul acesteia. O urmărim pe Carmen, o femeie care este nevoită să accepte oferta de a se muta cu sora ei perfectă și familia acesteia și să meargă la un job într-o librărie, pe o perioadă scurtă de timp (sau așa crede ea). Lui Carmen îi place să citescă dar nu își dorea neapărat să lucreze acolo și cu atât mai mult să se mute cu sora ei perfectă, femeie de carieră și mamă a trei copilași, însărcinată cu un al patrulea… Însă Edinburg e magic în timpul iernii și lucrurile se reorganizează în viața lui Carmen într-un fel la care nu s-ar fi așteptat.

La începutul anului am cerut pe Instagram câteva recomandări de cărți de dezvoltare personală, pentru că vreau să lucrez în această direcție în 2023, iar una dintre recomandări a fost Schimbă-ți atitudinea ca să-ți schimbi viața de Jeff Keller. Fără a mă face să-mi dau ochii peste cap de 1000 de ori (așa cum procedam cu acest tip de cărți în trecut), mi-a dat câteva trucuri sau idei și chiar m-a făcut să rămân focusată pe ideea de a fi pozitiv, fără a fi neapărat fals pozitiv sau exagerat.

O carte extrem de veche de pe lista mea de citit de pe Goodreads este Încă o dorință de Andres. Andreea, este o femeie pe care am cunoscut-o prin serial readers și Facebook, acum câțiva ani și atunci am adăugat și cartea ei, dar nu am apucat să ajung la ea niciodată până acum (fac un fel de curățenie în cărțile foarte vechi de pe TBR). Apropo, știați de tricourile astea faine cu #proudserialreaders?

El maestro de Auschwitz (en: The children’s Block; nu e tradusă încă în limba română) de Otto Kraus (soțul Ditei Kraus, Bibliotecara de la Auschwitz) este o carte pe care mi-am dorit să o citesc de când am aflat din O viață amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz de Dita Kraus că și el a scris o carte. Este povestea învățătorului copiilor de la Auschwitz.

Femei de Oscar de Melanie Benjamin a fost cartea numărul doi de la clubul de carte Povești cu Mikelutza de pe discord. Am citit-o cu Mikelutza, AncaIrofte și LucianaCorlan.

Mi-a plăcut destul de mult și încă pare destul de actuală deși acțiunea începe pe la începutul secolului XX și le are în prim plan pe două femei care au făcut istorie: Mary Pickford și Frances Marion. Chiar și Charlie Chaplin apare în carte dar și alți actori. Ne este explicat și cum erau făcute filmele mute și cum s-au adaptat creatorii acestora la evoluția către filmele cu sunet. Dintre cele două prietene, preferata mea a fost Frances.

Mica enciclopedie ikigai: Metoda japoneză de descoperire a scopului în viață de Ken Mogi a început promițător și s-a terminat dezamăgitor. M-au interesat cei cinci piloni dar nu mi-a plăcut neapărat cum s-a trecut prin ei și exemplele folosite. Parcă totul s-a transformat într-o prezentare a japonezilor și elementele specifice lor. Și ați avea dreptate dacă mi-ați reproșa că mă plâng degeaba, că despre asta e vorba în titlu, dar eu n-am găsit metoda, sau poate n-am înțeles-o?

Viscolul copiilor de Melanie Benjamin este o carte pe care mi-am dorit să o citesc pentru că acțiunea legată de viscol de întâmplă în ianuarie și am vrut să fie în ton cu această lună. Din fericire, eu n-am avut parte de un viscol, dar personajele din carte da. Și din păcate nu-i despre oameni de zăpadă și jocuri, ci despre lucruri serioase. Cartea are la bază evenimente reale și cel mai curios lucru este faptul că e vorba de o comunitate de norvegieni. Ați zice că ar fi trebuit să fie obișnuiți cu frigul, nu-i așa? Dar când iadul alb te ia prin surprindere (mai rău decât pe autoritățile române la prima fulguială), n-ai cum să iei decizii bine gândite.

Ultima lectură a lunii a fost Magia ordinii de Marie Kondo, o femei faimoasă pentru metodele ei de a organiza. Util, nu zic nu, chiar m-a motivat să fac un declutter dar m-a făcut să-mi ies puțin din minți când am citit despre cum să le mulțumim hainelor sau lucrurilor pe care le folosim sau purtăm. N-ai cum să nu pari puțin fugit de acasă dacă le mulțumești șosetelor, nu?

Cam astea au fost lecturile primei luni din an. Sunt mulțumită de cum merg lucrurile, dar sper la lecturi mult mai bune în lunile următoare. A fost o lună productivă, cum nu cred că va fi februarie, dar cu siguranță recuperez din martie încolo. Până atunci, spor la citit să avem!

Serii de citit în 2023

Anul trecut scriam despre seriile pe care îmi doream să le termin de citit în 2022 și îmi alesesem vreo douăsprezece titluri pe care le puteți descoperi dând click pe linkul de mai sus. Dintre acestea, nu am reușit să citesc patru. Așadar, opt din douăsprezece ar fi o statistică acceptabilă, mai ales că pot considera că am terminat șase serii și anume:

  1. Arc of a Scythe (Secera) de Neal Shusterman – un fantasy care mi-a plăcut destul de mult, mai ales primul volum.

  2. Caraval de Stephanie Garber – tot un fantasy drăguț, care mi se pare mie că devine un pic mai dark spre finalul seriei.

  3. Trilogia Moscova de Simon Sebag Montefiore – historical fiction cu acțiunea în Rusia din prima parte a secolului XX. Mi-au plăcut mai ales primul și cel de-al treilea volum.

  4. Millenium – serie începută de Stieg Larsson și încheiată (momentan) de David Lagercrantz. Cărți de mister/thriller. Volumele lui Larsson rămân preferatele mele.

  5. Liliac girls de Martha Hall Kelly – tot historical fiction. Mi-au plăcut destul de mult poveștile spuse de autoare, cu punctele de vedere a trei femei în fiecare volum.

  6. Jocurile foamei de Suzanne Collins – faimoasa distopie care a furat inimile multor cititori este și una din favoritele mele.

În afara acestora, am reușit să mai avansez și cu alte serii care nu erau pe lista inițială, și asta plănuiesc să fac și în 2023. În primul rând, vreau să citesc cele patru cărți la care nu am ajuns în 2022: ultimul volum al seriei The queen of the Tearling, The fate of the Tearling de Erika Johansen (fantasy), ultimul volum al seriei Călărețul de aramă, Grădina de vară de Paullina Simons (romance/historical fiction), volumul 5 din seria Cormoran Strike, Troubled blood de Robert Galbraith (mister/thriller) și volumul 2 (și ultimul) din seria Catedrala mării, Moștenitorii pământului de Ildefonso Falcones (historical fiction).

În al doilea rând, vreau să ajung și la următoarele: volumul doi din seria Războiul Rozelor de Conn Iggulden, Treimea (historical fiction), volumele 2 și 3 ale seriei The winternight trilogy de Katherine Arden, The girl în the tower și The winter of the witch (fantasy, Rusia), volumele 3 și 4 ale seriei Prietena mea genială de Elena Ferrante, Cei care pleacă și cei de rămân și Povestea fetiței pierdute (ficțiune, Italia), volumul 3 al seriei Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Trei surori (historical fiction, Al Doilea Război Mondial) și volumul 4 al seriei Helen Grace de M.J. Arlidge, Ghici care-i mincinosul (thriller).

Acestea sunt cărțile care fac parte dintr-o serie și, pe care îmi doresc să le citesc în 2023. Spor la citit să avem!

Provocările literare ale anului 2022 #lecturiin2022 și planurile pentru 2023

Spuneam în articolul cu cele mai frumoase cărți citite în anul 2022 că am citit mai mult ca niciodată, ajungând la 112 lecturi până la final de an, reprezentând recordul meu, și în materie de număr de cărți dar și în materie de număr de pagini.

Spre deosebire de alți ani, pe care-i veți găsi documentați pe blog, în 2022 am ales să mă provoc cu mai puține cărți pe lista principală și cu o listă separată de serii pe care îmi doream să le continui și despre care voi da detalii într-un articol separat. Dacă ești curios ce serii aveam pe listă în 2022, poți afla de aici.

Revenind la provocările literare ale 2022, nu am reușit să le duc 100% la capăt. Din cele douăsprezece alese, mi-au rămas două, destul de greoaie, pe care am decis să le trec și pe lista pentru 2023, pentru că mă interesează subiectele și nu vreau să las prea mult timp să treacă. Este vorba despre Holocaustul în România de Radu Ioanid și A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român 1921-2021 de Adrian Cioroianu.

Celelalte titluri propuse și duse la îndeplinire cu succes sunt: Ucenicul arhitectului de Elif Shafak, Frumoasele adormite de Stephen King și Owen King, Inocenții de Ioana Pârvulescu, Minunata lume nouă de Aldous Huxley, Klara și soarele de Kazuo Ishiguro, Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini, Poate ar fi bine să discuți cu cineva de Lori Gottlieb, Titani ai istoriei: giganții care ne-au modelat lumea de Simon Sebag Montefiore, Pământul făgăduinței de Barack Obama și Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm de Matthew Walker. Unele mi-au devenit favorite, pe altele vreau să le citesc și despre toate pot să spun că au fost lecturi cu adevărat bune.

Pentru 2023, am ales tot un mix interesant de titluri. Celor două menționate mai sus li se vor adăuga Dopamina de Daniel Z. Lieberman, Trăgători și mistificatori de Andrei Ursu, Abandon de Gurnah Abdulrazak, Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat de Alina Nelega, Istoria secretă de Donna Tartt, Omul în căutarea sensului vieții de Viktor E. Frankl, Emma de Jane Austen și Eugenia de Lionel Duroy.

Așadar, doar 10 titluri pe lista principală pentru #lecturiin2023. Non-ficțiune, istorie, ficțiune, ficțiune istorica, literatură română, clasici, dark academia, un mix interesant, așa cum am spus. Las cursul lucrurilor să mă surprindă, pentru că am peste 190 de cărți necitite în bibliotecă și 285 în want to read pe Goodreads. În funcție de cum va evolua lista aceasta, poate vor mai exista și alte provocări literare. Până atunci, spor la citit să avem!

Cărți citite în luna ianuarie 2022 și TBR februarie

Luna ianuarie a fost destul de productivă cu privire la lecturi. Am reușit să termin două cărți începute în 2021, una dintre ele chiar în ulima zi a lunii. Însă prima carte pe care am terminat-o de citit a fost Ultimul tren spre Londra de Meg Waite Clayton despre care am scris aici.

Pasărea vopsită de Jerzy Kosinski este cea de-a doua carte pe care am terminat-o în ianuarie. A fost o carte cu totul diferită față de alte cărți pe care le-am citit care au legătură cu cel de-al Doilea Război Mondial.

Cea de-a treia carte a fost Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare de Suzanne Collins, care are legătură cu Jocurile foamei și pe care am inclus-o în reading challenge-ul meu cu serii.

Următoarea lectură a fost una din cărțile începute în 2021, Băiatul de pe pod de M.R. Carey, cel de-al doilea volum al seriei Fata cu toate darurile.

Am reușit să ascult și un audiobook, în limba spaniolă, El tiempo entre costuras (The time in between) de Maria Dueñas. Am văzut serialul acum câțiva ani și mi-a plăcut mult de tot, de aceea mi-am dorit să citesc și cartea.

O altă carte pe care am citit-o și care face parte din challenge-ul #lecturiin2022 este Inocenții de Ioana Pârvulescu. Mi-am dorit să citesc mai mulți autori români în acest an și am început foarte bine. Inocenții este o carte deosebită și v-o recomand dacă vreți să citiți și voi autori români contemporani.

Ultima carte pe care am terminat-o chiar în ultima zi a lunii, este o carte începută în 2021. Este vorba despre Home Deus. Scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari. Mi-a plăcut destul de mult, deși am citit-o extrem de încet, ceea ce e de așteptat atunci când vorbim de cărți de non-ficțiune.

În februarie aș vrea să termin de ascultat audiobook-ul 999-The extraordinary young women of the first official Jewish Transport to Auschwitz de Heather Dune Macadam, pe care eu îl ascult în limba spaniolă. Alte titluri pe care le am pe listă sunt: Marele Gatsby de F.Scott Fitzgerald, pentru categoria clasici, Auschwizt, ultima stațiede Eddy de Wind, pentru că îmi place să citesc despre al doilea război Mondial și Holocaust, Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina, pentru ficțiune istorică, Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm de Matthew Walker, ca non-ficțiune și parte din challenge-ul #lecturiin2022, iar în format ebook și parte din challenge-ul legat de serii aș vrea să citesc Fata care trebuia să moară de David Lagercrantz, cel de-al șaselea volum al seriei Millenium.

Acestea au fost cele 7 cărți pe care le-am terminat de citit în această lună și cele câteva care pe care aș vrea să le citesc în luna februarie.

Retrospectiva primului semestru al anului 2021 #lecturiin2021

Odată cu absența mea de pe blog din ultimele luni, am renunțat și la micul obicei pe care l-am creat de a mă uita la cărțile noi din biblioteca mea și la cărțile pe care le-am citit în fiecare trimestru al fiecărui an. Dar mi-a venit așa o poftă să mă uit puțin în urmă, la ce am citit în primele 6 luni ale anului 2021 și la ce cărți mi-au plăcut cel mai mult. Cât despre cărțile noi intrate în biblioteca mea, nu cred că are sens să le enumăr aici deoarece sunt mai mult de 70 pe care le-am cumpărat în ultimele 6-8 luni. Dar vă invit să mă urmăriți pe instagram unde vă împărtășesc mai des cărțile pe care le citesc și pe care le-am cumpărat.

Până acum, am citit 34 din cele 75 de cărți pe care mi le-am propus pe Goodreads. Sunt un pic în urmă, conform site-ului menționat, cu o carte dar, lucrez intens la asta 🙂

Puteți vedea ce cărți am citit în anul 2021, dând click aici. Eu o să vorbesc despre cele care mi-au plăcut cel mai mult iar prima este Copiii de pe Volga de Guzel Iahina. Cele două romane ale autoarei traduse la noi au fost extrem de prezente pe bookstagram și pe Facebook și mi-au trezit și mie interesul. Copiii de pe Volga ne vorbește despre lumea coloniilor germane de pe Volga, unde un profesor din satul Gnadental duce o viață simplă până în clipa când o cunoaște pe Klara. Pentru mine, acest roman a reprezentat emoție și tandrețe.

Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig a fost și ea extrem de prezentă în online încă de la apariția sa. Deși scrisă într-un mod simplist, care o face ușor de citit, această carte ne dă o lecție extraordinară: uneori, chiar dacă am avea puterea de a schimba o decizie din trecut, rezultatul s-ar putea să fie mai teribil decât ți-ai imagina.

Romanul meu preferat, cel care va rămâne probabil favoritul suprem al anului 2021, este Patria de Fernando Aramburu, în care urmărim povestea a două familii dezbinate de ETA. Stările prin care m-a trecut lectura acestei cărți merg de la furie până la compasiune. E un must read din punctul meu de vedere.

O altă carte care mi-a rămas în suflet după ce am citit-o este Pianistul de Wladyslaw Szpilman, în care autorul ne povestește întâmplările prin care a trecut de la ultimul său recital la radio, din 23 septembrie 1939, până la data când războiul s-a terminat. Deși am citit zeci de mărturii alea supraviețuitorilor Holocaustului, încă mi se pare extraordinar cum acești oameni au reușit să se salveze. Acesta este cazul pianistului dar și al lui Gustav și Fritz Kleinmann din Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz de Jeremy Dronfield, o altă poveste adevărată a unor supraviețuitori ai infernului.

Și închei cu o carte de ficțiune istorică ce mi-a deschis ochii spre un colț de lume despre care nu am auzit până nu am citit, sau mai bine zis ascultat, The island of sea woman de Lisa See, netradusă încă la noi. Sper să poată ajunge curând în librăriile din România pentru că și cititorii români merită să cunoască aceasta superbă poveste a două tinere din insula coreeană Jeju, unde femeile sunt cele care susțin familia. Ele se scufundă fără nici un fel de echipament și-și pun în pericol viața pentru a le permite băieților să meargă la școală, în timp ce fetele rămân acasă să învețe această meserie. Deși este doar o insulă, nu este ferită de pericolele războaielor purtate de alții: întâi sub ocupație japoneză și ani mai târziu sub coreeni, populația din Jeju e decimată de evenimente de neimaginat.

6 cărți pentru primele 6 luni ale anului 2021, 6 lecturi speciale pe care vi le recomand. Abia aștept să aflu ce o să îmi aducă cea de-a doua jumătate a anului. Sper la citit să avem!