Cele mai frumoase cărți citite în 2019

Iată că a trecut și anul 2019 și a sosit momentul să fac retrospectiva celor mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta. Acest articol a devenit un fel de tradiție pe blog pentru pentru că am scris și anul trecut (aici) dar și în 2017 și 2016 (aici și aici).

Dar ceea ce se schimbă de data aceasta este faptul că o să grupez totul în funcție de luni, pentru că fiecare lună a anului a avut cel puțin o carte bună, ce a intrat in topul acesta. Și, coincidență sau nu, topul conține 19 cărți, același număr pe care mi-am dorit să-l citesc neapărat și despre care am scris aici.

Am început anul cu Povestea mea de Michelle Obama, autobiografia unei femei pe care o apreciez și despre care am aflat destul de multe lucruri noi. Este o carte care a fost destul de prezentă în social media anul acesta și probabil ați văzut-o și voi de multe ori. Tot la început de an am citit și o carte a unei autoare ale cărei opere le citesc mereu cu mare interes: Svetlana Aleksievici. Este vorba despre Ultimii martori care prezintă declarații, amintiri și experiențe ale unor copii din Belarus.

În luna februarie, preferatul meu a fost primul volum al seriei Războiul celor două roze de Conn Iggulden, Pasărea furtunii. Acțiunea se desfășoară în Anglia și Franța secolului XV, deci este cartea potrivită pentru iubitorii de ficțiune istorică.

Primăvara a început cu Soția călătorului în timpde Audrey Niffenegger și Un gentleman la Moscova de Amor Towles. Două romane extrem de diferite, dar cu povești foarte faine. Despre ele am scris aici și aici.

În luna aprilie, tot două din cărțile citite au intrat în topul de anul acesta. Este vorba despre Flori pentru Algernon de Daniel Keyes și Oscar și Tanti Roz de Éric-Emmanuel Schmitt, două povești care m-au impresionat până la lacrimi.

Luna mai a venit cu Fetele dispărute din Paris de Pam Jenoff, pe care am ascultat-o de fapt, în format audio. În luna iunie am citit în sfârșit Altfel… și totuși Alice de Lisa Genova pe care, la fel ca și mențiunea anterioară, am ascultat-o și care mi-a plăcut atât de mult încât, până la finalul anului am citit și versiunea în limba română. Tot în prima luna de vară, am citit și Sașenka de Simon Sebag Montefiore, care face parte dintr-o serie legată de istoria Rusiei și de care m-am atașat și vreau să citesc mai departe și celelalte volume.

Iulie a fost cea mai bogată lună în materie de lecturi frumoase și voi menționa următoarele titluri: Sub un cer sângeriu de Mark T. Sullivan, Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris și The Choice de Edith Eger, aceasta din urmă nefiind încă tradusă la noi, dar atunci când va apărea va fi, cu siguranță, exprem de iubită.

În luna august m-a impresionat Sub aceeași stea de John Green, de care mă ferisem până atunci pentru că văzusem filmul mai demult și voiam să uit din acțiune înainte să citesc cartea.

În luna septembrie am lecturat cel de-al doilea volum al unei serii care a început să se traducă și la noi. Este vorba despre Thunderhead de Neal Shusterman (primul volum al seriei se numește Secera). Din lecturile lunii octombrie voi menționa Evadare de la Auschwitz de Andrei Pogojev.

În luna noiembrie, am plâns de-a binelea în tren, în drum spre birou, citind finalul cărții Un bărbat pe nume Ove de Fredrick Backman. M-am identificat mult cu Ove și, așa cum spuneam și pe instagram, cred că fiecare dintre noi ar trebui să fie măcar puțin sau din când în când ca Ove. O altă lectură frumoasă a lunii este Când înflorește liliacul de Martha Hall Kelly, prima carte dintr-o serie. Am deja al doilea volum, și inițial îmi doream să îl citesc pe acela dar, am aflat că e al doilea volum al seriei așa că am început cu începutul 🙂

Ultima lună a anului a început cu ceva stres pentru mine, și nu prea am avut poftă de citit nici după ce nebunia a trecut, dar am cumpărat primul volum al seriei Harry Potter în varianta ilustrată și e atât de frumoasă și una din seriile mele preferate dintotdeauna încât a trebuit să o menționez în acest top.

Care sunt cărțile care v-au plăcut cel mai mult în 2019?

Pasărea furtunii (#1 Războiul celor două roze) – Conn Iggulden

Titlu în română: Pasărea furtunii

Titlu în engleză: Stormbird

Autor: Conn Iggulden

Apariție: 10 octombrie 2013

Followed by: Treimea (Trinity), Bloodline, Ravenspur: Rise of the Tudors

Notă: 5/5

Încăperi ferecate

Acțiunea romanului Pasărea furtunii începe în 1437 când, după decesul lui Henric al V-lea, pe tronul Angliei urcă fiul acestuia, Henric al VI-lea. Din păcate sănătatea sa este șubredă iar acest lucru îl transformă într-un rege care nu poate conduce de unul singur, și are nevoie de suport. Teritoriile pe care Anglia le deține pe pământ francez sunt pe care să fie pierdute din cauza răzmerițelor despre care se tot zvonește că sunt pe cale să izbucnească.

În plus, Henric al VI-lea se căsătorește cu Margaret de Anjou și asta alimentează și mai mult ideea că poate Anglia nu va rezista presiunilor deși, căsătoria a fost plănuită tocmai pentru a întări poziția Angliei în Franța. Adolescenta franceză în vârstă de doar paisprezece ani devine regină și începe să aiba control și din ce în ce mai multă putere, devenind un stâlp extrem de puternic al casei Lancaster.

Pentru un roman care ilustrează istoria Angliei, are o scriere așa de lină și plăcuta încât o citești foarte repede, vrând să descoperi ce se va întâmpla pe mai departe. Inevitabil mă duce cu gandul la Urzeala tronurilor, iar asta probabil doar pentru că am citit o parte din seria lui George R.R. Martin înainte de a mă apuca de cartea lui Conn Iggulden, dar și datorită similitudinilor.

Povestea scrisă de Conn Iggulden nu se centrează doar pe regi și pe suspușii din regat, ci avem ocazia să urmărim și oameni de rând ale căror acțiuni au avut un efect sau altul asupra turnurii lucrurilor. Mi-a plăcut foarte mult acest roman și abia aștept să continui seria. Este un tot ce înglobează acțiune, istorie, personaje interesante, iar autorul te introduce în poveste prin scrierea sa magică.

Dacă vă plac romanele istorice, vă invit să încercați neapărat Pasărea furtunii, iar dacă ați citit-o, vă invit să îmi împărtășiți părerea voastră.

Cărți noi în biblioteca mea și ce am mai citit Q1 2019

Iată că tocmai se încheie primul trimestru al anului 2019 și a sosit momentul să fac o retrospectivă a cărților citite și cumpărate în această perioadă. Țin să precizez că de cumpărat am cumpărat foarte puține cărți deși ispita nu a lipsit. Doar că, încep să conturez o nouă colecție de cărți aici în Belgia.

Ce am citit

Începută la sfârșit de decembrie 2018 și terminată în ianuarie 2019, Biblioteca sufletelor (III Miss Peregrine’s Peculiar Childern) de Ransom Riggs a fost prima carte citită în acest an. Au urmat Povestea mea de Michelle Obama și Invadarea ținutului Tearling de Erika Johansen, cel de-al doilea volum al seriei Regina Ținutului Tearling.

Pentru că am vrut să reduc numărul cărților aflate pe lista mea de to read de pe Goodreads, am decis ca anul acesta să citesc cât mai multe dintre cărțile pe care le-am tot adăugat acolo de-a lungul timpului. E adevărat că am mai și șters din ele și am adăugat altele noi deoarece gusturile mele s-au mai modificat. În plus, am luat cu mine din România câteva romane care se aflau de ceva timp în biblioteca mea și de care nu mă atinsesem până acum.

Am continuat astfel cu acest plan al meu, și am citit Fata cu toate darurile de M.R. Carey, Divas rebeldes de Cristina Morató și Ultimii martori de Svetlana Aleksievici. Am încheiat luna ianuarie cu o carte nou intrată în mica mea bibliotecă, Rivers of London de Ben Aaronvitch, care face parte din seria Peter Grant.

Luna februarie a început cu Pasărea furtunii de Conn Iggulden, care și ea face parte dintr-o serie cu numele Războiul celor două roze. Au urmat Station eleven de Emily St. John Mandel (care în limba română are un nume tare ciudat: Simfonia itinerantă), Wintersong (Canción de invierno), care face parte dintr-o serie cu același nume scrisă de S. Jae-Jones, The Violin of Auschwitz de Maria Àngels Anglada, Miniaturista de Jessie Burton și Ghici ce-i în cutie de M. J. Arlidge, al doilea volum al seriei Helen Grace.

În luna martie am început cu o carte care se află pe lista mea cu 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, și aceasta se numește Soția călătorului în timp de Audrey Niffenegger. După ce am văzut vlogul Dianei, fata care se ocupă de contul Cartideiubit de pe instagram, despre seria Tronul de cleștar de Sarah J. Mass, am hotărât să citesc și eu primul volum, cel care dă și numele seriei.

Și pentru că îmi era dor de niște chick-lit, am ales să citesc Pe urmele lui Harry Winston de Lauren Weisberger. Încă o carte de pe lista mea pentru anul acesta a fost Un gentleman la Moscova de Amor Towles. A urmat cel de-al doilea volum al seriei Tronul de cleștar, cu numele Diamantul de la miezul nopții. Spre sfârșit de martie, am revenit la audiobookuri, la care renunțasem spre finalul anului trecut, și am ales să ascult Vreau să fiu V.I.P. de Lauren Weisberger (varianta în limba engleză Everyone worth knowing) și Lecții de magie: cum să-ți cultivi creativitatea  de Elizabeth Gilbert (tot varianta în limba engleză Big magic: Creative Living Beyond Fear).

Cărți noi în biblioteca mea

Așa cum am menționat și mai sus, nu am cumpărat prea multe cărți noi anul acesta. În luna ianuarie am plasat prima mea comandă pe site-ul bookdepository și mi-am luat 5 cărți în limba engleză: Rivers of London de Ben Aaronvitch, The Violin of Auschwitz de Maria Àngels Anglada, The miniaturist de Jessie Burton, Fly away de Kristin Hannah și A gentleman in Moscow de Amor Towles. De altfel, 4 din cele 5 cărți au fost deja citite.

În luna februarie am fost cuminte și nu am cumpărat nimic, iar în martie am dat o comanda pe Amazon Germania, de unde mi-am luat Great Alone de Kristin Hannah și primul volum al trilogiei Winternight, The bear and the nightingale de Katherine Arden, care are o copertă superbă.

Cam astea au fost achizițiile mele și cred că nu se vor extinde cu mult în următoarele luni, pentru că intenționez să rămân la audiobookuri. Voi ce ați mai citit?