Tomorrow belongs to us – Larry Collins

 

tomorrow belongs to usTitlu în spaniola: El futuro es nuestro
Titlu original: Tomorrow belongs to us
Autor: Larry Collins
Apariție: 1998

Nota: 4/5

 

Aveam “Tomorrow belongs to us” de ceva timp in colectia mea de carti, despre autor nu stiam prea multe si dupa numele cartii aveam impresia ca e alt gen de carte. Spre surprinderea mea, seamana cu romanele lui Dan Brown si mi-a placut. Ne introduce in lumea drogurilor, a islamului si a unui potential razboi termonuclear. Acest triunghi ne suna oarecum cunoscut cu tot ce se tot intampla in ultima vreme in lume. Cel putin, aceasta este impresia pe care mi-a creat-o mie atunci cand am citit-o. Nu stiu cat de apropiata de realitate este sau cat de multa fictiune cuprinde aceasta carte, dar desi a aparut in 1998 se pare ca ideile de atunci se potrivesc cu actualitatea de zi cu zi.

Jim Duffy, un fost agent CIA este oarecum in centrul actiunii. Acesta este nevoit sa se intoarca la serviciu pentru o ultima operatiune periculoasa, in care este nevoie de cunostintele sale pentru a descoperi drumul drogurilor din Afganistan pana in Europa. CIA banuieste ca Iranul a facut rost de materiale nucleare de la Rusia, pe care intentioneaza sa le utilizeze impotriva dusmanilor lor. Ecuatia de rezolvat va fi aceea de a descoperi in timp útil care dintre dusmanii tarii va fi atacata prima si unde anume va avea loc razbunarea.

Intalnim asadar dealeri de droguri, intermediari care poarta cu ei ascunse cantitati considerabile de droguri si care isi risca viata, oameni ucisi pentru ca nu mai sunt de folos sau pentru ca pur si simplu pentru ca se afla in calea indeplinirii planului, o intreaga retea de politie si securitate care ar fi trebuit sa impiedice transferul drogurilor dar care ajuta, pentru ca nu-i asa, banii sunt necesari oricui, inclusiv taranilor care cultiva opiu si de unde pleaca acesta fara sa stie la ce foloseste europenilor.

Daca va reusi Jim Duffy si CIA sa evite o nenorocire puteti afla citind interesante si captivanta carte. Pe mine personal, desi am fost cu sufletul la gura toata lectura, finalul m-a facut sa rad. Curios, nu?

The Cuckoo’s Calling (Cormoran Strike #1) – Robert Galbraith

chemarea cucului

 

Titlu în română: Chemarea cucului
Titlu original: The Cuckoo’s Calling
Autor: Robert Galbraith
Apariție: 18 aprilie 2013

Followed by: The Silkworm (2014) si Carrer of Evil (2015)

Nota: 5/5

Cum stiti majoritatea, Robert Galbraith nu e nimeni altul, sau mai bine zis nimeni alta decat J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter. Iar Chemarea cucului nu seaman deloc cu seria micului vrajitor. Cartea incepe cu caderea de la balcón a unui model faimos despre care toata lumea crede ca s-a sinucis datorita problemelor emotionale pe care le-a avut de-a lungul timpului.

Toti, mai putin fratele sau care apeleaza la serviciile lui Cormoran Strike, un veteran de razboi cu sechele fizice si emotionale si care acum lucreaza ca detectiv particular. Intr-un fel sau altul fratele modelului este legat de Cormoran prin prietenia pe care acesta din urma a avut-o cu fratele acestuia inainte sa moara intr-un nefericit accident. Din neincredere detectivul un vrea sa accepte initial dosarul dar nevoia de bani generata de despartirea de iubita sa si faptul ca locuieste in propriul birou, il inseamna pana la urma sa accepte sa lucreze la acest caz.
In investigatia despre moartea fetei, apare si Robin, noua secretara a lui Cormoran care ii este de mare ajutor acestuia. Desi am intuit de la inceput ca este vorba despre o crima si cine ar fi faptasul, recunosc ca au fost momente in care imprevizibilul a aparut si lucrurile au luat o usoara alta intorsatoura decat firul pe care eu il vedeam.

As da mai multe detalii despre cine este vinovat si cam ce a fost in mintea lui dar as dezvalui prea mult si nu ar mai avea nici un farmec sa cititi cartea. Pot insa sa afirm ca J.K. Rowling ne-a surprins inca o data. Chiar daca romanele politiste nu sunt genul meu, acesta se citeste chiar foarte usor si este placut si antrenant.

Daca as ramane (Daca as ramane #1) – Gayle Forman

If_I_Stay_posterTitlu în română: Daca as ramane
Titlu original: If I stay (If I stay #1)
Autor: Gayle Forman
Apariție: 2009

Followed by: Where she went (04.2011)
Nota: 5/5

Mia are saptesprezece ani si o familie perfecta: un fratior de 8 ani si un tata care canta intr-o formatie rock, iar ea canta la violoncel dumnezeieste, ceea ce o si duce la o auditie la Julliard, in New York. Desi la prima vederea poate insemna visul oricui, daca va si acceptata va trebui sa lase totul in urma si sa inceapa o noua viata departe de parintii ei cu spiritul tanar, de bunici, de fratele ei, de prietenii si de Adam, iubitul ei.

Romanul incepe intr-o dimineata de februarie cand a nins foarte mult si scolile sunt inchise. Vrand se profite de o zi impreuna familia Miei hotaraste sa plece intr-o mica excursie. Doar ca pe drum are loc un accident care le va schimba viata pentru totdeauna. Mia se trezeste imediat dupa accident, dar isi vede parintii morti si fratele in stare grava. Apoi isi observa trupul pe zapada si un intelege ce se intampla si de ce nimeni nu o vede.

Ajunge in stare grava la spital si tot acolo isi vede si restul rudelor indurerate care au venit sa fie alaturi de ea si de fratele ei. In carte lucrurile se deruleza pornind de la acest moment si Mia isi aduce aminte momente si stari din trecut: cum l-a cunoscut pe Adam, cum a fost auditia la Julliard, cum s-a transformat tatal ei cand fratele ei s-a nascut, cum este relatia cu iubitul ei. Este diferit de tot ce am citit pana acum, cu tot acest amalgam de trecut si prezent, de cum evolueaza situatia ei. Gayle Forman leaga foarte bine elementele si nu se pierde nimic.

Fiecare pagina este plina de emotie, mai ales ca fata nu stie ce sa aleaga: sa traiasca singura sau sa moara si sa fie alaturi de parintii ei. Mia lupta sa isi gaseasca puterea de a merge mai departe. Se citeste foarte usor si nu prea poti sa o lasi din mana pana nu o termini.

Povestea este una foarte incarcata de momente suprinzatoare si emotionante iar sfarsitul primei parti te face sa arzi de nerabdare sa citesti si a doua parte sa vezi ce decizie va lua Mia si cum se vor derula lucrurile.

Am vazut si filmul si ca de obicei sunt de parere ca intotdeauna varianta scrisa este mult mai buna decat filmul pentru ca sunt multe lucruri care nu se potrivesc.

Revenge wears Prada: The devil returns (The Devil wears Prada #2) – Lauren Weisberger

revenge-yellow

Titlu în română: Razbunarea se imbraca de la Prada
Titlu original: Revenge wears Prada: The devil returns (The Devil wears Prada #2)
Autor: Lauren Weisberger
Apariție: 2013

Preceded by: The Devil Wears Prada (10.2003)
Nota: 2/5

Am citit prima parte a seriei „Diavolul se imbraca de la Prada” in limba spaniola, cand eram in liceu. Nu auzisem de carte pana atunci, dar aveam cativa banuti castigati la un concurs si plimbandu-ma prin librarie mi-a atras atentia. Mi-a placut foarte mult, ma si vedeam facand parte din poveste, fiind chiar Andreea si lucrand sub tirania Mirandei Priestly.
Cand am primit Revenge wears Prada de la o colega ce abia si-o achizitionase, varianta in engleza de aceasta data, am crezut ca o sa imi placa la fel de mult ca prima parte, desi nu citisem pareri prea bune pe internet. Nu am dat crezare si m-am lasat cuprinsa pentru inceput de povestea ce are loc la 10 ani dupa intamplarile ce au marcat-o pe Andrea „Andy” Sachs.
Cutremurata inca de cosmaruri noaptea, Andrea duce o viata considerata aproape perfecta ziua. Este pe punctul de a se casatori cu Max Harrison, unul din cei mai renumiti burlaci bogati din Manhattan, conduce o revista pentru mirese numita „The Plunge”, impreuna cu… Emily, cea care i-a devenit cea mai buna prietena in timpul scurs. Da, Emily cea care i-a fost dusmanca cat a lucrat cu Miranda.
Totusi Andy incepe sa simta ca ceva nu merge cum trebuie din ziua in care se casatoreste cu Max, cand gaseste o scrisoare de la viitoarea sa soacra. Incearca sa-i alunge gandurile rele si merge mai departe pe drumul spre noua viata pe care incepe sa o construiasca, departe de amintirile ce inca o mai chinuiau.
Emily este si ea casatorita cu un bogatas, cam fustangiu de felul lui dar caruia ii trece cu vederea infidelitatile, ceea ce pentru mine aduce un minus cartii. Si atitudinea destul de incapatanata a lui Andy atunci cand Miranda apare in peisaj, sau mai bine zis, reapare pe bune intentionand sa cumpere revista fostelor sale asistente, devine usor enervanta.
Spre final gasim o Andy viitoare mamica, cu pareri ferme referitoare la vanzarea „The Plunge”, pareri ce nu se potrivesc deloc cu ceea ce Emily si Max isi doresc. Se simte tradata atunci cand afla ca cei doi si sotul lui Emily au complotat pentru a vinde revista, si decide sa mearga mai departe singura.
Ca in orice carte cu happy end, trebuia sa apara din nou marea iubire in viata lui Andy, Alex Fineman.
Finalul m-a dezamagit cel mai mult, pentru ca mi se pare ca Andy a dat dovada de mult egoism atunci cand nu a vrut sa vanda revista si intr-un fel trebuia sa il inteleaga pe sotul ei. Devine prea siropos pentru mine ca fostul revine si isi dau seama cat de mult inseamna ei unul pentru altul, mai ales dupa ce ea are un copil cu Max.

Gazda (#1 Gazda) – Stephenie Meyer

the hostTitlu în română: Gazda
Titlu original: The host
Autor: Stephenie Meyer
Apariție: 2008
Film: “The Host” (2013)
Nota: 5/5

Aveam de mai mult timp „Gazda” pe lista mea, mai ales datorita autoarei. Pana sa o citesc nu stiam prea multe despre actiunea cartii, dar imi placuse foarte mult seria „Twilight” asa ca m-am pus pe treaba (da, da, seria aia cu vampiri…).

Povestea se desfasoara pe Pamant, unde fiinte de pe alte planete vin sa puna stapanire pe trupurile oamenilor considerati rai, o specie violenta si autodistrugatoare. Sufletul unui om este acaparat si scos din trupul acestuia iar acesta este preluat de un alt suflet care anterior locuise pe o alta planeta. In fiecare viata traita pe o alta planeta, sufletul care pune stapanire pe Melanie nu fusese niciodata om si la inceput ii este foarte greu sa se obisnuiasca cu toate trairile si sentimentele unui pamantean.

Acesta adopta numele Ratacitoarea si supravegheata fiind de o Cautatoare, incearca sa afle cat mai multe lucruri din trecutul si amintirile lui Melanie, pentru a reusi sa dea de alti razvratiti. Acestia sunt oamenii care nu accepta invazia sufletelor in lupta lor si incearca pe cat posibil sa se fereasca de acestia si trec prin foarte multe lipsuri in viata de zi cu zi. Melanie a fost prinsa si trupul ei a putut fi salvat din incercarea ei de a se sinucide si de a scapa de altfel din ghearele extraterestrilor.

Totusi Melanie nu si-a parasit trupul si incepe o lupta intre cele doua. Ratacitoarea incearca sa afle cat mai multe lucruri din amintiri iar Melanie incearca sa ascunda toate lucrurile si sa o introduca pe o pista gresita, in incercarea ei de a-si proteja fratele si iubitul.

Ratacitoarea scapa cumva de Cautatoare si pleaca in cautarea rudelor lui Melanie, unde cele doua cred ca se afla si fratele si iubitul acesteia din urma. Pe drum, scopul celor doua suflete aflate in acelasi trup devine comun si Ratacitoarea se indragosteste prin ochii lui Melanie de iubitul ei.

Este o carte despre natura umana, despre sentimente si nu despre salvarea planetei de invadatori. Pe mine m-a captivat si mi se pare foarte interesanta, te introduce in peisaj si traiesti si tu grelele incercari ale celor doua.

Cartea se termina destul de brusc si lasa de inteles ca urmeaza o a doua parte. Desi „Gazda” a aparut in 2008, a doua parte din ce stiu eu nu a fost inca publicata si nu exista informatii despre ea pe site-ul oficial al autoarei.