“Castelul de sticlă” m-a atras prin titlul său. Nici nu aveam habar despre ce este vorba dar am cumpărat-o și nu mică mi-a fost mirarea când mi-am dat seama că reprezintă memoriile lui Jeannette Walls.
Cartea începe cu Jeannette într-un taxi, îndreptându-se spre o petrecere. Traiectoria îi este întreruptă în momentul în care vede o femeie care caută în gunoi. Cunoaște acele mișcări și de teamă că cineva ar putea-o relaționa cu femeia aceea, decide să îi spună taximetristului o altă adresă. Acesta este începutul memoriilor scrise de Jeannette sub forma unui roman bine legat și structurat, ce cuprinde copilăria și adolescența pe care a trăit-o împreună cu frații ei, alături de părinții acestora.
Prima sa amintire este legată de un eveniment nefericit, când micuța Jeannette a luat foc în bucătăria rulotei în care locuia cu familia sa, în timp ce-și pregătea ceva de mâncare, la numai 3 ani. După câteva săptămâni de spitalizare, tatăl ei o ia din spital fără acordul medicilor și fără ca rănile micuței să fie vindecate. Acesta este unul din evenimentele care m-au lăsat fără grai, pentru că nu am înțeles atitudinea tatălui.
Sunt o mulțime de elemente din comportamentul tatălui și al mamei care-mi aduc aminte de părinții lui Frank McCourt din “Cenușa Angelei: o copilărie irlandeză”. De la tatăl alcoolic dar plin de entuziasm, care dă lecții de științe, istorie și lecții de viață, fără un loc de muncă dar priceput la toate și la nimic, până la mama visătoare, fără loc de muncă, pictoriță, pentru care doar arta sa contează și ale căror instincte materne nu prea sunt prezente.
Copilul Jeannette îl are ca idol pe tatăl său și ea este preferata lui. Dar pe măsură ce trece timpul, va fi dezamăgită când își va da seama că familia sa nu este la fel ca altele.
Copii vor crea o legătură deosebită între ei, cum rar mi-a fost dat să văd. Sunt luptători și se vor sprijini atât de mult încât putem afirma fără greșeală că doar susținerii reciproce pe care și-au oferit-o au reușit în viață.
Mutarea dintr-un oraș într-altul crează confuzie în viața copiilor familiei Walls, dar pe părinți nu îi interesează ceea ce-și doresc aceștia. Pe parcursul lecturii am apreciat că în relatările autoarei nu se simte nici un pic de acuzare sau reproș asupra părinților.
Nu pot să nu fiu extrem de critică cu părinții care nu-și asumă responsabilitățile pe care le implică copii. Este extrem de greu să înțeles că astfel de oameni își abandonează copii și-i lasă să se descurce singuri din fragedă pruncie. Nu mi se pare corect ca rolurile să se inverseze, pentru că nu de puține ori am simțit că acei copii au purtat grija părinților și nu invers.
Adesea m-am simțit tristă citind această carte, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă de care nu se puteau bucura cum trebuia, așa cum o făceau alte familii.
Mi-a plăcut cartea și dacă nu știați, are si ecranizare. Vorbim despre un film care nu respectă întocmai toate ideile cărții, dar care reușește să ilustreze povestea familiei Walls. Recomand cartea deoarece cred că avem multe de învățat și din poziția de copii și din aceea de părinți.
Cred ca multi dintre cei care au placut-o pe fetita cu fulgerele au asteptat cu sufletul la gura aparitia si mai apoi traducerea celui de-al treilea volum al seriei “Regina rosie” de Victoria Aveyard. Cei de la Libris mi-au oferit “Colivia regelui“, o carte de fictiune ce face parte din seria Regina rosie, care a cucerit o multime de oameni, care a atras si o multime de critici dar cred ca asta este inevitabil, indiferent despre ce fel de carte este vorba.
Finalul cartii “Sabia de sticla” a fost unul care ne-a lasat cu gura cascata. Autoarea si-a jucat bine cartea, mai ales pentru ca actiunea din acea parte nu mi-a placut prea mult. Dupa avantul creat cu primul volum, cel de-al doilea volum a avut cateva lipsuri dar Victoria Aveyard a recuperat teren in “Colivia regelui”.
Cartea incepe acolo unde s-a terminat cel de-al doilea volum, cu Mare prizoniera a lui Maven. Acesta isi propune sa o foloseasca pentru a atrage oamenii din Garda Stacojie care au puteri ca cele ale lui Mare, in timp ce isi doreste sa o tina si cat mai aproape de sufletul sau, desi ii face rau. Puterile fetei cu fulgerele au disparut, ea fiind inchisa intr-un loc plin de pietre speciale care-i reduc sau chiar ii elimina puterea.
Maven se afla pe marginea prapastiei si lupta cu toate puterile pentru a-si pastra tronul. Urmeaza sa se casatoreasca cu fosta logodnica a fratelui sau, Evangeline Samos. Familia acesteia este principalul aliat al noului rege si ar face orice pentru a se mentine acolo.
Prima parte a romanului e ceva mai lenta dar odata cu reintalnirea lui Mare cu prietenii ei, lucrurile devin ceva mai alerte. Aceasta reintalnire are loc cu ocazia casatoriei lui Maven cu noua regina, una care nu este Evangeline ci o fata dintr-un alt regat, iar prin aceasta casatorie se obtine o noua alianta.
Chiar acest moment a fost cel ce mi-a placut cel mai mult, a dat mai multa substanta cartii. Imi place si transformarea pe care o are Evangeline si rolul pe care il va juca apoi in actiunea cartii, si sunt curioasa cum va evolua pe mai departe, tinand cont de final, care este cel putin la fel de surprinzator ca cel al celui de-al doilea volum. Ea este personajul meu preferat in “Colivia regelui”.
Si Cal imi place, e ceva mai matur, dar sa vedem ce ii va rezerva viitorul. Pentru el situatia este cea mai grea, este prins tot timpul intre ciocan si nicovala, intre Mare si tronul sau.
Va recomand “Colivia regelui” chiar de ati fost dezamagiti de “Sabia de sticla”. Va veti recupera entuziasmul in legatura cu aceasta serie si cred ca va veti dori sa cititi si cel de-al patrulea volum al seriei “Regina Rosie”, care apare anul acesta.
In Parisul anului 1942 o intalnim pe Sarah, o fetita de doar 10 ani care este arestata impreuna cu parintii ei. Inainte de a fi luati de catre acele persoane, Sarah isi inchide fratiorul intr-o ascunzatoare secreta si ii promite ca se va intoarce sa il scoata de acolo.
Din pacate, micuta este dusa impreuna cu familia ei pe Velodrome d’Hiver, un stadion acoperit unde sunt tinuti cateva zile, impreuna cu alte aproape 13000 de persoane, dintre care 4000 sunt copii. Au stat acolo pana li s-a hotarat soarta: aceea de a fi dusi in lagarele de concentrare.
In tot acest timp, Sarah se gandeste neincetat la fratele ei, Michael, la cum o asteapta si cat de dezamagit va fi cu fiecare minut ce trece.
In anul 2002, Julia Jarmond, o jurnalista de origina americana casatorita cu un francez si avand o fetita de varsta apropiata cu Sarah, primeste ca proiect un reportaj cu ocazia celei de-a saizecea aniversari a evenimentelor de pe Velodrom d’Hiver.
Trebuie sa mentionez ca desi povestea este o fictiune, ea este inspirata din realitate, pentru ca Vel D’Hiv (asa cum mai este numit Velodrom d’Hiver si care este atat de putin cunoscut si recunoscut de francezi) chiar a existat. In iulie 1942, 13000 de evrei dintre care 4000 de copii au fost tinuti pe stadion, inchisi fara vreo sansa la viata.
Fara a pierde vreun moment legatura, Tatiana de Rosnay ne prezinta in paralel povestile celor doua femei: cea a lui Sarah, pentru ca vom urmari parcursul ei spre cursa mortii si a incercarii de evadare din ghearele ei pentru a-si salva fratiorul, si povestea Juliei, o americanca ce desi traieste de foarte multi ani in Franta, nu a reusit sa se simta ca acasa, din motive care tin mai ales de o parte din familia sotului ei. In plus, Julia va trece si printr-un moment de cumpana in viata ei, un moment cand trebuie sa aleaga ce sa faca pe mai departe.
Desi povestea este trista, mi-a placut pentru ca e emotionanta si mereu ma atrag povestile care implica evenimentele din anii ’40, extrem de importante pentru istoria omenirii. Personajele principale feminine, desi una fetita si cealalta femeie in toata firea, sunt extrem de puternice si trec prin situatii dure.
Povestea lui Sarah va va atinge sufletul si va ramane acolo mult timp dupa terminarea lecturii. Va recomand cartea si pentru stilul Tatianei de Rosnay. In plus, romanul are si ecranizare. Este vorba despre un film aparut in anul 2010, care nu respecta neaparat toate liniile cartii, dar care atinge punctele cele mai importante.
Followed by: Summer death, Autumn Killing, Sprins Remains
Nota: 3/5
Intr-un mic oras suedez Linköping, Malin Fors, politista, trebuie sa se ocupe de un caz care a ingrozit intreaga localitate. Un barbat apare agatat de un copac, cu semne evidente ale unor torturi oribile. Victima este Bengt Anderss, un barbat tratat ca un ciudat, lasat la marginea societatii si care traia din ajutor social.
In timpul investigatiei, Malin descopera ca exista 3 grupuri de posibili suspecti: doi adolescenti care isi bateau joc de Bengt, o familie ciudata condusa de o femeie diabolica a carei fiica a fost violata intr-un mod salbatic al carui suspect principal a fost Bengt, iar cel de-al treilea grup este format dintr-o grupare satanista care facea diverse ritualuri de-ale vikingilor. Acestea din urma au multe lucruri in comun cu modul in care Bengt a fost ucis.
Despre Malin aflam ca are 33 ni, este divortata, are o fata de 13 ani care duce o viata aproape de adult, dar care are o relatie buna cu parintii ei. De asemenea, Malin are probleme cu alcoolul. Spre deosebire de alte romane politiste pe care le-am mai citit, vocea victimei apare de mai multe ori pe parcursul romanului.
Ceea ce m-a surprins a fost critica adusa societatii din Suedia si dezacordului cu privire la ajutoarele sociale acordate, un subiect prea putin atins intr-o carte (rar spre deloc) si despre care iti trebuie curaj ca sa scrii. Sun prea putini cei care-si vor spune adevarata parere despre acest subiect.
Ce m-a socat cel mai mult la acest roman a fost familia condusa de acea femeie. De fapt, chiar ea este cea care te ingrozeste prin comportamentul ei si prin modul cum manipuleaza.
In acest roman avem parte de mai multa actiune in prima parte. Spre final, lucrurile devin extrem de lente si oarecum previzibile si te fac sa-ti pierzi interesul pentru lectura.
Din cate am inteles, acest roman face parte dintr-o serie in care actiunea fiecarei carti are loc intr-un anotimp diferit. Acest lucru mi se pare original si interesant. Recomand cartea celor carora le plac romanele politiste, dar nu celor care abia acum vor sa inceapa sa citeasca acest gen de carti, deoarece poate parea un pic prea dura la inceput si plictisitoare spre final.
Followed by: The preacher, Stenhuggaren, Olycksfågeln, The Hidden Child, The Drowning, Fyrvaktaren, Änglamakerskan, Lejontämjaren, Häxan
Nota: 3/5
Erica este o tanara scriitoare ce se intoarce in satul natal dupa decesul parintilor sai. Intoarcerea sa coincide cu o crima a carei victima este o prietena sa din copilarie, Alex. Desi la inceput se banuieste ca femeia s-a sinucis, dupa ce incep sa iasa la iveala anumite aspecte din eveniment, suspiciunile se schimba. Erica se implica in toata povestea legata de Alexandra, rugata fiind de parintii femeii sa scrie un text si este prima care incepe sa aiba banuieli cu privire la decesul prietenei ei din copilarie.
Actiunea romanului nu se centreaza doar asupra crimei, ci cunoastem detalii din viata Ericai: relatia complicata pe care o are cu sora sa de cand aceasta este casatorita cu un barbat egoist si manipulator, dorul de parintii ei si durerea pe care o simte cand isi da seama ca trebuie sa renunte la casa parinteasca.
Erica il reintalneste pe Patrick, unul din politistii care se ocupa de caz si cei doi se reimprietenesc. Si viata acestuia este destul de complicata, el vine dintr-o relatie dureroasa, dar sperantele ii vor reveni incet. Cei doi au fost prieteni in copilarie iar Patrick chiar a fost indragostit de ea.
Asa cum am mentionat si la inceput, protagonista noastra este scriitoare si acesta este aspectul care mi-a placut cel mai mult la roman. Ea scrie biografii dar, odata cu evenimentul legat de Alexandra, Erica incearca o noua metoda de a scrie si practic un nou stil.
Punctul central al romanului sunt secretele. Toti au secrete si toate vor iesi la iveala pe masura ce trec paginile. Aparentele inseala si in aceasta carte acest lucru ne este dovedit din plin.
Am uitat sa mentionez ca mi s-a parut interesant si modul in care autoarea Camilla Läckberg a conturat scena crimei. Alexandra este gasita in cada din baia casei sale din oras, dupa mai multe zile de la deces. Trupul ii este inghetat, are turturi si Alexandra pare o printesa a gheturilor.
Ce nu mi-a placut atat de mult a fost faptul ca intreaga istorie nu are prea multa credibilitate din cauza intrigilor cusute in jurul povestii. Sunt o multime de oameni din micul oras implicati in panza paianjenului care a fost tesuta de Alexandra. Pentru un oras asa de mic e greu de crezut toata nebunia creata si atat de bine pusa la punct.
“Printesa ghetuilor” este un thriller interesant care nu iti da multe indicii cu privire la cine ar putea fi criminalul, si de aceea recomand lectura. Te face sa ramai interesata de subiect, si din cate am inteles face parte dintr-o serie cu numele Fjällbacka, acesta fiind si numele micului oras. in aceasta serie, de 10 volume, protagonistii sunt Erica si Patrick.
