Necunoscuta din Tanger – Christine Mangan

Titlu în engleză: Tangerine

Autoare: Christine Mangan

Apariție: 27 martie 2018

Notă: 3/5

“Necunoscuta din Tanger” este o carte a cărei copertă și imagine m-a păcălit. Mă așteptam la un roman de ficțiune istorică și nu mică mi-a fost mirarea atunci când am dat peste un thriller psihologic. Și asta nu ar fi fost o problemă pentru că, îmi plac thrillerele dar, această carte mi-a lăsat un gust amar.

Alice Shipley și Lucy Mason au fost prietene de nedespărțit în timpul facultății deși, caracterele lor erau diferite. Au totuși un trecut asemănător, din punct de vedere al faptului că amândouă sunt orfane, dar cam aici se termină asemănările. Un eveniment nefericit le va despărți pentru o perioadă de timp în care Alice se căsătorește și, în anul 1956 se mută în Maroc. Colonia se află în ape tulburi, în speranța că-și va dobândi independența. Soțul, John, este mai tot timpul plecat iar Alice se simte singură și stă mai mult închisă în casă întrucât orașul unde se află nu o atrage deloc. Totul este diferit de ceea ce-și imaginase.

Într-o bună zi, Lucy ajunge la ușa casei lui Alice, în Maroc. Cele două se regăsesc astfel dar, oare vor mai fi legăturile la fel de puternice ca înainte?

Întâmplările nu sunt povestite doar dintr-o perspectivă ci, avem ocazia să cunoaștem lucrurile atât din punctul de vedere al lui Alice cât și din punctul de vedere al lui Lucy. Și dacă, la început nu știm ce a cauzat ruptura, pe măsură ce acțiunea avansează, aflăm și care a fost acel eveniment și cine l-a cauzat. Și mai ales, de ce a cauzat o ruptură între cele două femei.

Autoare reușește cu succes să creeze o stare de tensiune odată cu reapariția lui Lucy, stare care se menține cam pe tot parcursul lecturii.

Ce nu mi-a plăcut au fost atitudinea și reacțiile lui Alice. Acest personaj mi s-a părut atât de slab încât m-a enervat și am avut chiar un gând să renunț la lectură. Dar, într-un final, să zicem că turnura pe care au luat-o lucrurile la sfârșit au salvat această lectură și a primit 3 steluțe de la mine (cu indulgență, e adevărat).

Poate că nu mi-am ales eu cel mai bun moment pentru această carte sau poate că având alte așteptări de la ea, povestea nu m-a mai atras la fel de mult. Vă invit și pe voi să îmi împărtășiți impresiile dacă ați citit-o.

Femeia care mi-a furat viața – Marian Keyes

Titlu în engleză: The woman who stole my life

Autoare: Marian Keyes

Apariție: 6 noiembrie 2014

Notă: 4/5

Alte cărți ale autoarei: Pepenașul, E cineva acolo?, Vacanța lui Rachel, Lucy Sullivan se mărită, Un tip mortal

Marian Keyes este o autoare pe care o citesc încă din liceu și care, de atunci, a rămas favorita mea în materie de lecturi chick-lit.

În “Femeia care mi-a furat viața” o întâlnim pe Stella Sweeney, o femeie cu o viață normală alături de soțul ei și de copii lor. Ea lucrează alături de sora ei într-un salon de înfrumusețare și într-o bună zi, devine renumită datorită unei cărți de dezvoltare personală pe care se presupune că a scris-o.

Înainte de aceste eveniment nefericit, Stella se îmbolnăvește subit și grav și ajunge imobilizată într-un pat de spital, nefiind capabilă să se miște. Ea poate comunica doar cu ajutorul privirii iar unul dintre medicii care o tratează este un neurolog pe nume Mannix Taylor. Întâmplarea face ca cei doi să se mai fi văzut înainte, atunci când au fost implicați într-un accident rutier.

După recuperare, Stella află că Mannix a scris o carte cu numele său, o carte inspirată din viața și întâmplarea nefericită prin care a trecut. Femeia ajunge astfel extrem de renumită iar culmile înalte pe care a ajuns o vor duce până la New York. Dar, în afara faimei câștigate, lucrurile se vor schimba considerabil în viața Stellei iar Mannix va juca în continuare un rol extrem de important.

Nu m-am dat în vânt foarte mult după unele dintre personaje, mai ales după soțul Stellei care, mi s-a părut cam egoist dar cumva are grijă karma și de el.

“Femeia care mi-a furat viața” este o lectură amuzantă, plăcută și distractivă care te va ține interesat de poveste până la final.

Cu un pas prea departe – Tina Seskis

Titlu în engleză: One step too far

Autor: Tina Seskis

Apariție: 7 aprilie 2013

Notă: 4/5

Am ales să citesc Cu un pas prea departe din impuls și nu am căutat nici un fel de detaliu despre ea înainte. Recunosc că m-a atras coperta ediției din limba română. În același timp, sinopsisul nu ne dă prea multe detalii: Emily Coleman se decide într-o dimineață să își părăsească viața perfectă pe care o ducea alături de soțul și copilul ei și să o ia de la capăt, să-și facă o nouă viață cu un nou nume și fără să mai menționeze vreodată cuiva ceva din trecutul ei.

Mi-a părut o carte de mister numai bună și pe măsură ce o lecturam, mi-am dat seama că-mi place atunci când autorii țes poveștile în jurul personajelor și abia spre final ne dezvăluie elementele care le-au condus către anumite decizii. Astfel, te fac să te întrebi constant despre ce s-a întâmplat și îți dorești să citești cât mai repede, ca să afli.

În plus, acțiunea se desfășoară pe două planuri. Unul, este din prezent, unde o însoțim pe Emily în noua sa viață în Londra iar cel de-al doilea începe de la nașterea lui Emily și a sorei sale gemene, Caroline și ne este povestită de un narator. De obicei, atunci când am parte de cărți a căror acțiune se desfășoară pe două planuri, eu îl prefer pe unul dintre ele dar, în Cu un pas prea departe ambele planuri mi-au plăcut și au fost bine separate, astfel încât să nu creeze confuzie printre cititori.

Ca minusuri, aș menționa faptul că deși la început autoarea pune accent șo pe Caroline și pe părinții gemenelor, pe măsură ce paginile trec, aceste personaje devin mai puțin prezente, unele dintre acestea trecând cu totul în anonimat iar accentul se pune exclusiv pe povestea lui Emily. Astfel, sunt anumite situații care rămân nerezolvate, anumite întrebări rămân fără răspunsuri.

Ca o concluzie, eu vă recomand să citiți această carte dacă aveți poftă de ceva mister care să vă țină lipit de paginile cărții dar din care să aveți și de învățat.

Reading challenge de vară

Știu că sfârșitul lunii iulie se apropie dar, pentru mine, luna august a devenit în ultimii ani un fel de etalon de vacanță de vară așa că, deși nu am planificat nici un concediu pentru această lună, am ales totuși să fac un reading challenge de vară dar, unul puțin diferit de altele făcute până acum.

Am ales o serie de cărți din diferite tipuri, cărți pe care îmi doream să le citesc dar la care parcă nu ajungeam niciodată și, planul este ca, pe măsură ce termin de citit lecturile curente, să extrag din grămada respectivă de bilețele un alt titlu sau poate chiar două. Am ales deja două titlu aseară și din fericire am ales două cărți din categorii diferite.

Înainte să vă spun exact care sunt categoriile și titlurile aferente, vreau să menționez și faptul că lecturile mele nu se vor limita doar la această listă. Dacă o să am poftă să citesc altceva o să aleg fără nici o problemă mai ales că, pe listă sunt atât de multe titluri încât nu cred că o să îmi ajungă timpul să le citesc pe toate până în septembrie.

Non ficțiune

  1. O librărie în Berlin: extraordinara evadare a unei femei din calea nazismului – Françoise Frenkel
  2. Ce știu cu adevărat – Oprah Winfrey
  3. Siajul morții. Ultima călătorie a navei Lusitania – Erik Larson
  4. Vremuri second hand – Svetlana Aleksievici

Ficțiune istorică

  1. Biblioteca din Paris – Janet Skeslien Charles
  2. Arhitectul parizian – Charles Belfoure
  3. Regii blestemați. I. Regele de fier – Druon Maurice

Ficțiune

  1. Vanessa mea cea întunecată – Kate Elizabeth Russell
  2. Swing time – Zadie Smith
  3. Primăvara în Toscana – Santa Montefiore
  4. Cabaret Biarritz – José C. Vales
  5. Prietena mea genială (#1 Prietena mea genială) – Elena Ferrante
  6. Măștile fricii – Camelia Cavadia
  7. Îmi pare rău, sunt așteptată – Agnès Martin-Lugand
  8. Hoțul de oglinzi – Martin Seay
  9. Prințesa Diana. Povestea nespusă – Monica Ali
  10. Pânza de păianjen – Cella Serghi

Clasici

  1. Rațiune și simțire – Jane Austen
  2. Anna Karenina – Lev Tolstoi

Thriller/Mister

  1. Pacienta tăcută – Alex Michaelides
  2. Lanțul – Adrian McKinty
  3. Crede-mă când mint – J.P. Delaney
  4. Copilul – Fiona Barton
  5. Tu – Caroline Kepnes
  6. Victimă fără chip (#1 Fabian Risk) – Stefan Ahnhem

Cam astea sunt categoriile și cărțile alese pentru acest reading challenge. Dintre ele, am tras la sorți două: Pânza de păianjen de Cella Serghi și Ce știu cu adevărat de Oprah Winfrey. De prima m-am ferit mult timp, deși mă atrage mult prin titlu iar pe a doua am vrut să o citesc de cum am dat cu ochii de ea. Așadar, una-i caldă, alta nu prea.

Așa cum vă spuneam, probabil nu voi avea timp să le citesc pe toate, dar măcar voi parcurge câteva dintre ele în perioada ce urmează. Spor la citit să avem!

Anotimpul ploilor – Tatiana de Rosnay

Titlu în engleză: The Rain Watcher

Autor: Tatiana de Rosnay

Apariție: 23 octombrie 2018

Notă: 3/5

Alte cărți ale autoarei: Se numea Sarah, Vieți secrete.

Pe Tatiana de Rosnay eu am descoperit-o prin intermediul cărții ‘Se numea Sarah’, al cărui subiect este diferit de cel abordat în ‘Anotimpul ploilor’. Pentru că acel roman mi-a plăcut foarte mult, am căutat și alte cărți ale autoarei iar, cartea despre care vă povestesc astăzi m-a atras din momentul în care a fost anunțată apariția ei. Între timp, am mai citit și ‘Vieți secrete’, care se apropie un pic mai mult de temele abordate și în ‘Anotimpul ploilor’. Dar nici una din aceste două titluri nu au reușit să îmi placă la fel de mult ca primul.

‘Anotimpul ploilor’ este povestea familiei Malegarde care, se pregătește să sărbătorească cea de 70-a aniversare a tatălui, în Paris. Din păcate momentul ales de aceștia nu este cel mai potrivit deoarece, orașul luminilor este în pragul unui dezastru natural cauzat de ploile neîncetate. Prin ochii fotografului Linden Malegarde, cel mai mic dintre copii cuplului Malegarde, descoperim Parisul așa cum probabil puțini îl știu: cenușiu și sub ape. Iar pe măsură ce orașul se scufundă ușor, ușor, secretele și temerile membrilor familiei ies la suprafață.

Dar cine sunt cei care fac parte din familia Malegarde? Tatăl, Paul, este un arboricultor cunoscut și melancolic, căsătorit cu Lauren, o americancă ce e dispusă să facă din weekendul de sărbătoare un adevărat succes. Cei doi copii ai cuplului sunt Tilia și Linden, ea căsătorită la rândul ei și cu dorința de a păstra cele mai negre lucruri din viața ei cât mai ascunse iar el un fotograf de succes dar cu teama că, în ciuda renumelui, este o dezamăgire pentru cei care i-au dat viață.

Eu nu sunt un mare fan al poveștilor de familie și atât și, de aceea, îmi este mai greu să ofer note mai mari cărților de acest tip. Ceea ce a salvat însă totul a fost, modul în care autoarea scrie pentru că, are un mod special prin care ne prezintă lucrurile. Finalul a fost însă destul de abrupt și m-a făcut să ofer doar 3 din 5 stele pe Goodreads.