11 carti pentru toamna asta

În urmă cu 2 luni spuneam în articolul despre lecturi de vară că nu am curaj încă să particip la un maraton de lectură, dar că mi-am făcut o listă cu diverse cărți pe care aș vrea sa le citesc. Vara s-a încheiat oficial de vreo două săptămâni, iar eu nu am reușit să citesc toate cărțile pe care mi le-am propus. Dar ținând cont de faptul că lista a fost făcută pe 21 iulie, cred că am facut o treabă bună.

Și pentru că din lista de 12 cărți, mi-au rămas patru necitite, am decis ca trei dintre ele să mearga mai departe în lista pentru toamnă. Este vorba despre:

  • Viață după viață de Kate Atkinson
  • Oryx și Crake de  Margaret Atwood
  • Sapiens de Yuval Noah Harari

Acestor trei cărți li se vor alătura următoarele:

  • Disecție de Han Kang. Ceea ce m-a făcut să cumpăr această carte a fost numele autoarei. Eu am mai citit și Vegetariana și mi-a plăcut foarte mult. Cred că Han Kang atinge subiecte diferite de ceea ce eu am citit până acum.
  • Regina albă de Philippa Gregory  se află de ceva timp în biblioteca mea dar am decis să o adaug pe listă pentru că am văzut serialul pe HBO și mi-a adus aminte de ce iubesc cărțile ce ating bucăți din istorie.
  • Ultimii martori de Svetlana Aleksievici se află și ea de ceva timp în bilbioteca mea și am decis să se afle printre lecturile de toamnă pentru că nu am mai citit de mult timp un roman al autoarei și pentru că mi se pare că se potrivește cu atmosfera cenușie a unei zile de toamnă târzie.
  • Casnica de Jill Alexander Essbaum este o achiziție recentă, al cărei titlu mă intrigă.
  • Grădina speranței de Diane Ackerman este și ea o achizite relativ recentă, care se afla pe lista mea de cumpărături de mult timp. Actiunea se petrece în timpul celui De-al Doilea Război Mondial și are legătura cu Holocaustul. Cred că este genul de carte pe care nu aș refuza să-l citesc niciodată.
  • Cum să oprești timpul de Matt Haig este o carte renumită zilele astea. Cred că succesul autorului, înregistrat cu o carte anterioară a contribuit la asta. Pe lângă sinopsul interesant.
  • Aleea cu licurici de Kristin Hannah îmi place și prin prisma titlului, cât și prin sinops. În plus, o altă carte a autoarei care mie mi-a plăcut, a fost Privighetoarea  și tind să cred că nici aceasta nu va fi mai prejos.
  • Vieți secrete de Tatiana de Rosnay este ultima dar nu cea din urmă carte de pe lista mea de lecturi pentru toamna asta. Din nou, am mai citit un alt roman al autoarei, Se numea Sarah, o carte incredibil de frumoasă, și am mari așteptări cu privire la Vieții secrete.

Voi ce aveți de gând să citiți toamna asta? Vă creați o listă, așa cum am făcut eu acum sau preferați să alegeți următoarea carte de citit după ce o terminați pe actuala?

Ce vreau sa citesc toamna asta

Pentru ca toamna isi face simtita prezenta tot mai mult si si-a intins aripile asupra soarelui, m-a cuprins melancolia si m-am gandit ce as vrea sa citesc in acest anotimp care mie-mi place foarte mult. Am afirmat de nenumarate ori ca toamna ma simt in mediul meu, si ma gandesc la bauturi calde, aromate, miros de carti si ploaie.

Prima carte pe care m-am gandit sa o citesc in aceasta toamna, este Jane Eyre de Charlotte Brontë, pe care am si inceput-o acum cateva zile si am si trecut de jumatate deja. De asemenea, aceasta carte a fost aleasa cartea lunii septembrie in grupul de pe facebook Lorelei’s Book Club.

Urmatoarea carte pe care am inceput-o si pe care am gasit-o cu greu este, Omagiu Cataloniei de George Orwell, in care autorul este pus in postura de reporter, de la inceputul razboiului civil din Spania, in 1936 pana la jumatate anului 1937. Despre acest razboi am invatat in liceu, si-mi doresc sa vad si perspectiva acestui scriitor care-mi place atat de mult. In plus, de cand am aflat despre aceasta carte mi-am dorit-o, intrucat ma simt aproape de catalani de cand Girona mi-a fost casa timp de 3 ani.

Urmatoarea pe lista mea de lecturi este Viata e usoara, nu-ti face griji de Agnes Martin-Lugand, pe care vreau sa o citesc pentru a afla continuarea povestii protagonistei, Diane, si a cafenelei sale cu un nume atat de frumos.

Dat fiind ca a aparut si cel de-al treilea sezon al serialului Outlander, imi doresc sa citesc si cel de-al patrulea volum al seriei scrise de Diana Gabaldon (Drums of Autumn), pe care am abandonat-o putin. Trebuie sa recunosc ca mi-e teama ca ceva din al treilea sezon al serialului sa fie parte din cel de-al patrulea volum, si nu as vrea sa fiu luata prin surprindere.

Un foarte asteptat al doilea volum al seriei Trei coroane intunecate de Kendare Blake, cu numele One Dark Throne, se afla si el pe lista mea pentru aceasta toamna. Sunt extrem de narabdatoare sa aflu ce se va intampla cu cele trei surori, intrucat finalul primului volum m-a lasat cu sufletul la gura. 

Fata care citea in metrou de Christine Féret-Fleury este un titlu care mi-a atrat atentia de la prima vedere si abia astept sa il citesc, mai cu seama ca si eu sunt o fata care citeste la metrou.

Inchei aceasta lista cu Soapte de iubire de Jamie McGuire si Teresa Mummert, a carei descriere mi-a placut si care mi se pare potrivita pentru toamna mea.

Voi ce recomandari aveti pentru mine si ce vreti sa cititi toamna aceasta?

Dupa-amiaza albastra – William Boyd

Titlu in romana: Dupa-amiaza albastra

Titlu in engleza: The blue afternoon

Autor: William Boyd

Apariție: 25 Mai 1993

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

In primul rand la aceasta carte m-a atras coperta care mi-a inspirat o zi frumoasa de toamna, caldura si am crezut ca va fi vorba despre o poveste de dragoste deosebita.

Mi-a placut mult inceputul, parea o poveste promitatoare si m-as fi asteptat ca povestea sa se centreze mai mult pe Kay. De fapt, a fost o poveste intr-o alta poveste. Prima, incepe cu viata arhitectei Kay, recent ramasa fara afacerea pe care o avea in parteneriat cu un prieten ce a tradat-o, descopera ca tatal ei nu este cine credea ea ca e, si are o relatie ciudata cu fostul ei sot.

Cand incepea sa ma prinda, toata situatia ramane in aer si totul se concentreaza pe viata tatalui ei. Salvador Carriscant este medic, fiul unui scotian si al unei filipineze. El traieste si munceste in Manila, la inceputul secolului XX si este casatorit dar nu este fericit. Salvador are parte de o poveste de dragoste frumoasa, atunci cand o cunoaste pe sotia unui colonel american, care la randu-i se indragosteste de el. Povestea lor este nedreapta fata de ceilalti si foarte periculoasa pentru cei doi.

Cel mai bun prieten al protagonistului are parte de un sfarsit tragiv dar plin de bucurie pentru sufletul sau, iar cand lucrurile pareau ca se vor aseza pentru cei doi amorezi, soarta lor ia o turnura neasteptata.

Categoric nu este o poveste clasica de dragoste cu final fericit si, cred ca este extrem de ciudat sa te afli in pozitia lui Kay, in intreaga istorie a vietii tatalui sau.

Cartea contine putina istorie, putina actiune politista si romantism. Unul din cele mai importante aspecte din intregul roman, in afara povestii de iubire, este modul in care Salvador vede medicina, si cat este el de diferit fata de colegii lui, care inca folosesc metode rudimentare pe pacienti, si chiar infricosatoare.

La fel ca si inceputul, si finalul este ciudat, neasteptat, si parca lasa cartea neterminata, parca lipseste ceva. Acesta este un stil pe care nu l-am prea intalnit si pe care nu am reusit sa il inteleg prea bine.

In schimb, mi-a placut foarte mult un fragment si mi l-am notat:

¨…in ceea ce ea facuse in noaptea aceea nu era cu nimic mai absurda decat oricare alta din inchipuirile de care ne slujim cu totii ca sa ne proptim inca un pic vietile noastre clatinande. […] Deci: ce sens au toate astea? Cu ce e mai buna dupa-amiaza asta albastra, aici si acum, pe terasa la care stam, prizonieri intre eternitatea ploii si cea a soarelui, tintuiti peste clipa?”