Domina ( #2 Maestra) – L.S. Hilton

Titlu in romana: Domina

Titlu in engleza:  Domina

Autor:  L.S. Hilton

Apariție: 6 aprilie 2017

Preceded by: Maestra

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Domina este cel de-al doilea volum al seriei Maestra, un thriller ce e diferit de alte carti din aceeasi categorie, indeosebi datorita personajului principal. Aceasta carte mi-a fost oferita de cei de la Libris in luna octombrie, aceasta luna de toamna parandu-mi-se numai buna pentru thrillere, iar cartea lui L.S. Hilton m-a insotit in calatoria pe care am facut-o in Spania spre sfarsitul lunii. Am inceput-o in avion si doar la dus am citit jumatate din ea, si pentru ca nu am avut timp sa citesc nimic in timpul saptamanii, la intoarcere, in avion am terminat-o de citit.

Romanul incepe acolo unde s-a incheiat Maestra, sau mai bine zis acolo unde s-a terminat epilogul primei carti. Judith se intoarce, mai puternica si bogata. Acum locuieste in Venetia unde si-a deschis galeria Gentileschi si unde a organizat prima ei expozitie. In cadrul acesteia il cunoaste pe Ivan Kazbich, din Belgrad, care ii propune sa evalueze colectia privata a unui milionar rus, extrem de controversat: Pavel Yermolov.

La inceput, Judith, sau mai bine zis Elizabeth, pe noul ei nume, are ceva dubii daca sa accepte sau nu propunerea, dar tentatia este mult prea mare si intr-un final se duce la casa milionarului. Din acest moment, viata ei capata o alta culoare.

Lucrurile se complica  dar nu doar din pricina rusilor infioratori, ci si pentru ca in peisaj apare Alvin care vrea sa afle mai multe despre Judith si care cunoaste anumite aspecte din trecutul ei. Si ca sa fie totul complet, Elena, sotia lui Pavel ii face si ea o vizita, in incercarea de a o convinge sa o ajute.

Cum se va descurca Judith in toata aventura aceasta puteti afla doar citind acest al doilea volum al seriei. Imi place si cum a evoluat Judith, dar imi displac unele momente (indeosebi cele in prezenta lui Pavel) deoarece par putin trase de par.

Si de aceasta data L.S. Hilton imbina emotiile, aventurile periculoase, crimele, caracterul lui Judith cu scenele erotice, intr-un roman care te tine cu sufletul la gura pana la final. Si afirm asta pentru ca in nici un moment nu poti anticipa care vor fi urmatorii pasi urmati sau care vor fi efectele anumitor decizii, si asta imi place cel mai mult la un roman.

Abia astept si cel de-al treilea volum al seriei, despre care nu stiu nimic inca, dar se spune ca va fi o trilogie si modul in care s-a terminat Domina ne duce cu gandul ca va fi cu siguranta o continuare. Pana atunci va invit sa cititi cele doua volume publicate la noi pana acum, care au un pret special pe Libris.

In plus, de pe Wikipedia, am aflat si ca Sony Pictures a cumparat drepturile de ecranizare si cred ca va fi extrem de interesant sa vedem adaptarea cinematografica a seriei. Tot de acolo am aflat de alte titluri ale L.S. Hilton si o sa vi le mentionez si voua pentru ca par foarte interesante si sper sa se publice si la noi curand: Wolves in Winter (2012), The Stolen Queen (2015) si The Horror of Love (2011) printre altele.

Maestra ( #1 Maestra) – L.S. Hilton

Titlu in romana: Maestra

Titlu in engleza:  Maestra

Autor:  L.S. Hilton

Apariție: 10 martie 2016

Followed by: Domina

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

L.S. Hiton ne aduce in prim plan o asa zisa combinatie intre ¨Fata din tren¨, cartile lui Stieg Larsson si ¨50 Shades of Grey¨ unde actrita principala este Judith, o tanara care lucreaza la o casa de licitatie pentru arta si care este pasionata de ceea ce face, doar ca mediul in care activeaza nu e deloc simplu. Fata este inteligenta si ironica dar e dura si rece, datorita vietii pe care a avut-o, pentru ca indura dispretul sefului ei care-i da cele mai urate task-uri, e aproape violata de un potential client iar cireasa de pe tort este ca, in peisajul firmei unde lucreaza apare un chip nou, venit pe “pile”.

In spatele jobului pe care il are, Judith duce o viata care ii aduce completarile de care are nevoie: ajunge sa lucreze intr-un club unde va cunoaste un barbat foarte bogat, ce ii va oferi sansa de a pleca impreuna cu o alta prietena pe Riviera Franceza. Bineinteles asta o va costa iar din momentul in care ajunge pe Riviera, viata ei se va schimba radical.

Nu stiam aproape nimic despre acest roman in momentul in care am inceput sa il citesc. Stiam doar ca e thriller si cam atat si cum aveam pofta sa citesc asa ceva, am pus mana pe ea. Ceea ce am regasit intre paginile acestei carti m-a uimit, imi place aventura in care porneste protagonista noastra, desi mi se pare extrem de exagerat cum reuseste sa scape basma curata de fiecare data si cum reuseste sa intoarca lucrurile in favoarea ei, cum are noroc si cat de multe stie despre cum sa acoperi urmele crimelor.

Momentele de sex sunt si ele destul de exgerate la un moment dat devenind chiar aproape sadice. Clar nu este o carte pentru copii, nici chiar pentru adolescenti si nici pentru cei care nu agreeaza crimele descrise in detaliu impletite cu scene de sex.

Dupa Riviera franceza Judtih nimereste intr-un cerc plin de barbati bogati si femei care-si cunosc interesele, ceea ce nu e departe deloc de ceea ce mai vedem prin reviste de scandal sau pe la diverse emisiuni de la TV (pentru ca nu-si asa, asta se cere…).

Dupa ce am inceput sa inteleg cam cum merg lucrurile in Maestra am luat cartea ca atare, tratand-o destul de superficial pana spre final si evitand sa devin prea critica. A fost ca si cum m-as fi uitat la un film intr-o duminica seara. Practic m-am lasat purtata de val prin locurile prin care a calatorit Judith si mi-a placut suficient de mult pentru a-i da 3/5 pe Goodreads si sa imi doresc sa citesc si urmatorul volum am seriei, deoarece povestea lui Judith nu se termina aici. In plus, finalul e mereu imprevizibil, nu e genul de carte despre care sa intuiesti inca de la inceput calea pe care o va urma.

Maestra se citeste usor, si desi avem parte de elemente teribile, este si amuzanta uneori, imi place cat de multe lucruri stie Judith despre lumea artei si cum ni le povesteste. O recomand pentru toamna asta!