Posts

Posted on

Provocările literare ale anului 2021 #lecturiin2021 și planurile mele pentru 2022

În articolul scris la început de 2021 spuneam că am raportat niște cărți din 2019 în 2020 și mai apoi în 2021. Ei bine, nici acum nu am ajuns să citesc acele cărți așa că, am ales să nu le mai trec pe lista de anul acesta. Și dacă o fi totuși să pun mâna pe ele, să fie binevenite.

Una este însă în curs de citire, și este vorba despre Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari, pe care am început-o cu ceva timp înainte de finalul anului 2021 dar pe care, nu am apucat să o termin încă. Merge destul de greoi pentru că îmi place să citesc câte puțin și să mă gândesc la ceea ce ne prezintă Harari în această carte.

Pe lista de necite se află Magicianul de John Fowles și Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes. Restul au reușit să intre pe lista #lecturiin2021 și unele chiar să-mi devină favorite, cum sunt Patria de Fernando Aramburu și Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman.

Pentru 2022, lista este formată din 12 cărți pe care le-am ales cu mare greutate. Ce este însă diferit de anii trecuți este faptul că jumătate dintre ele sunt cărți de non-ficțiune. Prima alegere este o carte scrisă de Elif Shafak, de la care eu am mai citit Cele patruzeci de legi ale iubirii, care mi-a plăcut destul de mult (4/5 stele pe Goodreads). Am ales Ucenicul arhitectului care stă pe lista de așteptare de pe Goodreads, din 2016. Nu știu prea multe despre ea și-mi doresc să rămână în continuare un mister până o voi citi.

Următoarea alegere este romanul unui deja considerat clasic al horrorului, Stephen King. Este vorba despre Frumoasele adormite pe care a scris-o împreună cu fiul său. E un monstru de carte și acesta a fost motivul pentru care am ales-o pe ea și nu pe celelalte pe care le mai am necitite în bibliotecă.

Cea de-a treia alegere este a unei scriitoare de pe meleagurile natale, aceasta fiind Ioana Pârvulescu și cartea sa Inocenții despre care am auzit vorbindu-se de bine. Vreau să-mi dau ocazia să descopăr mai mulți autori români contemporani.

Un clasic se află pe poziția cu numărul patru: Minunata lume nouă de Aldous Huxley. Aceasta este urmată de un roman al unui autor pe care l-am descoperit în 2021 și care mi-a plăcut foarte mult. Am citit Să nu mă părăsești și am ales Klara și soarele pentru lectură în 2022, de Kazuo Ishiguro.

Iar ultima carte de ficțiune nu are încă un titlu, pentru că nu m-am decis dacă voi citi Și munții au ecou sau Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini. Am citit de același autor Splendida cetate a celor o mie de sori și mi-a plăcut foarte mult.

Cărțile de non-ficțiune sunt și ele destul de variate, dar cred că jumătate din ele fac referință la istorie. Celelalte sunt cărți de dezvoltare personală sau autobiografie. Prima este Poate ar fi bine să discuți cu cineva de Lori Gottlieb, urmată fiind de Pământul făgăduinței de Barack Obama. Următoarele două poziții sunt ocupate de Titani ai istoriei: giganții care ne-au modelat lumea de Simon Sebag Montefiore și Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm de Matthew Walker. De Montefiore am citit doar ficțiune până acum și tare-s curioasă să-mi îmbunătățesc cunoștintele și să îl descopăr pe Montefiore în non-ficțiune. Iar ultimele două alegeri au legătură cu România și cu istoria sa: Holocaustul în România de Radu Ioanid, care a ajuns pe această listă după ce am citit Pogromul de la Iași de același autor, și care m-a impresionat, și A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român 1921-2021 de Adrian Cioroianu.

Acestor douăsprezece titluri li se vor mai adăuga și unele cărți din serii pe care aș vrea să le termin de citit anul aceasta, pentru a reduce numărul de serii începute și neterminate. Dar până vă voi povesti despre ele, îmi puteți spune voi care sunt cărțile pe care doriți să le citiți în 2022.

Posted on

Cele mai frumoase cărți citite în 2021 #lecturiin2021

A devenit tradiție ca în fiecare an să vă vorbesc într-un fel sau altul despre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit pe parcursul celor douăsprezece luni și nu voi face excepție nici pentru 2021, deși am cam abandonat blogul din motive de timp.

În luna ianuarie 2021, am citit o carte ce a rămas cu mine pe tot parcursul lui 2021: Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig. Probabil dintre cărțile scrise de el pe care eu le-am citit, aceasta este preferata mea.

Martie a venit cu Patria de Fernando Aramburu, care s-a aflat pe lista mea de lecturi în 2021. Mi-a plăcut foarte mult, am empatizat mult cu victimele și m-am enervat pentru nedreptățile din carte. Dar asta a fost realitatea pentru multe familii, din păcate.

Tot în martie am citit Pianistul de Wladyslaw Szpilman. Ce noroc a avut și în ce condiții a putut supraviețui omul acesta! Și ecranizarea merită văzută, e foarte bună, din punctul meu de vedere.

Luna mai mi-a făcut cunoștință cu o zonă, o cultură și o istorie despre care nu știam că există. Fascinantă a fost lectura în varianta audio a cărții The island of sea women de Lisa See. Sper să fie tradusă și în limba română, e o carte deosebită!

În lunile de vară am făcut cunoștință cu mai mulți supraviețuitori ai Holocaustului, prin Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz de Jeremy Dronfield, Supraviețuitorii de Georgia Hunter (o întreagă familie supraviețuiește deși sunt împărțiți în diverse colțuri ale lumii), O viață amânată de Dita Kraus (povestea bibliotecarei de la Auschwitz spusă chiar de ea), Copiii uitați ai lui Hitler de Ingrid von Oelhafen (despre copiii cu trăsături ariene, răpiți din brațele părinților pentru a fi dați nemților).

Octombrie m-a încântat cu Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman care, în stilul său caracteristic te face să iubești personaje morocănoase iar noiembrie mi-a dat două titluri pentru topul acesta: Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez și Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro. Pe acesta din urmă l-am citit pentru prima dată și abia aștept să-l descopăr și prin celelalte cărți ale sale.

Ultima lună, decembrie, mi-a oferit trei titluri pentru topul meu de lecturi ale anului. Din nou, au legătură cu Holocaustul, dar punctele de plecare sunt în România: Pogromul de la Iași de Radu Ioanid, Noaptea de Elie Wiesel, Cuptoarele lui Hitler de Olga Lengyel. Toate trei dure și extrem de clare cu privire la ororile săvârșite. Prima vine însoțită de poze care arată explicit ce se întâmpla la Iași în anii ’40 iar ultima descrie destul de amănunțit anumite situații.

Acestea au fost lecturile care au rămas cu mine, care au avut cel mai mare impact asupra mea în 2021. Multe au legătură cu holocaustul, știu, dar este subiectul meu preferat legat de istorie și nu cred că o să mă satur vreodată să citesc mărturii sau ficțiune despre acel negru episod al istoriei.

Posted on

Fiica Reichului – Louise Fein

Titlu în engleză: People like us

Autor: Louise Fein

Apariție: 7 mai 2020

Notă: 5/5

Au trecut doar câteva zile de când am terminat de citit Fiica Reichului de Louise Fein și am povestit puțin despre ea și pe Instagram. Spuneam acolo că mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam, datorită perspectivei cu care începe și anume, aceea a lui Hetty, o fetiță de naționalitate germană, care locuiește împreună cu familia ei în Leipzig și care, îl divinizează pe Hitler.

Pe măsură ce puterea naziștilor crește în anii 1930, tatăl lui Hetty, căruia ea îi spune Vati (tată în limba germană), avansează în carieră și asta aduce cu sine și o casă nouă, mult mai luxoasă decât locuința anterioară. Odată cu mutarea în casa cea nouă relațiile între membri familiei încep să se modifice. Și nu numai asta, dar și relațiile acestora cu alți oameni. Tatăl are din ce în ce mai mult de muncă, mama petrece mult timp îngrijindu-se de alții iar fratele lui Hetty își schimbă prietenii iar, pe măsură ce antisemitismul se întinde mai rău ca ciuma și Hetty se îndepărtează de unii cunoscuți evrei, cu excepția lui Walter, cel mai mult prieten al fratelui său în copilărie, lăsat în urmă de acesta acum.

Walter este special în ochii lui Hetty pentru că a salvat-o de la înec în urmă cu câțiva ani. Și chiar dacă începând cu acel moment ea a crezut că este invizibilă în ochii lui, lucrurile nu stau chiar așa. Cu ajutorul lui, Hetty descoperă cealaltă față a lui Hitler și a lucrurilor pe care el le-a generat. Cunoaște puțin din încercările la care au fost supuși evreii în acele vremuri.

Dar Fiica Reichului nu e doar o poveste de dragoste în vremuri grele. E mai mult de atât. Este despre familie și dezamăgire, despre prietenie și adevăr, despre trădare, falsitate, ipocrizie și vieți duble și pericol la orice pas, dar și despre sacrificiu.

Dacă ar fi să menționez un personaj care mi-a plăcut aș alege-o pe Erna, prietena lui Hetty. Mi-aș dori să-i citesc povestea separat, într-o altă carte. Iar dacă ar fi să aleg un personaj pe care l-am disprețuit, sunt vreo trei sau chiar patru, dar o să optez pentru cea care merită primul loc: Mutti (mama în limba germană), mama lui Hetty și a lui Karl, fratele ei. Fără să intru în prea multe detalii, o să spun doar că este tipicul personaj care trăiește într-o colivie în mintea ei. Falsitatea și ipocrizia menționate mai sus fac referire îndeosebi la acest personaj.

În concluzie, i-am oferit maximul de stele pe Goodreads, pentru că m-a făcut să simt tristețea personajelor, am suferit cu ele și pentru că mi-a arătat puțin din punctul de vedere al unui om care-l urma orbește pe Fuhrer și tot ce spunea el.

Posted on

Retrospectiva primului semestru al anului 2021 #lecturiin2021

Odată cu absența mea de pe blog din ultimele luni, am renunțat și la micul obicei pe care l-am creat de a mă uita la cărțile noi din biblioteca mea și la cărțile pe care le-am citit în fiecare trimestru al fiecărui an. Dar mi-a venit așa o poftă să mă uit puțin în urmă, la ce am citit în primele 6 luni ale anului 2021 și la ce cărți mi-au plăcut cel mai mult. Cât despre cărțile noi intrate în biblioteca mea, nu cred că are sens să le enumăr aici deoarece sunt mai mult de 70 pe care le-am cumpărat în ultimele 6-8 luni. Dar vă invit să mă urmăriți pe instagram unde vă împărtășesc mai des cărțile pe care le citesc și pe care le-am cumpărat.

Până acum, am citit 34 din cele 75 de cărți pe care mi le-am propus pe Goodreads. Sunt un pic în urmă, conform site-ului menționat, cu o carte dar, lucrez intens la asta 🙂

Puteți vedea ce cărți am citit în anul 2021, dând click aici. Eu o să vorbesc despre cele care mi-au plăcut cel mai mult iar prima este Copiii de pe Volga de Guzel Iahina. Cele două romane ale autoarei traduse la noi au fost extrem de prezente pe bookstagram și pe Facebook și mi-au trezit și mie interesul. Copiii de pe Volga ne vorbește despre lumea coloniilor germane de pe Volga, unde un profesor din satul Gnadental duce o viață simplă până în clipa când o cunoaște pe Klara. Pentru mine, acest roman a reprezentat emoție și tandrețe.

Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig a fost și ea extrem de prezentă în online încă de la apariția sa. Deși scrisă într-un mod simplist, care o face ușor de citit, această carte ne dă o lecție extraordinară: uneori, chiar dacă am avea puterea de a schimba o decizie din trecut, rezultatul s-ar putea să fie mai teribil decât ți-ai imagina.

Romanul meu preferat, cel care va rămâne probabil favoritul suprem al anului 2021, este Patria de Fernando Aramburu, în care urmărim povestea a două familii dezbinate de ETA. Stările prin care m-a trecut lectura acestei cărți merg de la furie până la compasiune. E un must read din punctul meu de vedere.

O altă carte care mi-a rămas în suflet după ce am citit-o este Pianistul de Wladyslaw Szpilman, în care autorul ne povestește întâmplările prin care a trecut de la ultimul său recital la radio, din 23 septembrie 1939, până la data când războiul s-a terminat. Deși am citit zeci de mărturii alea supraviețuitorilor Holocaustului, încă mi se pare extraordinar cum acești oameni au reușit să se salveze. Acesta este cazul pianistului dar și al lui Gustav și Fritz Kleinmann din Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz de Jeremy Dronfield, o altă poveste adevărată a unor supraviețuitori ai infernului.

Și închei cu o carte de ficțiune istorică ce mi-a deschis ochii spre un colț de lume despre care nu am auzit până nu am citit, sau mai bine zis ascultat, The island of sea woman de Lisa See, netradusă încă la noi. Sper să poată ajunge curând în librăriile din România pentru că și cititorii români merită să cunoască aceasta superbă poveste a două tinere din insula coreeană Jeju, unde femeile sunt cele care susțin familia. Ele se scufundă fără nici un fel de echipament și-și pun în pericol viața pentru a le permite băieților să meargă la școală, în timp ce fetele rămân acasă să învețe această meserie. Deși este doar o insulă, nu este ferită de pericolele războaielor purtate de alții: întâi sub ocupație japoneză și ani mai târziu sub coreeni, populația din Jeju e decimată de evenimente de neimaginat.

6 cărți pentru primele 6 luni ale anului 2021, 6 lecturi speciale pe care vi le recomand. Abia aștept să aflu ce o să îmi aducă cea de-a doua jumătate a anului. Sper la citit să avem!

Posted on

Copilul (#2 Kate Waters) – Fiona Barton

Titlu în engleză: The child

Autor: Fiona Barton

Apariție: 27 iunie 2017

Alte cărți din serie: Văduva (#1 The widow), The suspect (#3)

Notă: 4/5

După povestea șocantă din Văduva, primul volum al seriei Kate Waters, Fiona Barton continuă să ne surprindă în Copilul.

În timpul unor demolări, scheletul unui copil este descoperit și acest lucru este anunțat printr-un articol extrem de scurt. Dată fiin vechimea corpului, evenimentul nu atrage prea mult atenția oamenilor, excepție făcând trei femei. Prima dintre ele își dorește să nu se afle teribilul secret pe care îl avea atât de bine ascuns, cea de-a doua își retrăiește coșmarul vieții, iadul prin care a trecut atunci când copilul i-a fost furat din maternitatea unde i-a dat naștere iar cea de-a treia este ziarista Kate Waters care, bănuiește că dincolo de nefericita descoperire se află lucruri care merită aflate și împărtășite, dar mai ales rezolvate.

Orice impresie ți-ai forma la începutul cărții, nu se va compara cu ceea ce vei descoperi pe parcurs despre cele trei naratoare. Și spun despre ele că sunt naratoare pentru că, pe rând, fiecare se tranformă în povestitorul ce-și spune punctul de vedere. Iar pe lângă ele la fel face și câte-un personaj secundar, care va contribui la misterul acestei cărți.

Nu pot spune că am empatizat cu vreuna dintre cele trei femei dar, modul în care a fost scrisă cartea mă făcea să-mi doresc să aflu cât mai repede ce s-a întâmplat cu adevărat și care este povestea copilului.

Copilul este un roman care se citește ușor și destul de repede, un thriller psihologic de efect, pe care îl recomand iubitorilor acestui gen. Nu înțeleg de ce nu îl întâlnesc mai des în online pentru că, dacă ar fi să îl compar cu Pacienta tăcută, din articolul precedent, atât Copilul cât și Văduva sunt mult mai interesente, din punctul meu de vedere, dar Pacienta tăcută a reușit să facă mai multă vâlvă.