Adunarea umbrelor (#2 Culorile magiei) – V.E. Schwab

Titlu in romana: Adunarea umbrelor

Titlu in engleza: A gathering of shadows

Autor: V.E. Schwab

Apariție: 23 februarie 2016

Preceded by:  Partea intunecata a magiei (A darker shade of magic)

Followed by: A conjuring of light

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Aventura Lilei și a lui Kell continuă în Adunarea umbrelor, cel de-al doilea volum al seriei Culorile magiei de Victoria Schwab. Îi reîntâlnim la patru luni după sfârșitul cărții Partea întunecată a magiei, diferiți, atinși de ceea ce s-a întâmplat atunci și de consecințele lucrurilor pe care le-au făcut.

Londra Roșie se pregătește de Jocurile Elementelor, puse la cale de Rhy. Acestea reprezintă o competiție internațională de magie, care aduc împreună conducătorii mai multor ținuturi și care ar trebui să întărească legăturile dintre acestea. Între timp, Londra Neagră nu mai este deloc ceea ce a fost. Este gata să revină la viață, cu orice cost.

În această carte îi cunoaștem mai bine pe vechii noștri protagoniști dar apar și noi personaje. Unul dintre acestea este Alucard Emery, căpitanul bărcii pe care o vom regăsi pe Delilah Bard. Odată cu anunțarea jocurilor, numite Essen Tasch, cei doi se întorc în Londra Roșie. Căpitanul are de gând să-și pună la încercare puterile, dar odată cu asta, ies la iveală o serie de amănunte pe care Lila nu le cunoaște despre omul care a ajutat-o în ultimele luni.

În același timp, Kell și Rhy împart fiecare coșmar și fiecare durere, dar simt nevoia să facă ceva pentru ca fiecare dintre ei să redevină ceea ce au fost. Din păcate, lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel deși Rhy încearcă prin intermediul Jocurilor Elementelor să facă ceva pentru Kell.

Revenind la Lila, aceasta are un plan prin care să-și testeze puterile antrenate în ultimele luni. Doar că întoarcerea în orașul lui Kell nu este tocmai ușoară. Îl va reîntâlni oare pe Kell?

Cred că Adunarea umbrelor mi-a plăcut mai mult decât Partea întunecată a magiei pentru că este mai dinamică, probabil datorită Jocurilor. Și evoluția personajelor este una favorabilă din punctul meu de vedere dar, Lila este cu siguranță favorita mea, alături de Alucard Emery. Poate că sună ciudat dar finalul cărții, alegerea lui Kell m-a făcut să am ceva dubii cu privire la evoluția sa pe mai departe. În plus, Alucard este pur și simplu delicios, și-mi place relația pe care o are cu Rhy.

Cu siguranță lucrurile vor deveni și mai interesante în următorul volum, pe care abia aștept să îl citesc. Până atunci, aștept să-mi spuneți părera voastră despre Adunarea umbrelos. 

 

Lecturi de vara

Mi-aș dori să am suficient timp și curaj să particip la un maraton de lectură dar cum nu mă prea încumet (momentan), am ales o varianta mai ușoară și m-am provocat să mai citesc o parte din cărțile necitite din biblioteca mea dar și cărți ce mi-au trezit interesul.

În lista de mai jos nu veți găsi neapărat noutățile verii ci mai degrabă continuări ale unor serii începute anul trecut și anul acesta, serii faimoase pe care eu încă nu le-am citit, cărți fantasy și distopii dar și o carte de non ficțiune.

Iată despre ce este vorba:

  • Seria Jocurile foameide Suzanne Collins pe care  nu am citit-o deși am vrut, dar nu am văzut nici filmele și nici nu am de gând să le văd până nu reușesc să termin întreaga serie. Dacă nu reușesc să citesc toate  cele 3 cărți anul acesta, măcar una în acestă vară.
  • Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe – nu este prima dată când includ acest roman într-un reading challenge, dar sper ca de această dată să mă țin de treabă.

  • Viață după viață de Kate Atkinson este o carte pe care am cumpărat-o de la Bookfest 2018 și care mi-a atras atenția atunci. Pare extrem de interesantă.

  • Caraval de Stephanie Garber – o altă carte pe care o am de ceva timp în bibliotecă și pe care m-am hotărât să o citesc în sfârșit.

  • Orașul pustiu de Ransom Riggs, este al doilea volum al seriei Miss Peregrine și îmi doresc să aflu ce s-a îmtâmplat cu protagoniștii noștri.

  • Jumătate de viață  de Care Santos – dupa cum puteți observa, pătrățelul din dreptul acesti cărți este colorat, ceea ce înseamnă că am citit-o deja. Ceea ce vă pot menționa deocamdată este că am început-o dimineața pe la 11 și până seara a fost gata (are vreo 300 și un pic de pagini). Mi-a plăcut atât de mult și m-a prins atât de tare încât categoric o recomand pentru vara asta.

  • Orașul oaselor  de Cassandra Clare. Primul volum al seriei Instrumente mortale se află și el în biblioteca mea și deșl poate că nu mai sunt la vârsta la care să ma prindă foarte tare, sunt curioasă și vreau să văd ce impresie îmi va lăsa. Știu că este o serie foarte iubită și m-am săturat să se vorbească despre personaje și eu să nu știu despre cine este vorba 🙂

  • Silozul. Începuturile de Hugh Howey este cel de-al doilea volum al seriei Silozul. Pe primul l-am terminat de lecturat în urmă cu câteva săptămâni și mi-a plăcut tare mult.

  • Oryx și Crake de Margaret Atwood. Prima dată m-a atras autoarea, apoi descrierea. Daca-i la fel de bună ca Povestea slujitoarei o va urma curând și cel de-al doilea volum.

  • Adunarea umbrelor de V.E. Schwab este și ea a doua carte din seria Culorile magiei. Mi-a plăcut extrem de mult primul volum și m-am bucurat atunci când am văzut că a apărut și cel de-al doilea volum în limba română.

  • Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari este singura carte de non fincțiune din lista mea. Sper să am timp să o răsfoiesc.

  • Crucea de foc de Diana Gabaldon este cel de-al cincilea volum al seriei Călătoarea și pentru că nu mai citisem de ceva timp continuarea aventurilor lui Jamie și Clare, am adăugat-o la finalul listei. De altfel, deja o citesc.

Îmi dau seama că sunt destul de multe cărți și nu-s deloc scurte, dar voi încerca să citesc cât mai multe dintre ele. Voi ce vreți să citiți în acestă vară?

Jpeg

Book haul si ce am mai citit Q1 2018

Anul acesta imi doresc sa continui seria de articole trimestriale cu rezumatul cartilor citite si cumparate la fiecare trei luni. Si cum prima parte a anului a trecut foarte repede, iata ca a sosit momentul primei retrospective a lui 2018. Si doar aruncand o privire asupra titlurilor ce au facut parte din lista mea de lecturi, pot sa afirm ca thrillerele au predominat.

Ce am citit:

In primele zile ale lunii ianuarie am terminat de citit ¨Tobele toamnei¨ cel de-al patrulea volum al seriei Calatoarea de Diana Gabaldon. A urmat ¨Ruta subterana¨ de Colson Whitehead pe care am primit-o de la Libris. Luna ianuarie nu a fost prea productiva si scurta lista de lecturi a fost incheiata de ¨Castelul din nori s-a sfaramat¨ (#3 Millenium) de Stieg Larsson si ¨Fata dinainte¨ de J.P. Delaney.

In luna februarie am capatat mai mult timp liber si astfel m-am putut bucurat de mai multe carti: am continuat cu volumul patru din Millenium ¨Prizoniera in panza de paianjen¨ de David Lagercrantz si volumul 5 ¨Dintre pentru dinte¨ de acelasi autor, care a continuat seria inceputa de Stieg Larsson. Am continuat cu ¨Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza¨ de Frank McCourt si cu ¨Splendida cetate a celor o mie de sori¨ de Khaled Hosseini si am terminat luna cu ¨El día que se perdió la cordura¨ de Javier Castillo si ¨Un sir infinit de testoase¨ de John Green, un roman atat de laudat in ultima vreme.

Martie a sosit cu zapezi, si eu am citit o carte pe masura: ¨Printesa gheturilor¨  de Camilla Läckberg. O noutate pentru mine a fost reprezentata de primul roman grafic pe care mi l-am cumparat: ¨Persepolis¨ volumul I de Marjane Satrapi. Am citit si cele doua carti primite de la Libris in prima luna a primaverii: ¨Partea intunecata a magiei¨ de V.E. Schwab pe care mi-am dorit-o din suflet si care nu m-a dezamagit, si ¨Iubita locotenentului francez¨ de John Fowles. Pentru cea de-a doua tura de zapada, am continuat cu ¨Sacrificiul din miezul iernii¨ de Mons Kallentoft. Spre finalul lunii, m-am bucurat de doua carti extrem de interesante: ¨Se numea Sarah¨de Tatiana de Rosnay si ¨Castelul de sticla¨ de Jeannette Walls.

Carti noi in biblioteca mea

Pentru inceputul acestui an mi-am dorit sa incep sa citesc mai multe carti din biblioteca mea inainte de a cumpara altele noi. M-am tinut cu greu de aceasta pseudo provocare pe care mi-am impus-o, in asteptarea titlurilor pe care mi le doresc.

Asadar, in luna ianuarie am cumparat de pe Emag trei carti: ¨Un sir infinit de testaose¨ de John Green, ¨Castelul de sticla¨  de Jeannette Walls si ¨Vremuri second-hand¨ de Svetlana Aleksievici. La acestea am primit cadou cartea ¨Amo(u)r¨ de Maxim Crocer. Tot in prima luna a lui 2018 am primit de la Libris cartea ¨Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza¨ de Frank McCourt.

In februarie, cei de la Libris mi+au trimis doua carti: ¨Iubita locotenentului francez¨ de John Fowles si ¨Partea intunecata a magiei¨ de V.E. Schwab. Tot atunci mi-am cumparat din nou de pe Emag primul meu roman grafic ¨Persepolis¨ in doua volume, de Marjane Satrapi, ¨Sapiens Scurta istorie a omenirii¨ de Yuval Noah Harari si ¨Femeia-cameleon¨ de Taylor Stevens.

In martie mi-am cumparat doar o carte, la lansarea careia am participat pe 1 martie. Este vorba despre ¨Jumatate de viata¨ de Care Santos.

Voi ce carti ati citit si v-ati cumparat pana acum in 2018?

 

Partea intunecata a magiei (#1 Shades of Magic) – V.E. Schwab

Titlu in romana: Partea intunecata a magiei

Titlu in engleza:  A darker shade of magic

Autor:  V.E. Schwab

Apariție: 24 februarie 2015

Followed by: A gathering of shadows, A conjuring of light

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Despre “Partea intunecata a magiei” am auzit de la una din vloggeritele de carte din afara, “A clockwork reader“, si ceea ce m-a atras initial au fost atat coperta cat si descrierea.  Cartea mi-a fost oferita de Libris, este scrisa de V.E. Schwab si face parte din categoria young adult, o categorie de care dupa cum probabil ati observat, nu ma feresc deloc, mai cu seama daca implica lumi cu fantezie.

Actiunea romanului se petrece intr-un univers plin de magie unde nu avem mai putin de patru Londre: Rosie, Gri, Alba si pierduta Londra Neagra, care a fost macinata de magia intunecata, conform informatiilor pe care oamenii le au. Londra Alba este cunoscuta ca fiind sangeroasa si este condusa de gemenii Dane, care nu se dau la o parte de la nici o sansa de a tortura si ucide, pentru a detine puterea si pentru a se distra. Londra Rosie este plina de magie, oamenii putand-o controla fara probleme. Familia regala se numeste Meresh iar fiul lor este ca fratele lui Kell. Londra Gri este un oras comun, fara magie, ca si cel din zilele noastre iar acolo locuieste Lila. Londra Neagra este, asa cum am spus, orasul unde magia i-a consumat pe oameni, intrucat acestia nu au mai putut sa o controleze. Nimeni nu mai poate intra sau iesi de acolo.

Kell este un Antari, un magician care are privilegiul de a putea calatori intre lumile paralele ale Londrelor existente. El a crescut in Londra Rosie alaturi de familia regala a acesteia si are rolul de a fi mesagerul dintre Londra Alba, Rosie si Gri. Pe langa rolul de mesager, Kell este contrabandist: ii place sa duca de colo colo artefacte din cele trei orase. Iar acest lucru ii va aduce doar probleme in ziua in care accepta sa ia un anume pachet. Acesta ii va conduce drumul catre Lila, femeia care se imbraca in barbat si ii jefuieste pe ceilalti.

Cei doi vor face echipa in incercarea de a duce obiectul misterios si periculos in locul de unde provine. Lucrurile le scapa de sub control si vor trebui sa faca eforturi foarte mari pentru a lupta impotriva magiei intunecate. Kell va sacrifica mai mult decat a crezut vreodata.

Mi-a placut mult ideea celor patru lumi paralele conturate in jurul aceluiasi oras, mai cu seama fiind vorba si de Londra, care prin definitie e misterios. Impletirea cu magie aduce un plus de valoare povestii. Eu sunt fan al romanelor cu un strop de fantezie si m-am bucurat de la prima pana la ultima pagina.

Recomand romanul iubitorilor de fantasy si magie, atat tineri cat  si celor trecuti de varsta adolescentei. Abia astept traducerea urmatoarelor volume pentru a afla ce se va intampla cu Lila si Kell.