Cum să Fii Mai Organizat pe Goodreads: Trucuri Esențiale

Goodreads este probabil una din cele mai cunoscute, dacă nu chiar cea mai cunoscută platformă/rețea socială pentru cititori. Însă, în ultimii ani, a pierdut teren în fața altor aplicații mai noi și mai adaptate anumitor nevoi specifice iubitorilor de lectură. Deși folosesc și eu alte astfel de aplicații, cum sunt Bookmory sau Fable, rămân fidelă Goodreads, nu doar pentru că am creat contul în 2013 dar și pentru că pentru mine rămâne cea mai completă și apropiată nevoilor mele. O să vă povestesc despre cum folosesc eu Goodreads, o să menționez câteva trucuri și lucruri mai puțin cunoscute dar și ce mă atrage pe mine.

Eu folosesc Goodreads atât pe aplicația mobilă cât și pe computer. Aplicația se sincronizează ușor, pe toate dispozitivele (tabletă, mobil și site) ceea ce e un plus față de alte platforme. Pentru customizări și adăugarea de cărți în ediții care nu sunt disponibile încă pe aplicație, folosesc versiunea web-based, adică accesez site-ul de pe un laptop.

Crearea unei noi liste

Goodreads vine cu 3 liste predefinite: want to read, currently reading și read (ce vreau să citesc, ce citesc în prezent și citite). Poți să creezi și alte liste sau mai bine zis tag-uri, pentru că, de exemplu, poți să ai o carte în want to read și să o adaugi și într-o listă numită wishlist, dacă îți dorești să o cumperi. După care, odată achiziționată, o poți muta într-o listă numită “owned” sau “in my library”. Și chiar dacă o vei muta din want to read în currently reading și apoi în read, ea va continua să rămână în celelalte liste selectate (sau tag-uri).

Ceea ce îmi lipsea mie era o listă pentru cărțile la care am renunțat (did not finished). Și cum o astfel de listă nu vine predefinită, o poți crea chiar tu, din versiunea site. Acesta este un truc pe care l-am aflat și eu acum câteva luni, de la o booktuberiță din Spania.

Trebuie să dai click pe My books și lângă Bookshelves ai un buton de edit. Odată selectat, vei fi redirecționat către pagina unde poți edita aceste liste. În partea dreaptă a paginii ai și indicații despre ce înseamnă fiecare opțiune. Pentru a face o listă independentă sau exclusivă, așa cum sunt to read, currently reading și read, opțiunea exclusive trebuie bifată. Poți crea astfel oricâte liste exclusive dorești.

Adăugarea cărților și identificarea edițiilor pe care le citești

Dacă citești în limba română, fie că este vorba de un audiobook, ebook sau o carte în format fizic, uneori pare aproape imposibil să găsești exact versiunea pe care o ai tu. Recomandarea mea numărul unu este să cauți după ISBN în bara de căutare. Dacă există și este corect, o să vă identifice cartea respectivă.

Dacă opțiunea menționată nu funcționează, poți căuta titlul în limba engleză sau în altă limbă în care știi că titlul este tradus și există deja pe Goodreads. Dai click pe titlul respectiv și vei fi redirecționat către pagina acelei ediții. Mergi la categoria editions (de obicei se află sub descrierea cărții) și dă click pe Show all x editions.

Iar aici a fost introdusă, de curând, o opțiune nouă care îți permite să cauți în ediții în funcție de limbă și format. Mi se pare super util și ușor, mai ales în cazurile unde sunt mii de ediții, așa cum e în cazurile cărților clasice.

Dacă nu reușești să identifici ediția de care ai nevoie tot din această pagină o poți adăuga, dând click pe add a new edition. Se zice că oricine poate adăuga acum cărți, și că nu trebuie să fii neapărat Goodreads librarian pentru asta (așa cum este cazul meu), dar nu sunt sigură că toți utilizatorii au opțiunea asta activă. Aceasta dispăruse la un moment dat, și pentru a o avea din nou a trebuit să susțin un test pentru a deveni librar Goodreads.

O altă opțiune pentru a adăuga cărți este prin My books – import and export – Manually add books. Nu prefer această opțiune pentru că trebuie să adaugi absolut toate detaliile cărții, inclusiv titlul original și anul apariției, pentru a se crea acea legătură cu originalul. Dacă nu facem asta și adăugăm o carte de sine stătătoare, acest link cu originalul nu v-a fi creat și nu vom avea access la average rating sau câtă lume citește această carte, cine a citit-o, review-uri sau cine a oferit un rating. Însă dacă facem asta și linkul nu e creat, combine editions o să fie folosit pentru a fi adăugat originalului. Opțiunea aceasta cred că este disponibilă doar librarilor.

Puteți face și o solicitare pentru adăugarea unei ediții noi pentru o carte. Pentru a face asta, trebuie să intrați în grupul numit Goodreads Librarians Group și să faceți un request în categoria “Adding New Books & Editions”. În grup aveți și instrucțiuni despre cum puteți face această solicitare și ce date trebuie să furnizați.

Atenție! Folosiți doar copertele de pe site-urile editurilor sau de pe Amazon.

Statistici

Iubitorii de cărți se plâng cel mai des de faptul că Goodreads nu îți oferă statistici, spre deosebire de alte rețele sociale pentru cititori. Însă, ele sunt disponibile.

Accesează My Books și sub Your reading activity poți da click pe Reading stats. Astfel, poți vedea câte cărți ai citit în fiecare an, câte pagini, cum arată lecturile tale în funcție de anul original de publicație al unei cărți și de anul în care tu ai citit-o,

Dând click pe details, poți vedea căror cărți le-ai dat rating, dar și care a fost cea mai scurtă carte citită și cea mai lungă din anul respectiv.

De asemenea, poți vedea câte cărți ai citit în fiecare lună și care au fost acele cărți. În exemplul de mai jos am selectat luna februarie 2024, când am citit cele mai multe cărți din istoria mea de cititor pe Goodreads: 17. Trecând cu mouse-ul deasupra respectivei luni, am putut să văd și care au fost acele cărți.

În același mod, selectând opțiunea pages over time, poți vedea câte pagini ai citit în fiecare lună. Mi se pare niște statistici destul de utile chiar dacă, vizual nu sunt cele mai atractive, mai ales pentru că nu poți să filtrezi informația.

Acestea sunt câteva din lucrurile pe care am vrut să le împărtășesc, cu gândul că poate nu toată lumea e familiară cu aceste elemente. Mi-aș dori să aflu și alte lucruri noi, așa că dacă știți sau folosiți anumite specificații de la Goodreads, vă rog să le împărtășiți în comentarii. Și dacă nu vă descurcați cu adăugarea unei noi ediții și v-o doriți, îmi puteți trimite un mesaj pe contul meu de instagram.