Book haul si ce am mai citit Q1 2017

Pentru anul 2017 vreau sa fac trimestrial o situatie cu ce carti mi-am cumparat in cele trei luni si ce am citit. Aceasta idee vine inspirata si de bullet journalul pe care il tin din luna februarie a acestui an si care ma ajuta sa fiu mai organizata. Targetul de carti de pe goodreads pt anul 2017 este de 60 de carti si aceasta situatie trimestriala ma ajuta sa vad cum stau cu indeplinirea targetului. Ma aflu aproape de jumatate, dar cine stie pana la finalul anului.

Asadar, cum luna martie tocmai s-a incheiat, am zis ca trebuie sa  impartasesc cu voi noile mele achizitii si tot ce am mai citit si va rog sa imi spuneti la randul vostru ce v-ati cumparat si ce ati citit in aceste 3 luni din an, luni care au trecut ca vantul.

Ce am citit

Luna ianuarie a inceput destul de lejer, nu am vrut sa ma aglomerez de la inceput cu opera grele, am preferat sa avansez pas cu pas. Schimbarea de Mo Yan a fost prima carte, terminata in doar cateva ore. A fost urmata de Maestrul papusar de Joanne Owen si de Harry Potter si copilul blestemat de John Tiffany. Am reusit si sa finalizez volumul 2 din Urzeala tronurilor: Inclestarea regilor de George R.R. Martin pe care o incepusem din octombrie.

Volumul I din Girl online de Zoe Sugg a fost si ea o lectura usoara de ianuarie, urmata de o poveste ca un basm: Oceanul de la capatul aleii de Neil Gaiman. Gatul girafei de Judith Schalansky, primita de la cei de la Editura All a fost prima carte de pe anul acesta care mi-a ridicat niste semne de intrebare. Tot in ianuarie am citit volumul I din Inainte sa te cunosc de Jojo Moyes, care mi-a placut foarte mult. Sirena de Kiera Cass, o autoare care mie imi place, Regina rosie de Victoria Aveyard care m-a fascinat, After you de Jojo Moyes, al doilea volum din seria Me before you, au fost cartile cu care am incheiat luna ianuarie.

Februarie a inceput cu Fahrenheit 451 de Ray Bradbury si Hotul de carti de Markus Zusak si nici una din ele nu m-au incantat foarte tare, dar mai multe o sa va povestesc in recenziile pregatite pentru fiecare. Colectionarul de John Fowles care m-a fascinat, Sabia de sticla  (Regina rosie #2) de Victoria Averyard, Miss Peregrine 1. Caminul copiilor deosebiti de Ransom Riggs, Baiatul cu pijamalele in dungi de John Boyne si Noaptea trecuta la Chateau Marmont de Lauren Weisberger  au completat lista lunii Februarie. Arsa de vie de Souad, prima carte primita de la cei de la Libris are un loc special in inima mea.

Martie a fost la fel de productiva ca celelalte luni. Am inceput cu O regina pe esafod de Hilary Mantel, urmata de Abatorul cinci de Kurt Vonnegut. Cea de-a treia carte din luna martie este Jocul lui Gerald de Stephen King, primita si ea tot de la Libris. M-a convins ca trebuie sa il citesc in continuare pe Stephen King. Soapta inimii de Jan Philipp Sendker mi-a placut mult si la fel si Mincinosii de E. Lockhart, la care nu ma asteptam sa imi placa. Eseuri de indragostit de Alain de Botton a fost urmatoarea carte citita, urmata de Vegetariana de Han Kang care si ea a fost o supriza placuta. Pe final de martie, o alta carte geniala este Ultima scrisoare de dragoste de Jojo Moyes, care mi-a placut asa de mult incat am si facut-o cadou unei colege.

Tragem linie si avem un total de 27 de carti citite in aceste trei luni, unele mai scurte altele mai lungi, dar fiecare fascinanta in felul ei. Prea putine din ele au fost cele care nu mi-au placut asa de mult, si ma bucur, caci printre toate aceste lecturi se afla multe cu note de 5/5.

Carti noi in biblioteca mea

In ianuarie am descoperit Antic exLibris si Targul cartii si primele mele achizitii au fost: Doamna Bovary de Gustave Flaubert, Ochiul de Vladimir Nabokov, The Steve Jobs way de Jay Elliot, Galerista de Wendy Holden, Celebritate pentru o cauza nobila de Helen Fielding, Meserie! de David Lodge si Regina alba de Philippa Gregory.

Februarie a fost  luna cartilor primite cadou si o parte au coincis cu ziua mea: Pecetea mortii de Veronica Roth pe care am primit-o de la prietenul meu si Guests on earth de Lee Smith pe care am primit-o de la sora mea si de la prietenul ei. Cei de la Libris mi-au trimis Arsa de vie  de Souad si Jocul lui Gerald de Stephen King.

Martie a fost luna in care am cumparat cele mai multe carti, majoritate de la Kilipirim si doua luate de pe Elefant, caci am profitat de reducerile de 50% de acum cateva zile. In plus, cei de la Libris mi-au trimis doua carti pe care mi le-am dorit mult: Soldatii de zinc de Svetlana Aleksievici si Cel mai frumos loc din lume e chiar aici  de Care Santos si Francesc Miralles. De la Elefant mi-am luat O mare de lacrimi  de Ruta Sepetys si Chimista de Stephenie Meyer pe care le vanam de cand au aparut la noi. Si de la Kilipirim mi-am luat: Printesa Bari de Hwang Sok-yong, Carrie de Stephen King, Fata cu toate darurile de M.R. Carey, Cavalerii celor sapte regate de George R.R. Martin, Pasarea furtunii de Con Iggulden, Femei periculoase de George R.R. Martin si alti faini scriitori, Adio, deocamdata de Laurie Frankel, Alergand pe tocuri de Anna Maxted si Doamna Jivago din Queen’s Park de Olivia Lichtenstein.

Desi sunt 24 de carti si pe majoritatea le-am cumparat, am facut multe economii prin participarea la Kilipirim si prin faptul ca am profitat de reduceri. Iar cei de la Antic exLibris au preturi de neimaginat, fiecare carte a fost 5 lei, iar in total pe toate cele 18 carti pe care mi le-am cumparat nu am dat mai mult de 200 lei. Profitati de reduceri si de preturile bune si completati-va biblioteca.

Gatul girafei – Judith Schalansky

Titlu in romana: Gatul girafei

Titlu in germana: Der hals der giraffee

Autor: Judith Schalansky

Apariție: 2011

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Cand am ales cartea aceasta de pe site-ul celor de la Editura All, m-a atras atat numele atat de intrigant cat si descrierea cartii. Aceasta trateaza adaptarea la schimbare intr-un mod cu totul inedit din punctul meu de vedere. Si in zilele noastre multe persoane au probleme cu privire la acceptarea schimbarilor.

Inge Lohnmark este profesoara de biologie de mai bine de 30 de ani. Urmeaza ca scoala unde preda sa se inchida in ceva timp, ceea ce ii da ceva batai de cap.

Relatia cu sotul ei este aproape inexistenta intrucat acesta se dedica exclusiv cresterii strutilor, iar cu fiica ei nu prea are nici o relatie, intrucat Claudia locuieste in Statele Unite ale Americii. Aceasta se casatoreste si nici macar nu isi invita parintii la nunta, ci le trimite doar niste poze.

Gatul girafei nu e o carte usor de citit si mi s-a parut putin negativista. Inge este o femeie dura, atat cu elevii ei cat si colegii de munca. Este un personaj cu care nu am reusit sa empatizez deloc. Ea isi aseamana elevii cu animalele despre care le preda.

Toate gandurile protagonistei sunt bazate pe cunostintele acesteia despre biologie, genetica, botanica si evolutionism.

In ciuda faptului ca asista de cateva ori la niste situatii grave intre elevii ei, nu ia nici o masura, nu se implica, intrucat este de parere ca intotdeauna cei mai puternici rezista, pentru ca adaptarea reprezinta totul.

Cu toate ca nu impartasesc parerile lui Inge Lohnmark si teoriile ei, imi place oarecum paralelismul pe care il face dar, imi displace profund faptul ca nu ia nici o actiune de aparare a celor slabi nici cand este vorba de fiica ei.

Cartea are un format deosebit, cu o serie de ilustratii create chiar de catre autoare, care insotesc ideile conturate in carte.

Va recomand Gatul girafei daca vreti sa aflati mai multe despre o femeie pentru care biologia si teoria evolutiei reprezinta totul, despre ce rol joaca gatul girafei in aceasta poveste si despre o bucata din istoria Germaniei. Puteti gasi cartea aici.