Vrabia roșie (Vrabia roșie #1)- Jason Matthews

Titlu: Red Sparrow

Autor: Jason Matthews

Apariție: 4 iunie 2013

Alte cărție din serie: Palatul trădărilor, Candidatul Kremlinului

Notă: 4/5

Dominika Egorova este o tânără balerină din Rusia care, după moartea tatălui său și după un tragic accident care o scoate de pe scenă pentru totdeauna, este recrutată de către serviciile secrete pentru o acțiune care o va duce pe drumul spre scoala Vrăbiilor, un loc unde va învăța arta spionajului cu ajutorul seducției. Pentru Dominika calea pe care a fost îndrumată cu sau fără voia ei, este fără bilet de întoarcere așa că, tot ce are de făcut este să continue cu studiul și să devină cea mai bună.

Una din misiunile ce îi vor fi încredințate este accea de a descoperi cine este persoana din vârful serviciilor secrete care vinde informații clasificate americanilor. Iar pentru asta, va trebui să se transforme în umbra lui Nate Nash, un spion american ce trebuie să-și protejeze sursele și să încerce să o recruteze pe Dominika, și să o convingă să lucreze pentru CIA.

Odată cu întâlnirea celor doi la Helsinki, povestea se transformă într-una de spionaj împletit cu iubire și trădare. Un joc dublu, periculos, care le poate aduce pierirea foarte ușor.

Cele două personaje sunt cele care te fac să iubești cartea asta, nu atât prin povestea lor de dragoste ci pentru felul lor de a fi și pentru transformarea lor. Iar finalul, este foarte bun, cu o răsturnare de situație care te lasă cu gura căscată.

Cartea are și ecranizare dar este destul de diferită, pornind cu multe elemente care lipsesc și continuând cu o serie de detalii diferite, dintre care, pot menționa orașul unde se întânesc cei doi protagoniști.

Este o carte care face parte dintr-o serie pe care vreau să o continui pentru a descoperi ce se mai întâmplă cu Dominika. O recomand mai ales celor cărora le plac poveștile cu spioni, mai ales că autorul este fost angajat al CIA și deci partea ce ține de spionaj cred că este mai mult decât bine documentat.

Ce am citit și cărți noi în biblioteca mea Q2 2020

Iată că a sosit și momentul în care să vă povestesc despre cărțile pe care le-am citit și pe care le-am cumpărat în trimestrul doi al acestui an. Articolul despre lecturile și achizițiile din primele trei luni poate fi citit aici.

Ce am citit

Luna aprilie a fost cea mai productivă din punct de vedere al cărților citite. Am reușit să termin 10 cărți iar prima dintre ele a fost Patrioții de Sana Krasikov care mi-a lăsat o impresie bună. A fost urmată de Trenul lui Lenin de Catherine Merridale, care mi-a prezentat lucruri pe care nu le știam despre acesta și călătoria lui spre Rusia.

După porția despre Rusia, am schimbat puțin macazul și am ales o carte de Agatha Christie. Este vorba despre Casa strâmbă. Am reușit să termin și Educated (Învățare) de Tara Westover care, a fost prima carte de 5 stele a anului. Alte lecturi ale lunii au fost Parada de Paște de Richard Yates și Stilista de Rosie Nixon.

Alte două lecturi de cinci stele au fost Povestea unui orfan de Pam Jenoff și Rețeaua Alice de Kate Quinn, aceasta din urmă fiind o carte pe care am ascultat-o pe Audible anul trecut și pe care mi-am dorit-o și în format fizic.

Aprilie s-a încheiat cu Vrabia roșie de Jason Matthews, care are și ecranizare, dar a cărei poveste este extrem de diferită față de carte, și al treilea volum al seriei Silozul de Hugh Howey, numit Generațiile.

Luna mai a început cu Pretty girls de Karin Slaughter, pe care eu am citit-o în spaniolă și despre care nu sunt sigură daca a fost tradusă în limba română. O lansare nouă care a intrat rapid pe lista lecturilor mele a fost Pământ american de Jeanine Cummins căreia mă așteptam să îi dau 5 stele dar, nu a ajuns să mă convingă să fac asta.

Primul audiobook al lunii florar a fost o carte din seria Walsh Family de Marian Keyes și, este vorba de volumul 5 numit The mystery of Mercy Close. Mai apoi, am ales să citesc Trandafirii pierduți de Martha Hall Kelly, care e parte din seria Liliac girls.

Următoarea lectură de 5 stele a anului, și care va intra în topul favoritelor anului, este Auschwitz Lullaby de Mario Escobar. Am ascultat-o pe Audible și este o poveste inspirată din adevărata poveste a unei femei de origine germană care ajunge cu cei cinci copii ai ei într-un lagăr de concentrare, din cauza originii soțului ei.

Dragă Edward de Ann Napolitano a fost următoarea lectură și, spuneam pe Instagram că mi-a adus aminte de Înainte de cădere. Am încheiat cu Poveștile Bardului Beedle de J.K. Rowling, în format audio.

Luna iunie a fost ceva mai slabuță în materie de lecturi pentru că, a trebui să mă mut într-un alt oraș și am fost ocupată o bună perioadă din timp cu strânsul și mutatul lucrurilor. Am participat la reading challenge-ul de 10 minute pe zi, organizat de Andreea Chiuaru și, la final de lună am constatat că am citit totuși 2060 de pagini. În plus, o să vedeți o tendință pentru cărți ceva mai rapid de parcurs în această lună.

Prima lectură a acestei luni a fost Impostoarea de E. Lockhart, urmată de Casa bântuită de Shirley Jackson și de În spatele ușilor închise de B.A. Paris. Toate aceste trei cărți pot fi încadrate la categoria cărți de mister dar niciuna dintre ele nu a reușit să mă surprindă prea mult. A urmat o altă carte de E. Lockhart, Lista iubiților mei care, face parte dintr-o serie ce poartă numele personajului principal, Ruby Oliver.

Ultimele două cărți citite în luna iunie au fost Drum în noapte de Kristin Hannah și Cadavrul din bibliotecă de Agatha Christie. Prima, mi-a plăcut destul de mult, dar nu a reușit să detroneze preferatele mele scrise de această autoare, și anume Privighetoarea și Aleea cu licurici. Romanul Agathei Christie a fost și el o lectură drăguță dar, nici una dintre cărțile ei pe care le-am citit în ultima vreme nu a devenit o favorită.

Cărți noi

Nu am mai prea cumpărat cărți noi pentru mine, cel puțin nu în format fizic pentru că, nu o să ajung prea repede în România și drept urmare nu prea am cum să le citesc. Am făcut mai multe comenzi pentru nepoata mea, care acum descoperă poveștile iar, ultimei comenzi i-am adăugat și două cărți pentru mine. Comanda a fost dată pe site-ul editurii Litera, spre finalul lunii iunie și mi-am luat Cortina de fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945-1956 de Anne Applebaum și Copiii uitați ai lui Hitler. Povestea adevărată a proframului Lebensborn și a unei femei aflate în căutarea identității sale de Ingrid Von Oelhafen. Pe cea de-a doua o aveam pe whishlistul meu de foarte mult timp iar pe prima am ales-o pentru că, în ultima vreme, am impresia că îmi plac mai mult cărțile istorice, fie că e vorba de ficțiune istorică sau non-ficțiune. Dacă ficțiunile istorice sunt preferatele mele de mai mulți ani, non-ficțiunea care are ca subiect întâmplări istorice a fost mai puțin prezentă dar, mă atrage din ce în ce mai mult.

Ce am mai citit și cărți noi în biblioteca mea Q4 2019

Este deja jumătatea lunii ianuarie dar nu pot să nu fac și retrospectiva cărților pe care le-am citit în ultimul trimestru al anului 2019 și să vă povestesc ce cărți noi au intrat în biblioteca mea.

Trebuie să recunosc de la început că nu a fost o perioadă prea bogată în lecturi și asta datorită examenului pentru care m-am pregătit și care a avut loc la începutul lunii decembrie. Și cred că aceasta va fi tendința și în anul 2020 pentru că, seria examenelor abia au început.

Ce am citit

În luna octombrie am citit doar 4 cărți: 3 ebookuri și un audiobook. Am început cu Evadare de la Auschwitz de Andrei Pogojev și bănuiesc că nu are sens să vă mai spun despre ce e vorba, pentru că titlu o spune deja. A urmat audiobookul despre care cred că am auzit-o pe Andreea Chiuaru vorbind de el: Atomic habits: an easy & proven way to build good habits & break bad ones de James Clear. Este una din puținele cărți de dezvoltare personală care m-au atras și care mi-a menținut interesul și pe parcursul lecturii.

Am încheiat luna octombrie cu o carte a Agathei Christie – Crima din Orient Express, cred că una din cele mai populare cărți ale autoarei și cu The thief of time de John Boyne, care mi-a adus aminte de Cum să oprești timpul de Matt Haig.

În luna noiembrie am citit doar două cărți: Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman și Când înflorește liliacul (#1 Liliac Girls) de Martha Hall Kelly. Ambele mi-au plăcut foarte mult, dar cred că Ove este preferatul meu pe anul 2019.

În luna decembrie am încercat să recuperez timpul pierdut și am reușit să ajung la 5 cărți citite. Prima este Hemingway și cu mine de Paula McLain, care m-a însoțit pe avion, în drum spre Belgia, după examen. Stilul și subiectele abordate de autoare îmi plac foarte mult. Un audiobook pe care l-am ascultat în această lună a fost The Break de Marian Keyes. Iar cartea asta m-a dus de la agonie la nervi așa cum nu am mai pățit de ceva timp. Unul din personajele masculine m-a scos efectiv din sărite pe tot parcursul lecturii și îmi pare rău pentru că Marian Keyes este una din autoarele mele preferate atunci când vine vorba de chick-lit.

O carte care m-a surprins plăcut a fost Grădina de iarnă de Kristin Hannah și o recomand. Din păcate a fost urmată de o carte al cărei titlu îmi inspira cu totul altceva decât am aflat în timpul lecturii. Este vorba despre O săptămână în decembrie de Sebastian Faulks. Parcă nu mi-a transmis nimic, a fost doar o înșiruire de situații și personaje.

Am încheiat anul cu Harry Potter și piatra filozofală de J.K. Rowling, în varianta ilustrată de Jim Kay. Recomand Harry Potter tuturor, copii și adulți, indiferent de vârstă. Este un must read!

Cărți noi în biblioteca mea

Pentru că știam că dau o fugă în România, am profitat de reducerile din luna noimebrie și mi-am dat două comenzi, una pe Libris și una pe Elefant. În plus, am rugat-o pe mama mea să îmi cumpere o carte de la chioșcul de ziare. Este vorba despre Fetele dispărute din Paris de Pam Jenoff, pe care eu am ascultat-o în 2019, dar îmi doresc să revin la ea curând.

De pe Libris am cumpărat: Crăiasa zăpezii de Michael Cunningham, Femeia care mi-a furat viața de Marian Keyes, Surorile Boleyn de Philippa Gregory, Patrioții de Sana Krasikov și Hemingway și cu mine de Paula McLain. Toate au venit cu mine în Belgia, cu excepția surorilor Boleyn, la care nu cred că aveam vreo șansă să ajung până în luna martie a acestui an.

De pe elefant mi-am comandat: Rețeaua Alice de Kate Quinn (și ea a fost ascultată anul acesta, dar la fel ca în cazul cărții de Pam Jenoff, îmi doresc să revin la ea), Trandafirii pierduți (#2 Liliac Girls) de Martha Hall Kelly, Anotimpul ploilor de Tatiana de Rosnay, Colivia de aur de Camilla Läckberg și Vrabia roșie de Jason Matthews. Și ele au venit toate cu mine în Belgia.

O altă carte care a intrat în biblioteca mea este una pe care am primit-o de Secret Santa la birou. Este vorba despre Hidden Belgium de Derek Blyth, o carte ce conține o mulțime de locuri mai puțin cunoscute turiștilor, din diferite orașe ale țării.

Voi ce cărți ați citit în ultimul trimestru al anului, și au rămas cu voi? Și ce noutăți au intrat în biblioteca voastră?