Femeia de la fereastra – A.J. Finn

Titlu in romana: Femeia de la fereastră

Titlu in spaniolă: The woman in the window

Autor: A.J. Finn

Apariție: 2 ianuarie 2018

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Femeia de la fereastră este un thriller foarte cunoscut în România. Înainte ca cei de la Libris sa îmi trimită cartea, mi se părea că absolut toată lumea o citea: o vedeam la metrou, în online și asta m-a tentat și pe mine. Știu că unele persoane se feresc de nebunia ce învăluie o carte și faptul că o văd așa, peste tot, îi face să nu-și mai dorească să o citească prea curând, de teamă să nu îi dezamăgească. Dar eu nu mă pot abține și de multe ori merg cu valul. Se-ntâmplă apoi să-mi placă sau nu cartea, și o spun.

Revenind la romanul nostru, A.J. Finn (pseudonimul lui Daniel Mallory) a făcut o treabă foarte faină cu acest thriller. În prim plan o avem pe Anna Fox, o femeie aparent normală, care locuiește într-un cartier din New York, dar care nu a mai ieșit din casă de 10 luni, din cauza faptului că suferă de agorafobie. Singura legătură pe care o are cu lumea exterioară este fereastra de unde își urmărește și fotografiază vecinii.  Încă de la început aflăm despre ea că îi plac filmele clasice și că este mereu însoțită de un pahar/sticlă de vin. În plus, în fiecare seară vorbește la telefon cu familia ei (soțul și fetița), despre care rămânem cu impresia că se află într-o călătorie sau că locuiesc în alt oraș. Pe măsură ce paginile trec, descoperim unde sunt cei doi.

Odată cu sosirea unor noi vecini, Anna devine extrem de curioasă în ceea ce îi privește. Asta până când aude un țipăt și este martoră la ceva ce nu și-ar fi imaginat vreodată. Din păcate pentru ea, situația în care se află nu o prea avantajează și nimeni nu o crede. Pentru cititor, este posibil ca lucrurile să devină previzibile: comparat cu alte romane similare (și aș menționa aici Fata din tren de Paula Hawkins), am intuit cu mult timp înainte de final ce s-a întâmplat cu adevărat. Iar acest lucru a făcut ca nota mea pentru această carte să nu fie cea mai bună.

În schimb, mi-au plăcut incursiunile în trecut și călătoria pe care o parcurgem alături de Anna. Amestecul amintirilor cu acțiunea din prezent, reprezintă din punctul meu de vedere, punctul de atracție al romanului. Alături de acestea ar mai fi de menționat și faptul că Anna, prin intermediul internetului, îi ajută pe alții aflați în aceleași condiții, și le dă sfaturi pe care nu și le poate aplica sieși. Asta dă, cred eu, credibilitate personajului și-l face să pară mai real.

Recomand Femeia de la fereastră de A.J. Finn atât iubitorilor de mistere și suspans cât și celor care vor să înceapă să citească acest gen de cărți. Se citește ușor și este o lectură extrem de plăcută pentru o vară târzie sau pentru toamnă.

Leave a Reply