Băiatul de pe pod (#2 Fata cu toate darurile) – M.R. Carey

Titlu în engleză: The boy on the bridge

Autor: M.R. Carey

Serie: Fata cu toate darurile

Alte cărți în serie: 1.Fata cu toate darurile

Apariție: 2 mai 2017

Notă: 3/5

Am citit primul volum al seriei Fata cu toate darurile prin 2019 și 3 ani mai târziu, în aceeași lună, ianuarie, am citit și cel de-al doilea volum al seriei scrise de M.R. Carey, Băiatul de pe pod. Îmi doream să închid seria, fiind și parte din seriile mele începute și neterminate, la care lucrez anul acesta 🙂

Așadar, acțiunea romanului se întâmplă în același context al Marii Britanii decimate de virusul Cordyceps, un virus care atacă creierul oamenilor și îi transformă în înfometați, adică un fel de zombies. Supraviețuitorii, cei care încă nu au fost atinși de acest virus sunt grupați în Beacon, și speră să găsească un remediu împotriva acestui virus. Din punct de vedere al perioadei, acțiunea din Băiatul de pe pod se petrece cu ceva timp înaintea celei din primul volum al seriei, transformând-o astfel în ceea ce se numește prequel.

Un grup de oameni de știință și soldați pornesc pe urmele unei alte expediții făcute de colegii lor cu ceva timp înainte pentru a descoperi ce ascund probele plasate de aceștia în diferite orașe sau alte locații din țara înțesată de înfometați și junkers. La bordul lui Rosie, tancul care îi adăpostește, se află și Stephen Greaves, un băiat cu autism care a fost luat în această expediție la cererea doctorului Samrina Khan, care l-a luat cumva sub aripa ei de când a fost salvat.

Deși Stephen și Samrina ar putea fi considerați personajele principale în această carte, și numeroasele personaje care îi însoțesc au povești cel puțin la fel de interesante și formează legături frumoase sau mai puțin frumoase, care cauzează schimbări în evoluția acțiunii din roman. Stephen este probabil personajul meu favorit din roman, cu el am empatizat cel mai tare deși nu am fost mereu de acord cu alegerile sale.

Turnura pe care o iau lucrurile la final m-a dezamăgit puțin și asta m-a făcut să îi dau 3 stele din 5 pe Goodreads. Tot ce a fost construit pe parcursul lecturii a făcut să pară lipsit de sens pentru mine, să pară de umplutură acest al doilea volum.

Simfonia itinerantă – Emily St. John Mandel

Titlu în engleză: Station eleven

Autor: Emily St. John Mandel

Apariție: 9 septembrie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Simfonia itinerantă este un roman care ne prezintă lumea înainte și după o pandemie care ucide peste 99% din populația de pe Terra și care, urmărește o trupă de actori, motiv pentru care bănuiesc că s-a ales titlul în limba română. Nicicum nu m-aș fi gândit că Station eleven și Simfonia itinerantă sunt una și aceeași carte dacă le-aș fi văzut pe rafturile unei librării. Aș putea chiar să afirm că nu aș întinde mâna după varianta în limba română.

Trecând peste aspectul legat de titlu, subiectul romanului m-a atras foarte tare, fiind unul din preferatele mele pentru că mă face să mă gândesc la ce ne așteaptă cu adevărat în viitor și încotro se îndreaptă lucrurile.

Romanul începe cu moartea unui actor faimos, pe nume Arthur Leander. Decesul acestuia are loc în timpul unei reprezentații a unei opere a lui Shakespeare. În public se află și Jevaan Chaudhary care încearcă să îi acorde primul ajutor până la sosirea ambulanței. Apoi acesta are grijă ca una din fetițele care jucau în piesa de teatru să nu vadă ce se întamplă cu Arthur, iar apoi o lasă în grija femeii care se ocupă de fete, pentru a merge să-și viziteze fratele.

În continuare, autoarea ne duce în viitorm la 20 ani după evenimentele prezentate mai sus, într-o societate măcinată de gripa din Georgia, în urma căreia doar puțini oameni au supraviețuit și nu mai au electricitate, combustibil, medicamente și nici un fel de tehnologie. Într-o astfel de societate, o trupă numită Simfonia călătoare se plimbă dintr-un loc în altul și organizează spectacole.

Simfonia itinerantă este o distopie post-apocaliptică unde trecerile de la trecut la viitor ne ajută să înțelegem ce s-a întâmplat, atât cu lumea în ansamblul ei, cât și cu anumite personaje pe care le urmărim de-a lungul poveștii.

Prima parte a romanului mi-a plăcut foarte mult dar, după jumătate, nu m-a mai atras la fel de mult din cauza modului în care evoluează lucrurile. Mi-ar fi plăcut ca povestea să se dezvolte altfel, să se pună mai mult accent pe societate și cum e reconstruită și mai puțin pe luptele între oameni. Este destul de greu să dezvolt această idee fără să dau spoilere.

Station eleven este un roman care aduce în prim plan ceea ce ne face umani, care ne aduce aminte care sunt lucrurile pentru care trebie să luptăm în viață. Sunt curioasă să aud și părerea voastră cu privire la această carte.

Fata cu toate darurile (#1 Fata cu toate darurile) – M. R. Carey

Titlu în română: Fata cu toate darurile

Titlu în engleză: The girl with all the gifts

Autor: M. R. Carey

Apariție: 14 ianuarie 2014

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Despre Fata cu toate darurile de M. R. Carey nu am citit mai nimic înainte să mă apuc de citit dar titlul îmi inspirase o cu totul altă idee despre ceea ce aș fi putut găsi în poveste. M-am lăsat dusă de val cu fiecare pagină și am descoperit-o pe Melanie, o fetiță care în fiecare zi așteaptă liniștită ca cineva să vină să o ducă în sala de clasă. În timp ce o țintuiesc cu pistolul, o persoană o leagă de scaunul cu rotile și apoi e condusă în locul unde o așteaptă o nouă zi de studiu. Fetița crede că fac asta penru că nu o plac și chiar de încearcă să glumească cu ei, spunând că nu îi mușcă, ei nu zâmbesc deloc.

Melanie e o fetiță extrem de inteligentă, care începe să își dea seama de cum stau lucrurile atât în ceea ce o privește, cât și cu privire la colegii ei de clasă. Își dă seama că e diferită de domnișoara Justineau, profesoara lor, de sergentul Parks, doctora Caldwell și ceilalți oameni care locuiesc în baza militară unde se află și Melanie. Copila se simte extrem de atașată de domnișoara Justineau, care se poartă extrem de frumos cu acești copii diferiți și periculoși.

Într-o zi, viața lui Melanie este pusă în pericol și de acolo se declanșează o luptă pe viață și pe moarte între toate ființele existente în baza militară și alte persoane care atacă respectivul loc. Iar vârful acestui război este pericolul care îi paște pe toți, care este dat de o ciupercă ce a atacat omenirea și a dus la îmbolnăvirea populației.

Întâmplarea face ca Melanie, domnișoara Justineau și sergentul Parks însoțit de un soldat, să scape împreună din inferul declanșat. De altfel, lor li se adaugă și doctora Caldwell. Cu toții au o anume destinație, dar aici intervine ceva de nu mi-a plăcut, și anume că nu ajung la final. Pe parcurs,, au parte de o serie de întâmplări care îi pun în pericol, și din păcate nu toâi vor supraviețui.

Îmi place mult legătura dintre domnișoara Justineau și Melanie, pentru că este o legătură sinceră și tandră. Și îmi place și de sergentul Parks deși rolul său este mai degrabă negativ și ar trebui să urât de cititori.

Nu mi-a plăcut turnura pe care au luat-o lucrurile la final, și asta a dus la nota de 3/5 stele pe Goodreads. Mă așteptam la un altfel de final, pe care poate îl voi regăsi în cea de-a doua carte din serie, numită Băiatul de pe pod. Am simțit că întreaga carte a fost ca un cerc în care s-a plecat din punctul A, s-a trecut pe lângă B și s-a ajuns tot la A și asta m-a făcut să mă întreb care a fost sensul tuturor aventurilor personajelor noastre.

De asemenea, am văzut filmul creat după carte care, așa cum mă așteptam are o mulțime de elemente diferite. Dar, dacă ar fi să îi acord și lui o notă, ar fi aceeași ca și în cazul cărții.

Oryx si Crake (#1 MaddAddam) – Margaret Atwood

Titlu in romana: Oryx și Crake

Titlu in engleza: Oryx and Crake

Autor: Margaret Atwood

Apariție: 22 aprilie 2003

Followed by: Anul potopului (The year of the flood), Madd Addam

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Îmi era dor să mai citesc ceva de Margaret Atwood. După ce m-a fascinat cu Povestea slujitoarei, am aflat despre seria MaddAddam iar de curând am aflat că va apărea și continuarea poveștii slujitoarelor, cel mai probabil anul viitor.

Prima carte din seria MaddAddam este Oryx și Crake și începe într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care omenirea a evoluat semnificativ cu ajutorul ingineriei genetice. Noi specii de animale au fost create, virușii și bacteriile sunt din ce în ce mai rezistente iar oamenii nu mai sunt așa cum suntem noi astăzi.

Singurul supraviețuitor al erei trecute este Jimmy, numit și Snowman. Acesta are lăcaș cel puțin ciudat, câteva lucruri a căror evidență o ține cu strictețe, se îmbracă cu un cearșaf și abia are ce mânca. Este venerat de cei din jurul lui, tocmai pentru că este venit dintr-o era necunoscută loc și pentru că este diferit de ei.
Prin intermediul amintirilor sale cunoaștem cum s-a ajuns la prezentul pe care îl descoperim, și rolul pe care l-a avut Snowman în toată această poveste. Aflăm despre relația lui cu Crake și cine este Oryx. Oamenii locuiesc într-o lume tehnologizată, în Complexe în funcție de jobul pe care îl au. Sunt extrem de inteligenți și ajung să dezvolte noi specii genetice, precum porcanii și rîsucii. Cei mai puțin norocoși, cei normali, sunt considerați plebei și trăiesc în afara Complexelor.

Într-un astfel de complex, pe când e doar un adolescent, Jimmy îl cunoaște pe Glenn, care devine Crake în cadrul unui joc la care participă împreună. Acest joc se va dovedi a fi un plan al lui Crake, un proiect ce va fi transpus în realitate. Pe lângă aceste două persoanje, vom afla câte ceva și despre familia lui Jimmy, despre părinții lui și povestea lor și despre cine este Oryx și cum a apărut ea în viața lor. M-a intrigat puțin povestea mamei lui Jimmy, și sunt curioasă dacă vom afla ce s-a întâmplat cu ea, în cărțile următoare. deoarece pentru mine a rămas oarecum neclar. Nu am reușit să înteleg prea bine legătura de prietenie dintre Snowman și Crake. Unul nu reușește să se integreze în Complex, pe gând celălalt este un participant model al acestora. Nu înțeleg prea bine planul pe care l-a avut Crake pentru prietenul său și nici care s-a vrut să fie exact planul pentru Oryx. Sfârșitul romanului lămurește o parte din dubiile sau întrebările pe care le-am avut pe parcursul lecturii dar mai rămân câteva elemente de clarificat.

Ideea din spatele cărții este una pe cât de interesantă pe atât de terifiantă, pentru că trăim într-o lume în care tehnologia are un rol din ce în ce mai important în viața noastră de zi cu zi și poate duce în direcția pe care Margaret Atwood a portretizat-o.

Vă recomand Oryx și Crake dacă vă plac cărțile de science-fiction dar și daca sunteți genul de oameni care își pun întrebarea: Ce ar fi dacă?

Silozul. Inceputurile (Silo #2) – Hugh Howey

Titlu in romana: Silozul. Inceputurile

Titlu in engleza: Shift

Autor: Hugh Howey

Apariție: 28 ianuarie 2013

Followed by: Silozul

Followed by: Generațiile

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Așa cum îi spune și numele, Începuturile ne duce în trecutul primului volum, către momentul când a apărut ideea silozurilor și următorii zeci, poate chiar sute de ani după implementarea acestor proiecte. Așadar, acțiunea se petrece cu mult timp înaintea situațiilor pe care le-am întâlnit în volumul anterior, și astfel reușim să vedem ce și cum s-a întâmplat de s-a ajuns acolo.

Reîntâlnim personaje pe care deja le cunoaștem dar apar și unele noi, prin ochii cărora vedem lucrurile așa cum au fost ele înțelese. De fapt, întreaga acțiunea a cărții se va încheia în punctul  în care am terminat și prima carte, acesta fiind un lucru extrem de interesant și de original din punctul meu de vedere. Mă întreb oare ce ne așteaptă în următorul volum.

Unul dintre personajele pe care le vom urmări de-a lungul istoriei din Silozul. Începuturile este un bărbat care trăiește într-o lume similară cu a noastră, ceea ce ne face să ne identificăm cu acesta și să intrăm de-a binelea în poveste. De altfel, așa cum vă spuneam și în articolul despre primul volum, mie nu mi se pare deloc de neimaginat un astfel de scenariu. Ba chiar aș putea să cred că un astfel de proiect se desfășoară chiar acum sau este în lucru.

Acest al doilea volum al seriei vine să răspundă unor întrebări pe care cu siguranță ni le-am pus atunci când am citit prima carte, așa că nu  trebuie să vă simțiți dezamăgiți că nu continuă de unde s-a încheiat cealaltă.

Despre personaje, nu pot spune că am avut un preferat, și o să mă întelegeți atunci când veți citi și voi. Cumva, ele parcă fac parte din spații și timpuri diferite și faptul că mergem într-o călătorie din mintea unuia într-a celuilalt, nu-ți permite să-ți alegi un favorit. Însă, o mare supriză o reprezintă întâlnirea cititorului cu povestea unui personaj cu care am avut deja ocazia să facem cunoștință.

Un plus al acestor două cărți ar fi și acela că nu contează ordinea în care le citești. Poți alege să începi cu cel de-al doilea volum sau poți începe, așa cum am facut și eu, cu primul volum al seriei.

Așa cum probabil bănuiți, eu vă recomand această carte, este un must read din punctul meu de vedere, și tare mult mi-aș dori să văd și un serial sau un film adaptat după cărțile lui Hugh Howey. Nu mai zic că abia aștept să pun mâna pe volumul următor!