Toti pleaca – Wendy Guerra

Titlu in romana: Toti pleaca

Titlu in spaniola: Todos se van

Autor: Wendy Guerra

Apariție: 2006

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Cuba este un subiect care imi atrage atentia din ce in ce mai des in ultima vreme. Asa am ajuns sa citesc ¨Toti pleaca¨ de Wendy Guerra, o carte despre care se spune ca are la baza chiar jurnalul autoarei.  Aceasta carte nu a fost publicata in Cuba pentru ca nu a trecut testul cenzurii.

Wendy Guerra impleteste viata ei de copil si de adolescenta cu fapte istorice, cum ar fi: razboiul din Angola, criza de la ambasada Peru din 1980,  actiunea intreaga a cartii desfasurandu-se in perioada anilor 70 si 80.

Personajul principal al cartii este Nieve Guerra, o fata nascuta in luna decembrie a anului 1970. Asa cum am mentionat si mai sus, povestea ei se imparte intre jurnalul copilariei si cel al adolescentei.

Cartea incepe cu povestile spuse de Nieve cand inca nu implinise 8 ani. Aceste povestiri sunt scurte si destul de la obiect, dar despre care uneori am impresia ca nu apartin unui copil.

Fetita Nieve creste in Cienfuegos impreuna cu mama ei si cu Fausto, iubitul acesteia, un suedez foarte dezinhibat. Tatal fetei va obtine custodia ei dupa ce ii va acuza pe cei doi adulti de comportament imoral, desi el nu se ocupa deloc de fiica lui, ba chiar o bate si o lasa nemancata. Toate acestea contribuie la o nota mutare in viata lui Nieve, ea ajungand intr-un centru pentru minori unde nu o duce neaparat mai bine, asa cum va puteti imagina. In acel moment, mama fetei are o reactie pe care la inceput nu am prea inteles-o.

Spre finalul primei parti are loc refugierea numeroasa a cubanezilor in ambasada Peru, incercand astfel sa plece din tara. Este, din cate am inteles, un eveniment extrem de important din istoria tarii. In acele momente, Nieve deja locuia la Havana impreuna cu mama ei, iar la scoala ei au loc tot felul de actiuni impotriva celor care vor sa plece.

In cea de-a doua parte a acestei carti, in jurnalul adolescentei lui Nieve, o regasim pe aceasta semnificativ schimbata. Studiaza artele si incepe sa isi traiasca viata: se indragosteste si are o gramada de probleme cauzate de lucrurile interzise pe care le face. Nu poate pleca din tara pentru ca este minora si nu are autorizatie de la tatal ei, care intre timp a fugit din Cuba.

Intreaga ei poveste este marcata de plecarea oamenilor din jur: Fausto, tatal ei, mama ei ocazional, iubitii ei.

Ce nu mi-a placut la aceasta carte este prima parte, pentru ca desi ilustreaza copilaria, se simte ca este scrisa din punct de vedere al unui adult mai degraba. Chiar daca autoarea s-a inspirat poate din jurnalul ei, tot nu m-a convins.

Mi-ar fi placut sa se centreze mai mult pe adolescenta ei, fara sa omita desigur aspectele extrem de importante din copilarie. Va recomand cartea si pentru ca este usor de citit si scurta, dar si pentru ceea ce ilustreaza.

 

 

Jurnalul Annei Frank – Anne Frank

jurnalul-annei-frankTitlu in romana: Jurnalul Annei Frank

Titlu in engleza: The diary of a young girl

Titlu in original: Het Achterhuis: Dagboekbrieven 14 juni 1942 – 1 augustus 1944

Autor: Anne Frank

Apariție: 1947 in olandeza, 1952 in engleza

Nota: 5/5
Încăperi ferecate

Este greu de scris ce am simtit cand am citit Jurnalul Annei Frank. Este o carte atat de incarcata  emotional si care transmite atat de multe lucrui, incat am simtit nevoie sa iau o mica pauza si sa-mi las gandurile sa se aseze.

Am citit aceasta carte mai incet pentru ca am vrut sa acord mai multa atentia fiecarei zile din viata Annei.

Gandurile ei au fost puse pe hartie intre 1942 si 1944. Anna a scris gandurile, sentimentele si toate ideile sale din perioada pe care a petrecut-o ascunsa alaturi de familia ei si cativa prieteni.

Cartea incepe cu cateva zile inainte ca trupele naziste sa invadeze Olanda si avem deci ocazia sa cunoastem putin din viata  fetei inainte ca familia ei sa fie nevoita sa se ascunda.

Totodata participam prin intermediul acestui jurnal la evolutia ei ca adolescenta si aflam cum se descurca cu dormitul, cu mancarea si cum isi petreceau timpul  in incercarea de a face cat mai putin zgomot, pentru a nu fi descoperiti. Timp de doi ani sunt permanent in pericol.

Jurnalul Annei Frank a reprezentat pentru mine o modalitate de a cunoaste putin din viata evreilor din timpul Holocaustului si sacrificiile pe care trebuiau sa le faca pentru a supravietui. Este o carte pe care fiecare dintre noi ar trebui sa o citeasca la un moment dat.