Revolta (#3 Jocurile foamei) – Suzanne Collins

Titlu in romana: Revolta

Titlu in engleza: Mockingjay

Autor: Suzanne Collins

Apariție: 24 august 2010

Preceded by: Jocurile foamei, Sfidarea

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Katniss a supraviețuit celei de-a doua ediții a Jocurilor foamei la care a participat și acum se află în districtul 13 alături de cei care au pus la cale nebunia la care am fost martori la finalul celui de-al doilea volum al seriei, și alături de familia ei. Supraviețuitorii districtului 12 se află și ei acolo și, în timp ce Katniss și Gale se reîntâlnesc, Peeta a fost capturat de către Capitoliu. Și nu este singurul care a căzut în mâinile tiranului Snow: iubita lui Finnick este și ea prizonieră.

Înapoi în districtul 13, Katniss nu mai este aceeași, iar rebelii vor să profite de pe urma ei și să o transforme pe gaița zeflemitoare în simbolul revoltei. Ea este singura care îi poate mobiliza pe oamenii din celelalte districte.

Dintre toate cele trei volume ale seriei, acesta este cel care mi-a plăcut cel mai puțin, poate și pentru că a fost cel mai crud: avem parte de o multime de lupte, iar pe răniți și morți îi vedem prin ochii protagonistei noastre. Chiar și așa, oamenii continuă să lupte, cu speranța că ai lor copii vor duce o viață mai bună decât cea pe care au dus-o ei până atunci.

Personajul meu preferat din această carte este Peeta, care-și menține loialitate față de persoana iubită și maturitatea, indiferent cât de multe lucruri sau persoane a pierdut. În același timp, deși Katniss a evoluat și ea mult, m-a deranjat de multe ori prin atitudinea ei. Finnick este un alt personaj care mi-a plăcut mult în acest volum, pe când Gale îmi este și mai antipatic decât înainte. Un alt personaj pe care l-am iubit a fost sora lui Katniss. Cred că merita să fie și mai mult prezentă în această poveste.

Revolta încheie o serie pe care o ador și care rămâne una dintre preferatele mele all time. Este reală, fantastică, plină de acțiune, cu personaje puternice. Iar Suzanne Collins ne-a oferit o poveste bună și reală, inspirată cred eu din fapte ce pot fi considerate reale, chiar dacă e împletită cu multe elemente fantasy. Elementele politice ne dau o grămadă de gândit și fără să vrem le comparăm cu ce vedem în jurul nostru.

Filmele sunt cel puțin la fel de bune ca și cărțile și vă recomand neapărat seria. Dar întâi cartea și apoi filmul. Totul are mai mult farmec așa.

Sfidarea (#2 Jocurile foamei) – Suzanne Collins

Titlu in romana: Sfidarea

Titlu in engleza: Catching fire

Autor: Suzanne Collins

Apariție: septembrie 2009

Preceded by: Jocurile foamei

Followed by: Revolta

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

În mod normal, într-o trilogie, cel de-al doilea volum este mai slab, sau place mai puțin cititorilor, deoarece de multe ori joacă doar un rol de legătură între începutul și finalul poveștii. În cazul Jocurilor Foamei, nu se întâmplă așa. Sfidarea mi-a plăcut cel puțin la fel de mult ca prima carte și vine să completeze frumos ceea ce a început autoarea în prima carte.

Îi regăsim pe Katnis și pe Peeta, întorși acasă, în sânul familiilor lor, cărora le-au oferit prin victoria lor, o viață lipsită de grijile dinainte. Învingătorii ce au sfidat regulile Jocurilor, trebuie să pornească curând într-un Tur al Învingătorilor, care începe în districtul lor și trece prin toate celelalte, unde se simte revolta oamenilor, alimentată de finalul ediției anterioare a jocurilor, și pe care cei doi protagoniști trebuie să o reducă. Acest tur este o încercare pentru Katnis, o probă la care este pusă de către Snow, care este furios pentru cum a procedat fata la sfârșitul Jocurilor.

Turul începe dureros, cu o plecare de acasă spre districtul 11, un loc cu o mare însemnătatate pentru campioana din districtul 12. Cât despre relația dintre Katnis și Peeta, în perioada petrecută acasaă cei doi s-au cam ignorat și îmi pare rău că fata nu are deloc clare sentimentele pentru cei doi băieți din viața ei.   Dar nevoia de a pleca în Turul Învingătorilor îi apropie din nou pe Peeta și pe Katnis, care trebuie să continue cu ideea relației lor amoroase.

Pentru că lucrurile iau o turnură nu tocmai plăcută și pentru că data începerii unor noi Jocuri este aproape, Snow decide ca cei 75 de ani de la primele Jocuri să fie sărbătoriți într-un fel special: vor participa la extragere doar învingătorii edițiilor anterioare. Pentru Katnis, asta înseamnă că trebuie să meargă negreșit într-un loc unde trebuie să lupte pentru fiecare clipă de viață și să-și ucidă colegii. Pentru partea masculină, în districtul 12 se va alege între Peeta și antrenorul celor doi.

Katnis primește extrem de greu vestea, și nu e de mirare, întrucât este traumatizată după experiența din urmă cu câteva luni. Dar un lucru îi este clar: este un joc special creat pentru ea și asta o înfurie.

Am crezut că acest al doilea volum al seriei se va centra mai mult pe Turul Învingătorilor, dar autoarea m-a surprins. Iar atunci când au început Jocurile, am crezut că se va termina cartea fără ca lupta să se încheie, urmând să aflăm deznodământul în volumul următor. Din nou am fost surprinsă.

Ritmul în care se desfășoară lucrurile în această carte este mult mai alert decât în volumul anterior și mult mai spectaculos și emoționant. Avem parte de același scenariu al evaluării și prezentării participanților, dar mult mai îndrăzneț și sfidător, atât din partea ajutoarelor participanților cât și din partea celor direct implicați în joc.

Și ce final! Șocant este puțin spus. Este imprevizibil și te lasă fără cuvinte. Abia aștept să citesc și următorul volum. Sper să fie la fel de bun ca anterioarele. Până atunci, citiți vă rog, aceste două carți din seria Jocurile Foamei de Suzanne Collins.

Jocurile foamei (#1 Jocurile foamei) – Suzanne Collins

Titlu in romana: Jocurile foamei

Titlu in engleza: The hunger games

Autor: Suzanne Collins

Apariție: 14 septembrie 2008

Followed by: Sfidarea, Revolta

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Primul volum al seriei Jocurile foamei a apărut în anul 2008 și a fost un adevărat fenomen, care ulterior a dat frâu liber și altor scriitori să creeze opere similare. În ciudat acestui fapt, eu am auzit de această serie la începutului anului 2014 dar chiar și așa, am ajuns să o citesc abia anul acesta.  Și trebuie să recunosc că nu am mai fost așa de prinsă de foarte mult timp.

Jocurile foamei se desfașoară într-un viitor în care societatea este împărțită în districte, fiecare dintre acestea având obiectul său de activitate. În locul Statelor Unite ale Americii este acum Panem, a cărei capitală este Capitoliu, locul de unde se dirijează întreaga viață a celor 13 districte. În districtul cu numărul 12, viața celor care lucrează în minele de cărbuni și a familiilor acestora, este extrem de grea, suferind de o lipsă acută de alimente pe lângă lipsa altor resurse. Printre aceste familii se află și cea a lui Katniss Everdeen, formată din mama ei și sora ei, Primrose, pe care ea o alintă Prim. Tatăl fetelor a fost ucis de o explozie în mina în care lucra și de atunci, Katniss a trebuit să învețe cum sp se descurce pentru a putea reuși să pună ceva pe masă.

În plus, în fiecare an, în fiecare district se organizează o extragere a două nume, un băiat și o fată, care urmează să participe la Jocurile Foamei, o întrecere sângeroasă din care doar unul iese câștigător și viu. Toate celelalte 23 de tributuri sunt ucise. Este o bătălie pe viață și pe moarte, pusă la cale de cei care conduc Panemul, pentru a le da o lecție districtelor și astfel acestea nu se vor mai revolta, așa cum au făcut în trecut, cand districtul 13 a fost ras de pe fața pământului. Este o dovadă de putere, prin care Capitoliul răpește 24 de tineri cu vârsta între 12 și 18 ani din sânul familiilor lor, și practic îi trimit la o moarte sigură.

Anul acesta, Prim are deja 12 ani și devine eligibila pentru Jocuri, lucru care o îngrozește pe Katniss. Iar atunci când aude numele dragii ei surori, nu ezită o clipă și se oferă voluntară, impresionându-i  pe toți oamenii din  districtul 12, și renunțând la familia ei și la Gale, băiatul care i-a fost alături la bine și la greu, vânând împreună pentru a-și putea hrăni familiile.

Cel de-al doilea tribut al Districtului 12 va fi Peeta, unul dintre băieții brutarului. Iar Katniss va avea un al doilea șoc atunci când află asta, întrucât este ultima persoană la care s-ar fi așteptat și pentru că realizează că va trebui să îl omoare, pentru a ieși câștigătoare și pentru a se întoarce acasă la sora ei.

Katniss și Peeta pleacă în aventura aceasta însoțiți de mentorul lor, un bărbat din districtul 12 care a câștigat Jocurile în urmă cu mulți ani și care acum este mai tot timpul beat. Cei doi trebuie să îl convingă să-i ajute și le va fi destul de greu.

Înainte de a intra în arenă, concurenții fac antrenamente, sunt evaluați, dau interviuri televizate și se prezintă în fața mulțimii din Capitoliu în costume spectaculoase. Pentru ca mai apoi, lupta din arenă să fie extrem de grea și dureroasă. Vor fi trădări și alianțe, dovezi de dragoste și speranță.

Mi-a plăcut mult și cum au fost conturate personajele, atât cele principale cât și cele secundare. Îmi place Katniss, este puternică și inteligentă și face o echipă bună cu Peeta, au o legătură frumoasă dar ea dă cu bâta în balta la final. Mentorul lor este mai inteligent decât cred ceilalți. Nu știu încă ce să cred despre Gale. Despre relația dintre Katniss și mama ei, pot spune că se vede că e tensionată, se simte asta în mai multe momente și sunt curioasă cum va evolua pe mai departe. Prim nu are un rol extrem de prezent, este mai mult în gândul lui Katniss, fiind persoana la care se gândește mai mereu în lupta pentru viața ei.

Dacă nici voi nu ați citit încă Jocurile foamei, nu mai așteptați! Nici nu știți ce pierdeți! Și mai apoi vă recomand și filmul, care-i rămâne destul de fidel cărții, și e chiar bun.