Sfidarea (#2 Jocurile foamei) – Suzanne Collins

Titlu in romana: Sfidarea

Titlu in engleza: Catching fire

Autor: Suzanne Collins

Apariție: septembrie 2009

Preceded by: Jocurile foamei

Followed by: Revolta

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

În mod normal, într-o trilogie, cel de-al doilea volum este mai slab, sau place mai puțin cititorilor, deoarece de multe ori joacă doar un rol de legătură între începutul și finalul poveștii. În cazul Jocurilor Foamei, nu se întâmplă așa. Sfidarea mi-a plăcut cel puțin la fel de mult ca prima carte și vine să completeze frumos ceea ce a început autoarea în prima carte.

Îi regăsim pe Katnis și pe Peeta, întorși acasă, în sânul familiilor lor, cărora le-au oferit prin victoria lor, o viață lipsită de grijile dinainte. Învingătorii ce au sfidat regulile Jocurilor, trebuie să pornească curând într-un Tur al Învingătorilor, care începe în districtul lor și trece prin toate celelalte, unde se simte revolta oamenilor, alimentată de finalul ediției anterioare a jocurilor, și pe care cei doi protagoniști trebuie să o reducă. Acest tur este o încercare pentru Katnis, o probă la care este pusă de către Snow, care este furios pentru cum a procedat fata la sfârșitul Jocurilor.

Turul începe dureros, cu o plecare de acasă spre districtul 11, un loc cu o mare însemnătatate pentru campioana din districtul 12. Cât despre relația dintre Katnis și Peeta, în perioada petrecută acasaă cei doi s-au cam ignorat și îmi pare rău că fata nu are deloc clare sentimentele pentru cei doi băieți din viața ei.   Dar nevoia de a pleca în Turul Învingătorilor îi apropie din nou pe Peeta și pe Katnis, care trebuie să continue cu ideea relației lor amoroase.

Pentru că lucrurile iau o turnură nu tocmai plăcută și pentru că data începerii unor noi Jocuri este aproape, Snow decide ca cei 75 de ani de la primele Jocuri să fie sărbătoriți într-un fel special: vor participa la extragere doar învingătorii edițiilor anterioare. Pentru Katnis, asta înseamnă că trebuie să meargă negreșit într-un loc unde trebuie să lupte pentru fiecare clipă de viață și să-și ucidă colegii. Pentru partea masculină, în districtul 12 se va alege între Peeta și antrenorul celor doi.

Katnis primește extrem de greu vestea, și nu e de mirare, întrucât este traumatizată după experiența din urmă cu câteva luni. Dar un lucru îi este clar: este un joc special creat pentru ea și asta o înfurie.

Am crezut că acest al doilea volum al seriei se va centra mai mult pe Turul Învingătorilor, dar autoarea m-a surprins. Iar atunci când au început Jocurile, am crezut că se va termina cartea fără ca lupta să se încheie, urmând să aflăm deznodământul în volumul următor. Din nou am fost surprinsă.

Ritmul în care se desfășoară lucrurile în această carte este mult mai alert decât în volumul anterior și mult mai spectaculos și emoționant. Avem parte de același scenariu al evaluării și prezentării participanților, dar mult mai îndrăzneț și sfidător, atât din partea ajutoarelor participanților cât și din partea celor direct implicați în joc.

Și ce final! Șocant este puțin spus. Este imprevizibil și te lasă fără cuvinte. Abia aștept să citesc și următorul volum. Sper să fie la fel de bun ca anterioarele. Până atunci, citiți vă rog, aceste două carți din seria Jocurile Foamei de Suzanne Collins.

Silozul. Inceputurile (Silo #2) – Hugh Howey

Titlu in romana: Silozul. Inceputurile

Titlu in engleza: Shift

Autor: Hugh Howey

Apariție: 28 ianuarie 2013

Followed by: Silozul

Followed by: Generațiile

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Așa cum îi spune și numele, Începuturile ne duce în trecutul primului volum, către momentul când a apărut ideea silozurilor și următorii zeci, poate chiar sute de ani după implementarea acestor proiecte. Așadar, acțiunea se petrece cu mult timp înaintea situațiilor pe care le-am întâlnit în volumul anterior, și astfel reușim să vedem ce și cum s-a întâmplat de s-a ajuns acolo.

Reîntâlnim personaje pe care deja le cunoaștem dar apar și unele noi, prin ochii cărora vedem lucrurile așa cum au fost ele înțelese. De fapt, întreaga acțiunea a cărții se va încheia în punctul  în care am terminat și prima carte, acesta fiind un lucru extrem de interesant și de original din punctul meu de vedere. Mă întreb oare ce ne așteaptă în următorul volum.

Unul dintre personajele pe care le vom urmări de-a lungul istoriei din Silozul. Începuturile este un bărbat care trăiește într-o lume similară cu a noastră, ceea ce ne face să ne identificăm cu acesta și să intrăm de-a binelea în poveste. De altfel, așa cum vă spuneam și în articolul despre primul volum, mie nu mi se pare deloc de neimaginat un astfel de scenariu. Ba chiar aș putea să cred că un astfel de proiect se desfășoară chiar acum sau este în lucru.

Acest al doilea volum al seriei vine să răspundă unor întrebări pe care cu siguranță ni le-am pus atunci când am citit prima carte, așa că nu  trebuie să vă simțiți dezamăgiți că nu continuă de unde s-a încheiat cealaltă.

Despre personaje, nu pot spune că am avut un preferat, și o să mă întelegeți atunci când veți citi și voi. Cumva, ele parcă fac parte din spații și timpuri diferite și faptul că mergem într-o călătorie din mintea unuia într-a celuilalt, nu-ți permite să-ți alegi un favorit. Însă, o mare supriză o reprezintă întâlnirea cititorului cu povestea unui personaj cu care am avut deja ocazia să facem cunoștință.

Un plus al acestor două cărți ar fi și acela că nu contează ordinea în care le citești. Poți alege să începi cu cel de-al doilea volum sau poți începe, așa cum am facut și eu, cu primul volum al seriei.

Așa cum probabil bănuiți, eu vă recomand această carte, este un must read din punctul meu de vedere, și tare mult mi-aș dori să văd și un serial sau un film adaptat după cărțile lui Hugh Howey. Nu mai zic că abia aștept să pun mâna pe volumul următor!

Jocurile foamei (#1 Jocurile foamei) – Suzanne Collins

Titlu in romana: Jocurile foamei

Titlu in engleza: The hunger games

Autor: Suzanne Collins

Apariție: 14 septembrie 2008

Followed by: Sfidarea, Revolta

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Primul volum al seriei Jocurile foamei a apărut în anul 2008 și a fost un adevărat fenomen, care ulterior a dat frâu liber și altor scriitori să creeze opere similare. În ciudat acestui fapt, eu am auzit de această serie la începutului anului 2014 dar chiar și așa, am ajuns să o citesc abia anul acesta.  Și trebuie să recunosc că nu am mai fost așa de prinsă de foarte mult timp.

Jocurile foamei se desfașoară într-un viitor în care societatea este împărțită în districte, fiecare dintre acestea având obiectul său de activitate. În locul Statelor Unite ale Americii este acum Panem, a cărei capitală este Capitoliu, locul de unde se dirijează întreaga viață a celor 13 districte. În districtul cu numărul 12, viața celor care lucrează în minele de cărbuni și a familiilor acestora, este extrem de grea, suferind de o lipsă acută de alimente pe lângă lipsa altor resurse. Printre aceste familii se află și cea a lui Katniss Everdeen, formată din mama ei și sora ei, Primrose, pe care ea o alintă Prim. Tatăl fetelor a fost ucis de o explozie în mina în care lucra și de atunci, Katniss a trebuit să învețe cum sp se descurce pentru a putea reuși să pună ceva pe masă.

În plus, în fiecare an, în fiecare district se organizează o extragere a două nume, un băiat și o fată, care urmează să participe la Jocurile Foamei, o întrecere sângeroasă din care doar unul iese câștigător și viu. Toate celelalte 23 de tributuri sunt ucise. Este o bătălie pe viață și pe moarte, pusă la cale de cei care conduc Panemul, pentru a le da o lecție districtelor și astfel acestea nu se vor mai revolta, așa cum au făcut în trecut, cand districtul 13 a fost ras de pe fața pământului. Este o dovadă de putere, prin care Capitoliul răpește 24 de tineri cu vârsta între 12 și 18 ani din sânul familiilor lor, și practic îi trimit la o moarte sigură.

Anul acesta, Prim are deja 12 ani și devine eligibila pentru Jocuri, lucru care o îngrozește pe Katniss. Iar atunci când aude numele dragii ei surori, nu ezită o clipă și se oferă voluntară, impresionându-i  pe toți oamenii din  districtul 12, și renunțând la familia ei și la Gale, băiatul care i-a fost alături la bine și la greu, vânând împreună pentru a-și putea hrăni familiile.

Cel de-al doilea tribut al Districtului 12 va fi Peeta, unul dintre băieții brutarului. Iar Katniss va avea un al doilea șoc atunci când află asta, întrucât este ultima persoană la care s-ar fi așteptat și pentru că realizează că va trebui să îl omoare, pentru a ieși câștigătoare și pentru a se întoarce acasă la sora ei.

Katniss și Peeta pleacă în aventura aceasta însoțiți de mentorul lor, un bărbat din districtul 12 care a câștigat Jocurile în urmă cu mulți ani și care acum este mai tot timpul beat. Cei doi trebuie să îl convingă să-i ajute și le va fi destul de greu.

Înainte de a intra în arenă, concurenții fac antrenamente, sunt evaluați, dau interviuri televizate și se prezintă în fața mulțimii din Capitoliu în costume spectaculoase. Pentru ca mai apoi, lupta din arenă să fie extrem de grea și dureroasă. Vor fi trădări și alianțe, dovezi de dragoste și speranță.

Mi-a plăcut mult și cum au fost conturate personajele, atât cele principale cât și cele secundare. Îmi place Katniss, este puternică și inteligentă și face o echipă bună cu Peeta, au o legătură frumoasă dar ea dă cu bâta în balta la final. Mentorul lor este mai inteligent decât cred ceilalți. Nu știu încă ce să cred despre Gale. Despre relația dintre Katniss și mama ei, pot spune că se vede că e tensionată, se simte asta în mai multe momente și sunt curioasă cum va evolua pe mai departe. Prim nu are un rol extrem de prezent, este mai mult în gândul lui Katniss, fiind persoana la care se gândește mai mereu în lupta pentru viața ei.

Dacă nici voi nu ați citit încă Jocurile foamei, nu mai așteptați! Nici nu știți ce pierdeți! Și mai apoi vă recomand și filmul, care-i rămâne destul de fidel cărții, și e chiar bun.

Silozul (Silo #1) – Hugh Howey

Titlu in romana: Silozul

Titlu in engleza: Wool Omnibus

Autor: Hugh Howey

Apariție: 25 ianuarie 2012

Followed by: Începuturile, Generațiile

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Deși anul acesta nu am citit prea mult, fiind chiar în urmă cu reading challenge-ul de pe Goodreads, am avut parte de câteva provocări în materie de lecturi. Consider că Silozul face parte din această categorie de provocări, fiind o distopie și un SF în același timp, diferit de ceea ce am citit pana acum. Încă de la început aș vrea să menționez că a fost comparat cu 1984 și cu Minunata lume nouă de către Daily Express.

Acțiunea primului roman al seriei cu același nume are loc într-un viitor îndepărtat în care aerul este irespirabil și mortal pentru locuitorii planetei. Supraviețuitorii sunt închiși într-un siloz împărțit pe etaje iar aceasta este lumea pe care cei mai mulți dintre ei o cunosc.

Romanul începe cu povestea lui Holston, șeriful silozului care își cere ieșirea din siloz. Își dorește să meargă după soția sa și să afle ce se întâmplă dincolo de zidurile casei lor. O dată cu ieșirea unui om se face și o curățare a ecranelor prin care cei din siloz pot vedea lumea cenușie de afară. Îmbrăcați cu niște costume speciale, cei care ies au grijă să curețe cum trebuie, cu ajutorul materialelor atașate costumului.

Odată cu plecare șerifului, ajutorul său și primarul silozului pornesc în căutarea unui nou șerif. Pentru asta, au nevoie și de aprobarea omului care conduce departamentul de IT: Bernard Holland.

Cele 140 de etaje ale silozului dau si o ierarhie a oamenilor ce locuiesc acolo. În partea de sus locuiesc cei care conduc silozul, pe la mijloc sunt comercianții și departamentul de IT. În partea inferioară sunt departamentele ce se ocupă de mecanică și achizițiile. Noul șerif este din departamentul dedicat mecanicii și se numește Juliette. Prinsă cumva între ciocan și nicovală ea acceptă poziția. Din acel moment vom merge în continuare alături de aceasta dar lucrurile o cam iau razna.

Juliette ajunge sa fie condamnată la puțin timp de la numirea ei ca șerif, și este dată afară din siloz. Va fi prima care nu va curăța ecranul pentru cei din interior și prima care nu va muri la puțin timp după ieșirea din siloz. Ceea ce va descoperi va schimba atât percepția ei asupra lumii pe care o cunoștea cât și cursul întâmplărilor din locul unde a crescut.

Silozul este un science fiction ce are în rețeta sa aventuri, lupte pentru supraviețuire, lupte pentru putere, dedicare, loialitate și dragostea față de alte persoane. Deși cele cinci părți au fost scrise separat, ele au elemente de legătură și autorul a reușit să facă aceste contacte astfel încât cititorul să nu își dea seama că au fost povești individuale.

Îmi plac majoritatea personajelor create de Hugh Howey, dar printre preferatele mele se numără Holston, Juliette și Lukas. Juliette este curajoasă și indiferent de toate greutățile de care se lovește nu se dă bătută și luptă pentru toți cei pe care îi iubește.

Recomand Silozul pentru cum e construit dar și pentru că este un scenariu ce nu ar trebui exclus, întrucât planeta noastră se deteriorează pe zi ce trece și avem zone în lume unde uneori aerul este irespirabil. Pentru mine, creația lui Hugh Howey a fost o surpriza plăcută

 

Puterea – Naomi Alderman

Titlu in romana: Puterea

Titlu in engleza: The Power

Autor: Naomi Alderman

Apariție: 27 octombrie 2016

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Cu o descriere ce îți captează atenția de la primele rânduri și te convinge definitiv cu încheierea ei, Puterea de Naomi Alderman este pentru mine, cartea anului 2018. Este un roman de ficțiune ce vine în completarea sau mai bine zis în antiteza romanului Povestea slujitoareai de Margaret Atwood. Romanul mi-a fost oferit de Libris și poate fi găsit aici.

Puterea este o poveste a inversării rolurilor sexului tare si a sexului slab. Este despre o schimbare ce ar fi putut sau ar putea da o altă față lumii în care trăim, o lume dominată de bărbați. De la religie, la conducerea companiilor multinaționale sau a guvernului, bărbații sunt cei care au de cele mai multe ori puterea Dar ce s-ar întâmpla dacă femeile ar fi înzestrate cu un don special, o jurubiță (deoarece termenul îmi era total necunoscut și nu l-am putut vizuliza, am căutat o definiție aici) care le-ar da o putere deosebită ce le-ar transforma în conducătoarele lumii?

Călătorim în diferite locuri ale lumii, pe parcursul mai multor ani, întrucât cartea începe cu 10 ani în urmă și avansează aproape an cu an, în încercarea de a marca astfel un înainte și după marea schimbare. Cele patru personaje alături de care vom urmări evoluția întâmplărilor sunt: Ruxi, Tunde, Allie și Margot.

Ruxi este fiica adolescentă a unui infractor din Londra. Din nefericire este prezentă la uciderea mamei ei și de-atunci viața sa ia o altă cale. Contrar așteptărilor, Tunde este un bărbat care face reportaje din mijlocul numeroaselor evenimente ce au loc în diferite țări. Allie este o tânără orfană, ce a fost nevoită să locuiască cu mai multe familii de-a lungul anilor și a fost victima violențelor acestora. Margot este adult, este căsătorită și are doi copii iar unul dintre ei, Jocelyn, are această nouă putere, ceea ce o poate băga în bucluc, mai ales că este senator în America. Trebuie să menționez și că puterea poate fi trezită de către cele mai tinere în cele mai în vârstă.

Începând cu 10 ani în urmă, autoarea ne dă șansa de a vedea cum descoperă femeile această putere, cum le schimbă acest lucru, ce repercusiuni sunt, cum privește societatea această situație, ce vor încerca guvernele să facă, cum se va schimba religia, aceasta din urmă fiind una dintre pietrele de temelie a societății pe care cu toții o cunoaștem. De astfel, cum a fost afectată religia mi s-a părut cel mai interesant.

Puterea este o carte ce se citește ușor dar are o mulțime de scene violente, dure. Este reală, electrizantă, suprinzătoare iar ultimele pagini conțin câteva schimburi de mesaje între autor și editorul său care completează foarte bine idelie din carte.

Iată ceva ce vă mai poate convinge să citiți cartea acum: a fost una din lecturile preferate ale lui Obama în 2017 și a fost inclusă pe lista celor mai bune zece cărți din 2017 de către New York Times, Los Angeles Times, Washington Post și Entertainment Weekly, Eu o recomand pentru poveste, pentru ideile tulburătoare, atât femeilor cât și bărbaților. Vă poate schimba cum nu v-ați imaginat!